ICCJ. Decizia nr. 6337/2010. Civil

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 25 mai 2005, reclamanta SC O.I. SRL C., prin reprezentant R.G., a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 5 din 4 mai 2005, a Comisiei pentru soluționarea întâmpinărilor depuse de proprietarii afectați de realizarea obiectivului "Deschidere, aliniere și lărgire a străzii X din municipiul Craiova", solicitând modificarea acesteia în sensul acceptării întâmpinării din 1 aprilie 2005.

în motivarea acțiunii arată că prin notificarea din 15 februarie 2005, transmisă de Consiliul Local Municipiul Craiova, a fost propusă oferta de despăgubire în valoare de 1.934.820.000 ROL.

Susține că valoarea propusă pentru imobilul supus exproprierii este stabilită sub prețul real, având în vedere că este situat în zona zero a municipiului, cuprinde birouri amenajate pentru a asigura desfășurarea activității în condiții cât mai bune, cât și spații pentru protocol la standard modern, spații comerciale și depozite la același nivel de amenajare.

Pârâtul Consiliul Local al Municipiul Craiova a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că în cauză au fost respectate dispozițiile Legii nr. 33/1994, privind exproprierea, declararea utilității publice făcându-se în conformitate cu prevederile legale, ca și celelalte etape.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 499 din 24 noiembrie 2005, a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținând că etapa administrativă și cea prealabilă a declarării utilității publice s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, problema despăgubirilor urmând a fi rezolvată în etapa judiciară a exproprierii, când în fața instanței de drept civil, se numește o comisie de experți care să calculeze cuantumul despăgubirilor în raport de criteriile stabilite de Legea nr. 33/1994.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta iar prin decizia civilă nr. 4204 din 28 noiembrie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj , secția civilă, reținând că întreaga motivație a cererii de chemare în judecată este circumscrisă numai greșitei stabiliri a cuantumului despăgubirilor oferite și nicidecum altor aspecte de nelegalitate a măsurilor premergătoare exproprierii.

în rejudecare, la 14 iulie 2007, petenta SC M.C. SRL a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat obligarea pârâtei Primăria Craiova la plata prejudiciului încercat de petentă ca urmare a exproprierii imobilului din Craiova, arătând că în baza contractului de închiriere din 12 aprilie 2003 a dobândit un drept de folosință sensul asupra unei părți din imobil. Ca urmare a exproprierii va înceta contractul de închiriere, iar petenta ar suferi un prejudiciu distinct de cel al proprietarului, 1.2005, constând în imposibilitatea desfășurării activității până la găsirea unui nou secliu, despăgubire precum și cheltuielile legate de obținerea unei noi autorizații de funcționare și de reamenajare a noului sediu, diferențe de chirii pierderea vadului comercial.

Prin încheierea de ședință de la 6 iulie 2007 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție.

în cauză au fost citate și intervenientele forțate SC F.S. SRL și SC I.I. SRL, în temeiul art. 57 din C. proc. civ., ca urmare a cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamanta SC O.I. SRL la 23 martie 2007, cu motivația ci aceste societăți au încheiat la rândul lor contracte de închiriere cu reclamanta pentru anumite părți din imobilul ce face obiectul exproprierii, astfel încât oferta de despăgubire trebuie stabilită separat pentru acestea în temeiul Legii nr. 33/1994.

După administrarea probei cu expertize tehnice realizate de o comisie formată din trei experți, Tribunalul Dolj a pronunțat sentința civilă nr. 249 din 26 iunie 2009 prin care a admis în parte acțiunea, a respins cererile de intervenție și a obligat pârâta Primăria Municipiului Craiova să plătească reclamantei suma de 1.199.880,97 RON reprezentând despăgubiri în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1944.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta SC O.I. SRL este proprietara imobilului situat în C., jud. Dolj, iar pentru acest imobil au fost inițiate măsurile administrative în vederea exproprierii pentru realizarea obieaivului "Deschidere, aliniere și lărgire a străzii X din municipiul Craiova.

Exproprierea de imobile, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, se poate face numai pentru cauze de utilitate publica, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Față de dispozițiile deciziei de casare din 28 noiembrie 2006, potrivit cărora reclamanta a înțeles să conteste doar cuantumul despăgubirilor oferite de expropriator, și având în vedere prevederile art. 1 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța a considerat că reclamanta este îndreptățită să primească de la expropriator drept despăgubire suma totala de 1.199.880,97 RON, compusă din 621.914,47 RON valoarea terenului în suprafața de 77,75 mp supus exproprierii, valoare necontestată de părți, 341.759 RON valoarea construcției supusă exproprierii și 236.207,50 RON reprezentând valoarea prejudiciului suferit de reclamantă ca pierdere financiară, urmare a întreruperii activității pe o perioadă de 6 luni, necesară pentru reluarea afacerii într-o alta locație.

S-a mai apreciat că, pierderea financiară se poate calcula numai la nivelul venitului net înregistrat de societatea reclamanta, venit în valoare de 472.415 RON pe un an, potrivit metodei capitalizării veniturilor, iar nu prin raportare la activul net care cuprinde toate bunurile și valorile deținute de societate, fiind suficientă o perioada de 6 luni pentru reluarea afacerii.

Instanța a apreciat ca nefondate cererile formulate de intervenienta principală și intervenientele forțate, întrucât potrivit art. 1423 și art. 1439 din C. civ., contractele de închiriere încheiate de interveniente cu reclamanta încetează de drept la data exproprierii, iar exproprierea este asimilată cu pierirea fortuită a bunului, astfel încât nu se pune problema ca intervenientele să sufere vreun prejudiciu iar partea culpabilă să fie obligata la daune interese.

împotriva acestei sentințe au dedarat apel reclamanta, pârâta și intervenientele SC M.C. SRL și SC I.I. SRL.

în motivarea apelului declarat de reclamantă s-a criticat cuantumul despăgubirilor acordate, invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. S-a arătat că reluarea activității reclamantei într-un alt spațiu presupune respectarea dispozițiilor Legii nr. 150/2004 și obținerea unor certificate, ceea ce presupune urmarea unei proceduri mai mari de 6 luni. S-a arătat că instanța trebuia să stabilească prejudiciul prin metoda activului net contabil, iar nu prin metoda capitalizării, în temeiul căreia instanța a stabilit ca prejudiciu numai pierderea financiară suferită de societate, stabilită prin calculul mediei aritmetice a venitului net din exploatare, fără să aibă în vedere actualizarea unui flux de numerar din prezent, în funcție de o rată de capitalizare. S-a arătat că valoarea prejudiciului pentru un an, așa cum a fost calculat de experți este de 3.149.433 RON, iar nu de 472.415 RON cât a stabilit instanța.

S-a criticat faptul că instanța a înlăturat și alte sume reținute de experți ca fiind prejudiciu suferit de reclamantă și anume sumele necesare pentru avizarea H.A.C.C.P., I.S.O. și sanitară, echivalentul chiriilor ce trebuiau încasate până la finalul contratelor în derulare, cheltuielile determinate de relansarea pe piață a societății (cheltuieli de marketing, refacerea clientelei, reclamă, cheltuieli cu transportul bunurilor și persoanelor), cheltuieli pentru mutarea sediului, precum și TVA.

Municipiul Craiova a susținut în apelul său că nu au fost respectate dispozițiile legii privind procedura de expropriere și că primăria nu are calitatea de expropriator și nici personalitate juridică, în timp ce comisia constituită pentru soluționarea contestațiilor are personalitate și poate sta în fața instanței.

Primăria a arătat că pierderea financiară suferită de reclamantă s-a raportat la venitul realizat în anii anteriori, deși era necesar să se facă dovada unor angajamente în derulare ce urmau să genereze profit. S-a arătat că relansarea economică, mutarea sediului și reavizarea nu sunt necesare reclamantei întrucât exproprierea privește doar o parte din imobil, ocupată de chiriași, reclamanta suferind un prejudiciu doar prin neîncasarea chiriei.

Ambele interveniente au motivat apelul, criticând modul în care au fost aplicate dispozițiile art. 26 și art. 28 din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea despăgubirii trebuia avută în vedere și situația persoanelor care folosesc spațiul supus exproprierii, inclusiv a celor ce au un drept de folosință.

Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 346 din 17 decembrie 2009 a admis apelul pârâților, a schimbat în parte sentința în sensul că s-a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 882.686,97 RON și s-a respins apelurile declarate de reclamante și intermitente.

S-a reținut în considerente că, prețul imobilului se stabilește, potrivit alin. (2), la valoarea de piață de la data evaluării de către experți. Potrivit art. 27, valoarea despăgubirilor acordate de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Prin acțiunea promovată, reclamanta a criticat valoarea ce i s-a propus prin hotărârea nr. 5/2005, respectiv suma de 1.943.820.000 ROL, fără să precizeze care este suma exactă solicitată, însă prin întâmpinarea premergătoare pronunțării hotărârii de către comisie reclamanta a pretins 170.000 Euro pentru imobil, din care 80.000 Euro pentru teren, și 305.000 Euro prejudiciu pentru activitatea economica.

Prin cererea depusă la tribunal la 20 aprilie 2007 reclamanta a precizat valoarea terenului și a construcției la 1.500.000 RON, însă potrivit art. 27 instanța trebuie să țină seama de oferta expropriatorului și de pretențiile expropriatului, exprimate în faza administrativă, potrivit art. 16 și art. 20 din Legea nr. 33/1994, iar nu de precizările din timpul judecării dosarului de instanța civilă.

în raportul de expertiză întocmit pentru evaluarea construcției s-a stabilit că valoarea părții din construcție ce se expropriază, compusă din parter în suprafață de 120 m.p., subsol în suprafață de 81 m.p., alee din beton și gard este de 341.759 RON, ceea ce reprezintă mai puțin decât s-a solicitat de reclamantă. Lucrarea a fost amplu argumentată, expertul stabilind corect valoarea construcției în raport de dispozițiile legale.

în ce privește valoarea terenului, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suma de 621.914 RON, echivalentul a aprox. 160.000 Euro, adică 2.100 Euro/mp., potrivit evaluării expertului. Cum reclamanta a solicitat doar suma de 80.000 Euro pentru teren, adică aprox. 1.000 euro/m.p., în mod greșit prima instanță a acordat o despăgubire de două ori mai mare decât s-a cerut. De altfel, valoarea de 2.100 euro/mp este mult mai mare decât prețul pieței, o astfel de valoare nefiind niciodată plătită în zonă, așa cum rezultă și din adeverința din anul 2009 eliberată de SC E.I., depusă la dosarul tribunalului.

Din actele depuse la dosar, inclusiv expertize tehnice și documentația tehnică pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, rezultă că reclamanta a avut în proprietate două corpuri de clădire, din care numai corpul situat spre stradă (C1) a fost supus exproprierii. Respectiva construcție era compusă din trei încăperi la parter, din care una era închiriată intervenientei SC M.C. SRL, iar alte două erau folosite ca birouri de reclamantă, și alte două încăperi al subsol, folosite de reclamantă ca depozit de produse conexe alimentare. Alăturat acestei clădiri se află un alt corp (C2), care a rămas și în prezent în proprietatea reclamantei și unde aceasta își desfășoară activitatea.

Activitatea principală a reclamantei nu este major perturbată de demolarea construcției C1, în care reclamanta avea doar două birouri și două depozite la subsol, pe o suprafață relativ mică de teren, de sub 100 mp, ceea ce duce la concluzia că nu sunt necesare cheltuieli pentru obținerea unor noi avize necesare desfășurării activității într-un alt sediu, cheltuieli de marketing pentru relansarea pe piață a activității, pentru refacerea rețelei de clienți, pentru transportul bunurilor și persoanelor, cheltuieli de mutare și protocol, așa cum se susține în apelul reclamantei.

Prejudiciul rezultând din activitatea economică a reclamantei trebuie să se raporteze strict numai la construcția demolată, iar nu la întreaga pierdere economică pe care reclamanta ar suferi-o dacă tot sediul său ar fi fost demolat.

O parte din prejudiciul suferit de reclamantă derivă din situația contractelor de închiriere. Atât în raportul de expertiză pentru evaluarea construcției, cât și în cel contabil s-a reținut că în corpul demolat reclamanta avea în derulare un singur contract de închiriere, încheiat cu SC M.C. SRL, sub din anul 2003, pentru o suprafață de 30 mp iar valoarea chiriei neîncasate de reclamantă a fost inclusă de experți în determinarea valorii totale a pierderii financiare.

Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei este de 882.686,97 RON din care 236.207,50 RON valoarea pierderii financiare, 304.720 RON contravaloarea ternului și 341.759 RON contravaloarea construcției.

împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta și pârâta Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale.

Recurenta-reclamanta critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- S-au interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile speței ce privesc acordarea despăgubirilor în sensul că s-a reținut greșit faptul că instanța fondului a acordat mai multe decât s-a cerut.

- Stabilirea întinderii despăgubirilor nu a avut la bază o lucrare respectiv expertiza administrată în cadrul litigiului în condiții de contradictorialitate ci a avut ca bază o singură adresă emisă de SC E.I. în anul 2009.

- Așa cum s-a arătat în rapoartele de expertiză efectuate, activitatea reclamantei se desfășoară în primul corp de clădire, cel demolat, pentru ca în acesta se regăseau depozitele la standardele legale iar faptul că mai există o clădire este irelevant din moment ce acesta nu are depozite și nici spațiu pentru amenajarea acestora. Prejudiciul rezultând din activitatea economică a reclamantei, a fost stabilit de experți în raport de pierderea părții din imobil care a fost demolată, în condițiile în care ar fi fost avute în vedere ambele corpuri de clădire suma ar fi fost mai mare.

- Argumentele instanței privind calculul despăgubirilor sunt străine de probatoriu cauzei.

Recurentele-pârâte critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- Primăria Municipiului Craiova în cauza pendinte nu are personalitate judiciară potrivit Legii nr. 215/2001, nu poate sta în fața instanței, deci nu are calitatea de expropriator.

- Hotărârea este nemotivată în ceea ce privește menținerea prejudiciului creat proprietarului.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, înalta Curte constată fondate ambele recursuri pentru cele ce succed:

Limitele desfășurării procesului civil au fost stabilite prin decizia civilă nr. 4204 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că litigiul privește greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor oferite, iar nu alte aspecte de nelegalitate a măsurilor premergătoare exproprierii.

Referitor la recursurile declarate trebuie subliniat că, simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acestei, ci recurenții au obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

în cauza supusă analizei, recurenții nu au încadrat în dispozițiile art. 304 din C. proc. civ. motivele invocate, așa că vor fi analizate numai acele motive de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea invocând încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, arătând că, stabilirea întinderii despăgubirilor nu a avut la bază o lucrare (expertiză) efectuată cu respectarea dispozițiilor legii speciale sus arătate.

Art. 25 din Legea nr. 33/1994 arată că, pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Dispozițiile imperative ale art. 25 din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate, în sensul că, instanța de judecată prin încheierea din 10 octombrie 2008 a desemnat trei experți din partea instanței în situația în care textul de lege prevede desemnarea doar a unui expert din partea instanței de judecată.

Mai mult, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, paralel a mai fost numită o altă comisie de experți tehnici, contrar dispozițiilor legale ce guvernează materia exproprierilor și cu toate acestea concluziile experților sunt contradictorii.

Așadar, în cauza pendinte este necesară refacerea expertizei cu respectarea dispozițiilor imperative ale legii speciale mai concret a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994. La efectuarea acestei lucrări de specialitate experții desemnați vor respecta întocmai și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 potrivit cu care despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciu cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Așadar, în speța supusă analizei fiind necesar refacerea expertizei, înalta Curte în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe care a analizat și susținerile recurentei-pârâtei Primăria Municipiului Craiova ce privesc calitatea procesuală în demersul judiciar.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6337/2010. Civil