ICCJ. Decizia nr. 522/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 522/2010
Dosar nr. 8567/121/2007
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1232 din 9 octombrie 2008, tribunalul Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, de reclamantul F.M. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Galaţi şi Primăria Municipiului Galaţi.
Prin cererea iniţială reclamantul a solictat instanţei să se dispună repunerea sa în termenul de formulare a notificării în baza Legii nr. 10/2001, pentru ca ulterior, să îşi modifice cererea de chemare în judecată (fila 46 fond), arătând că solicită obligarea pârâţilor să îi acorde despăgubiri băneşti în cuantum de 500.000 lei, conform O.U.G. nr. 81/2007, H.G. nr. 527 din 19 aprilie 2006, H.G. nr. 250/2007 şi Legii nr. 10/2001, republicată, pentru imobilul ce a aparţinut părinţilor săi şi a fost preluat abuziv de stat, după care, demolat, anterior anului 1989, imobil situat în Mun. Galaţi, compus din 530 mp teren şi construcţie cu 8 camere; în prezent, pe teren se găseşte un bloc de locuinţe.
Instanţa de apel a apreciat apelul ca nefondat, constatând că prima instanţă în mod legal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text care reglementează un termen de decădere, a cărui depăşire atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Totodată, curtea de apel a apreciat că invocarea de către apelant a Deciziei nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale, este irelevantă în cauză deoarece, pe de o parte acaestă decizie a avut ca obiect Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, iar nu Legea nr. 10/2001, actul normativ aplicabil cauzei de faţă.
Pe de altă parte, la art. 2 pct. 13 din decizia menţionată s-a reţinut că în situaţia locuinţelor care au fost preluate de stst printr-un act administrativ ilegal, ori, pur şi simplu, în fapt - deci, fără titlu-, în condiţiile inexistenţei unei reglementări legale care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului, dreptul de prorpietate al persoanei fizice nu a fost desfiinţat legal, astfel încât, aceste imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere într-o lege al cărei obiect îl reprezintă reglementarea situaţiei juridice a locuinţelor trecute în proprietatea statului.
Drept urmare, instanţa de apel a constatat că la data formulării acţiunii de către reclamant, exista o reglementare specială în materie privind restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, Legea 10/2001, motiv pentru care s-a apreciat că în mod legal şi temeinic prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată, motivat de nerespectarea dispoziţiilor actului normativ special.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, fără a proceda la încadrarea motivelor în ipotezele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În motivele căii de atac, recurentul susţine că decizia recurată este nelegală, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Astfel, A.N.S. Direcţia Judeţeană Galaţi, prin adresa din 11 ianuarie 2007, i-a eliberat reprezentantului recurentului copie legalizată a actului de vânzare cumpărare transcris din 17 iunie 1921, din care rezultă că soţii A.F. şi M.F., părinţii recurentului, au dobândit imobilul din Galaţi, compus din construcţie cu 8 încăperi şi 530 mp teren.
Pe de altă parte, prin scrisoarea din 17 ianuarie 2007 D.I.T.L. din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi i s-a comunicat recurentului copie după foile matricole aferente anilor 1966-1975 din care rezultă că autoarea sa, M.F. figura cu toate impozitele achitate.
Totdată, recurentul mai arată că prin întâmpinarea formulată de Primăria Municipiului Galaţi, s-a susţinut că imobilul din Galaţi, a fost notificat şi de către alte persoane decât M.F., anume N.P., M.D. şi N.T.
Or, din înscrisurile cauzei, reiese că M.F. a decedat, iar recurentul martin frei este plecat în germania din anul 1975, unde locuieşte şi în prezent, având cetăţenie germană.
Se mai precizează că arhiva familiei F. cu privire la imobilul în litigiu a fost pierdută, iar înscrisurile depuse la dosar au fost obţinute cu mare greutate după anul 2006 şi până în prezent.
Recurentul reproduce motivarea instanţei de apel cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi sancţiunea decăderii sale din dreptul de a mai solicita măsuri reparatorii în justiţie în natură sau prin echivalent, însă, arată că având în vedere precizările Primăriei Municpiului Galaţi, anterior arătate, faptul că a făcut dovada că dreptul de proprietate asupra imobilului a aparţinut autorilor săi, că imobilul respectiv nu a fost naţionalizat şi nici nu a fost trecut în vreun alt mod în proprietatea statului, în prezent fiind demolat, iar pe teren se găseşte un bloc de locuinţe ridicat ilegal, recurentul susţine că se impune admiterea recursului său şi plata despăgubirilor pe care le-a solicitat.
S-au anexat motivelor de recurs înscrisurile la care a făcut referire în conţinutul motivelor de recurs, înscrisuri ce se regăseau deja la dosarul cauzei.
Intimaţii Consiliul Judeţean Galaţi şi Municipiul Galaţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat menţinerea deciziei instanţei de apel.
La termenul de azi, în şedinţă publică Înalta Curtea a invocat nulitatea recrsului formulat de reclamant, date fiind dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, în raport de soluţia primei instanţe, menţinută prin decizia pronunţată în apel, prin care acaesta a fost confirmată, urmare a respingerii apelului ca nefondat, pentru considerentele prezentate în expozeul prezentei decizii, se poate constata că prin motivele de recurs recurentul nu aduce critici concrete la adresa deciziei ce face obiectul căii de atac.
Consideraţiile sale rămân într-un plan mult prea general, (susţinându-se în esenţă dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită, în accepţiunea legii speciale) şi nicio susţinere din motivele de recurs nu are în vedere esenţa motivării instanţelor anterioare care au stabilit că acesta, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este decăzut din dreptul de a mai formula cerere în instanţă prin care să solicite măsuri reparatorii prin echivalent (aşa cum şi-a modificat cererea de chemare în judecată), având în vedere că dispoziţiile legii speciale înlătură normele dreptului comun.
Aşa cum s-a arătat, instanţele de fond au reţinut că urmare a pasivităţii recurentului sau a omisiunii sale de a formula notificare în termenul legal, acesta se află în situaţia în care însuşi dreptul său de proprietate s-a stins, efect exctinctiv decurgând din aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Referitor la acest raţionament, recurentul nu formulează vreo critică de nelegalitate, motivele sale de recurs neindicând, de altfel, vreuna dintre ipotezele de la art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, Înalta Curte constată că cele susţinute cu titlu de motive de recurs, nici nu sunt susceptibile de încadrare în tezele acestui text.
Împrejurarea că acesta a procurat cu dificultate înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, nu are relevanţă pentru omisiunea sa de a formula notificare în termenul legal, întrucât Legea nr. 10/2001 a permis ca actele doveditoare să poată fi depuse la momentul obţinerii lor, însă, pentru aceasta era necesar ca recurentul să-şi fi conservat beneficiul posibilităţii de solicitare a măsurilor reparatorii în natură sau în echivalent, prin formularea notificării în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Lege.
Cum prin motivele de recurs, partea nemulţumită de soluţia pe care o atacă este ţinută a-şi conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susţine numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, critici prin care se combat argumetele expuse de instanţă prin considerentele deciziei ce face obiectul recursului, Înalta Curte constată că recurentul şi-a încălcat aceste obligaţii procedurale, astfel că devine incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de reclamantul F.M., împotriva Deciziei civile nr. 147/ A din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 512/2010. Civil. Fond funciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 532/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
