ICCJ. Decizia nr. 6140/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6140/2010
Dosar nr. 27787/3/2007
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1389/2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii P.M. şi P.C. au solicitat obligarea pârâtei SC B.S.H. SRL la plata contravalorii drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor de calculator create de autorul lor P.M. şi folosite în activitatea societăţii SC B.S.H. SRL în cuantum de 50.000 RON, provizoriu.
Prin încheierea pronunţată la data de 22 septembrie 2005 în Dosarul nr. 1389/2005 a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, dispunându-se respingerea cererii având ca obiect plata drepturilor patrimoniale actualizate decurgând din dreptul de autor aferent programelor S., S.A. şi S.B. pentru autoritate de lucru judecat (în raport de sentinţa civilă nr. 277/2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă).
Prin sentinţa civilă nr. 1455 din 23 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile care vizau perioada anterioară datei de 4 aprilie 2002, şi a obligat pârâta la plata despăgubirilor pentru folosirea fără drept a programului de calculator F., pentru perioada ulterioară datei menţionate.
Recursul declarat de SC B.S.H. SRL împotriva acestei hotărâri a fost constatat nul.
Recursul declarat de către P.M. şi de către P.C.M. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2005 cât şi a sentinţa civile nr. 1455 din 23 noiembrie 2006 a fost admis în tot, cu consecinţa casării în tot a încheierii atacate şi casării în parte a sentinţei primei instanţe. A reţinut instanţa de recurs că în mod greşit s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa pretenţiilor referitoare la folosirea fără drept a programelor de calculator S.A., S.B. şi S.
Primind cauza spre rejudecare, la Tribunalul Bucureşti s-a format Dosarul nr. 27787/3/2007, înregistrat pe rolul secţiei a IV-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1430 din 23 septembrie 2008, a fost admisă acţiunea, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 405.582 lei, reprezentând despăgubiri pentru folosirea fără drept a programelor de calculator S., S.A. şi S.B., create de P.M. şi folosite în activitatea societăţii pârâte în perioada 17 august 2001 - 31 decembrie 2007; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 7805 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 204/ A din 26 noiembrie 2009 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă SC B.S.H. SRL împotriva sentinţei tribunalului, ca nefondat precum şi cererea intimaţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Calitatea procesuală activă este acea condiţie de exerciţiu al acţiunii civile care presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi aceea care se pretinde titularul dreptului dedus judecăţii.
Reclamanţii au pretins prin cererea de chemare în judecată că sunt titulari ai drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A. şi S.B., programe de calculator care sunt exploatate de către societatea pârâtă şi că, în această calitate, sunt îndreptăţiţi să pretindă pârâtei sumele obţinute din respectiva exploatare.
Curtea a apreciat că este deplin justificată legitimarea procesuală activă şi pasivă în cauză, instanţa având a cerceta - în baza probatoriului administrat, natura raporturilor juridice existente între părţile aflate în proces şi, în raport de acestea, existenţa sau nu a drepturilor şi obligaţiilor disputate între reclamanţi şi pârâtă.
Excepţia inadmisibilităţii unei acţiuni civile presupune un fine de neprimire a acesteia, echivalent cu reţinerea instanţei de la orice analiză asupra existenţei, conţinutului şi efectelor raportului juridic relevat de către cel ce a înţeles să o promoveze.
Un asemenea fine de neprimire poate fi privit ca unul compatibil cu principiul liberului acces la justiţie (consacrat prin art. 21 din Constituţia României) şi cu acela al dreptului la un proces echitabil (care rezidă din art. 6 alin. (1) al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale) numai în situaţiile în care instanţa constată că cel ce reclamă protecţia unui drept sau interes legitim are la îndemână, prioritar, o altă cale procedurală susceptibil a fi analizată de o instanţă judecătorească.
Argumentele dezvoltate de către apelantă în susţinerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii pendinte nu relevă vreun impediment în sensul celor expuse, ci se referă la lipsa unui titlu care să le confere reclamanţilor-intimaţi calitatea de titulari ai drepturilor de autor pretinse.
În ce priveşte sentinţa civilă nr. 180/2003, s-a reţinut că litigiul în care a fost pronunţată s-a purtat între reclamanţii P.M. şi P.C. şi pârâtul I.M.C., şi a privit o convenţie încheiată în data de 20 septembrie 2001 referitor la drepturile de autor ale defunctului P.C.M. asupra programelor de calculator create în activitatea SC B.S.H. SRL.
În procesul verbal al adunării generale a asociaţilor din data de 20 septembrie 2001 şi în actul adiţional la statutul şi contractul SC B.S.H. SRL, încheiat la data de 20 septembrie 2001, acte asumate prin semnătură de asociaţii de la această dată (respectiv reclamanţii şi numitul I.M.) - filele 70, 71, 73 din dosarul primei instanţe - este consemnat acordul asociaţilor referitor la cesiunea către I.M.C. a celor 10 de părţi sociale dobândite de reclamanţi prin succesiune de la defunctul P.C.M., drepturile băneşti pentru această cesiune fiind cuantificate la suma de 178.964.039 lei şi, distinct de această operaţiune juridică şi subsecvent ei, este consemnată şi convenţia între asociatul l.M.C. şi succesorii P.M. şi P.C.M. de „plata drepturilor de autor aferente tuturor programelor de calculator create în activitatea societăţii până la data decesului defunctului P.C.M.".
Potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul 31/1954 persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi".
În raport de calitatea numitului l.M.C. de asociat unic al SC B.S.H. SRL cât şi de funcţia de director deţinută de acesta în cadrul societăţii menţionate (potrivit contractului de muncă aflat la fila 69 din Dosarul nr. 27787/2007 al secţiei a IV-a a TB), Curtea a apreciat că, actele juridice consimţite de acesta în legătură cu drepturile şi obligaţiile derivând din activitatea societăţii comerciale sunt acte ale persoanei juridice însăşi şi, tot astfel, participarea lui în procesul în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 180/2003 a fost realizată în calitate de reprezentant al societăţii comerciale. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul juridic constatator al convenţiei a cărei valabilitate s-a analizat în respectivul litigiu era unul pe care semnătura lui l.M.C. era însoţită de ştampila SC B.S.H. SRL.
Curtea a constatat nefondată apărarea apelantei potrivit căreia sentinţa civilă nr. 180/2003 nu i-ar fi opozabilă.
S-a reţinut că menţionatei sentinţe civile i s-a dat eficienţă prin sentinţa civilă nr. 277/2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă (aceasta din urmă pronunţată în litigiul referitor la nulitatea certificatului de înregistrare în registrul programelor de calculator a drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A. şi S.B.), în ale cărei considerente instanţa a reţinut că,faţă de dispoziţiile sentinţei civile nr. 180 din 28 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii pot recupera doar sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării programelor realizate".
În mod neechivoc şi necontestat, apelanta-pârâtă SC B.S.H. SRL a fost parte în procesul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 277/2003, astfel că menţionatele considerente, intrate şi ele în puterea lucrului judecat atâta vreme cât sprijină soluţia ce se regăseşte în dispozitivul hotărârii, conferă opozabilitate faţă de aceasta hotărârii la care face trimitere, chiar dacă s-ar accepta ipoteza potrivit căreia anterior nu îi era opozabilă pentru că nu a fost parte în procesul în care a fost dată.
Puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 277/2003, sub aspectul efectului ei pozitiv, nu se limitează la dispozitivul acestei hotărâri, ci şi considerentele ei se bucură de acelaşi efect în măsura în care sprijină soluţia adoptată de instanţă.
Astfel cum s-a reţinut anterior, în analiza cererii prin care reclamanţii P. solicitau anularea certificatului de înregistrare în Registrul programelor de calculator a celor 3 programe menţionate anterior, instanţa a stabilit pe de o parte că este vorba de o operă colectivă iar pe de altă parte că, distinct de dreptul de autor conferit de acest certificat titularei SC B.S.H. SRL, există dreptul patrimonial recunoscut reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 180/2003 de a pretinde sumele încasate de acest titular ca urmare a utilizării programelor realizate de autorul lor.
În consecinţă, susţinerea apelantei în sensul că instanţa ar fi statuat prin sentinţa civilă nr. 277/2003 cu putere de lucru judecat faptul că reclamanţii nu sunt titulari ai vreunor drepturi asupra celor 3 programe de calculator este vădit nefondată.
În ce priveşte reglementarea din art. 74 din Legea 8/1996, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu ar fi aplicabilă speţei pornind de la o premisă greşită, şi anume aceea că momentul încheierii contractului de muncă al defunctului P.C.M. coincide cu momentul creării programelor de calculator S., S.A. şi S.B.
Ori, niciuna dintre probele administrate nu atestă o atare coincidenţă a celor două momente, chiar prin considerentele sentinţei apelate reţinându-se că cele trei programe de calculator au fost create în perioada 1993-1996.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în etapa apelului, Curtea a reţinut că activitatea de creaţie pentru cele 3 programe de calculator a început în anul 1995 şi s-a finalizat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în anul 1997.
Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 „Dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra oricăror asemenea opere de creaţie intelectuală, este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar informa nefinalizată", iar potrivit art. 1 din Decretul nr. 321/1956 „dreptul de autor asupra operelor literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra oricăror asemenea opere de creaţie intelectuală, create pe teritoriul Republicii Socialiste România, este garantat autorilor în condiţiile prezentului decret".
Cum, potrivit situaţiei reţinute pe baza probatoriului administrat, nu s-a evidenţiat existenţa unui format funcţional al respectivelor programe, care să le fi conferit atributele de opere de creaţie intelectuală în sensul art. 1 din Decretul nr. 321/1956 - şi astfel să fi atras incidenţa acestui act normativ - Curtea a apreciat că momentul ce trebuia avut în vedere era cel a finalizării procesului de creaţie, cu atât mai mult cu cât menţionatul decret nu conţinea o reglementare care să confere protecţie formei nefinalizate a operei, aşa cum este reglementată în actuala legislaţie, acest moment situându-se în perioada de activitate a Legii nr. 8/1996.
Cu privire la prezumţia legală relativă instituită prin art. 74 din Legea nr. 8/1996, invocată de către apelanta pârâtă, Curtea a reţinut că prin probatoriul administrat a fost răsturnată, fiind dovedit că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparţin succesorilor defunctului P.C.M.
Curtea a reţinut ca relevante în acest sens situaţiile asupra cărora s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 180/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 336/2003 a C.A.B. secţia a III-a civilă şi prin sentinţa civilă nr. 277/2003 a Tribunalului Bucureşti secţia a V-a civilă, hotărâri prin care s-a constatat că programele de calculator realizate în activitatea SC B.S.H. SRL au fost create de către P.M. şi, s-a stabilit că succesorii acestuia au drepturi patrimoniale legate de exploatarea acestor opere de creaţie intelectuală.
De asemenea este relevant sub acest aspect conţinutul procesului verbal al adunării generale a SC B.S.H. SRL, al actului adiţional la statutul şi actul constitutiv al aceleaşi societăţi din data de 20 septembrie 2001 dar şi al convenţiei materializate prin înscrisul întocmit la data de 20 septembrie 2001 ce va fi avută în vedere cu titlu de început de probă scrisă, iar nu de contract de cesiune a drepturilor de autor care atestă faptul că asociatul I.M.C. a confirmat dreptul patrimonial al fostului său asociat asupra veniturilor obţinute din utilizarea programelor de calculator ce s-au realizat până la acea dată în activitatea societăţii, poziţie care este de natură, potrivit prevederilor art. 35 din Decretul 31/1954, a angaja însăşi societatea comercială parata.
Coroborând această atitudine a asociatului defunctului P.C.M. cu împrejurarea că ea a fost exprimată la o dată apropiată de cea a decesului autorului reclamanţilor – aproximativ o lună - Curtea a apreciat că se poate reţine, potrivit art. 1203 C. civ., prezumţia existenţei prealabile a unei convenţii a celor doi foşti asociaţi, în sensul ca drepturile patrimoniale rezultate din utilizare să revină creatorului programelor de calculator, iar nu persoanei juridice în cadrul căreia acesta era angajat.
Curtea a constatat că prin probatoriul analizat s-a făcut dovada „clauzei contrare" la care se face referire în conţinutul art. 74 din Legea nr. 8/1996, neexistând vreo condiţionare legală în sensul ca o atare clauză să fie materializată în înscrisul care stabileşte raporturile între angajator şi creatorul programelor de calculator.
Cât priveşte susţinerea apelantei-pârâte în sensul că ar fi aplicabile în speţă prevederile Directivei nr. 91/250/CEE din 14 mai 1991, Curtea o apreciază ca nefondată pentru că situaţia litigioasă relativă la raporturile de muncă dintre creatorul programelor de calculator şi societatea pârâtă s-a petrecut în perioada anterioară datei la care România a dobândit statutul de stat membru al Uniunii Europene, iar dreptul comunitar (aplicabil statelor membre ale UE) nu îşi putea găsi aplicare, în acea perioadă, pe teritoriul unui stat nemembru.
Referitor la contractul din data de 20 septembrie 2001 (care face referire la drepturile de autor aferente programelor de calculator create în activitatea societăţii pârâte până la data decesului lui P.C.M.), s-a statuat cu autoritate de lucru judecat (operantă şi în litigiul pendinte, pentru considerentele expuse mai sus), prin sentinţa civilă nr. 180/2003, că nu este valabil ca un contract de cesiune a drepturilor de autor, aşa încât nu există temei spre a fi analizat ca un act având o atare valoare juridică în prezenta procedură.
Fiind constatat nul drept contract de cesiune a drepturilor de autor, înscrisul constatator al convenţiei dintre reclamanţi şi numitul I.M.C. - care a acţionat în calitate de reprezentant al SC B.S.H. SRL - nu este apt să producă efectele translative de drepturi specifice respectivului tip de contract, însă el nu îşi pierde orice valoare juridică, constituind un început de dovadă scrisă cu privire la aspectele (recunoaşterile) ce au fost evidenţiate prin voinţa părţilor, dovadă ce este analizată/completată cu celelalte probe administrate în derularea procesului.
Legătura dintre convenţia constatată prin respectivul înscris şi pretinsa plată a remuneraţiei cuvenite defunctului P.C.M. pentru activitatea desfăşurată ca angajat şi asociat al societăţii comerciale pârâte nu este relevantă în analiza pretenţiilor formulate - în speţă - de reclamanţi pentru că acestea nu privesc activităţi precum cele la care apelanta-pârâtă face referire.
Împrejurarea că societatea comercială pârâtă deţine certificat de înregistrare în Registrul Programelor de Calculator pentru programele de calculator S., S.A. şi S.B. este - aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 277/2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă - nu poate exclude dreptul patrimonial al reclamanţilor asupra veniturilor obţinute din utilizarea respectivelor programe în condiţiile în care prin aceeaşi hotărâre judecătorească s-a stabilit - cu forţă obligatorie pentru procesul pendinte, ca o consecinţă a autorităţii de lucru judecat de care se bucură aceasta - faptul că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să opună persoanei juridice asemenea drepturi patrimoniale.
Probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, constând în copii ale unor declaraţii de martori luate de instanţe în alte litigii ce s-au derulat între părţi, era susceptibil de valorificare ca dovadă cu înscrisuri, în coroborare cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar, prima instanţa făcând o evaluare numai în privinţa probatoriului aflat în dosarul cauzei,cu respectarea prevederilor art. 169 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia „administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel".
De menţionat că apelanta-pârâtă, în contextul criticii prin care a imputat primei instanţe nerespectarea principiului nemijlociţii în administrarea probei, atribuie art. 169 alin. (1) C. proc. civ. următorul conţinut: „instanţa este ţinută să administreze în mod direct toate probele din cadrul unui proces", conţinut care nu se regăseşte ca atare în respectiva normă juridică. Aşa fiind, Curtea a apreciat că argumentele critice dezvoltate în raport de un asemenea text nu pot constitui suport pentru aprecierea legalităţii ori temeiniciei sentinţei apelate.
În etapa procesuală a apelului a fost administrată proba testimonială pe aspectul legat de întinderea contribuţiei autorului reclamanţilor la crearea acelor programe de calculator, acest aspect fiind unul asupra căruia se impuneau lămuriri faţă de constatarea (prin sentinţa civilă nr. 277/2003) faptului că este vorba de opere colective.
Din declaraţiile martorilor audiaţi, Curtea a reţinut că cele trei programe de calculator menţionate anterior au fost create în perioada 1995-1997, autorul reclamanţilor fiind cel care a coordonat activitatea de creaţie.
În ce priveşte programele S.A. şi S.B., martorul M.B.A. (propus de către apelantă) a învederat instanţei că a contribuit şi el la crearea acestora, alături de P.M., de numitul N.D. dar şi de alte persoane ale căror nume nu şi le aminteşte. De asemenea a precizat că la crearea programelor au participat inclusiv beneficiarii acestora, prin formularea cerinţelor cărora trebuia să le răspundă şi prin idei utile dezvoltării lor.
Acelaşi martor a arătat că programul de calculator S. a fost creat printr-o contribuţie esenţială a autorului reclamanţilor şi a numitului N.D.
Pe de altă parte, martorul N.D. - audiat la propunerea intimaţilor - a declarat că el nu a avut nicio contribuţie în procesul de creaţie intelectuală a celor trei programe de calculator, cât şi că P.M. a fost, la nivel de concepţie, creatorul exclusiv al acestora.
Coroborând depoziţiile martorilor, Curtea a apreciat că se poate concluziona că, la nivelul concepţiei în crearea celor trei programe de calculator, nu se poate reţine contribuţia altor persoane decât autorul reclamanţilor.
Martorul N.D. şi-a declinat orice contribuţie la crearea lor, deşi fusese indicat ca având o atare calitate de către celălalt martor audiat în cauză.
În ce priveşte declaraţia martorului M.B.A., Curtea a constatat că şi acesta a relevat faptul că aproximativ 60% din creaţie reprezintă contribuţia lui P.M., iar diferenţa de 40% ar constitui contribuţie a altor persoane, printre care se numără şi martorul.
Nu numai că nicio altă probă nu relevă contribuţia efectivă a acestui martor la procesul de creaţie-concepţie, dar felul în care el a descris activităţile pe care le percepe ca şi contribuţii sub acest aspect dovedeşte faptul că pune în acelaşi plan identificarea problemelor tehnice cărora trebuia să le răspundă programele în discuţie, execuţia soluţiilor găsite acestor probleme cu opera de creaţie intelectuală constând în găsirea soluţiilor necesare şi transpunerea (la nivelul concepţiei) acestora în limbaj informatic.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996 „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific." iar potrivit art. 73 din Legea nr. 8/1996 „Prin prezenta lege, protecţia programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicaţie şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.
Ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice şi principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfeţelor sale, nu sunt protejate".
Prin raportare la normele juridice enunţate, Curtea a constatat că activităţile evocate de către martorul propus de apelantă ca reprezentând contribuţii (ale altor persoane decât autorul reclamanţilor) la crearea programelor de calculator S.A. şi S.B. sunt, potrivit celui de-al doilea alineat al art. 73 din Legea nr. 8/1996, exceptate de la protecţia conferită de acest act normativ autorilor de programe de calculator şi, ca atare, nu pot fi reţinute ca generatoare de drepturi de autor pentru persoanele indicate de martor.
Nu în ultimul rând, în analiza declaraţiei acestui martor Curtea a avut în vedere existenţa raporturilor de muncă cu societatea apelantă, raport juridic ce este de natură a afecta obiectivitatea martorului.
Pentru considerentele expuse relativ la declaraţia martorului propus de către apelantă, Curtea a reţinut că aceasta nu confirmă, prin ea însăşi, teza potrivit căreia la crearea celor trei programe de calculator ar fi contribuit - la nivelul concepţiei lor - şi alte persoane decât autorul reclamanţilor.
Este în vădită contradicţie cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 277/2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă concluzia primei instanţe în sensul că ar fi lovit de nulitate certificatul de înregistrare în Registrul Programelor de Calculator eliberat de O.R.D.A., drept consecinţă a anulării contractului din data de 20 septembrie 2009 (având ca obiect plata drepturilor de autor) în condiţiile în care prin menţionata sentinţă s-a statuat asupra faptului că valabilitatea respectivului certificat nu este afectată de sancţiunea nulităţii contractului din data de 20 septembrie 2001.
Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că se impune înlăturarea din considerentele hotărârii apelate a raţionamentului expus de prima instanţă sub acest aspect.
Însă, prin aceeaşi sentinţa civilă nr. 277/2003 s-a stabilit - astfel cum s-a reţinut anterior - dreptul patrimonial al reclamanţilor în legătură cu veniturile obţinute din utilizarea programelor de calculator, astfel încât înlăturarea argumentelor anterior menţionate din sentinţa apelată nu este de natură a afecta substanţa dreptului a cărui valorificare o urmăresc reclamanţii.
Drepturile patrimoniale ale reclamanţilor asupra programelor de calculator create de autorul lor fiind dovedite, potrivit considerentelor expuse în prezenta decizie, Curtea a apreciat că refuzul pârâtei de a-şi îndeplini faţă de aceştia obligaţia corelativă de a le plăti sumele ce corespund respectivelor drepturi constituie o încălcare a acestora şi atrage incidenţa prevederilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.
Această normă constituie o aplicaţie specială, în materia răspunderii pentru încălcarea drepturilor de autor, a răspunderii civile delictuale de drept comun care îşi găseşte reglementarea în prevederile art. 998-999 C. civ.
În aplicarea principiului general de drept specialia generalibus derogant, în materia răspunderii civile delictuale pentru încălcarea drepturilor de autor îşi găseşte aplicare reglementarea specială din art. 139 al Legii nr. 8/1996, fiind astfel suficient să se verifice elementele din conţinutul acestei norme, fără a fi necesară extinderea analizei la ansamblul elementelor ce rezidă din reglementarea generală.
Instanţa fondului a analizat răspunderea pusă în sarcina pârâtei prin raportare la prevederile art. 998-999 C. civ., lipsind astfel de eficienţă tocmai reglementarea specială proprie acestei materii.
În condiţiile în care s-a reţinut ca reclamanţii sunt titulari ai atributelor patrimoniale ale drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A. şi S.B., iar pârâta le-a refuzat plata sumelor ce corespund acestor drepturi, Curtea constată că se verifică întru totul elementele prevăzute de art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 pentru angajarea răspunderii civile a societăţii pârâte.
Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Curtea a constatat că este corectă soluţia primei instanţe, de admitere a pretenţiilor formulate de reclamanţi, urmând se completa considerentele sentinţei apelate cu cele ale prezentei decizii.
În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către intimaţii-reclamanţi, Curtea a constatat că aceştia nu au produs, în condiţiile art. 1169 C. civ., dovezi cu privire la cuantumul unor asemenea cheltuieli efectuate în legătură cu apelul pendinte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispoziţiile pct. 7 şi 9 al art. 304 C. proc. civ., criticile privind următoarele aspecte:
A Instanţa de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate unele din motivele de apel formulate şi nu s-a pronunţat cu privire la acestea, nici chiar în condiţiile în care cu privire la acestea au fost administrate probe în faza apelului.
A.1. Faptul că programele de calculator S., S.A., S.B. au suferit modificări importante şi substanţiale după decesul numitului P.C.M. astfel cum rezultă din probatoriul administrat în apel, demonstrând că defunctul P.C.M. nu a creat singur aceste programe de calculator, ci împreună cu alte persoane.
A.2. Argumentul privind aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 8/1996 privind aducerea la cunoştinţa publica a programelor de calculator de către recurenta B.
S-a arătat că apelanta-pârâtă B. a fost cea care a adus la cunoştinţa publică pentru prima dată programele de calculator în litigiu, prin comercializarea acestora sub denumirea B. respectiv prin încheierea de contracte de comercializare.
Or, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 8/1996 „.se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică".
A.3. Incidenţa art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la aceste motive de apel şi nu le-a analizat din niciun punct de vedere în cuprinsul motivării deciziei atacate.
Motivarea instanţei de apel este contradictorie întrucât, deşi a găsit întemeiate mai multe motive de apel formulate de recurentă (motivul privind greşita neaplicare a art. 74 din Legea nr. 8/1996 relativ la greşita aplicare a legii în timp; motivul referitor la greşita calificare a contractului din 20 septembrie 2001 ca reprezentând un contract de cesiune de drepturi patrimoniale de autor; greşita reţinere a nulităţii certificatului de înregistrare în Registrul programelor de Calculator etc, concluzie care ar fi trebuit să conducă la admiterea apelului, cel puţin în parte, totuşi apelul a fost respins.
De asemenea, în ceea ce priveşte opozabilitatea sentinţei nr. 180/2003 faţă de recurenta B., din considerente este incert dacă instanţa de apel acceptă sau nu teza potrivit căreia această sentinţă nu este opozabilă recurentei întrucât nu a fost parte (a se vedea pag. 18 par. ultim din decizia atacată).
Prin această modalitate de motivare a deciziei atacate instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 rap. la art. 298 C. proc. civ. iar prin nemotivarea deciziei cu privire la aceste motive de apel subscrisa nu are garanţia ca argumentele sale au fost analizate, hotărârea fiind lovită de nulitate în conformitate cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţă.
B. Decizia atacata a fost pronunţată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greşită a legii (ari. 304 pct. 9 C. proc. civ.)
B.1. În mod nelegal a respins instanţa ele apel excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimaţilor-reclamanţi, respectiv a reţinut că aceştia pot pretinde despăgubiri de la recurenţa pârâtă, încălcând dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi 1201 C. civ.
În conformitate cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe:
„Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita la instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzal".
Din interpretarea textului legal citat rezultă că legea conferă calitate procesuală activă numai titularilor drepturilor de autor pretins a fi încălcate. Or, câtă vreme intimaţii-reclamanţi nu sunt titularii drepturilor de autor asupra programelor de calculator S.A., S.B., S. este evident că aceştia nu sunt îndreptăţiţi să formuleze prezenta acţiune şi corelativ nu au calitatea de a sta în proces în calitate de reclamanţi.
Simplul fapt că reclamanţii au pretins prin cererea introductivă că sunt titularii drepturilor de autor asupra programelor de calculator S., S.A., S.B., programe de calculator exploatate de Bancar şi că în această calitate sunt îndreptăţiţi să pretindă pârâtei sumele obţinute din respectiva exploatare, astfel cum a reţinut instanţa de apel în decizia atacată (pag. 16 ultimul paragraf) nu este suficientă, în condiţiile art. 1169 C. civ.
În speţă elementul fundamental greşit de la care a pornit instanţa de apel a fost acela potrivit căruia intimaţii-reclamanţi ar avea calitatea de a solicita şi obţine despăgubiri întrucât în sentinţa civilă nr. 277/2003 se menţionează că reclamaţii pot recupera doar sumele încasate de pârâta persoană juridică urmare a utilizării programelor realizate".
Distincţia făcută de instanţa de apel în decizia atacata este greşita întrucât în sentinţa nr. 277/2003 instanţa nu a analizat decât calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de autor S.A., S.B., S., neputând exista un alt drept patrimonial, respectiv acela de a pretinde sumele încasate de B. ca urmare a utilizării) gramelor.
Or, în speţă, prima instanţă cât şi Curtea de apel au nesocotit puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 277 din 23 aprilie 2003 prin care s-a stabilit atât faptul că P.M. şi P.C.M. nu sunt titularii drepturilor de autor asupra acestor programe, cât şi faptul că B. este titularul drepturilor de autor.
Sentinţa nr. 277 din 23 aprilie 2003 îşi produce în prezentul proces efectul de putere de lucru judecat sub aspectul obligativităţii întrucât prin aceasta sentinţa s-a statuat irevocabil faptul că reclamanţii din prezentul proces nu sunt titularii dreptului de autor asupra programelor de calculator respective, iar pe cale de consecinţă, aceştia nu au nici dreptul de a solicita contravaloarea pretinselor drepturi patrimoniale de autor care în fapt nu le aparţin.
B.2. În mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive
Recurenta B.S.H. SRL nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecaţii întrucât a exploatat programele de calculator care fac obiectul prezentului proces cu titlu, fiind pe deplin îndreptăţită la aceasta, în raport de faptul ca SC B.S.H. SRL este singurul titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator.
B.3. În mod nelegal a respins instanţa de apel excepţia inadmisibilităţii acţiunii, încălcând în acest mod dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996.
Reclamanţii nu au deschisa calea unei acţiuni în despăgubiri câtă vreme nu sunt titularii drepturilor patrimoniale de autor pretins a fi încălcate şi deci nu sunt titularii niciunui drept protejat de dispoziţiile Legii nr. 8/1996.
B.4. În mod nelegal a apreciat instanţa de apel că sentinţa nr. 180/2003 este opozabilă recurentei-pârâte, cu încălcarea principiului relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti
Sentinţa nr. 180/2003 pronunţata de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost pronunţată în contradictoriu cu I.M., astfel încât în condiţiile în care calitatea de pârât în acel proces a avut-o I.M., iar nu B. este fără putinţă de tăgadă că această sentinţa nu este opozabilă recurentei B., fiind irelevante atât calitatea lui I.C. de asociat în cadrul B. cât şi funcţia acestuia de director general în cadrul acestei societăţi ori aplicarea ştampilei B. pe contractul anulat, întrucât în procesul finalizat cu pronunţarea sentinţei nr. 180/2003 I.C. nu a participat în calitate de reprezentant al B. ci în nume propriu, astfel după cum rezultă chiar din sentinţa menţionată.
Nu se poate accepta teza potrivit căreia sentinţa nr. 180/2003 ar fi opozabilă doar prin simpla trimitere efectuată în considerentele sentinţei nr. 277/2003, întrucât fiecare litigiu a avut un obiect distinct.
Şi argumentaţia instanţei de apel în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat de care se bucură considerentele este nelegală. Fraza din considerentele sentinţei nr. 277/2003 constituie un element incidental şi fără nicio legătură cu soluţia din dispozitivul acestei sentinţe, care se referea la calitatea de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra programelor de calculator în litigiu. Această concluzie este oricum de plano nefondată în raport de dispoziţiile art. 74 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora drepturile de autor aparţin angajatorului persoană juridică.
B.5. Instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 8/1996 şi a încălcat art. 1169, 1191 şi 1203 C. civ.
Chiar dacă instanţa de apel a cenzurat greşeala săvârşită de prima instanţă care se raportase la data încheierii contractului de muncă al defunctului P.C.M., totuşi în analiza aplicabilităţii art. 74 însăşi instanţa de apel este în eroare.
Cu toate că instanţa de apel a greşit când a stabilit data creării programelor de calculator, totuşi concluzia aplicării dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 este întemeiată.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză rezultă în mod evident că atât în ceea ce priveşte programele S.A. şi S.B. (create după intrarea în vigoare a Legii nr. 8/1996, respectiv în anii 1997 - 1981) cât şi în ceea ce priveşte programul S., finalizat după data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996, sunt pe deplin aplicabile doar dispoziţiile Legii nr. 8/1996.
În al doilea rând, greşit a apreciat instanţa de apel ca prezumţia instituită de art. 74 din Legea nr. 8/1996 a fost răsturnata.
Din cuprinsul şi interpretarea contractului individual de muncă al defunctului P.C.M., înregistrat sub nr. 40455 din 21 septembrie 1994 (pct. B) şi a statutului SC B.S.H. SRL (pct. 11) rezultă că P.C.M. a fost angajat al B. şi a avut printre atribuţiile de serviciu şi pe aceea de creare de programe de calculator, calitate în care, în activitatea desfăşurată în cadrul SC B.S.H. SRL împreună cu alţi angajaţi, au creat programe pentru calculator.
Nici în contractul de muncă şi nici în vreun alt act nu există o convenţie ori clauza în sensul celei menţionate de art. 74, iar nici reclamanţii nu au putut face şi nu pot face dovada vreunei convenţii contrare, care să prevadă că drepturile patrimoniale de autor ar aparţine angajatului, iar nu angajatorului.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1203 şi art. 1191 C. civ., atunci când au reţinut că sentinţa nr. 180/2003 şi sentinţa nr. 277/2003, întrucât prin acestea nu s-a constatat că programele de calculator ar fi fost realizate de P.M., ci dimpotrivă prin sentinţa nr. 277/2003 s-a constatat că aceste programe nu au fost realizate de numitul P. şi nici nu au fost transmise moştenitorilor acestuia, iar după cum a arătat nici referirile la procesul verbal al adunării generale B., actul adiţional la statutul şi actul constitutiv B. ori conţinutul contractului de cesiune anulat nu pot constitui argumente pentru a considera răsturnată prezumţia art. 74 din Legea nr. 8/1996.
Nu poate fi folosit contractul de cesiune anulat pentru a genera o prezumţie potrivit căreia ar fi existat o convenţie prealabilă între defunct şi B., în sensul menţionat de art. 74 din Legea nr. 8/1996, cată vreme o astfel de convenţie nu a fost încheiată. Nu există, cu atât mai mult cu cât un astfel de argument nici nu a fost invocat de intimaţii - reclamanţi.
Între asociaţi singurul act care produce efecte a fost contractul de societate care prevedea modalitatea de împărţire a beneficiilor şi pierderilor.
Deşi instanţa de apel a reţinut corect că acest contract, anulat prin sentinţa nr. 180/2003, nu este valabil drept contract de cesiune a drepturilor de autor, ceea ce trebuie reţinut este că acest act nu a fost ab initio un „contract de cesiune de drepturi patrimoniale de autor", ci de fapt un act juridic prin care se stabilea plata, remuneraţia cuvenită lui P.C.M. pentru activitatea desfăşurata ca angajat şi asociat al SC B.S.H. SRL în cadrul căreia a participat la crearea unor programe de calculator.
B.6. Hotărârea pronunţata este data cu aplicarea greşita a legii, instanţa de apel încălcând dispoziţiile art. 167 C. proc. civ., art. 6 alin. (2) şi art. 73 din Legea nr. 8/1996.
Instanţa de apel a exclus greşit din materialul probator certificatul de înregistrare în Registrul Programelor de calculator deţinut de B. pentru programele de calculator S., S.A., S.B., titular al drepturilor de autor pentru programele de calculator în litigiu este SC B.S.H. SRL.
Deşi a reţinut corect faptul că certificatul de înregistrare în R.P.C. nu este lovit de nulitate, înlăturând din considerentele sentinţei primei instanţe argumentaţia greşită a acesteia, totuşi în mod greşit a invocat instanţa pretinsul drept patrimonial al reclamanţilor asupra veniturilor obţinute din utilizarea programelor de calculator, drept care nu există câtă vreme titularul drepturilor patrimoniale de autor este B.
În ceea ce priveşte proba testimonială, instanţa de apel a reţinut greşit perioada creării celor trei programe de calculator, în condiţiile în care martorul B.M.A. a declarat că programele S.A. şi S.B. au fost create după anul 1997.
Instanţa de apel a reţinut greşit că la nivelul concepţiei în crearea programelor de calculator nu s-ar putea reţine contribuţia altei persoane decât autorul reclamanţilor. Instanţa a negat astfel, nelegal, efectul de putere de lucru judecat al sentinţei civile nr. 277/2003 în care se retine că, programele de calculator S., S.A., S.B. sunt opera colectivă a asociaţilor şi angajaţilor pârâtei B., iniţiativa aparţinând acesteia. De asemenea ele au fost create sub responsabilitatea şi sub numele acestei societăţi. Astfel, din declaraţiile martorilor C.A., M.B.A. şi chiar N.A.D. rezultă că programele nu au fost realizate în exclusivitate doar de defunctul P.C.
Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 8/1996 stabilind că activităţile evocate de martorul M.B. nu ar putea fi generatoare de drepturi de autor pentru apelantă, câtă vreme acest martor a arătat că şi alte persoane au contribuit la crearea programelor de calculator.
Atât prin lista modificărilor aduse programelor de calculator, cât şi prin proba testimonială administrată în apel B. a demonstrat faptul că defunctul P.C.M. nu a creat singur aceste programe de calculator, ci împreună cu alte persoane, respectiv angajaţi ai B., clienţi ai B. etc.
Instanţa de apel a ignorat că depoziţia martorului N.A. din acest dosar, de la termenul din 19 noiembrie 2009, este nesinceră astfel încât se impune să fie înlăturată, întrucât acest martor a mai depus mărturie şi în Dosarul nr. 6272/2002 iar prin sentinţa civilă nr. 277/2003 pronunţată în acest dosar s-a reţinut că inclusiv din declaraţia martorului N.A.D. rezultă că programele de calculator nu au fost realizate în exclusivitate doar de defunctul P.C. prin depoziţia dată în prezentul dosar acelaşi martor a susţinut că programele de calculator ar fi fost realizate exclusiv de câte numitul P.C.M.
Prin urmare, întrucât programele de calculator create în cadrul activităţii la B. reprezintă o operă colectivă instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicare cauzei, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Pentru ca o hotărâre judecătorească pronunţată în apel să fie motivată, în sensul dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca judecătorul să motiveze soluţia fiecărei critici formulate şi nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină motivele formulate. Cu alte cuvinte este motivată şi hotărârea care cuprinde o motivare implicită.
În cauză, considerentele deciziei instanţei superioare de fond, conţine argumentele, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a conţinutului hotărârii recurate.
Din considerente rezultă cu certitudinea că motivele de apel despre care se pretinde că nu au fost analizate, şi-au găsit rezolvarea cât timp argumentele ce susţineau menţinerea sentinţei sunt contrare celor indicate de recurenţi a fi în favoarea lor.
În decizie se arată că, faţă de dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954, actele asociatului unic I.M.C., administrator al societăţii recurente, sunt actele persoanei juridice însăşi, aşa încât efectele sentinţei civile nr. 180/2003 îi sunt opozabile SC B.S.H. SRL.
Recurenta susţine că instanţa trebuia să admită apelul său cel puţin în parte, întrucât au fost găsite întemeiate o parte din critici.
Susţinerea nu poate fi primită, dat fiind împrejurarea că instanţa poate substitui motivarea hotărârii supusă controlului judiciar atunci când soluţia fondului este legală.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a SC B.S.H. SRL, a inadmisibilităţii acţiunii şi a puterii de lucru judecat au fost corect soluţionate de instanţele de fond.
Calitatea procesuală activă este dată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat rezultat din sentinţa civilă nr. 1455/2006, din sentinţa civilă nr. 180/2003 şi din Decizia nr. 330/2007, prin care s-a statuat că P.C.M. este creatorul programelor de calculator asupra cărora poartă pretenţiile reclamanţilor.
Referitor la efectul pozitiv al sentinţei nr. 277/2003 invocat de recurentă, se constată că prin Decizia civilă nr. 303/R/2007 s-a reţinut irevocabil că raportat la conţinutul acestei hotărâri nu poate exista autoritate de lucru judecat în cauza de faţă.
Osebit de aceasta, prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut că, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 180/2003 reclamanţii pot recupera sumele încasate de SC B. ca urmare a utilizării programelor realizate.
Raţiuni identice reţinerii calităţii procesuale active au determinat şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei.
Inadmisibilitatea acţiunii invocată de recurentă se constituie, în fapt, ca apărări de fond câtă vreme tot ce se invocă se referă la netemeinicia acţiunii reclamanţilor, şi nu la excepţia ce împiedică instanţa dă analizeze pe fond pretenţiile deduse judecăţii.
Recurenta invocă şi motive de netemeinicie ale deciziei - atunci când analizează modalitatea de interpretare a probelor administrate ori a valorii probatorii a altora - înlăturarea unor probe testimoniale ori a certificatului de înregistrare, motive ce nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului faţă de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. ce permit verificarea doar a aspectelor de nelegalitate.
Referitor la criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 73 şi 74 din Legea nr. 8/1996, instanţa reţine:
Aşa cum deja s-a arătat, cu putere de lucru judecat s-a statuat că autorul programelor de calculator este antecesorul reclamanţilor, aşa încât aspectele invocate în susţinerea existenţei unei creaţii inventive colective nu pot fi rediscutate în cauză.
Curtea de Apel a reţinut că prezumţia legală instituită prin art. 74 din legea dreptului de autor a fost răsturnată.
Reţinerea, în sensul că drepturile patrimoniale de autor asupra celor trei programe de calculator aparţin succesorilor defunctului P.C.M., este corectă în raport de situaţia de fapt stabilită, Înalta Curte apreciind că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite.
Potrivit art. 74 din Legea nr. 8/1996 drepturile patrimoniale de autor asupra programelor de calculator, create de unul sau mai mulţi angajaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori după instrucţiunile celui care angajează, aparţine acestuia din urmă, cu singura condiţie a non existenţei unei clauze contrară.
Clauza contrară a rezultat din convenţia celor doi foşti asociaţi, P. şi l., materializată în procesul verbal al adunării generale, al actului adiţional la statutul şi actul constitutiv al societăţii şi a convenţiei întocmite la 20 septembrie 2001.
Astfel, l.M.C. a confirmat dreptul patrimonial al fostului său asociat P.M. asupra veniturilor obţinute din utilizarea programelor de calculator.
Faţă de împrejurarea existenţei clauzei contrare, respectiv convenţia existentă între cei doi foşti asociaţi, încheiată cu o lună înainte de decesul antecesorului reclamanţilor, instanţa superioară de fond a aplicat corespunzător dispoziţiile menţionate.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.S.H. SRL împotriva Deciziei civile nr. 204/ A din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 7000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata P.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6151/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5202/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
