ICCJ. Decizia nr. 62/2010. Civil Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şl DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 62/2010
Dosar nr. 6073/118/2007
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 26 iunie 2007, reclamantele G.M.A. şi B.C. au chemat în judecată pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P. solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 316 mp şi construcţie P +1 situat în Constanţa, B-dul Mamaia sau la măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 22, 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, reclamantele au arătat că sunt moştenitoarele (în baza certificatului de moştenitor nr. 201 din 7 octombrie 2002) proprietarului B.l. (decedat la 11 mai 1969), autorul acestora cumpărând imobilul conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1150 din 3 aprilie 1914, care ulterior a fost preluat abuziv de stat, în baza Decretului nr. 92/1950, fiind consemnat în poziţia nr. 53 din anexa la decret.
Reclamantele au susţinut că, ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001 au notificat, la 23 mai 2001 Inspectoratul de Poliţie Constanţa, cu cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului şi că, notificatorul Ie-a comunicat că imobilul este ocupat de o policlinică în baza unui contract de închiriere, notificarea fiind înaintată P. Constanţa.
La termenul din 15 ianuarie 2008, reclamantele şi-au precizat acţiunea arătând că solicită restituirea în natură a imobilului mai sus individualizat şi a celui situat în Constanţa,B-dul Mamaia sau obligarea pârâţilor la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 1506 din 2 decembrie 2008, Tribunalul Constanta a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii să restituie în natură reclamantelor imobilul format din teren în suprafaţă de 329 mp, identificat în raportul de expertiză şi construcţia P + 1 edificată pe aceste teren, precum şi suprafaţa de 84,01 mp identificată în acelaşi raport de expertiză.
A respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 222,98 mp ca neîntemeiată.
A dispus obligarea pârâţilor să facă o propunere de acordare de despăgubiri pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, situat în Constanţa, B-dul Mamaia, format din construcţiile înstrăinate numiţilor P.A. şi N.M. şi teren în suprafaţă de 222,98 mp, cu obligarea pârâţilor la 700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 161 din 23 mai 2001, reclamantele au solicitat P. Constanţa restituirea în echivalent a imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 316 mp, în B-dul Mamaia, imobil ce a fost deţinut în proprietate de tatăl lor, B.l., trecut apoi în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 şi vândut în anul 1996, chiriaşilor P.A. şi N.M., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 27183 din 30 septembrie 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin actul de vânzare-cumpărare din 1914, autorul B.l. a dobândit în proprietate, prin cumpărare de la Primăria Constanţa, un loc de casă în suprafaţă de 639 mp, trecut în planul parcelar al Cartierului Românesc la lot nr. 1 careu 199, conform extrasului nr. 1574 din 14 mai 1996 emis de D.J.A.S. Constanta.
Ulterior, conform fişei de date pentru cartea funciară întocmită la 28 octombrie 1940, B.l. apare înregistrat cu un imobil situat în Constanţa, B-dul Regina Măria, colţ cu B-dul I.Gh. Duca şi str. Dacia, cu un teren în suprafaţă de 639 mp, dobândit prin cumpărare de la Primăria Constanţa, în baza contractului autentificat sub nr. 859/1914, pe care sunt situate două corpuri de clădiri: „casa mare” cu destinaţia locuinţă, formată din subsol alcătuit din două camere şi 2 beciuri, parter, 5 camere, baie, antreu şi etaj, 5 camere, baie, antreu şi „corpul din curte” alcătuit din subsol-beci şi parter, 4 camere, bucătărie, antreu.
Conform adresei nr. 16656 din 15 noiembrie 2002 a S.P.I.T.V.B.L. Constanţa, B.l. a fost înscris în Registrul matricol preluat de la Administraţia Financiară, la matricola nr. 625 în perioada 1942-1950 cu un imobil format din 2 corpuri, corpul I parter şi etaj, închiriat şi corpul II, parter, format din 2 apartamente, ap. l, 4 camere, locuinţă închiriată şi apart. II, 1 cameră şi marchiză, locuinţă închiriată.
Ulterior naţionalizării, în perioada 1952-1990, pentru imobilul situat în B-dul Lenin figurează I.L.L. Locativa cu imobil format din locuinţă şi teren în suprafaţă de 630 mp
Imobilul a fost împărţit conform destinaţiei iniţiale în două unităţi locative, astfel cum au fost individualizate şi în actul de naţionalizare, identificat în B-dul Mamaia.
S-a mai reţinut de tribunal că, pentru corpul situat la adresa din B-dul Mamaia, fostul „corp II din curte” conform foii de carte funciară, unitatea care administra locuinţele R.A.E.D.P.P. Ie-a vândut persoanelor care le-au ocupat cu titlul de chirie, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27709 din 18 noiembrie 1996, N.M. a devenit proprietara unei camere de locuit în suprafaţă de 18,78 mp şi asupra unei cote indivize de 2,19 din suprafaţa de folosinţă comună (imobil in suprafaţă de 20,97 mp şi pivniţă de 5 mp, conform adresei nr. 125822 din 19 noiembrie 2005 a S.P.I.T.V.B.L. Constanţa) dobândind şi folosinţa unui teren aferent măsurând 18,87 mp .
Prin contractul nr. 27163 din 18 noiembrie 1996, P.A. şi G.A. au devenit proprietarii locuinţei pe care o ocupau cu chirie din anul 1994, formată din 3 camere şi hol în suprafaţă de 75 mp.
Cealaltă unitate locativă din B-dul Mamaia a fost folosită pentru sediul Policlinicii M.A.I., în baza contractului de închiriere încheiat cu R.A.E.D.P.P. nr. 14 din 01 septembrie 1997 contract ce a fost prelungit în mod succesiv, prin contractele nr. 14 din 29 octombrie 2001 şi nr. 14 din 06 iulie 2005, actul adiţional nr. 1324 din 22 februarie 2007.
Din raportul de expertiză dispus şi efectuat în cauză, completat cu răspunsul la obiecţiuni, cele două unităţi locative au fost individualizate astfel:
1. imobilul din B-dul Mamaia alcătuit din construcţie C.M.C. – C.M.P. şi teren în suprafaţă de 329,1 mp;
2. imobilul din B-dul Mamaia, locuinţe aparţinând familiei P.A. şi N.M. şi teren în suprafaţă de 222.98 mp
3. teren în suprafaţă de 84,01 mp pe care sunt edificate 4 garaje, care nu este inclus în niciunul din cele 2 imobile anterioare. Rezultă aşadar, o suprafaţă de 636,09 mp ce include şi suprafaţa ocupată de garaje şi care corespunde actului de proprietate al reclamantelor, autorul acestuia cumpărând de la Primărie un lot de casă de 639 mp.
În raport de situaţia juridică a imobilelor, tribunalul a considerat că sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie în natură în condiţiile legii şi că, sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moştenitorii legali şi testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte construcţia „corpul din curte” s-a reţinut că aceasta a fost preluată de la autorul reclamantelor care, urmare contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27709/1996 şi nr. 27163/1996 a fost cumpărată de chiriaşii N.M. şi respectiv P.A., G.A. de la R.A.D.E.P.P. primind în folosinţă pe toată durata existenţei construcţiei un teren măsurând 97,87 mp, în raport de care s-au stabilit măsuri reparatorii.
Împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa au declarat apel, reclamanţii şi pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în apelul declarat de reclamantele G.M.A. şi B.C. s-au adus critici, în sensul că instanţa de fond a respins greşit cererea de restituire în natură a suprafeţei de 114,12 mp teren situat în Constanţa, B-dul Mamaia identificată în raportul de expertiză prin împrejmuirea HIJKLM, a interpretat eronat noţiunea de „teren aferent construcţiilor” înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 şi că şi-a depăşit atribuţiile stabilite prin Legea nr. 10/2001 acordându-le chiriaşilor pe lângă dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor ce le-au fost înstrăinate şi dreptul de folosinţă a terenului din jurul construcţiilor, în suprafaţă de 114,12 mp.
S-a susţinut de apelantele-reclamante că instanţa de fond a ignorat prevederile legale în vigoare, respectiv Legea nr. 112/1995 şi normele de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 11/1997, că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-au stabilit măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, deşi exista posibilitatea restituirii în natură pentru suprafaţa de 114,12 mp şi că sentinţa apelată încalcă practica C.E.D.O.
Apelul promovat de pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin primar critică soluţia instanţei de fond sub aspectul restituirii unei suprafeţe de teren mai mare decât cea solicitată.
Astfel, s-a arătat de pârâţi că,din cuprinsul celor două notificări rezultă că reclamantele au solicitat restituirea în natură a suprafaței de 316 mp şi a construcţiei P + 1, iar instanţa soluţionând cererea a obligat pârâţii să restituie în natură 329 mp şi 84,01 mp, iar pentru diferenţa de până la 639 mp i-a obligat să facă o propunere de acordare de despăgubiri, fără a avea în vedere faptul că prin notificare s-au solicitat 316 mp, instanţa acordând un plus petita.
S-a afirmat în motivarea apelului că, în mod eronat instanţa a dispus restituirea unei suprafeţe de teren mai mare decât cea pentru care s-a formulat notificarea, deşi reclamantele, pe parcursul judecăţii şi-au precizat acţiunea solicitând restituirea imobilului alăturat, situat în B-dul Mamaia nr. 1, respectiv diferenţa de teren pentru care autorul acestora a deţinut titlul de proprietate.
Prin decizia nr. 124/ C din 6 mai 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins apelurile reclamantelor şi pârâţilor.
Pentru a decide ca atare, instanţa de control judiciar ordinar a reţinut următoarele:
Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamante, instanţa de control judiciar a apreciat că, în mod corect, cu respectarea art. 1, 7 şi 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond dând prevalentă principiului restituirii în natură, astfel cum s-a solicitat, a dispus restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, reclamantele G.A.M. şi B.C. au solicitat conform notificărilor nr. 161 din 23 mai 2001 şi nr. 163 din aceeaşi dată, restituirea în natură a întregului imobil situat în Constanţa, B-dul Mamaia, compus din teren în suprafaţă de 316 mp şi construcţie P + 1 şi 323 mp şi construcţie.
Întrucât unitatea deţinătoare nu a emis decizie sau dispoziţie motivată în termenul prevăzut de lege, reclamantele s-au adresat Tribunalului Constanţa, secţia civilă, solicitând restituirea în natură a imobilelor mai sus individualizate sau măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa considerând lipsa răspunsului la cele două notificări, un refuz nejustificat, a purces la soluţionarea cauzei, dispunând restituirea în natură a imobilului, compus din teren în suprafaţă de 329 mp şi construcţie edificată pe acesta, precum şi la suprafaţa de 84,01 mp.
Cererea de restituire în natură a suprafeţei de 222,98 mp teren a fost respinsă cu motivarea că imobilul este ocupat, pârâţii fiind obligaţi să acorde măsuri reparatorii pentru această suprafaţă de teren şi pentru construcţiile înstrăinate lui P.A. şi N.M.
Instanţele au respins cererea de restituire a terenului în suprafaţă de 114,12 mp, întrucât aceasta este aferentă construcţiilor înstrăinate chiriaşilor le asigură şi le este necesară acestora din urmă pentru buna funcţionare, conform art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 şi Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
S-a apreciat că această suprafaţă de teren nu este liberă, astfel cum susţin reclamantele şi nu poate fi restituită, fiind aferentă utilizării celor două locuinţe înstrăinate familiilor de chiriaşi, actualmente proprietari ai construcţiilor.
S-a menţionat că potrivit art. 33 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicată în baza art. 11 din H.G. nr. 11/1997 „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea art. 26 alin. ultim din aceeași lege.
Textul art. 26 alin. ultim al Legii nr. 112/1995 prevede că „suprafeţele de teren preluate de stat sau alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului”.
Din interpretarea textelor rezultă astfel că, dacă terenurile ce depăşesc suprafeţele aferente construcţiilor rămân în proprietatea statului, per a contrario, cele care nu depăşesc această suprafaţă, respectiv cele care asigură o utilizare normală a construcţiei, se dobândesc în virtutea legii în proprietate, odată cu cumpărarea construcţiei.
S-a arătat că, în speţă, chiriaşii au cumpărat numai spaţiile de locuit, iar terenul aferent care asigură utilizarea normală a construcţiilor în suprafaţă de 222,98 mp, în care este inclusă şi suprafaţă de 114,12 mp a cărei restituire au solicitat-o reclamantele şi pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a fost atribuită în folosinţă.
Astfel, criticile din apel ale reclamantelor au fost înlăturate,constatându-se că tribunalul nu a interpretat eronat noţiunea de teren aferent construcţiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, a aplicat corect dispoziţiile legale în vigoare şi nu a fost încălcată practica Curţii Europene, întrucât prin hotărârea pronunţată,instanţa de fond a dispus restituirea construcţiei şi a terenului în suprafaţă de 329 mp şi 84,01 mp plus construcţie,iar pentru terenul în suprafaţă de 222,98 mp şi construcţie situate în B-dul Mamaia, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
S-a concluzionat că, dându-se eficienţă principiului prevalentei restituirii în natură a imobilului şi asigurându-se dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafaţa ocupată, autorul reclamantelor deposedat în mod abuziv, a primit satisfacţia reparării şi redobândirii dreptului de proprietate în natură şi prin măsuri reparatorii, ca urmare a admiterii în parte acţiunii formulată de reclamante, în calitate de moştenitoare a acestuia.
Referitor la apelul declarat de pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P., acesta a fost respins, apreciindu-se că s-a dispus restituirea imobilului în configurarea pe care pe care acesta îl avea, în ceea ce priveşte suprafaţă totală, când autorul B.l. îl dobândise prin actul de cumpărare de la P. Constanţa, în baza contractului încheiat la 3 aprilie 1914 şi transcris la Tribunalul Constanţa, în Registrul nr. 59/1914, astfel cum acesta a fost identificat în actul de dobândire.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a făcut obiectul criticilor formulate de reclamante şi de pârâţi, în recursurile declarate de aceştia în cauză.
Recursul reclamantelor G.M.A. şi B.C. vizează ciritici ce au fost încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, pct. 4 şi pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, se invocă de către reclamante lipsa de temei legal a deciziei atacate, prin care instanţa a respins cererea de restituie în natură a suprafeţei de teren de 114,12 mp situată în Constanţa, B-dul Mamaia; interpretarea şi aplicarea greşită a noţiunii de „teren aferent construcţiei” înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către foştii chiriaşi; depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţa de apel, în legătură cu interpretarea dată noţiunii de „teren aferent construcţiei” şi lipsa motivelor pe care se sprijină decizia instanţei de apel în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În recursul declarat de pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P. a fost reiterat motivul din apel, privitor la greşita restituire a unei suprafeţe de teren mai mare decât aceea pentru care s-a formulat notificarea (plus petita) în raport de obiectul învestirii şi de titlul de proprietate al autorului reclamantelor, titlu dobândit în anul 1914.
Recursul reclamantelor este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.
Noţiunea de „teren aferent” nu a fost corect lămurită de instanţă, aceasta întrucât terenul aferent nu înseamnă întreaga suprafaţă adiacentă construcţiei, care poate fi mai mare decât cea necesară exploatării construcţiilor şi anexelor, făcându-se distincţie între terenul aferent şi cel necesar.
Reclamanţii au criticat respingerea cererii de restituire în natură a suprafeţei de 114,12 mp, motivat de împrejurarea că au fost cumpărate de chiriaşi numai spaţiile de locuit, iar terenul aferent care asigură utilizarea normală a construcţiilor în suprafaţă de 222,98 mp în care este inclusă şi suprafaţa de 114,12 mp este liber.
Or, o asemenea constatare vine în contradicţie cu conţinutul contractelor de vânzare-cumpărare, potrivit cărora, obiect al înstrăinării l-a reprezentat locuinţa, terenul de sub construcţie depăşind suprafaţa construită.
Conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27709 din 18 noiembrie 1996 şi nr. 27163 din aceeaşi dată, a fost înstrăinat numiţilor N.M., P.A. şi G.A., corpul de clădire situat în Constanţa, B-dul Mamaia şi li s-a acordat dreptul de folosinţă privind suprafaţa de 108,86 mp (N.M. a dobândit folosinţa terenului aferent construcţiei de 18,87 mp, iar soţii P. folosinţa asupra unei suprafeţe de 75 mp).
Transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei este una convenţională, ea neoperând de drept, în temeiul legii.
Potrivit art. 9 din Hotărârea nr. 11/1997 din 29 ianuarie 1997 (M. Of., nr. 16/4.02.1997), pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin H.G. nr. 20/1996, art. 33 va avea următorul conţinut „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate de dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. ultim din lege”.
Cadrul normativ reglementat de textul menţionat din Hotărârea nr. 11/1997 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, permite ca odată cu imobilul - construcţie, să poată fi înstrăinat şi terenul aferent acestuia, concretizarea vocaţiei la dobândirea dreptului, urmând a se realiza prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Or,în aceste sens, instanţa de apel trebuie să se preocupe de stabilirea naturii juridice a terenului care excede suprafeţei menţionate în cele două contracte, mai sus individualizate, pentru că, în măsura în care aceasta depăşeşte suprafaţa necesară exploatării în condiţii normale a celor două construcţii, regimul juridic al acestuia este acela de obiect al proprietăţii statului, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 şi, ca atare este supus restituirii în natură, conform Legii nr. 10/2001.
Critica privind interpretarea noţiunii de „teren aferent construcţiilor” urmează a fi apreciată ca fondată şi, faţă de insuficienta lămurire a situaţiei juridice a terenului, recursul reclamantelor va fi admis, în sensul casării în parte a deciziei, conform art. 312 alin. (2) şi art. 313 C. proc. civ. şi trimiterii cauzei spre rejudecarea apelului declarat de reclamante, aceleiaşi instanţe.
Astfel, în rejudecare, instanţa va lămuri care este suprafaţa de teren liberă şi care este suprafaţa de teren aferentă construcţiei si se va avea în vedere stabilirea măsurilor reparatorii ce se cuvin fostului proprietar asupra terenului, cu respectarea principiului restituirii în natură şi a verificării modalităţii în care acesta este compatibil cu situaţia deţinerii proprietăţii construcţiei de pe teren, de către alte persoane.
Este de observat că instanţa de apel a respins în mod greşit solicitarea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză, care să fi avut ca obiectiv determinarea terenului necesar folosirii celor două construcţii, întrucât astfel cum s-a arătat, terenul aferent nu înseamnă întreaga suprafaţă adiacentă construcţiei.
Structurată formal şi pe motivul indicat ca fiind art. 304 pct. 4 C. proc. civ., critica din recursul reclamantelor ce vizează „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” nu poate fi primită, în accepţiunea consacrată de doctrină, acestei noţiuni, sintagma săvârşirii unui „exces de putere” având semnificaţia, fie a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, fără nici o competenţă în acea problemă, fie a evocării situaţiei în care instanţa săvârşeşte orice alt act de procedură, în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege, ceea ce nu se regăseşte în speţă.
Referitor la motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care „modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” se impun următoarele precizări.
Instanţa de apel a răspuns criticilor, fără însă a analiza cu acurateţe noţiunea de „teren aferent construcţiilor”, preluând soluţia instanţei de fond şi interpretarea acesteia,.
Motivarea deciziei nu poate să fie implicită, ci trebuie să se refere în concret la argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în aceste sens, de a păstra interpretarea dată de instanţa de fond.
Argumentele juridice trebuie să se raporteze pe de o parte la susţinerile părţilor şi la apărările acestora, iar pe de altă parte la dispoziţiile legale aplicabile.
Sub aceste aspect nu se poate reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În acest sens, instanţa de apel a respins cererea formulată de apelantele-reclamante, prin care acestea au solicitat proba cu expertiză tehnică (supliment) având ca obiectiv determinarea suprafeţei aferente imobilului, construcţie situat în Constanţa, B-dul Mamaia, necesară în vederea utilizării normale a acesteia ţinând seama de poziţionarea sa, conform notei de probatorii de la dosar apel şi cuprinsă în conţinutul motivelor de apel, fără a motiva de ce a respins această probă.
Proba cu suplimentul la expertiză imobiliară a fost solicitată de reclamante tocmai pentru a lămuri situaţia „terenului aferent construcţiei” fiind strâns legată de motivul de apel referitor la respingerea cererii de restituire în natură a terenului de 114,12 mp, pertinentă în considerarea caracterului devolutiv al căii ordinare de atac, utilă în lămurirea situaţie de fapt, instanţa de apel nemotivând în niciun fel respingerea acesteia.
În concluzie, susţinerile realizate de instanţa de apel care a preluat interpretarea instanţei de fond dată noţiunii de „teren aferent construcţiei”, a respins neargumentat proba cu suplimentul la expertiză imobiliară şi a stabilit, fără a analiza, afirmaţia potrivit cu care nu au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., nu sunt de natură a întruni în totalitate exigenţele prevederilor cuprinse în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., mai sus evocat.
Cât priveşte recursul pârâţilor P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P., critica privind acordarea unui „plus petita” nu este fondată, întrucât, astfel cum rezultă din precizarea la acţiune şi din conţinutul celor două notificări nr. 161 şi nr. 163 emise la 23 mai 2001, prin acţiune, instanţa a fost învestită cu cererea de restituire în natură a întregului imobil situat în Constanţa, B-dul Mamaia compus din teren în suprafaţă de 316 mp şi construcţia P + 1 şi nr. x A, compus din teren în suprafaţă de 329 mp şi construcţie.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, „persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare a bunului, solicitând restituirea în natură a imobilului în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile se va face o notificare pentru fiecare imobil”.
S-a argumentat că imobilul a aparţinut în proprietate autorului reclamantelor, anume B.l. şi a fost dobândit prin vânzare-cumpărare de la P. Constanţa, în baza contractului de proprietate încheiat la data de 3 aprilie 1914 şi transcris la Tribunalul Constanţa în Registrul nr. 59/1914.
În actul de proprietate, imobilul ce formează obiectul litigiului de faţă a fost identificat ca „un loc de casă delimitat şi trecut în planul de parcelare al Cartierului Românesc sub numele de lotul 1 din careul 199, în suprafaţă de 639 mp.”
De asemenea instanţele au stabilit corect, verificând foaia de carte funciară a imobilului, că B.l. era proprietarul imobilului situat în Constanţa, B-dul Regina Măria, în anexa la Decretul nr. 92/1950, la poziţia nr. 53, figurând ca persoană deposedată B.l., cu imobilul din Str. Lenin (aceasta fiind denumirea de la data respectivă a străzii) nr. x şi nr. x A, astfel încât nu este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanţa a acordat un „plus petita” în raport de obiectul învestirii.
Aşa fiind, Înalta Curte va admite recursul reclamantelor, va casa în parte decizia Curţii de Apel Constanţa şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamante, aceleiaşi instanţe.
În raport de respingerea recursului declarat de pârâţi, conform art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei pronunţată de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantele G.M.A. şi B.C. împotriva deciziei nr. 124/ C din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă minori şi familie litigii de muncă şi asigurări sociale.
Casează în parte decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 1506 din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa, aceleiaşi instanţe.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii P.M. Constanţa şi M. Constanţa prin P. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 675/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 499/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
