ICCJ. Decizia nr. 539/2010. Civil. Partide politice. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 539/2010
Dosar nr. 2479/2/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 16 august 2007, sub nr. 28108/3/2007, petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul P.N.D.C. şi cu intervenientul în interes propriu Partidul Solidarităţii Democrative pentru şanse egale şi o societate mai bună, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună dizolvarea pe care judecătorească a P.N.D.C., motivând că la alegerile generale din anul 200 şi din anul 2004 nu a obţinut 50.000 de voturi, nici la Camera Deputaţilor şi nici la Senat, neîndeplinindu-şi obiectivele potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 14/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 23 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de petentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus dizolvarea P.N.D.C.
Împotriva menţionatei sentinţe a formulat contestaţie intervenientul P.S.D. pentru şase egale şi o societate mai bună, invocând încălcarea competenţei Curţii Constituţionale, încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcarea normelor justiţiei, neanalizarea mijloacelor de apărare şi a probelor, invocând, totodată, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (5) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1728 din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul P.S.D. pentru Şase Egale şi o Societate Mai ună.
La data de 30 ianuarie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost înregistrată sub nr. 897/2/2009 contestaţia formulată de recurentul P.N.D.C. împotriva sentinţei civile nr. 40 din 23 noiembrie 2007, solicitând instanţei admiterea contestaţiei, casarea sentinţei şi, pe cale de excepţie şi pe fond, respingerea cererii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti ca prematur introdusă şi ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 294 din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul Partidul Naţional Democrat Creştin împotriva sentinţei civile nr. 40/23 noiembrie 2007, în contradictoriu cu intimatul-intervenient Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi cu intimatul-intervenient P.S.D. pentru şase egale şi o societate mai bună.
Prin cererea din 16 ianuarie 2008 depusă la Tribunalul Bucureşti şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 11 martie 2009, sub nr. 2479/2009, recurentul P.S.D. pentru Şase Egale şi o Societate Mai Bună a formulat contestaţie împotriva sentinţei civile nr. 40 din 23 noiembrie 2007.
Prin Decizia civilă nr. 1052 din 23 iunie 2009, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şui s-a respins contestaţia formulată de contestatorul P.S.D. pentru Şase Egale şi o Societate Mai Bună, pentru autoritate de lucru judecat.
Împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs, în termen legal, recurentul-intervenient P.S.D. pentru şase egale şi o societate mai bună pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 7, 9. C. proc. civ.
La termenul din 29 ianuarie 2010, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursului faţă de obiectul acestuia, respectiv, o decizie definitivă şi irevocabilă, părţile prezente având poziţai exprimată în practicaua prezentei decizii.
Analizând această excepţie peremtorie, Înalta Curte o apreciază ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 299 C. proc. civ., hotărârile susceptibile de a fi atacate cu recurs sunt hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
per a contrario, o hotârâre pronunţată în ultimă instanţă, care devine irevocabilă, nu poate fi atacată din nou cu recurs.
În materia Legii nr. 14/2003 privind partidele politice, conform art. 21 alin. (2) şi (4), împotriva sentinţei primei instanţe este prevăzută posibilitatea formulării unei singure căi de atac, respectiv contestaţia, astfel încât soluţia pronunţată în cadrul contestaţiei este definitivă şi irevocabilă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Prin urmare, prezenta cerere de recurs, care are ca obiect o decizie pronunţată în urma soluţionării contestaţiei reglementate de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 14/2003, nu este prevăzută de lege, fiind inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul P.S.D. pentru şanse egale şi o societate mai bună împotriva Deciziei civile nr. 1052 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 532/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 574/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
---|