ICCJ. Decizia nr. 614/2010. Civil. Conflict de muncă. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 614/2010
Dosar nr. 3582/1/2009
Şedinţa publică de la 3 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, SC D. SA a formulat în contradictoriu cu intimata M.V.E., contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 633/C/ RM din 31 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. 2860/90/2008, cale de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 317 - 321 C. proc. civ.
În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut că s-a aflat în imposibilitatea de ă-şi formula apărarea şi a constata aspectele invocate în cauză şi că nu au fost analizate în integralitate toate motivele recursului său, sens în care a arătat că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi a nesocotit textul art. 3041 C. proc. civ.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 309 alin. (1) C. proc. civ. „contestaţia se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă", regulă determinată de însăşi natura contestaţiei în anulare de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar nu de reformare. Prin intermediul contestaţiei nu se realizează un control judiciar obişnuit, astfel că, în toate cazurile, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea, iar nu unei instanţe superioare.
Ca urmare, în raport de cele ce preced şi în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., va fi declinată competenţa de soluţionare a cererii dedusă judecăţii în favoarea instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de SC D. SA împotriva Deciziei nr. 633 R/ 30 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 610/2010. Civil. Asigurări sociale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 629/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
---|