ICCJ. Decizia nr. 667/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 667/2010
Dosar nr. 28788/3/2006
Şedinţa publică de la 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 19 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a dispus respingerea contestaţiei formulată de reclamantul L.Şt. în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. – A.D.S., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cu privire la dovada calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită în înţelesul art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptăţite .. k măsuri reparatorii .. persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.
Potrivit art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, „De prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite”, situaţia succesorilor care nu beneficiază de un certificat de moştenitor fiind reglementată de art. 4 alin. (3) din aceeaşi lege.
Pentru a stabili dacă reclamantul este persoană îndreptăţită în înţelesul dispoziţiilor art. 41 trebuie stabilit dacă reclamantul are vocaţie succesorală legală privind succesiunea defunctei B.M.
Conform dispoziţiilor legale în materie, sunt chemate la moştenire în temeiul legii, rudele defunctului şi soţul supravieţuitor.
Dacă în ce priveşte rudele în linie dreaptă, descendenţii sau ascendenţii, legea prevede o vocaţie succesorală nelimitată în grad, pe linie colaterală vocaţia succesorală legală este limitată la gradul IV inclusiv conform art. 676 C. civ.
În cauză, reclamantul afirmă că este moştenitor al defunctei B.M.
Conform certificatelor de stare civilă depuse la dosar de reclamant, acesta este rudă colaterală de gradul VI cu defuncta B.M.
Astfel, B.M. (născută B.B. în anul 1886, cunoscută ca B.M.V., căsătorită S.) este fiica lui B.M. şi a lui B.E., aceasta din urmă (născută T. în anul 1965, cunoscută şi drept C., K., K.) fiind fiica lui T.B. şi T.M.
Stabilind în persoana lui B.T. şi al M.T., autorii comuni ai defunctei B.M. şi reclamantului (bunici pentru cea dintâi şi străbunici pentru cel din urmă) se constată conform certificatului de stare civilă că aceştia au avut alături de fiica lor T.E., mama defunctei, alţi doi fii, T. şi K. (născut în anul 1860, cunoscut şi cu prenumele de C.), acesta din urmă având ca fii pe B. (născut în anul 1896, cunoscut şi cu prenumele de V.) iar acesta, la rândul său a avut o fiică, respectiv pe I.T. (căsătorită L.) al cărui fiu este reclamantul.
Astfel, dacă defuncţii B.M., K.(C.)T. şi B.(V.)T. (bunicul şi străbunicul reclamantului) îi sunt în calitate de unchi şi respectiv văr primar, rude de gradul III şi IV, făcând parte din clasa a IV - a, a colateralilor ordinari, reclamantul (nepot şi strănepot al acestora din urmă) îi este defunctei rudă de gradul VI.
Or, aşa cum dispune art. 676 C. civ., la rude colaterale, vocaţia succesorală legală este limitată la gradul IV inclusiv (în clasa colateralilor privilegiaţi până la strănepot de frate, iar în clasa colateralilor ordinari, situaţia premisă în cauza de faţă, până la văr primar.
În plus, colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentant.
În consecinţă, reclamantul neavând vocaţie succesorală legală generală la succesiunea defunctei B.M., şi nefăcând dovada unei eventuale vocaţii succesorale testamentare, nu are calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prevăzute de această lege, în mod corect i-a fost respinsă cererea sa.
Cu privire la actele depuse de reclamant în susţinerea notificării, s-a reţinut că nu s-a cerut originalul acestora ci doar copii legalizate, aşa cum dispun Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Lămurirea aspectului referitor la dovada preluării imobilului de către stat, devine fără relevanţă, în raport cu acţiunea privind lipsa calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 211 din 18 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea apelului formulat de apelantul - reclamant L.Şt. împotriva sentinţei civile nr. 458 din 19 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi a apelului incident formulat de SC D.U. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate şi obligarea apelantului principal la plata sumei de 952 lei cheltuieli de judecată în apel, către SC D.U. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 282 din 8 august 2006, M.A. P.D.R. – A.D.S. a respins solicitarea reclamantului L.Şt. de restituire în natură a imobilului situat în localitatea Gherla, str. 1 Decembrie 1918, întrucât petentul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor faţă de fostul proprietar al imobilului revendicat, B.M., nu a făcut dovada exproprierii imobilului revendicat, iar documentele depuse nu au respectat forma cerută de lege.
Verificând legalitatea deciziei contestate, Curtea constată următoarele:
1. Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi de reparaţie beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Pentru a stabili dacă reclamantul a făcut parte din categoria persoanelor care, pe cale succesorală, au dobândit dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, trebuia verificat dacă reclamantul a avut vocaţia legală succesorală sau testamentară la moştenirea lăsată de defuncta B.M. care, a pretins contestatorul, a avut calitatea de proprietar al imobilului anterior trecerii bunului în proprietatea statului.
În cauză nu s-a invocat o vocaţie succesorală testamentară, ci una legală. Prin urmare, instanţa a avut obligaţia de a cerceta dacă reclamantul a avut o vocaţie generală la succesiunea defunctei adică dacă a avut calitatea de rudă directă, caz în care legea îi recunoaşte o astfel de vocaţie fără limită în grad sau culege moştenirea în calitate de rudă a defunctei pe linie colaterală, ipoteză în care legea limitează vocaţia succesorală până la gradul IV inclusiv.
Din actele de stare civilă existente la dosar a rezultat că T. B. a fost căsătorit cu T.M., din această căsătorie au rezultat trei copii şi anume, T.(T.)T., E.T. (cunoscută şi sub prenumele de C., K. şi K.) şi K.T. (cunoscut şi cu prenumele de C.).
E.T. a fost căsătorită cu B.M. din această căsătorie a rezultat o fiică şi anume, B.B., născută în anul 1886 şi cunoscută şi sub numele de B.M.V., căsătorită S. şi în legătură cu care, reclamantul pretinzând că este proprietar al imobilului trecut în mod abuziv în proprietatea statului, urma a se analiza gradul de rudenie al contestatorului.
Tot din actele de stare civilă existente la dosar a rezultat că K.T. avea un fiu şi anume, B.T. (născut în anul 1896, cunoscut şi cu prenumele de V.) care la rândul său a avut o fiică, respectiv pe I.T. (căsătorită L.), al cărui fiu este reclamantul L.Şt.
În legislaţia română instituţia moştenirii a fost concepută, în cadrul devoluţiunii legale, ca o moştenire de familie şi numai în cazul moştenirii vacante masa succesorală este culeasă de către stat.
Sunt chemate la moştenire şi au, prin urmare, vocaţie succesorală legală, rudele defunctului din căsătorie sau din afara căsătoriei ori, în anumite condiţii, din adopţie. Rudenia este bazată fie pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie dreaptă) fie pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (rudenia în linie colaterală).
Întrucât legăturile de rudenie puteau fi foarte îndepărtate, ceea ce înlătura caracterul de succesiune de familie recunoscut instituţiei moştenirii, legea a limitat pe linie colaterală vocaţia succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv (art. 676 C. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea impozitului progresiv pe succesiuni din 1921).
În cauză, actele de stare civilă au probat împrejurarea că reclamantul este, în raport de defuncta B.M., colateral ordinar (clasa a IV-a de succesori) de gradul VI.
Cum pe linie colaterală legiuitorul a limitat vocaţia succesorală legală generală la gradul IV şi cum legea specială nu a cuprins o derogare expresă de la principiul enunţat, rezulta că reclamantul nu are vocaţie succesorală şi pe cale de consecinţă nici calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea, în condiţiile Legii nr. 10/2001, a unui imobil despre care a pretins că a aparţinut defunctei B.M.
Contrar susţinerilor apelantului cuprinse în motivele de apel, actele normative indicate nu au abrogat nici direct şi nici indirect dispoziţiile cuprinse în Codul civil, cu privire la limitarea vocaţiei succesorale legale pe linie colaterală, până la gradul al IV-lea inclusiv.
Prin urmare, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a constatat că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 la restituirea imobilului în litigiu, întrucât nu a făcut parte din categoria moştenitorilor cu vocaţie succesorală legală generală (şi cu atât mai puţin concretă), la succesiunea defunctei pretins proprietară a imobilului.
Faţă de stabilirea împrejurării că reclamantul apelant nu a avut calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului, Curtea a apreciat că nu s-a mai impus analiza celorlalte susţineri cuprinse în motivele de apel vizând modalitatea de preluare a bunului de către stat.
Apelul incident declarat în cauză de SC D. SA a vizat cheltuielile de judecată pretinse de această parte în faza de judecată în primă instanţă şi neacordate de către Tribunal.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul L.Şt., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Decizia recurată reţine că „legăturile de rudenie pot fi foarte îndepărtate, ceea ce înlătură caracterul de succesiune de familie recunoscut instituţiei moştenirii, legea a limitat pe linie colaterală vocaţia succesorală legală la gradul al IV-lea inclusiv (art. 676 C. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea impozitului progresiv pe succesiuni).
Cum pe linie colaterală legiuitorul a limitat vocaţia succesorală legală la gradul IV şi cum legea specială nu cuprinde o derogare expresă de la principiul enunţat, rezultă că reclamantul nu are vocaţie succesorală şi pe cale de consecinţă, nici calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului pretins a aparţine defunctei B.M.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivarea deciziei este neconvingătoare, nu corespunde textelor de lege invocate, în conţinutul acestora se reţine un aspect nelegal, în sensul că legea specială stabileşte regula şi Codul civil excepţia. Or, art. 676 C. civ., care instituie regula de bază, nu face distincţia între rude cu vocaţie succesorală, prevăzând că acestea succed până la gradul XII inclusiv (exemplu modificările prevăzute de Legea nr. 319/1944, Legea privind impozitul progresiv pe succesiuni) dar în cadrul moştenirii legea a limitat până la gradul IV inclusiv, acordând protecţie specială soţului supravieţuitor, care, în lipsa rudelor culege întreaga succesiune, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 319/1944. De asemenea, legea privind impozitul progresiv pe succesiuni, ocroteşte rudele în raport cu neplata impozitului, creând în acelaşi timp stabilitatea raportului juridic, dar nu modifică vocaţia succesorală pentru rude, prevăzută de art. 676 C. civ.
Mai mult, conform art. 771 alin. (3) lit. b) C. fisc., sunt scutite de plata impozitului pe venituri din transferuri imobiliare, moştenirea sau donaţia între rude până la gradul IV inclusiv, per a contrario se menţine obligaţia de plată până la gradul XII inclusiv.
Calitatea de persoană îndreptăţită este nelegal limitată la gradul de rudenie cu vocaţie succesorală aşa cum a procedat instanţa, şi prin urmare în cauză se aplică art. 676 C. civ.
Instanţa de recurs trebuie să se pronunţe şi asupra nulităţii absolute privind vânzarea prin licitaţie a imobilului către SC D.U. SRL.
Intimata SC D.U. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece hotărârea a fost corect motivată şi art. 4 alin. ( 2) din Legea nr. 10/2001 legal interpretat.
Reclamantul nu are vocaţie la succesiunea lăsată de B.A., deoarece este colateral în gradul VI cu aceasta, iar art. 676 C. civ., a fost restrâns ca aplicabilitate la rudele colaterale până la gradul IV, prin legea din 28 iulie 1921 şi art. 1 lit. d) şi e) precum şi prin art. 6 din Legea nr. 319/1944 fără ca dispoziţiile art. 77 alin. (3) lit. b) C. fisc., să extindă sfera persoanelor cu vocaţie la moştenire peste gradul IV.
Prin decizia nr. 911 din 23 iunie 2009, Curtea Constituţională sesizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la neconstituţionalitatea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 676 C. civ., a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor texte invocată de recurent.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Recurentul recunoscând apartenenţa sa gradului VI de rudenie colaterală cu defuncta B.M., contestă aplicabilitatea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 676 C. civ., pretinzând că vocaţia colaterală ar fi conform acestor texte până la gradul XII inclusiv, susţinere care i-ar conferi calitatea de persoană îndreptăţită, la măsurile de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Or, Curtea Constituţională a statuat asupra constituţionalităţii art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a art. 4 din Legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 28 iulie 1921 care au modificat art. 676 C. civ., în sensul respingerii vocaţiei colaterale până la gradul IV inclusiv, ceea ce înseamnă că dispoziţiile legale citate, reprezintă sediul materiei aplicabile ipotezei juridice în care se află recurentul. Prin urmare, art. 676 modificat prin art. 4 al Legii din 28 iunie 1921, a limitat gradul de succesibilitate până la gradul IV inclusiv, ceea ce înseamnă că recurentul aparţinând gradului VI, nu beneficiază de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut corect că recurentul nu este persoană îndreptăţită la restituirea imobilului aparţinând numitei B.M., sens în care a şi motivat decizia recurată.
Faţă de cele reţinute, motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocat nu este întemeiat urmând a se dispune în temeiul art. 312 C. proc. civ., respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul L. Şt. împotriva deciziei civile nr. 211/ A din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6285/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 828/2010. Civil → |
|---|
