ICCJ. Decizia nr. 5300/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5300/2010
Dosar nr. 3603/2/2005
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 20 mai 1997, în Dosarul nr. 5566/1997, reclamanţii M.I.I., în nume propriu şi în calitate de mandatar al lui V.M., S.M. şi V.S.T. (moştenitorii defunctei surori a reclamantului – V.M.A.) au formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 Argeş, înregistrată sub nr. 427 din 18 martie 1997, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean Argeş, I.C.P.P. Mărăcineni, R.A. „Administraţia Protocolului de Stat" şi Primăria Mărăcineni, solicitând retrocedarea imobilelor situate în sat Ciumeşti, comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, toate aparţinând proprietarului M.N.I., autorul părţilor, moştenit de reclamanţi.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut că prin hotărârea contestată s-a recunoscut lipsa oricărui titlu al statului, posesor al imobilelor revendicate, astfel că, în condiţiile Normelor Metodologice aprobate prin H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997, în art. 1, alin. (4) - 6, „proprietatea reclamanţilor a rămas neştirbită", părţile având acces la acţiunea în revendicare.
Conform încheierii nr. 1795 din 10 aprilie 1998 pronunţată în Dosarul nr. 712/1998 al Curţii Supreme de Justiţie, a fost admisă cererea formulată de M.I., M.V.S.M., V.T.S. şi S.A.C., cauza fiind strămutată la Judecătoria Sector 4, cu menţinerea actelor procedurale îndeplinite anterior strămutării.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 2 iunie 1998, sub nr. 6548/1998.
La 4 martie 1999, pârâta R.A. – A.P.P.S. a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, în condiţiile art. 57 C. proc. civ., respectiv a Ministerului de Finanţe, în calitate de reprezentant al Statului Român, proprietar al imobilului, pârâta fiind doar administratorul terenului; s-au invocat în drept şi dispoziţiile art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, iar la acelaşi termen, instanţa de fond a dispus citarea în cauză a Ministerului de Finanţe.
La data de 14 octombrie 1999, contestatorul I.M. a depus o cerere precizatoare în sensul că revendică toate bunurile cuprinse în acţiune şi solicită admiterea excepţiei necompetenţei materiale a judecătoriei, întrucât valoarea imobilului depăşeşte 250 milioane lei.
S-a pronunţat sentinţa civilă nr. 9313 din 14 octombrie 1999, în Dosarul nr. 6548/1998, prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială, cauza fiind declinată pentru soluţionare pe fond în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, Dosarul a fost înregistrat sub nr. 5366/1999.
Pe cale reconvenţională, R.A. - A.P.P.S. a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii investiţiilor efectuate pe teren de către Statul Român, prin administratorii săi legali, astfel cum acesta rezultă din procesul-verbal de recepţie finală nr. 11 din 4 septembrie 1997, constând în lucrări de modernizare la Vila M. încheiate la data de 21 august 1996 şi cuantificate la 540.986.94 lei, din care: cheltuieli proiectare - 25.412.321 lei; modernizare construcţii-montaj - 465.327.389 lei; dotări - 50.247.232 lei.
În final, se solicită actualizarea sumei de 540.986.942 lei cu rata inflaţiei.
Conform încheierii de dezbateri de la 14 decembrie 1999, reclamantul, prin apărător, a declarat că renunţă la judecată privind bunurile mobile.
Pârâta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. şi-a precizat cererea reconvenţională la data 25 ianuarie 2000, în sensul obligării reclamantei-pârâte la plata sumei de 778.455.392 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de investiţii efectuate la Vila M., conform facturilor detaliate în cerere.
În dosar s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 967 din 22 septembrie 2000, prin care a fost admisă excepţia invocată de pârâta R.A. – A.P.P.S., s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală şi ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii I.M. şi S.A., iar urmare a decesului reclamantului V.S.T., la 5 octombrie 2000, au fost introduşi în cauză moştenitorii acestuia, V.M.S.E.M. şi C.V.V.A., potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 4 din 22 martie 2001 emis de BNP – V.B.
Prin Decizia civilă nr. 272/ A din 25 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 15/2001, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanţi, iar împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii I.I.M., S.A.C., V.M.S.E.M. şi V.C.V.A., soluţionat prin Decizia civilă nr. 4220 din 26 noiembrie 2002 pronunţată în Dosarul nr. 3018/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, în sensul admiterii recursului, casării hotărârii din apel, cât şi a sentinţei de fond şi trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.
Astfel învestit, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a reînregistrat cauza sub nr. 1425/2003.
Prin întâmpinare, pârâtul Institutul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni, judeţul Argeş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că prin procesul-verbal de predare-primire din 25 septembrie 2002, în baza sentinţei civile nr. 85 din 27 mai 2002 - definitivă şi irevocabilă - pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 4842/2001, a predat moştenitorilor defunctului I.N., respectiv M.N.I., M.N.N. şi M.O. cele două imobile şi terenul aferent, situate în sat Ciumeşti, comuna Mărăcineni, judeţul Argeş; prin urmare, acest pârât susţine că nu mai este proprietar al celor două imobile şi nici posesor al acestora.
La termenul din 27 mai 2003, instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. Mărăcineni, excepţie unită cu fondul.
La data de 16 decembrie 2003, pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S. a depus precizări cu privire la cuantumul pretenţiilor întrucât, din data de 25 ianuarie 2000 şi până în prezent, au fost realizate şi alte lucrări de investiţii şi reparaţii ce au sporit valoarea imobilului revendicat, totalizând 2.916.745.496 lei, reprezentând: 1.092.861.066 lei investiţii; 1.341.790.926 lei investiţii realizate de Statul Român de la preluarea imobilului în proprietatea sa şi până la trecerea în administrarea R.A. – A.P.P.S.; 482.083.504 lei reparaţii necesare şi utile realizate de R.A. - A.P.P.S.
Pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a invocat excepţia puterii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 85/2002 pronunţată în Dosarul nr. 4842/2/2001 al Tribunalului Argeş, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a ridicat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, respinsă de Tribunal prin încheierea de şedinţă de la 3 septembrie 2004.
Prin „Note de concluzii" formulate de reclamanta S.A.C., s-a invocat şi prescripţia dreptului la acţiune privind pretenţiile solicitate pe cale reconvenţională, cu menţiunea că statul, nefiind proprietar, întrucât deposedarea s-a făcut fără titlu, pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S. are doar un drept de creanţă pentru eventualele lucrări necesare şi utile realizate la imobilul revendicat, drept prescriptibil în termen de 3 ani, iar aceste lucrări au fost executate, conform concluziilor expertizei tehnice, anterior anului 1989.
Pe parcursul soluţionării cauzei, pârâta-reclamantă R.A. - A.P.P.S. a formulat cerere de mărire a câtimii obiectului cererii reconvenţionale la suma de 14.605.355.663 lei, reprezentând: 5.498.498.152 lei valoarea actuală de circulaţie a lucrărilor de construcţii executate de Statul Român, în perioada 1965 – 1989, şi suma de 9.106.857.511 lei, reprezentând valoarea actuală de circulaţie a lucrărilor efectuate de S.R.P. Olăneşti – R.A. A.P.P.S., de la preluare şi până în anul 2004.
Potrivit sentinţei civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 1425/2003, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor-pârâţi, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. - Mărăcineni; prin hotărâre a fost respinsă cererea principală precizată împotriva pârâtului Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea principală precizată; s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind pretenţiile solicitate prin cererea reconvenţională şi s-a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reconvenţională precizată, fiind obligaţi reclamanţii-pârâţi la cheltuieli de judecată în cuantum de 199.155.567 lei către pârâta-reclamantă R.A. – A.P.P.S.
Instanţa de fond s-a pronunţat prioritar, relativ la excepţiile invocate în cauză, reţinând că excepţia puterii de lucru judecat este neîntemeiată, dat fiind că nu există identitate de obiect, părţi şi cauză faţă de sentinţa civilă nr. 85 din 27 mai 2002 pronunţată în Dosarul nr. 4842/2001 al Tribunalului Argeş, hotărâre prin care s-a soluţionat irevocabil acţiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, prin care reclamanţii M.N.I., M.N.N. şi M.O. au solicitat restituirea în natură a imobilelor ce au aparţinut autorului lor, N.I.M., acţiune promovată în contradictoriu cu pârâtul I.C.D.P. - Mărăcineni.
Reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului autor I.M., au justificat calitatea procesuală activă, în raport şi de actele de proprietate depuse la dosar.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C.D.P. - Mărăcineni fost admisă, în raport de considerentele sentinţei civile nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeş şi de împrejurarea, că în cauză, nu sunt dovezi în sensul că acest pârât ar mai deţine vreun imobil revendicat de către reclamanţi.
Pe fondul acţiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, Tribunalul a reţinut că, în temeiul H.G. nr. 533/2002, anexa 3 poziţia 24, Complexul M. situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş şi alcătuit din: casă de oaspeţi, castel de vânătoare, popicărie, casă ţărănească, bazin de înot şi terenul aferent în suprafaţă de 131.099 mp, face parte din domeniul public al statului şi aflat în administrarea pârâtei R.A. A.P.P.S.
Au fost respinse argumentele pârâtei în legătură cu inalienabilitatea, imprescriptibilitatea şi insesizabilitatea domeniului public în considerarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, conform cărora instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului în situaţia bunurilor preluate de stat şi revendicate de foştii proprietari.
Tribunalul a respins acţiunea principală, reţinând că nu s-a făcut dovada identităţii depline a tuturor imobilelor, precum şi a suprafeţei de teren pretinse în acţiune şi imobilele corespunzătoare din titlul de proprietate al autorului reclamanţilor.
În exercitarea rolului activ, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Tribunalul a pus în discuţie necesitatea efectuării unei expertize imobiliare de identificare a terenurilor şi construcţiilor revendicate, probă ce nu a fost administrată faţă de opoziţia reclamanţilor şi lipsa achitării onorariului pentru expert.
În legătură cu cererea reconvenţională, prima instanţă s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de reclamanţii-pârâţi, dat fiind că prescripţia, în condiţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, corelat cu art. 1886 C. civ., începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, ceea ce în cauză corespunde cu data admiterii acţiunii în revendicare.
Faţă de soluţia pronunţată relativ la acţiunea principală, au fost respinse şi celelalte aspecte din cererea reconvenţională.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V., precum şi reclamanta S.A.C., invocând nelegalitatea hotărârii după cum urmează:
Reclamanţii M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V., au susţinut că, la fond, nu s-a făcut dovada identităţii depline a tuturor imobilelor şi a suprafeţei de teren aferente şi revendicate prin acţiune, deşi acestea sunt identice cu cele din actele de proprietate ale autorului părţilor şi procesul verbal de preluare din 2 martie 1949, astfel că hotărârea instanţei de fond este contradictorie.
În mod greşit s-a constatat că pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni nu are calitate procesuală pasivă, deşi actele cauzei dovedesc contrariul, iar sentinţa civilă nr. 4842/2001 a Tribunalului Argeş este nerelevantă din această perspectivă.
În final, s-a precizat că imobilul în întregul său a trecut în domeniul public al statului la 21 decembrie 2004, la circa 7 ani de la data declanşării acţiunii în revendicare, ceea ce echivalează cu o nouă deposedare.
Apelanta S.A.C. a formulat, în motivarea apelului declarat, următoarele critici:
Reclamanţii sunt continuatorii autorului lor, M.I., care a dobândit, prin cumpărare, de la tatăl său, în baza contractului de vânzare-cumpărare, transcris la grefa Tribunalului Muscel, dreptul de proprietate asupra imobilului intitulat „Complexul M.”.
În cauză s-a efectuat o expertiză imobiliară pentru calcularea îmbunătăţirilor aduse imobilelor preluate abuziv, necontestată de părţi, însă, din motive financiare, reclamanţii nu au mai putut susţine, în fazele procesuale ulterioare, o astfel de expertiză.
S-a invocat greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni întrucât sentinţa civilă nr. 4842/2001 a Tribunalului Argeş este inopozabilă reclamanţilor, aceştia nefiind părţi în cauză.
Ultima critică a vizat greşita soluţionare a cererii având ca obiect plata cheltuielilor de judecată în condiţiile în care cererea reconvenţională a fost respinsă, însă, reclamanţii-pârâţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către pârâta R.A.- A.P.P.S.
Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni a solicitat, prin întâmpinare, respingerea apelurilor şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
Prin întâmpinare pârâta R.A.- A.P.P.S. a precizat că imobilul teren se află în domeniul public al statului, astfel că acţiunea este inadmisibilă, iar din conţinutul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 nu reiese că imobilul revendicat a făcut obiectul acestui act.
Cu privire la cererea reconvenţională s-a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond, având în vedere că pârâta a efectuat cheltuieli iar soluţia cererii reconvenţionale este strâns legată de acţiunea principală.
Prin Decizia civilă nr. 855 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi S.A.C., M.I.I., V.M.S.E.M. şi V.C.A.V. şi, în consecinţă, s-a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a admis acţiunea principală precizată; s-au omologat rapoartele de expertiză efectuate de către experţii D.M.A. şi P.P.; au fost obligaţi pârâţii-reclamanţi R.A. – A.P.P.S., Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Comunei Mărăcineni să lase reclamanţilor-pârâţi, în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul situat în comuna Mărăcineni, judeţul Argeş - „Complex M.", compus din 13113 ha teren şi următoarele construcţii: construcţii vechi: vilă P + 1, castel de vânătoare P +1, chioşc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioşc în cruce, cavou şi construcţii noi: casă de serviciu P + 1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, staţie decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P, identificate în raportul de expertiză efectuat de expertul D.M.A.; s-a admis cererea reconvenţională şi au fost obligaţi reclamanţii-pârâţi la plata sumei de 135.700 euro în echivalentul în lei la data efectuării plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a lucrărilor de construcţii efectuate în perioada 1965 - 1989, conform raportului de expertiză întocmit de expertul P.P.; s-au păstrat celelalte menţiuni ale sentinţei civile apelate privind respingerea excepţiilor.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905/1914, imobilele revendicate din sat Ciumeşti, comuna Mărăcineni Judeţul Argeş au fost dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său N.I.M.
Instanţa de fond a respins acţiunea pentru lipsa identităţii între construcţiile şi terenul ce formează actualul „Complex M.” şi imobilele similare incluse în actul de proprietate invocat, iar în legătură cu acest aspect actele depuse la dosar au fost analizate de către expertul D.M.A., stabilindu-se, prin raportul de expertiză efectuat, că terenul în suprafaţa de 131099 m.p. (131132,63 mp din acte), conform documentaţiei cadastrale a R.A. A.P.P.S., se regăseşte faptic, fiind identificat după cum urmează:
Terenul revendicat de reclamanţi se identifică cu terenul din actul de vânzare, Moşia de la pctul. B - Moşia C. (F.), cu toate îmbunătăţirile şi împreună cu pădurea situată în comuna Ciumeşti, în suprafaţă totală de 14 hectare.
Totodată, acelaşi expert a stabilit că terenul se poate identifica şi după formularul pentru Evaluarea şi Inventarierea Patrimoniului aflat în Dosarul nr. 49/1949 tabelul 1 al Prefecturii Judeţului Muscel, astfel că din confruntarea vecinătăţilor şi dimensiunilor terenului, s-a constatat că acestea corespund în totalitate cu terenul revendicat.
Cu ocazia efectuării expertizei, părţile au fost de acord cu identificarea terenului în cauză ca poziţie (fila 208 apel), iar pe acest teren, acelaşi expert a identificat următoarele construcţii: construcţii vechi: vilă P + 1, castel de vânătoare P +1, chioşc P, cabană P, capelă P, cabină poartă P, chioşc în cruce, cavou şi construcţii noi: casă de serviciu P + 1, popicărie, centrală termică P, piscină, rezervor P, staţie decantare P, cabină pompe P, cabină poartă P.
Suprafaţa de teren ocupată de clădiri precum şi căile de acces au fost delimitate prin documentaţia pentru H.G. 834/1991 şi prin documentaţia cadastrală pe planul de amplasament şi delimitare a bunului imobil.
Imobilul a fost preluat prin procesul verbal aflat în Dosarul nr. 49/1949 al Prefecturii Judeţului Muscel, iar, în prezent, prin acte succesive de transmitere, acesta se află în folosinţa pârâtei.
Împotriva deciziei respective, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiul Bucureşti, Primăria Comunei Mărăcineni, judeţul Argeş şi R.A. „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 951 din 29 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat un singur motiv de recurs, având drept obiect excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât, în cauza de faţă, imobilul aparţine R.A. - A.P.P.S., aceasta fiind singura pârâtă care poate fi obligată a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul revendicat, în calitatea sa de actual deţinător al imobilului aflat în litigiu.
S-a concluzionat că, în speţă, nu s-a realizat identitatea impusă de lege între cel chemat în judecată şi cel obligat la restituirea imobilului într-o cerere de revendicare formulată în condiţiile dreptului comun.
Pârâta Primăria comunei Mărăcineni, prin motivele de recurs formulate şi întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut următoarele aspecte:
Suprafaţa de teren revendicată de către reclamanţi nu mai putea fi acordată acestora, avându-se în vedere prevederile art. 1 pct. 20 din O.U.G. nr. 102/2001; art. 39 din Legea nr. 19/2000, republicată, conform cărora reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor expropriate se poate face doar pentru maxim 50 de ha de teren, conform şi dispoziţiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 400/2002.
Aceasta întrucât reclamanţilor li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, suprafaţa de 10 ha teren arabil pe raza comunei Mărăcineni, judeţul Argeş, eliberându-se titlul de proprietate nr. 112886/2001; în baza sentinţei civile nr. 2357 din 7 iunie 2005 a Judecătoriei Piteşti li s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 19 ha teren arabil pe vechile amplasamente; pe raza localităţii Stefăneşti, judeţul Argeş i s-a reconstituit petentului M.I. cu moştenitorii, în baza anexei nr. 29 la Hotărârea nr. 404 din 16 ianuarie 2008 a Comisiei judeţene Funciare Argeş, suprafaţa de 14 ha teren agricol; în baza Legii nr. 1/2000 li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 29,5 ha teren agricol, conform anexei nr. 39 la Hotărârea nr. 1004/2003, care, conform sentinţei civile nr. 3937 din 1 iunie 2009 a Judecătoriei Piteşti le-a fost acordată pe vechile amplasamente; precum şi faptul că reclamantul M.I. deţine proces-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 96,066 ha teren plantat cu vegetaţie forestieră.
S-a mai susţinut că reclamanţii nu au reuşit să facă dovada identităţii depline a tuturor imobilelor şi a suprafeţelor de teren pretinse prin acţiune, întrucât înscrisurile depuse şi mai ales contractul de vânzare-cumpătare nu cuprind elemente de identificare a imobilelor pretinse şi nu relevă continuitatea dreptului de proprietate în patrimoniul apelanţilor.
În acelaşi timp, reclamanţii nu au un „bun actual”, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, în condiţiile în care nu posedă o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care acestora să le fi fost recunoscut, de către o instanţă naţională, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, iar dispoziţia invocată nu garantează dreptul de a obţine un bun.
S-a învederat şi faptul că era necesar ca reclamanţii să facă dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate, raportat la prevederile Legii nr. 115/1938, iar pe de altă parte, Primăria comunei Mărăcineni nu poate fi obligată să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul revendicat, întrucât terenul nu se află în administrarea primăriei locale, bunul nefiind la dispoziţia acesteia.
Pârâta R.A. „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat decizia recurată sub următoarele aspecte:
1. În ceea ce priveşte dreptul de proprietate al apelanţilor-reclamanţi privind imobilele revendicate:
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut faptul că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că există identitate între imobilul revendicat şi imobilul ce a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1905/1914, prin care imobilele revendicate, situate în satul Ciumeşti, comuna Mărăcineni, judeţul Argeş, au fost dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său N.I.M., precum şi faptul că expertul tehnic D.M.A. a identificat greşit terenul revendicat cu suprafaţa din actul de vânzare-cumpărare, respectiv Moşia arătată la punctul B – Moşia C. (F.) cu toate îmbunătăţirile şi împreună cu pădurea situată în comuna Ciumeşti, în suprafaţă totală de 14 ha.
S-a arătat în acest sens că, din conţinutul actului de vânzare-cumpărare, nu reiese că imobilul revendicat a făcut obiectul acestui act, fiind corelate, în mod greşit, înscrisurile depuse de reclamanţi cu expertizele tehnice efectuate în cauză.
Pe de altă parte, imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către o altă ramură a familiei M., respectiv de numiţii M.N.I., M.O. şi M.N., descendenţii defunctului N.N.M., frate cu autorul reclamanţilor, iar din planul de situaţie depus la dosar la scara 1:5000 a rezultat faptul că Vila M. se află pe Moşia V., fosta proprietate a numitului N.N.M.
2. În ceea ce priveşte identificarea imobilelor ce fac obiectul cererii în revendicare:
Sub acest aspect, s-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., dovada identităţii imobilelor şi a suprafeţelor de teren revendicate incumbă reclamanţilor, lucru care nu s-a realizat de aceştia, raportat la probatoriul administrat în cauză, din vechea moşie C., care, la nivelul anului 1941, măsura în total suprafaţa de 81,5 ha teren, Statul Român a preluat în anul 1949, doar suprafaţa de 9 ha teren, astfel încât expertul tehnic care a efectuat expertiza tehnică analizată de către instanţă nu putea identifica o suprafaţă de 14 ha teren.
Pe de altă parte, din cuprinsul procesului-verbal încheiat în data de 2 martie 1949, nu rezultă faptul că în comuna Ciumeşti erau amplasate la nivelul anului 1949, construcţiile stabilite de expert, ca fiind vorba de construcţii vechi, care există şi în prezent.
3. Cu privire la cererea reconvenţională:
Sub acest aspect, s-a susţinut, în primul rând, faptul că admiterea cererii reconvenţionale nu a fost deloc motivată, instanţa de apel rezumându-se în a arăta faptul că reclamanţii sunt obligaţi la plata sumei de 135.700 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a lucrărilor de construcţii efectuate în perioada 1965-1989, fără a se explica de ce nu a fost admisă în totalitate, şi ce reprezintă suma acordată din totalul cheltuielilor necesare, utile şi/sau voluptorii, cu atât mai mult cu cât lucrările de îmbunătăţiri aduse imobilelor vechi, cât şi construcţiile noi edificate de către Statul Român au fost necesare şi utile, fără caracter voluptoriu, lucrări şi construcţii ce au făcut să crească valoarea acestor imobile.
În al doilea rând, s-a susţinut faptul că au fost încălcate prevederile art. 997 C. civ., care stipulează faptul că „acela căruia se face restituţiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credinţă de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut preţul lui”.
S-a concluzionat că, în mod greşit, instanţa de apel a procedat obligându-i pe reclamanţi doar la plata sumei de 137.500 euro, reprezentând îmbunătăţirile aduse de Statul Român la imobilele revendicate în perioada 1965-1989 şi nu la întreaga sumă solicitată, avându-se în vedere şi faptul că expertul tehnic P.P. a calculat doar contravaloarea lucrărilor necesare şi utile efectuate de Statul Român.
S-a mai susţinut şi faptul că, perioada 1965-1989, pentru care instanţa de apel i-a obligat pe reclamanţi la plată, a fost apreciată în mod greşit, întrucât Statul Român a cheltuit cu întreţinerea Complexului M. şi după anul 1989, în aceste condiţii creându-se o îmbogăţire fără justă cauză în patrimoniul reclamanţilor şi în detrimentul Statului Român, prin administratorii săi, reclamanţii beneficiind de îmbunătăţiri şi de un spor de valoare adus imobilelor revendicate, pentru care instanţa nu i-a obligat la plată.
Ultimul motiv de recurs a vizat capătul de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, susţinându-se faptul că instanţa de apel nu a soluţionat acest capăt de cerere, nepronunţându-se asupra cheltuielilor de judecată suportate de pârâta R.A. - A.P.P.S.
La data de 1 octombrie 2010, numiţii M.T. şi M.N.P., în calitate de moştenitori ai defunctului M.N.I. decedat la data de 13 august 2006, au formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie, în interesul pârâtei-recurente R.A. – A.P.P.S. Bucureşti, solicitând admiterea recursului declarat de aceasta, susţinând că interesul lor, în formularea cererii de intervenţie constă în faptul că nu pot fi atribuite reclamanţilor bunuri care nu au aparţinut în proprietate autorului acestora, ci autorului lor, N.M., iar admiterea acţiunii principale are drept efect încălcarea dreptului intervenienţilor.
Prin încheierea din 1 octombrie 2010, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii M.T. şi M.N.P., în interesul recurentei-pârâte R.A. A.P.P.S. Bucureşti, în condiţiile în care, prin cererea de intervenţie formulată, intervenienţii sprijină motivul de recurs formulat de aceasta referitor la faptul că imobilul aflat în litigiu a fost notificat în baza Legii nr. 10/2001 de către interveninenţi, în calitate de moştenitori ai autorului N.M., frate cu autorul reclamanţilor, precum şi faptul că terenul pe care se află construcţiile în litigiu au aparţinut autorului N.M. şi nu autorului reclamanţilor.
Analizând recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Comunei Mărăcineni şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi le va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce priveşte recursul declarat de primul pârât, se constată că este nefondat întrucât instanţa de apel a reţinut, în mod corect, în cauză, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice.
Aceasta, în condiţiile în care obiectul acţiunii civile în revendicare, formulată potrivit dreptului comun de către reclamanţi, priveşte un imobil preluat de către Statul Român în urma aplicării Decretului-lege nr. 83/1949. Ca atare, în prezentul litigiu, unde se pune în discuţie valabilitatea titlului Statului Român, de preluare a imobilului revendicat, calitate procesuală pasivă, în cauză, nu poate avea decât Statul Român care este reprezentat, în instanţă, prin Ministerul Finanţelor Publice, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice. Potrivit acestor dispoziţii, în absenţa unor reglementări speciale, Statul Român este reprezentat în instanţă prin Ministerul Finanţelor Publice.
Sub acest aspect, este irelevant faptul că imobilul aflat în litigiu se află în posesia R.A. - A.P.P.S., întrucât această regie autonomă este o regie de stat şi deţine în folosinţă, posesie şi administrare imobilul în numele şi pentru Statul Român.
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei, în cauză s-a realizat identitatea impusă de lege între cel chemat în judecată şi cel obligat la restituire, în cadrul unei acţiuni civile în revendicare formulată pe dreptul comun de către reclamanţi.
Este nefondat şi recursul declarat de pârâta Primăria comunei Mărăcineni, judeţul Argeş, avându-se în vedere considerentele ce vor urma:
Astfel, pentru ca reclamanţii să aibă „un bun actual” în sensul articolului nr. 1 din Primul protocol adiţional la C.E.D.O. nu este necesar ca dreptul reclamanţilor asupra imobilului revendicat să fi fost recunoscut într-un alt litigiu şi să existe o altă hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată într-un alt cadru procesual, prin care să se consacre acest drept, hotărâre care să poată fi folosită în prezentul litigiu.
Aceasta întrucât cererea formulată de reclamanţi reprezintă o acţiune în revendicare formulată pe dreptul comun, având ca obiect un imobil preluat de către stat, iar prin decizia recurată s-a constatat în mod întemeiat nevalabilitatea titlului Statului Român, de preluare a acestui imobil.
Prin urmare, rezultă faptul că prin efectul deciziei recurate, care este definitivă, reclamanţii posedă „un bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie şi în conformitate cu jurisprudenţa Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
În acelaşi timp, sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora, reclamanţii trebuia să facă dovada dreptului de proprietate cu un titlu de proprietate raportat la dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938.
Cu alte cuvinte, recurenta a susţinut că actul de proprietate invocat de reclamanţi în susţinerea acţiunii în revendicare, pentru a putea face dovada dreptului de proprietate, trebuie să fie înscris în Cartea Funciară.
Aceste susţineri sunt nefondate, întrucât Decretul-lege nr. 115/1938 privind Cartea Funciară nu a operat pe teritoriul Munteniei, aici operând Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni Imobiliare, astfel încât, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat şi transcris în acest registru, translativ de proprietate, reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului acestora în ceea ce priveşte imobilul aflat în litigiu denumit complexul M., imobil format din construcţii şi teren aferent şi situat pe teritoriul comunei Mărăcineni, judeţul Argeş, după cum a reţinut Curtea de Apel.
De asemenea, critica referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate pentru o serie de terenuri pe calea legii fondului funciar nu poate fi primită întrucât, în privinţa imobilului revendicat, nu operează reconstituirea dreptului de proprietate pe această cale, fiind vorba de o acţiune în revendicare formulată pe dreptul comun şi nu pe calea unei proceduri speciale, pentru a putea fi susţinut aspectul că nu s-ar putea depăşi suprafaţa de 50 ha teren arabil la care se limitează reconstituirea potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 20 din O.U.G. nr. 102/2001; art. 39 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum şi dispoziţiilor art. 1 pct. 5 din Legea nr. 400/2002.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia reclamanţii nu au reuşit să facă dovada identităţii depline a tuturor imobilelor, precum şi a suprafeţei de teren pretinse în acţiune, se constată faptul că nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs, neputând fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate, întrucât reprezintă un aspect de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Aceasta întrucât se referă la situaţia de fapt reţinută de instanţele anterioare, în raport de materialul probatoriu administrat în cauză, situaţie de fapt care nu mai poate fi schimbată în cadrul instanţei de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. au fost abrogate expres prin prevederile art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
În ceea ce priveşte calitatea recurentei de a sta în proces, aceasta justifică legitimarea procesuală pasivă, atâta timp cât imobilul în litigiu se află pe teritoriul comunei Mărăcineni.
Potrivit art. 119 din Lega nr. 215/2001, constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale bunurile din domeniul public sau privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial. În aceste condiţii, cum obiectul litigiului vizează un imobil, care, cel puţin formal, face parte din patrimoniul comunei Mărăcineni, discutându-se dreptul de proprietate asupra acestui bun, este firesc din punct de vedere juridic, ca reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale să figureze în proces, efectele hotărârii urmând a se produce şi în patrimoniul localităţii pârâte.
De asemenea, calitatea de parte este singura garanţie a exercitării în condiţii corespunzătoare a dreptului la apărare ala cestei părţi.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, se constată faptul că este neîntemeiat în ceea ce priveşte critica formulată având ca obiect greşita soluţionare, prin admitere, a acţiunii civile în revendicare formulată de către reclamanţi.
Astfel, dreptul de proprietate al apelanţilor-reclamanţi privind imobilele revendicate, cât şi vocaţia la bunurile revendicate, constituie aspecte care au fost reţinute de către instanţa de apel, pe baza probelor administrate în cauză.
În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, aceasta s-a făcut prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1905/1914 prin care imobilele aflate în litigiu situate în comuna Mărăcineni, sat Ciumeşti, judeţul Argeş, au fost dobândite în proprietate de către I.N.M. de la tatăl său, N.I.M.
Referitor la actul de partaj voluntar nr. 663 din 3 martie 1947, care a avut loc între N.N.M. şi I.M.M., după autorii N.I.M. şi M.N.M., instanţa de apel a reţinut că se referă la o altă moşie decât cea din litigiu, respectiv moşia V., B. şi G., V. şi O., P.O.
Or, terenul în litigiu menţionat în actul de vânzare-cumpărare din anul 1914 priveşte moşia C. sau F., alături de moşia M.V. cei zice şi D., ce a aparţinut autorului N.M., transmisă în proprietate fiului său, I.N.M. (autorul reclamanţilor).
În al doilea rând, vocaţia reclamanţilor referitor la revendicarea imobilelor aflate în litigiu a rezultat din actele de stare civilă şi din certificatul de moştenitor nr. 155 din 10 aprilie 1967 emis de pe urma defunctului I.M., potrivit cărora autorul N.I.M. a avut doi copiii, pe I.N.M. (autorul reclamanţilor) şi N.N.M., prima ramură a familiei M., respectiv cea decurgând din autorul reclamanţilor (I.N.M.), fiind îndreptăţită să solicite imobilele aflate în litigiu câtă vreme acţiunea în revendicare s-a întemeiat pe actul de vânzare-cumpărare nominalizat mai sus şi prin care s-a dobândit imobilul respectiv.
Referitor la susţinerile recurentei privind terenul acordat prin sentinţa civilă nr. 85 din 27 mai 2002 a Tribunalului Argeş pronunţată în Dosarul nr. 4842/2002, Curtea de Apel a reţinut că se referă la un alt imobil care nu se suprapune cu terenul revendicat de reclamanţi, fiind învecinat cu imobilul aflat în litigiu.
Prin hotărârea respectivă, moştenitorilor autorului N.M. li s-a restituit un alt imobil decât cel aflat în litigiu, imobil format din construcţii cu destinaţie de locuit şi teren aferent, astfel încât s-a constatat că nu există identitate între acest imobil şi cel revendicat de către reclamanţi.
Pe de altă parte, deşi intervenienţii au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, în sensul că au formulat notificare prin care au solicitat restituirea bunurilor care au aparţinut autorului lor, inclusiv pentru conacul situat în comuna Mărăcineni, sat Miceşti, judeţul Argeş, prin decizia emisă R.A. – A.P.P.S. le-a respins cererea pe baza considerentelor potrivit cărora imobilul intitulat „Complexul M.” a aparţinut în proprietate celeilalte ramuri a familiei M., respectiv autorului reclamanţilor, I.N.M.
În realitate însă, deşi se invocă dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea primelor două motive de recurs referitoare la dreptul de proprietate al apelanţilor-reclamanţi privind imobilele revendicate, cât şi în ceea ce priveşte identificarea acestora, se constată faptul că privesc chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate, atâta vreme cât se critică situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, astfel cum a fost redată mai sus.
Astfel, critica referitoare la faptul că nu există identitate între construcţiile şi terenul ce formează actualul complex M. şi imobilele similare incluse în actul de proprietate invocat; că terenul revendicat de reclamanţi se identifică cu terenul din actul de vânzare, moşia de la pct. B – Moşia C. (F.), cu toate îmbunătăţirile şi împreună cu pădurea situată în comuna Miceşti în suprafaţă totală de 14 ha.; că terenul se poate identifica şi după formularul pentru Evaluare şi Inventarierea Patrimoniului aflate în Dosarul nr. 49/1949, tabelul nr. I al Prefecturii judeţului Muscel, precum şi faptul că dovada dreptului de proprietate a autorului M.N.I. asupra imobilului revendicat s-a realizat pe baza procesului-verbal încheiat la data de 2 martie 1949 la Ciumeşti – Muscel - reprezintă aspectele de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Toate aceste critici privesc, în realitate, situaţia de fapt care, în prezent, în actuala structură a recursului, aceea a unei căi extraordinare de atac nu mai pot fi cenzurate, în condiţiile în care pun în discuţie chestiuni de fapt stabilite cu caracter definitiv de către instanţa de apel.
Recursul declarat de pârâtă este, însă, întemeiat în ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la cererea reconvenţională formulată în cauză, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, această cerere, admisă de către instanţa de apel, nu a fost motivată în privinţa cererii pârâtei de acordare a contravalorii cheltuielilor efectuate în legătură cu construcţiile vechi, în considerentele deciziei recurate făcându-se vorbire doar de faptul că va fi admisă şi cererea reconvenţională formulată de pârâta R.A. A.P.P.S, în sensul obligării reclamanţilor la plata sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a lucrărilor de construcţii efectuate în perioada 1965-1989, conform raportului de expertiză întocmit de expertul P.P.
Au fost încălcate în acest sens dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nearătarea în considerentele hotărârii a motivelor de fapt şi de drept care au dus la soluţia pronunţată, face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii hotărârii, nemotivarea acesteia echivalând cu o necercetare a fondului pricinii.
Aceasta întrucât judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fără arătarea motivelor şi a probelor neputându-se exercita controlul judiciar.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă, având ca obiect despăgubiri, a privit două aspecte, şi anume cel referitor la obligarea reclamanţilor de a plăti contravaloarea construcţiilor noi efectuate de Statul Român ulterior preluării, cât şi cel referitor la contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile efectuate şi necesare întreţinerii complexului imobiliar de la data preluării şi până în anul 1989, iar instanţa de apel a dispus obligarea reclamanţilor doar la plata sumei reprezentând contravaloarea la valoarea actuală de circulaţie a lucrărilor de construcţii noi efectuate în perioada 1965-1989, fără însă a motiva de ce a fost acordată doar această contravaloare şi de ce nu a fost acordată şi contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile.
Se impune aşadar, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7, coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., admiterea recursului declarat de către pârâta R.A. A.P.P.S., casarea în parte a deciziei atacate, în sensul că se va trimite spre rejudecare, la instanţa de apel, cererea reconvenţională formulată de aceeaşi pârâtă, în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a îmbunătăţirilor aduse imobilelor – construcţii vechi aflate în litigiu.
Aceasta întrucât dispozitivul deciziei recurate, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 135.700 euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând valoarea de circulaţie a lucrărilor de construcţii noi efectuate în perioada 1965-1989, nu a fost recurat de către reclamanţi, ca de altfel întreaga decizie, astfel încât soluţionarea cererii reconvenţionale sub aspectul arătat a intrat în puterea lucrului judecat.
Cu ocazia rejudecării cererii reconvenţionale sub acest aspect, se vor avea în vedere şi celelalte susţineri ale pârâtei, referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 997 C. civ.; se va stabili dacă toate îmbunătăţirile aduse imobilelor vechi au reprezentat cheltuieli necesare şi utile, dacă au sau nu un caracter voluptoriu, cât şi perioada pentru care trebuie acordată contravaloarea acestor cheltuieli necesare şi utile efectuate de Statul Român, în condiţiile în care s-a contestat faptul că perioada limită de acordare a despăgubirilor este reprezentată de anul 1989, cheltuielile necesare cu întreţinerea complexului M. fiind efectuate şi după anul 1990.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată, se constată că este nefondată, întrucât din practicaua deciziei recurate a rezultat faptul că reprezentantul recurentei-pârâte nu a solicitat plata acestor cheltuieli, iar dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. stipulează faptul că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Referitor la cererea de intervenţie accesorie formulată în cadrul instanţei de recurs, în favoarea şi interesul recurentei-pârâte R.A. A.P.P.S., de către intervenienţii-accesorii M.T. şi M.N.P., instanţa de recurs o va respinge ca o consecinţă a faptului că au fost înlăturate motivele din recursul declarat de către această pârâtă, privind greşita admitere a acţiunii în revendicare, motivare sprijinită din punct de vedere juridic prin demersul intervenienţilor.
Or, soluţia dată recursului declarat de pârât pe aspectul susţinut şi de intervenienţi influenţează determinant cererea accesorie, în sensul că cele două soluţii vor fi de respingere.
În consecinţă, faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în vaza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Primăria Comunei Mărăcineni, prin Primar.
În baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S., se va casa în parte decizia atacată, şi se va trimite, spre rejudecare, la instanţa de apel, cererea reconvenţională formulată de aceeaşi pârâtă, în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a îmbunătăţirilor aduse imobilelor - construcţii din litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta R.A. A.P.P.S. împotriva Deciziei civile nr. 855 din 18 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează, în parte, decizia atacată, în sensul că, trimite spre rejudecare la instanţa de apel cererea reconvenţională formulată de aceeaşi pârâtă, în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a îmbunătăţirilor aduse imobilelor - construcţii din litigiu.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi Primăria Comunei Mărăcineni, prin Primar împotriva aceleiaşi decizii.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii M.T. şi M.N.P., în interesul recurentei pârâte R.A. A.P.P.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4115/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5084/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
