ICCJ. Decizia nr. 6151/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6151/2010
Dosar nr. 174/117/2009
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 7 ianuarie 2009, reclamanţii J.A. şi J.I. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român (prin Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca) şi G.M., solicitând:
- să se constate că terenul de 6.464 mp., situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. (pe care îl evaluează la 550.000 lei), a fost preluat de stat abuziv şi fără titlu valabil;
- să se constate că la încheierea contractului din 10 martie 1983, intenţia reală a părţilor a fost de a vinde, respectiv cumpăra şi terenul de 6.464 mp., transmis aşadar cumpărătorilor în baza contractului menţionat;
- obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra aceluiaşi teren.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 30 din Legea nr. 58/1974, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană şi art. 481 şi 977 C. civ., reclamanţii au susţinut că:
- deşi contractul autentificat la 10 martie 1983 se referă doar la înstrăinarea construcţiilor amplasate pe terenul revendicat, au convenit cu vânzătorii C.D. şi C.M. (antecesorii pârâtei G.M.) să dobândească şi această suprafaţă (de 6.464 mp.), pentru care au plătit cu 60.000 lei mai mult decât preţul trecut în contractul menţionat;
- totodată, au încheiat cu vânzătorii o convenţie, permiţându-le accesul la o mică porţiune pe care aceştia aveau diverse obiecte;
- măsura trecerii terenului de 6.464 mp. în proprietatea statului, dispusă în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, este abuzivă şi contrară Constituţiei în vigoare la data înstrăinării, art. 481 C. civ., art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 12 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, astfel că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie o preluare fără titlu valabil.
Pe parcursul procesului, reclamanţii şi-au completat şi extins acţiunea, învederând că solicită intabularea dreptului lor de proprietate asupra terenului revendicat şi înţeleg să cheme în judecată şi pe Prefectul Judeţului Cluj.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 429 din 26 iunie 2009, a respins acţiunea extinsă şi precizată, obligându-i pe reclamanţi, în solidar, să plătească pârâtei G.M. 3.570 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- prin contractul din 10 martie 1983, reclamanţii au cumpărat de soţii C.D. şi C.M. o casă din cărămidă amplasată pe un teren de 6.464 mp., situat în Cluj-Napoca;
- în contractul de vânzare cumpărare s-a consemnat că, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul de 6.464 mp. trece în proprietatea statului, care atribuie cumpărătorilor, în folosinţă (pe durata existenţei construcţiei şi condiţionat de plata unei taxe anuale) cota de 60/6464 din această suprafaţă;
- ulterior, Prefectul Judeţului Cluj, prin Decizia nr. 65/946 din 9 aprilie 1992, a atribuit întregul teren de 6.464 mp. în proprietatea reclamanţilor, invocând în acest sens art. 35 din Legea nr. 18/1991;
- pârâta G.M. a contestat acest act administrativ, mai întâi pe calea contenciosului administrativ, dar pretenţiile sale au fost respinse de Curtea de Apel Cluj prin sentinţa nr. 195/1996, confirmată irevocabil de Curtea Supremă de Justiţie (prin Decizia nr. 2300/1997);
- următorul demers al pârâtei G.M., iniţiat în anul 2003 şi având ca obiect, între altele, anularea aceleiaşi decizii administrative, a fost soluţionat (ca urmare a disjungerii capetelor de cerere întemeiate pe dreptul comun de cele întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001) de Judecătoria Cluj Napoca (prin sentinţa nr. 3026/2007, devenită irevocabilă la 15 noiembrie 2007) şi Tribunalul Cluj (prin sentinţa nr. 320/2008, devenită irevocabilă la 15 mai 2009);
- în litigiul întemeiat pe dreptul comun, Judecătoria Cluj Napoca a constatat nulitatea parţială a deciziei prefectului (în privinţa porţiunii neconstruite, de 4.881 mp), şi (cu privire la terenul de 6.464 mp.) a dispus rectificarea cărţii funciare (în sensul radierii dreptului de proprietate al soţilor J. şi reînscrierii dreptului de proprietate al statului), sistarea stării de indiviziune (prin atribuirea, către soţii J., a parcelei de 1.538 mp. şi construcţiilor aferente şi către Statul Român a parcelei de 4.881 mp.), precum şi intabularea dreptului de proprietate asupra celor două parcele;
- în celălalt litigiu, Tribunalul Cluj a anulat Dispoziţia nr. 2175/2003, de respingere a notificării formulate de pârâta G.M. şi l-a obligat pe Primarul Municipiului Cluj Napoca să emită în favoarea acesteia o nouă dispoziţie, de restituire în natură a suprafeţei de 4.881 mp.;
- prin urmare, în litigiile precedente (ultimele două), tranşate în favoarea pârâtei G.M., s-a stabilit că aceasta este îndreptăţită la 4.881 mp., pentru diferenţă (1.538 mp.), reclamanţii beneficiază în continuare de decizia prefectului (nr. 65/946/1992) şi sentinţa Judecătoriei Cluj Napoca (nr. 3026/2007) şi că terenul revendicat (de 6.464 mp.) a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001;
- în atare situaţie, rediscutarea unor aspecte legate de intenţia părţilor la încheierea contractului (de vânzare-cumpărare dintre antecesorii pârâtei G.M. şi reclamanţi) ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiile precedente cu privire la suprafaţa de 4.881 mp.;
- soluţia iniţială, de respingere a contestaţiei formulate de pârâta G.M. împotriva Deciziei prefectului (stabilită de Curtea de Apel Cluj prin sentinţa nr. 195/1996), nu are efecte în cauza dedusă judecăţii pentru că dosarul Judecătoriei Cluj Napoca (în care s-a pronunţat sentinţa nr. 3026/2007) are alt obiect, nefiind întrunite aşadar cerinţele prevăzute de art. 1021 C. civ.;
- de altfel, în caz contrar, hotărârile judecătoreşti ulterioare (pronunţate în celelalte două litigii) ar fi golite de conţinut;
- argumentul reclamanţilor, că având titlu de proprietate nu au formulat notificare conform Legii nr. 10/2001, nu poate fi primit deoarece judecarea plângerii pârâtei G.M. (întemeiată pe acest act normativ) a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă (de către Judecătoria Cluj Napoca) a litigiului referitor la analiza deciziei prefectului;
- totodată, reclamanţii au participat în următoarele litigiu iniţiate de pârâta G.M., astfel că se puteau apăra şi din perspectiva Legii nr. 10/2001, care era deja în vigoare.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 10 din 21 ianuarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi şi i-a obligat pe apelanţi să plătească pârâtei G.M. 2.380 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- instanţa de fond şi-a motivat (în fapt şi drept) soluţia făcând trimitere la sentinţa civilă nr. 3026/2007, care beneficiază de efectul pozitiv al lucrului judecat;
- astfel, prin sentinţa menţionată, confirmată în recurs, Judecătoria Cluj Napoca a stabilit, irevocabil, că la încheierea contractului, intenţia reală a părţilor (care, consecutiv modificărilor aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 247/2005, poate fi dovedită prin orice mijloace de probă) nu a fost de a vinde/cumpăra întregul teren de 6.464 mp. (aşa cum pretind soţii J.A. şi J.I.), că statul a preluat acel teren, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, de la vânzători, nu de la cumpărători şi că prin art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a soluţionat în favoarea cumpărătorilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului aferent construcţiei doar problema dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe;
- hotărârea judecătorească invocată de apelanţi (sentinţa nr. 195/1996 a Curţii de Apel Cluj, confirmată de Curtea Supremă de Justiţie) nu are autoritate de lucru judecat deoarece, în privinţa obiectului şi cauzei, diferă de pricina dedusă judecăţii, nefiind îndeplinite aşadar cele trei condiţii cumulative prevăzute de art. 1201 C. civ.;
- nici sentinţa nr. 320/2008 a Tribunalului Cluj nu are autoritate de lucru judecat (cum greşit a considerat instanţa de fond) pentru că prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit că, fiind vorba despre aplicarea Legii nr. 10/2001, soţii J. nu au calitate procesuală pasivă;
- totuşi, sentinţa menţionată este asimilată unui înscris autentic, astfel că poate fi opusă reclamanţilor, însă numai ca mijloc de probă, prin care pârâta G.M. face dovada că terenul de 4.881 mp. a fost preluat de la antecesorii săi, deci intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, şi nu a legilor fondului funciar,
- reclamanţii nu au solicitat constatarea simulaţiei şi au invocat de abia în apel art. 1175 C. civ. drept temei juridic, ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei cererii, demers care, potrivit art. 294 alin. (1) C. pr. civ., este inadmisibil în această fază procesuală;
- de altfel, o eventuală simulaţie, făcută în scopul de a eluda dispoziţiile imperative ale art. 30 din Legea nr. 58/1974, ar fi avut caracter ilicit, sancţionat (potrivit art. 30-31 din acelaşi act normativ) cu nulitatea absolută a întregii operaţiuni;
- în consecinţă, proba testimonială solicitată de reclamanţi pentru a dovedi intenţia reală a părţilor la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu era concludentă şi, ca atare, a fost corect respinsă de prima instanţă;
- înscrisurile intitulate „declaraţie", semnate de două persoane (B.L. şi R.Ş.), precum şi raportul de evaluare întocmit de expertul R.F. constituie probe extrajudiciare, nefiind administrate în faţa instanţei de judecată şi, de altfel, sunt neconcludente.
Reclamanţii au declarat recurs, solicitând casarea ultimei hotărâri, cu trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru completarea materialului probator sau, în subsidiar, modificarea aceleiaşi hotărâri, în sensul admiterii apelului şi, pe fond, admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată şi precizată.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C pr. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel, în mod greşit;
- a analizat titlurile de proprietate prin prisma hotărârii irevocabile pronunţată într-un litigiu purtat anterior între părţi, făcând abstracţie de o altă hotărâre, de asemenea irevocabilă, şi nu a stabilit, pe bază de probe, aspecte esenţiale pentru lămurirea situaţiei de fapt;
- a reţinut că invocarea art. 1175 C. civ. este contrară art. 294 alin. (1) C. pr. civ.;
- nu a luat în considerare probele extrajudiciare, a respins, ca neconcludente, probele solicitate pentru stabilirea intenţiei reale a părţilor la încheierea contractului şi, contrar art. 1203 C civ., a ignorat mai multe împrejurări care le confirmă pretenţiile.
Astfel, în dezvoltarea primei critici, recurenţii au arătat că:
- practic, în niciunul dintre cele trei litigii anterioare, soluţionate irevocabil, nu s-a stabilit ce s-a vândut, preţul vânzării (distinct pentru construcţie şi pentru teren), dacă acest preţ a fost sau nu serios, înţelegerea părţilor la data înstrăinării;
- prin respingerea cererii lor de probe, instanţa de apel le-a redus la zero şansele de a dovedi, în cadrul unui litigiu de drept comun, preferabilitatea propriului titlu de proprietate;
- la analiza preferabilităţii titlurilor de proprietate, instanţa de apel a avut în vedere doar efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 3026/2007 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, ignorând acelaşi efect produs de o altă hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentinţa nr. 195/1996 a Curţii de Apel Cluj;
- prin această ultimă hotărâre, anterioară sentinţei nr. 3026/2007, curtea de apel a reţinut că pârâta G.M. nu a atacat, în termen legal, refuzul Consiliului Local Cluj Napoca, de a propune emiterea ordinului de trecere în proprietatea sa a unei porţiuni din terenul de 6.464 mp., acceptând implicit că ordinul emis în favoarea lor este legal şi temeinic;
- sentinţa Judecătoriei Cluj Napoca (nr. 3026/2007) nu se bazează pe argumentele juridice deduse din convenţia reală încheiată de părţi în anul 1983 şi a împărţit terenul de 6.464 mp., a cărui situaţie trebuia analizată unitar, în două suprafeţe distincte, de 1.531 mp. şi 4.881 mp., supuse unor acte normative diferite (Legea nr. 18/1991 şi, respectiv, Legea nr. 10/2001).
În dezvoltarea următoarei critici, recurenţii au învederat că:
- nu au solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra simulaţiei, ci să constate că voinţa reală a părţilor (în anul 1983) a fost de a înstrăina întregul imobil;
- invocă excepţia neconstituţionalităţii art. 30 şi 32 din Legea nr. 58/1974 (texte contrare art. 36 din Constituţia atunci în vigoare), pe care nu au mai susţinut-o în apel.
În dezvoltarea ultimei critici, recurenţii au susţinut că:
- prin neluarea în considerare a probelor extrajudiciare şi respingerea cererii lor de probe instanţele le-au încălcat dreptul la un proces echitabil;
- predarea întregului imobil (teren şi construcţie) în anul 1983, închirierea, în acelaşi an (1983) a suprafeţei preluate de stat, demersurile făcute pentru emiterea ordinului prefectului, comportamentul de adevăraţi proprietari (dovedit prin înregistrarea fiscală şi plata impozitului), obţinerea autorizaţiilor succesive de construire şi inutilitatea solicitării reconstituirii dreptului de proprietate în baza actelor normative ulterioare Legii nr. 18/1991, constituie prezumţii simple care conturează prevalenta dreptului lor de proprietate.
Prin întâmpinare, pârâta G.M. a solicitat respingerea recursului, susţinând că niciuna din criticile formulate de reclamanţi nu este fondată.
Prima critică a recurenţilor este nefondată deoarece:
- principial, doar hotărârile irevocabile prin care instanţa soluţionează fondul litigiului au autoritate de lucru judecat, a cărei sferă cuprinde şi aşa numitele „considerente decisive", ce susţin dispozitivul, făcând corp comun cu acesta;
- or, litigiul care a făcut obiectul dosarului Curţii de Apel Cluj, secţia civilă şi de contencios administrativ nu a fost soluţionat pe fond, prin sentinţa nr. 195/1996 instanţa respingând cererea pârâtei G.M., de modificare a Deciziei nr. 65/946/1992 emisă de Prefectul Judeţului Cluj, cu motivarea că acest act administrativ a intrat în circuitul civil, astfel că poate fi revocat sau schimbat doar pe calea unei acţiuni în anulare adresată instanţei de drept comun;
- totodată, Curtea de Apel Cluj a respins şi celălalt capăt de cerere, pe considerentul că reclamanta (în acel dosar) G.M. nu a înţeles să atace refuzul Primăriei Cluj Napoca de a propune Prefectului, conform art. 35 din Legea nr. 18/1991, emiterea unei decizii prin care să-i fie atribuită în proprietate o parte din terenul preluat de stat în anul 1983, odată cu înstrăinarea construcţiei;
- dimpotrivă, prin sentinţa nr. 3026/2007, Judecătoria Cluj-Napoca a soluţionat fondul litigiului, ce avea ca obiect, între altele, constatarea nulităţii Deciziei nr. 65/946/1992, emisă de Prefectul Judeţului Cluj şi stabilirea suprafeţei cuvenite soţilor J. în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991;
- referitor la aceste petite, Judecătoria Cluj Napoca a reţinut că apărarea soţilor J., că în anul 1983 ar fi cumpărat tot imobilul (construcţie şi teren), întemeiată pe modificările aduse Legii nr. 18/1991 prin Legea nr. 247/2005, nu este confirmată de înscrisul invocat (întocmit la 10 martie 1983), care, fiind semnat numai de cumpărători, nu dovedeşte că părţile ar fi avut intenţia reală de a înstrăina întregul teren;
- Judecătoria Cluj Napoca a mai reţinut că în aceste condiţii, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 şi art. 3 lit. a) din Legea nr. 169/1997 (în redactarea consecutivă modificărilor operate prin Lega nr. 247/2005), soţii J. sunt îndreptăţiţi să primească în proprietate doar 1.538 mp. (corespunzător terenului aferent atribuit în folosinţă odată cu dobândirea construcţiei iniţiale şi suprafeţei ocupată de actualele construcţii) şi că se impune constatarea nulităţii deciziei administrative atacate în privinţa restului de 4.881 mp.;
- este aşadar evident că în litigiul dedus judecăţii are autoritate de lucru judecat doar sentinţa nr. 3026/2007 a Judecătoriei Cluj Napoca, prin care au fost tranşate irevocabil şi problemele referitoare la stabilirea dreptului de proprietate al soţilor J. în condiţiile prevăzute de art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991;
- autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 3026/2007 cuprinde şi considerentele privitoare la înstrăinarea terenului revendicat în prezenta cauză, care susţin soluţia stabilită irevocabil prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri, de constatare a nulităţii actului administrativ emis de prefect în privinţa suprafeţei de 4.881 mp. şi a îndreptăţirii soţilor J. la diferenţa de 1.528 mp.;
- în atare situaţie, probele solicitate de reclamanţi pentru a dovedi, conform art. 36 alin. (3), comb. cu art. 23 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, îndreptăţirea la o suprafaţă mai mare decât cea stabilită prin sentinţa nr. 3026/2007, ar duce implicit la rediscutarea unor chestiuni litigioase tranşate irevocabil şi, posibil, la pronunţarea unei noi soluţii, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, deci sunt neconcludente în sensul art. 167 alin. (1) C proc. civ.;
- hotărârea irevocabilă invocată de reclamanţi, respectiv sentinţa nr. 195/1996 a Curţii de Apel Cluj, nu are autoritate de lucru judecat, instanţa care a pronunţat-o nesoluţionând fondul pricinii, iar neatacarea refuzului Primăriei Cluj Napoca, de a propune Prefectului emiterea unui act administrativ conform art. 35 (devenit art. 36 în actual redactare) din Legea nr. 18/1991, nu echivalează cu acceptarea implicită (de către pârâta G.M.) a Deciziei nr. 65/946/1992;
- legalitatea sentinţei nr. 3026/2007 a Judecătoriei Cluj Napoca a fost analizată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 1158/2007, a respins recursurile declarate de soţii J., Prefectul Judeţului Cluj şi Comisia judeţeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, astfel că nu mai poate fi reanalizată în acest cadru procesual.
Este nefondată şi următoarea critică pentru că:
- în motivele scrise de apel, reclamanţii au reproşat instanţei de fond că nu le-a analizat pretenţiile şi prin prisma art. 1175 C civ., susţinând că şi-ar fi fundamentat acţiunea şi pe dispoziţiile acestui text;
- instanţa de apel a invocat, în replică, încălcarea art. 294 alin. (1) C pr. civ., precum şi vădita nevaliditate a pretinsului contraînscris, cerinţă esenţială pentru ca acest act să producă efecte între părţile contractante şi succesorii lor universali;
- potrivit art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, cererea recurenţilor, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 30 şi 32 din Legea nr. 58/1974, nu poate fi primită, cele două texte vizate (care, în opinia lor, erau contrare Constituţiei în vigoare la data când statul a preluat terenul revendicat, precum şi art. 36 din actuala Constituţie) fiind cuprinse într-un act normativ abrogat prin Decretul - Lege nr. 1/1989.
De asemenea, este nefondată şi ultima critică deoarece:
- probele invocate de recurenţii reclamanţi, în raport de scopul urmărit de aceştia prin administrarea lor, nu puteau duce la dezlegarea pricinii, aşa cum prevede imperativ art. 167 alin. (1) C proc. civ.;
- în consecinţă, neluarea în considerare a probelor extrajudiciare produse de reclamanţi şi respingerea cererii lor de probe nu au încălcat dreptul acestora la un proces echitabil;
- întinderea suprafeţei care se cuvine reclamanţilor în baza art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 a fost stabilită irevocabil în cadrul altui litigiu purtat între părţi şi, ca atare, nu poate fi mărită prin luarea în considerare, conform art. 1203 C. civ., a împrejurărilor enumerate în motivele de recurs.
Aşa fiind, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J.A. şi J.I. împotriva Deciziei nr. 10/ A din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6174/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6140/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
