ICCJ. Decizia nr. 5329/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5329/2010
Dosar nr. 2861/1/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 05 februarie 2009, reclamanţii D.D. şi D.H. au solicitat anularea deciziei nr. 4160 din 04 decembrie 2008 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, prin care să stabilească un alt cuantum al despăgubirilor, ca urmare a reevaluării preţurilor pentru clădirile şi terenurile înscrise în cartea funciară Câmpeni, conform noului C. fisc. şi preţului de piaţă ale imobilelor la valoarea actuală.
Reclamanţii au mai solicitat stabilirea despăgubirilor separat pentru fiecare, conform raportului de evaluare care se va întocmi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că despăgubirile pentru teren şi construcţii în valoare de 109.944,40 RON stabilite prin decizia atacată au avut la bază sentinţa civilă nr. 850 din 04 august 2004 a Tribunalului Alba, irevocabilă prin decizia nr. 2141 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar acestea nu mai corespund valorii actuale a imobilelor şi pârâta avea obligaţia să procedeze la reevaluarea sumei cuvenite, potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 131/CA din 02 iunie 2009, prin care a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a avut în vedere că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea pârâtă în conformitate cu decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În cauză, s-a reţinut că pentru reclamanţi cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi titlul de despăgubiri se va emite în baza acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Prin decizia nr. 544 din 03 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile declarate de reclamanţii D.H. şi D.D. împotriva sentinţei nr. 131/CA/2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 4160 din 04 decembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubiri în cuantum de 109.994,40 RON în favoarea recurenţilor-reclamanţi, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei civile nr. 850 din 04 august 2004 pronunţată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin decizia nr. 214 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanţa de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenţilor în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin dispoziţiile art. 16 din Capitolul 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a constatat corect că recurenţii-reclamanţi nu au dreptul la reevaluarea despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi că nu există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de către autoritatea intimată.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire D.D. şi D.H. invocând în drept incidenţa prevederilor art. 322 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarelor ataşate, cu motivele invocate de revizuenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
C. proc. civ. reglementează în Titlul V Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din acelaşi cod revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, extra petita, minus petita şi plus petita, textul referindu-se strict la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, şi ţinând cont de faptul că decizia a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, Înalta Curte constată că cerere de revizuire este inadmisibilă.
Pentru ca o hotărâre dată de instanţa de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul cauzei.
Or, în speţa de faţă, cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins recursul declarat de reclamanţii D.H. şi D.D., de unde rezultă că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I, respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunţarea hotărârii, reţinute de partea potrivnică şi care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, implică îndeplinirea unor condiţii cumulative, care rezultă din chiar din economia prevederilor menţionate.
Înscrisurile despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplinesc niciuna din condiţiile enunţate.
Totodată, trebuie subliniat faptul că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere.
Astfel, revizuenţii nu pot invoca în susţinerea cererii de revizuire hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o altă speţă, având în vedere faptul că, în cauza sa, Curtea Europeană nu s-a pronunţat.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de D.H. şi D.D. împotriva deciziei nr. 544 din 03 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4235/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1020/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
