ICCJ. Decizia nr. 5641/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5641/2010
Dosar nr. 5813/105/2008
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, formulată la 23 septembrie 2008, contestatorii I.M., N.M., N.D., N.M., N.H., N.E., B.M., prin procurator D.M. şi N.E., prin procurator N.E.R., în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Ploieşti au solicitat anularea dispoziţiei din 13 august 2008, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 807,10 mp, liber de construcţii, situat în Ploieşti, şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru suprafaţa de 407,10 mp ocupată de construcţii.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanţii au susţinut următoarele:
În baza contractului de vânzare cumpărare autentificat la 21 august 1935 de către Tribunalul Prahova, secţia I, autorii reclamanţilor M.N. şi S.N. au cumpărat de la M.N.I. un teren în suprafaţă de 807,10 mp şi casa situată pe acesta. In perioada cuprinsă între anii 1940-1947 casa a fost bombardată şi demolată, iar cei doi proprietari s-au stabilit într-o altă locuinţă, terenul rămânând nefolosit şi cu taxele aferente neachitate, rezultând astfel o datorie la stat în valoare de 360 lei.
La apariţia Decretului nr. 111/1951, terenul curţii-construcţii în suprafaţă de 800 mp a fost trecut fără plată în proprietatea statului şi în administrarea primăriei, prin sentinţei civile nr. 340/1955, pronunţată de Tribunalul Popular Ploieşti-Prahova.
În prezent, o parte din suprafaţa de teren este înstrăinată unor persoane fizice, care şi-au edificat casa de locuit, rămânând liberă o suprafaţă de cea 400 mp.
Prin dispoziţia din 13 august 2008, Primăria Municipiului Ploieşti a respins notificarea petenţilor, reţinând că nu s-a dovedit calitatea acestora de moştenitori şi preluarea abuzivă a imobilului de către stat.
Tribunalul Prahova prin sentinţa civilă nr. 468 din 23 februarie 2009, a admis contestaţia, a anulat decizia emisă de intimată şi a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri pentru imobilul revendicat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut că reclamanţii sunt succesorii foştilor proprietari, că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin (1) şi (2) şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, astfel că, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece imobilul se află în posesia altor persoane.
Prin Decizia nr. 122 din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de pârâtă şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi reclamanţii sunt moştenitorii fostului proprietar al imobilului, nu au dovedit preluarea abuzivă a acestuia pentru a fi îndreptăţiţi la măsurile reparatorii conferite de Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea I.M. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
În motivarea acestuia, recurenta a susţinut că, instanţa de apel, a aplicat greşit legea, deoarece decretul prin care s-a preluat imobilul a fost declarat neconstituţional şi că autorul său făcea parte dintr-o categorie socială boicotată şi urmărită de regimul politic de la acea dată.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar H.G. nr. 250/2007, prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prevede în art. 2 alin. (1) lit. d), că în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intră şi imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Prin notificarea formulată la data de 20 aprilie 2001, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Ploieşti, şi au arătat că, după anul 1952 le-a fost comunicat faptul că terenul a fost declarat viran, că nu mai trebuie depusă declaraţia pentru stabilirea şi plata impozitului, că nu au avut cunoştinţă de faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului pentru neplata impozitelor şi că de existenţa sentinţei civile nr. 340 din 26 ianuarie 1955 pronunţată de Tribunalul Ploieşti au aflat în anii următori, hotărâre care nu le-a fost comunicată niciodată.
În susţinerea notificării, aflată la fila 97, dosar fond, s-a depus chitanţa de plată emisă de Oficiul de casierie, Ploieşti prin care s-a făcut dovada achitării impozitelor datorate la stat, pentru imobil, până la data de 30 decembrie 1952.
Prin hotărârea menţionată, aflată la fila 9, dosar fond, se reţine preluarea de către stat a terenului, în suprafaţă de 800 mp, situat în Ploieşti, proprietatea autorului contestatorilor M.N., cu domiciliu necunoscut.
Rolul activ al instanţei este prevăzut de art. 129 C. proc. civ. şi presupune obligaţia acesteia de a stărui prin toate mijloacele legale în scopul pronunţării unei soluţii temeinice şi legale, sens în care, dacă consideră necesar, poate ordona administrarea de probe.
Deşi prin notificarea depusă contestatorii au susţinut că autorului lor că nu a putut să-şi exercite dreptul de proprietate deoarece a fost urmărit de regimul politic de la acea dată, instanţa nu a verificat această situaţie, reţinând că aceştia sunt moştenitorii proprietarului imobilului de la care s-a făcut preluarea, dar nu pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială deoarece nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului.
Situaţia învederată de recurentă constituie una din modalităţile de preluare abuzivă a imobilelor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, împrejurare pe care însă instanţa de apel, în virtutea rolului său activ nu a lămurit-o.
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa decizia şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, în vederea lămuririi aspectului legat de imposibilitatea de plată a impozitului datorat la stat, pentru imobilul revendicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva Deciziei nr. 122 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5602/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5664/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
