ICCJ. Decizia nr. 6330/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 839 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General și cu intervenienții în interesul pârâtului, P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I., I.E., I.C., N.E., N.I., S.W., S.M. și P.P.C.; a obligat pârâtul să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, asupra notificării din 12 octombrie 2001 emisă prin Birou executor Judecătoresc A.P. privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 748 m.p. și construcții, situat în București, sector 1; au fost respinse ca neîntemeiate cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului, s-a luat act că nu s-a solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă; au fost respinse ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de intervenienți.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că autoarea sa C.T. prin notificarea din 12 octombrie 2001 a solicitat restituirea imobilului în litigiu de la pârâta Primăria Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul fiind preluat abuziv.
Deoarece pârâta nu a răspuns notificării formulate a promovat acțiunea de față.
Pe parcursul procesului, au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, P.I., P.E., C.C., C.E., F.C., F.T., I.I., I.E., I.C., N.E., N.I., S.W. , S.M. și P.P.C., arătând că solicitarea reclamantei de emitere a dispoziției de schimbare apare ca inadmisibilă deoarece instanța nu se poate substitui unității administrative pe de o parte, iar pe de altă parte este neîntemeiată întrucât nu s-a putut face dovada calității de proprietar a reclamantei.
Tribunalul a reținut că prin notificarea din 12 octombrie 2001 numita C.T. în calitate de succesoare a defunctului P.M. a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu. De asemenea, prin notificarea anul 2008 numiții G.M., G.A.M.C., G.A.R. și G.T.N., în calitate de succesori ai defunctei G.G. au solicitat restituirea în natură a cotei de 1/3 din același imobil.
Prin Hotărârea nr. 3131 din 29 noiembrie 1999 au fost respinse cererile de restituire formulate de C.T. și G.G. în temeiul Legii nr. 112/1995.
A mai reținut prima instanță, că imobilul în litigiu, face parte din categoria celor preluate abuziv iar reclamanta este persoana îndreptățită la restituire conform art. 1 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Deși reclamanta și-a îndeplinit obligația și a depus întreaga documentație cerută de lege, pârâtul nu a emis o dispoziție/decizie cu privire la notificarea formulată.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta Primăria Municipiului București și intervenienții C.C., F.C., I.I., I.C., P.I., A.L., N.E., P.P.C., S.W. și S.M.;
întrucât apelul intervenienților nu era semnat decât de o parte și anume C.C., Curtea de Apel, a pus în discuție cerința prevăzută de art. 287 pct. 5 din C. proc. civ., semnându-l numai N.E., ceilalți manifestându-și voința expres sau tacit, în sensul stabilirii calității de intimați și nu de apelanți.
Critica apelanților s-a referit la lipsa calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului din litigiu a reclamantei, întrucât imobilul a fost construit de stat în integralitate în perioada august 1955-octombrie 1956 iar terenul a fost cumpărat de stat în iulie 1955.
Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 34 A din 12 februarie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și de intervenienții, în interesul pârâților C.C. și N.E.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel, a reținut, în esență următoarele:
Admițând cererea reclamantului, instanța de fond a obligat Municipiul București să răspundă notificării formulată și înregistrată la data de 12 octombrie 2001, răspuns ce se va concretiza într-o decizie/dispoziție motivată conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel că nemulțumirile apelanților exprimate în apel nu au nici un temei.
A respins ca nefondată și critica referitoare la caracterul de recomandare al tribunalului de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen în care unitățile deținătoare trebuie să răspundă notificărilor formulate.
Altfel spus, unitatea deținătoare este obligată să răspundă în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, iar înăuntrul acestui termen persoana îndreptățită poate depune actele doveditoare.
împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâtul Municipiului București prin Primarul General și intervenienții N.E. și C.C.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7200 din 1 noiembrie 2007 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General și de intervenienta N.E.
în ceea ce privește recursul declarat de intervenientul C.C., acesta a susținut ca imobilul în litigiu a fost distrus complet de bombardamentele din cel de al doilea război mondial, ca în anul 1945, 2/3 din rămășițele imobilului au fost scoase la licitație, situație precizată în actul de adjudecare din 14 decembrie 1945.
Că, tot ce au susținut reclamanții sunt fantezii, imaginații, speculații întrucât imobilul situat în București, sector 1, bombardat în 7 mai 1944 a fost distrus complet și apoi statul a construit un altul nou.
în memoriul formulat recurentul-intervenient face trimitere la generalul de divizie în retragere A.R. și inginer P.M. care au încercat prin diferite metode să intre în posesia imobilului iar după anul 1993 R.G., prin căsătorie G.G., decedată în 1999, nepoata și unica moștenitoare a lui A.R. și C.T., decedată în decembrie 2003 au chemat în judecată Primăria Municipiului București pentru restituirea în natură a imobilului din litigiu.
Recurentul-intervenient a depus un set de înscrisuri și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanți.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul declarat de intervenientul C.C. este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 1, invocând faptul că această instituție nu a soluționat notificarea înregistrată din 12 octombrie 2001.
Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării, unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 de zile să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare.
în speță, prima instanță nu a făcut altceva decât să oblige pârâta să răspundă la notificarea formulată de reclamantă.
Critica recurentului referitoare la calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului la dreptul de proprietate al acestuia nu formează obiectul dosarului de față.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6328/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6321/2010. Civil → |
|---|
