ICCJ. Decizia nr. 6238/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.6238/2010
Dosar nr. 3188/1/2009
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 455 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a respins contestaţia formulată de reclamantul N.T.V. împotriva dispoziţiei din 1 noiembrie 2005 emisă de primarul Municipiului Iaşi şi s-a respins ca inadmisibilă cererea completatoare formulată de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul a probat atât preluarea abuzivă a imobilului de către stat - conform art. 2 lit. g) şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 cât şi calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, conform art. 3 alin. (1) lit. a), aspecte corect stabilite prin dispoziţia contestată, cu privire la terenul în suprafaţă de 722,80 mp situat în Iaşi.
In ce priveşte tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul, regula stabilită de art. 1 din Normele de aplicare unitară a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este cea a prevalentei restituirii în natură. Pentru justa soluţionare a cauzei, se impune determinarea situaţiei actuale a terenului revendicat.
Potrivit referatului încheiat la 18 iulie 2005 de Secretariatul Tehnic al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, amplasamentul fostei proprietăţi N. este ocupat de bloc de locuinţe, căi de acces şi spaţii verzi amenajate în jurul blocului. Expertiza efectuată în cauză de expert R.D. a stabilit aceeaşi situaţie, respectiv că terenul solicitat este ocupat de blocul, amenajări spaţii verzi şi o parcare.
Situaţia imobilelor expropriate este reglementată de art. 11 din Legea nr. 10/2001. Potrivit acestui text, se restituie în natură: imobilele expropriate şi ale căror construcţie edificate pe acestea nu au fost demolate, dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale;
In cazul construcţiilor expropriate, demolate parţial sau total, dacă nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea terenul liber se restituie cu construcţiile rămase; în cazul construcţiilor expropriate demolare integral, dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial se obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere [alin. (1), (2), (3)].
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
In speţă nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 11 alin. (1)-(3) din Legea nr. 10/2001, terenul solicitat fiind afectat de detalii de sistematizare. In aceste condiţii, restituirea în natură nu este posibilă astfel că, în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reperatorii prin echivalent, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, soluţie care se impune raportat la prevederile art. 11 alin. (8) potrivit cărora, în situaţiile prevăzute de alin. (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, au acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
In ce priveşte prima variantă de măsuri reparatorii prin echivalent - acordarea de teren în compensare, pârâtul a arătat că nu deţine teren liber, depunând în acest sens anunţul conţinând situaţia bunurilor disponibile ce pot fi atribuite în compensare. Potrivit acestui înscris, în Municipiul Iaşi nu au fost identificate bunuri şi servicii susceptibile de a fi acordate în compensare pentru imobilele notificate în baza Legii nr. 10/2001.
Prin urmare s-a reţinut că măsura acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale este singura care se justifică raportat la situaţia actuală a imobilului solicitat şi la dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, potrivit art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (introdus prin OUG nr. 81 din 28 iunie 2007), stabilirea tipului de despăgubiri este atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în etapa ulterioară emiterii dispoziţiei de soluţionare a notificării.
Faţă de cele expuse, instanţa a apreciat că dispoziţia emisă de pârât respectă dispoziţiile legale incidente în cauză astfel că prezenta contestaţie este neîntemeiată şi va fi respinsă ca atare.
In ce priveşte cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilul casă de locuit, s-a reţinut că notificarea formulată de reclamantul din cauza de faţă, în termen legal, face referire doar la suprafaţa de teren situată în Iaşi, preluarea fiind soluţionată prin dispoziţia contestată.
Este adevărat că la 15 august 2005, reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată din aceeaşi dată, la Primăria Municipiului Iaşi acordarea de măsuri reparatorii şi pentru imobilul casă de locuit. Chiar dacă s-ar considera că această cerere produce efectele juridice ale notificării prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ea a fost formulata peste termenul limită stabilit de lege astfel încât în cauză s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aşa fiind, întrucât pentru imobilul casă de locuit reclamantul nu a urmat procedura stabilită de Legea nr. 10/2001, faţă de dispoziţiile legale enunţate s-a reţinut că cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţie este inadmisibilă şi, în consecinţă, a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul N.T.V., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia nr. 33 din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat având în vedere, în esenţă că în mod corect instanţa de fond a reţinut imposibilitatea restituirii în natură a terenului pe vechiul amplasament, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
In ceea ce priveşte solicitarea apelantului de acordare în compensare, a terenului învecinat cu proprietatea sa, instanţa a reţinut, din adresa din 2008 aflată la dosar, faptul că intimatul nu deţine terenuri ce pot fi acordate în compensare, nefiind astfel întrunite condiţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 pentru a putea fi dispusă o astfel de măsură.
Cu privire la critica referitoare la respingerea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul construit s-a avut în vedere că apelantul însuşi a susţinut că a formulat cererea la data de 30 noiembrie 2005, peste termenul prevăzut iniţial de Legea nr. 10/2001 şi prelungit până la 14 februarie 2002.
Împotriva acestei din urmă decizi a declarat recurs reclamantul la data de 23 martie 2009, iar printr-un memoriu separat, la 28 septembrie 2009 acesta a expediat motivele de recurs.
În termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2010, din oficiu, Înalta Curte a invocat şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia nulităţii recursului.
Analizând lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele:
In drept, potrivit art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs iar termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
în cazul în care nu a fost motivat în termenul legal, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, cu excepţia cazului în care ar fi date motive de ordine publică.
In speţă, hotărârea motivată pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată reclamantului, la domiciliul pe care l-a indicat, la data de 10 martie 2009, caz în care termenul de 15 zile în care trebuia să formuleze recurs şi să depună motivele s-a împlinit la data de 26 martie 2009.
Or, deşi a declarat în termen recursul, adică la data de 23 martie 2009, reclamantul a formulat motivele de recurs printr-un memoriu separat transmis prin poştă, abia la data de 28 septembrie 2009, potrivit menţiunii de pe plicul anexat acestuia, cu mult după expirarea termenului legal, caz în care, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea recursului dedus judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul N.T.V. împotriva deciziei nr. 33 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1243/2010. Civil. Divorţ. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 806/2010. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs → |
|---|
