ICCJ. Decizia nr. 5250/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5250 /2010
Dosar nr. 25526/3/2009
Ședinţa publică de la 14 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta D.G.P. a chemat în judecată pe pârâtul H.M., solicitând suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Belgia pentru o perioadă de cel mult cinci ani.
Prin sentinţa civilă nr. 987 din 16 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanta D.G.P. şi a fost suspendată exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe o perioadă de un an în Belgia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta D.G.P., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, în raport de aplicarea dispoziţiilor art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005 şi a art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Critica formulată de apelantă se referă la modalitatea de redactare a dispozitivului hotărârii pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul că acesta trebuia să dispună suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie în străinătate şi nu pe perioadă de un an, în Belgia, aşa cum greşit s-a hotărât.
Prin Decizia civilă nr. 23/ A din 13 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă D.G.P.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că reclamanta a învederat instanţei de fond faptul că pârâtul H.M. a fost returnat din Belgia în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, datorită faptului că a săvârşit infracţiuni şi a fost şi condamnat de autorităţile belgiene pentru furt, la o pedeapsă cu închisoare de un an şi jumătate, pedeapsă din care a fost executată o perioadă de 8 luni.
În raport de dispoziţiile Legii nr. 248/2005 şi de H.G. nr. 825/1995, instanţa a dispus suspendarea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe o perioadă de un an în Belgia.
Pentru a răspunde criticii formulate de apelanta reclamantă, trebuia avută în vedere cauza nr. 33 din 10 iulie 2008 (cauza Jipa), pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în care s-a statuat că art. 18 şi 27 din Directiva nr. 2004/38/ EC şi a Parlamentului European cu privire la dreptul cetăţenilor U.E. şi a familiilor acestora de a circula liber pe teritoriul statelor membre, nu este în contradicţie cu legislaţia naţională a unui stat membru de a permite restrângerea dreptului la liberă circulaţie a unei persoane pe teritoriul unui alt stat membru, pe motiv că anterior a fost repatriat din acel stat, datorită şederii ilegale, condiţionat de conduita personală a cetăţeanului respectiv, care constituie un pericol actual şi suficient de serios la adresa unui interes fundamental al societăţii şi că măsura restrictivă este corespunzătoare scopului în care este luată.
Aşadar instanţele trebuie să aprecieze dacă situaţia de fapt se încadrează în premisele stabilite de Directiva nr. 2004/38/ EC a Parlamentului European, dar şi să aprecieze proporţionalitatea măsurii luate cu scopul urmărit, pentru a respecta atât dreptul intern, cât şi dreptul comunitar şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg.
Dreptul la liberă circulaţie nu poate fi îngrădit de o manieră generală, aşa cum a solicitat apelanta „în străinătate” - acest aspect trebuind să fie apreciat în mod concret raportat la conduita pârâtului, dar şi cu privire la un anumit stat membru, din care a fost returnat şi pe teritoriul căruia au fost comise fapte care încalcă securitatea naţională, siguranţa publică, ordinea publică, protecţia sănătăţii ori a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora - art. 2 alin. (3) din Protocolul Adiţional nr. 4 la C.E.D.O.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, deoarece a dispus luarea unei măsuri raportată la situaţia de fapt care priveşte o singură ţară a U.E. şi este în acord şi cu măsura luată anterior prin care s-a mai dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie tot pe o perioadă de un an, în concordanţă atât cu actele normative de drept comunitar, dar şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a Protocoalelor Adiţionale la aceasta.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.G.P. din M.A.I.
Criticile formulate prin motivele de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează încălcarea sau aplicarea greşită a legii, cu referire la art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005 şi art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Astfel, în cauză operează suspendarea dreptului la liberă circulaţie, care se aplică numai în străinătate, ci nu întreruperea dreptului la liberă circulaţie, care se dispune, întradevăr, numai pentru un singur stat.
Prin urmare, instanţele anterioare au pronunţat o soluţie greşită, dispunând suspendarea dreptului la liberă circulaţie doar pentru teritoriul unei singure ţări, ci nu în străinătate, aşa cum ar fi fost corect.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de dispoziţiile legale incidente în speţă, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Astfel, potrivit Legii nr. 248/2005 - art. 1 - „ Prezenta lege stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept”.
Art. 38 din Lege, reglementează situaţiile în care intervine restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, care poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani şi numai în condiţiile şi cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Potrivit art. 40 din Lege, exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii:
a) este învinuită sau inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile C. proc. pen.;
b) a fost condamnată şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate;
c) este internată într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, în condiţiile legii penale;
d) nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, dispusă în condiţiile prezentei legi.
Prin urmare, în mod greşit susţine recurenta reclamantă că Legea nr. 248/2005, aplicabilă în speţă, face distincţie între suspendarea dreptului la liberă circulaţie, care se aplică numai în străinătate şi întreruperea dreptului la liberă circulaţie, care se dispune numai pentru un singur stat.
După cum se poate observa din textele articolelor mai sus menţionate, legea nu face asemenea distincţie şi se referă la „limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate” a cetăţenilor români, sub cele două forme: restrângerea şi suspendarea exercitării dreptului, astfel încât, distincţia pe care o face recurenta reclamantă în acest sens este nelegală şi, deci, nepermisă.
În consecinţă, este legală constatarea instanţei de apel, privind temeinicia soluţiei pronunţată de instanţa fondului, care a dispus luarea unei măsuri raportată la situaţia de fapt care priveşte o singură ţară a U.E., fiind în acord şi cu măsura luată anterior, prin care s-a mai dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie, tot pe o perioadă de un an, în concordanţă atât cu actele normative de drept comunitar, dar şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a Protocoalelor Adiţionale la aceasta.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.P. din M.A.I. împotriva Deciziei nr. 23/ A din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5209/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5254/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
