ICCJ. Decizia nr. 6285/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6285/2010
Dosar nr. 3617/109/2008
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 2083/2001, C.I.Şt. a cerut acordarea de despăgubiri băneşti, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă de 2500 mp situat în municipiul Piteşti, fosta strada Smeurei, actualmente strada Depozitelor nr. 27 – SC C. SA Argeş.
În motivarea cererii petentul a susţinut că a deţinut în proprietate suprafaţă de 5000 mp teren situată la adresa mai sus arătată, că pentru parte din acest teren, 2500 mp, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, în timp ce pentru diferenţa de 2500 mp, deţinută de societatea menţionată, i s-a refuzat restituirea, deşi terenul este liber, nefiind afectat de investiţii aprobate, de detalii de sistematizarea sau de utilităţi publice.
Prin dispoziţia nr. 3869 din 18 septembrie 2008, Primarul municipiul Piteşti a respins cererea de restituire în natură a terenului, motivat de faptul că notificatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru acest teren şi nici dovada preluării abuzive de stat.
Prin cererea înregistrată, la data de 15 octombrie 2008, reclamantul C.I.Şt. a solicitat anularea dispoziţiei şi, în principal, restituirea în natură a terenului sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de despăgubiri băneşti sau orice fel de despăgubiri prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că a făcut dovada dreptului de proprietate, prin menţiunile adeverinţei nr. 10817 din 9 august 1990, din cuprinsul căreia rezultă că a deţinut în proprietate suprafaţa de 5000 mp teren, având categoria de folosinţă, construcţii şi, respectiv, menţiunile adresei nr. 16619 din 10 iulie 1992, potrivit cărora, prin Hotărârea nr. 744 din 25 iunie 1992 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea legii fondului funciar, nr. 18/2001, i s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru 2500 mp teren.
Prin sentinţa civilă nr. 101 din 21 mai 2009, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins cererea, reţinând că în cauză nu s-au depus acte de proprietate şi nici dovezi din care să rezulte contrariul celor reţinute în dispoziţia atacată.
Prima instanţă a constatat că reclamantul, potrivit copiei registrului agricol aferent anilor 1959-1962, figura înregistrat cu suprafaţa de 5000 mp teren arabil într-un singur punct, respectiv, „G.P. - peste linie”.
Instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor titlului de proprietate nr. 34600 din 25 ianuarie 1994, reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, numai pentru suprafaţa de 2500 mp teren, dar că avea posibilitatea de a contesta hotărârea comisiei de fond funciar şi de a solicita reconstituirea pentru întregul teren de 5000 mp.
S-a mai reţinut că, deşi în cuprinsul cererii de chemare în judecată contestatorul menţionează că a depus actul autentic prin care face dovada dreptului de proprietate, acest act nu se regăseşte la dosarul cauzei şi, cu toate că au fost acordate mai multe termene în acest sens, petentul nu a produs această dovadă.
Tribunalul a apreciat ca fiind contradictorii susţinerile reclamantului referitoare la situaţia actuală a terenului în litigiu în sensul că, deşi afirmă că terenul este liber şi neafectat de investiţii aprobate şi executate, de detalii de sistematizare sau utilităţi publice, prin cererea de chemare în judecată a susţinut că pe teren este edificată fosta bază de aprovizionare tehnico-materială a judeţului Argeş.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, reiterând apărările potrivit cărora a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5000 mp, cu menţiunile adeverinţei nr. 10817 emisă la din 19 august 1990 emisă de Primăria Piteşti şi dovada restituirii parţiale, anume 2500 mp teren, cu menţiunile adeverinţei nr. 16787 din 27 septembrie 1993, ale titlului de proprietate nr. 34600 din 25 ianuarie 1994 şi ale proceselor verbale de punere în posesie.
În atare condiţii, reclamantul susţine că în mod eronat, deşi a formulat notificare cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, instanţa a dispus respingerea cererii de restituire/despăgubire pentru diferenţa de 2500 mp.
Prin decizia civilă nr. 124/ A din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamantul a depus în dovedirea dreptului de proprietate un titlu de împroprietărire pentru o suprafaţa de 5000 mp, emis pe numele C.Şt., fără însă a face dovada că este moştenitorul acestuia şi, respectiv, dovada preluării abuzive a terenului de stat.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că, în raport de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu nu intră sub incidenţa acestei legi de reparaţie, întrucât regimul său juridic este cel reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 18/2001, sens în care s-a pronunţat şi decizia nr. 2316, în dosarul 3798/46/2006, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anume, instanţa de apel a apreciat că reclamantul avea obligaţia de a urma, în vederea obţinerii unei despăgubiri, fie calea contestaţie împotriva hotărârii emise în procedura Legii nr. 18/1991 doar pentru 2500 mp teren, astfel cum a statuat prima instanţă, fie a formula o cerere de despăgubire în condiţiile art. 1 alin. (3) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, căi procedurale de care însă nu a uzat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamantul susţine că în mod greşit instanţa de apel i-a respins cererea de suplimentare a probatoriului, ce avea drept scop dovedirea existenţei unui act de schimb a terenului din comuna Dobrogostea cu terenul, în aceeaşi suprafaţă, situat în municipiul Piteşti, str. Depozitelor.
Reclamantul afirmă că instanţele de fond au ignorat dovezile administrate pentru dovedirea dreptului său de proprietate asupra terenului în litigiu şi a preluării abuzive de stat, anume menţiunile titlului de împroprietărire nr. 337933, emis în baza Decretului - Lege nr. 187/1945, şi cele ale adeverinţei nr. 10817 din 19 august 1990 emisă de pârâtă, din care rezultă că a avut înregistrată în rolul agricol suprafaţa de 5000 mp teren, construcţii, proprietate personală, de care a fost deposedat fără vreo despăgubire şi pe care, în prezent, se află edificată B.A.T.M.J. Argeş, respectiv, menţiunile adeverinţei nr. 16787 din 27septembrie 1993 emisă de pârâtă, potrivit cărora în vol. 8 pag. 76 din rolul agricol se află înscrisă suprafaţa de 50 ari (5000 mp), indicându-se atât locul situării, „peste linie”, cât şi faptul deposedării, anume anul 1962, fără despăgubire, afectat construcţiei Bazei de aprovizionare tehnico materială a judeţului Argeş.
Reclamantul susţine că i-a fost recunoscută calitatea de proprietar la terenului în procedura Legii nr. 18/1998, în care i s-a emis titlul de proprietate nr. 34600 din 25 ianuarie1994 pentru 2500 mp teren, cu menţiunea că în mod eronat s-a apreciat că şi restul terenului de 2500 mp, aflat în litigiu în prezenta cauză, ar avea regimul juridic prevăzut de aceeaşi lege de reparaţie deşi are destinaţia de „teren, construcţii”, fiind situat în intravilanul localităţii.
Reclamantul afirmă că pentru acest din urmă teren este îndreptăţit la restituire în procedura Legii nr. 10/2001, sens în care a formulat notificare, cu menţiunea că împrejurarea că nu a promovat plângere împotriva hotărârii de validare a dreptului de proprietate emisă în procedura Legii nr. 18/2001, nu exclude, în mod obligatoriu, solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp condiţiile cerute de această lege sunt îndeplinite.
Reclamantul mai susţine că instanţa de apel s-a aflat în eroare şi cu privire la calitatea sa procesuală atunci când a reţinut că nu a făcut dovada că este moştenitorul persoanei împroprietărite, C.Şt., întrucât el este persoana împroprietărită, care este indicată în titlul de împroprietărire emis de stat în cadrul reformei agrare din 1945.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
În speţă, instanţele de fond nu au stabilit şi motivat, prin trimitere la probatoriile administrate, situaţia de fapt în baza căreia au concluzionat, pe de o parte, că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi, pe de altă parte, că terenul în litigiu nu face obiect al reglementării prevăzute de această lege de reparaţie.
Mai întâi, se constată că reclamantul C.I.Şt. a formulat pretenţia de retrocedare/despăgubire nu în calitate de moştenitor al unei alte persoane ci în nume propriu, în calitate de persoană împroprietărită în procedura Decretului Lege pentru înfăptuirea Reformei Agrare, nr. 187/1945, cu o suprafaţă de 5000 mp teren pe raza comunei Dobrogostea, jud. Argeş, titlul de împroprietărire nr. 337933 fiind depus, în copie, la dosar apel.
Referitor la acest teren, reclamantul a susţinut că a operat un schimb, anume a afirmat că a primit la schimb suprafaţa de 5000 mp teren situat în punctul „G.P., peste linie”, teren cu destinaţia „construcţii”, înregistrat la rolul agricol în anul 1962, de care a fost deposedat fără nicio despăgubire în vederea edificării B.A.T.M.J. Argeş.
Aşa fiind, instanţele de fond aveau a verifica existenţa schimbului de terenuri, anume a terenului de 5000 mp cu care reclamantul a fost împroprietărit în anul 1945 cu cel în litigiu situat în punctul „G.P., peste linie”, precum şi apărarea potrivit căreia pentru parte din terenul primit la schimb i s-a recunoscut dreptul de proprietate şi i s-a eliberat titlu de proprietate nr. 34600/1994 de Comisia Judeţului Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate, în procedura Legii nr. 18/1991, fiind pus în posesie pe un anumit amplasament.
Faptul reconstituirii parţiale a dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/2001, nu împiedică analizarea pretenţiei de retrocedare ori de despăgubire formulată pentru restul terenului de 2500 mp, despre care se afirmă că este situat în intravilanul localităţii, având destinaţia de teren – construcţii, în procedura Legii nr. 10/2001, cum greşit a concluzionat instanţa de apel.
Aceasta, întrucât, Legea nr. 10/2001 are un caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din materia fondului funciar, în sensul că domeniul său de reglementare acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Rezultă că incidenţa situaţiei de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 se analizează în concret, în considerarea calităţii terenului pentru care se solicită acordarea de măsuri reparatorii, fiind irelevant dacă partea interesată a urmat sau nu procedurile prevăzute de alte legi de reparaţie, cât timp, în mod necontestat, nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi nu a primit o despăgubire în cadrul unei alte legi de reparaţie pentru terenul preluat de stat.
Cu alte cuvinte, a atare concluzie, a incidenţei art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi fundamentată exclusiv doar pe faptul necontestării de către o persoană a hotărârii prin care, în procedura unei alte legi de reparaţie, Legea nr. 18/1991, i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru parte din terenul deţinut anterior deposedării, sau pe faptul omisiunii formulării unei alte căi de atac, plângere în condiţiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, şi, cu atât mai puţin, pe consideraţiuni jurisprudenţiale, fără a se argumenta însă relevanţa jurisprudenţei invocate cu privire la dreptul dedus în concret judecăţii, astfel cum a reţinut instanţa de apel.
O asemenea argumentaţie constituie o omisiune de examinare efectivă a pretenţiei de retrocedare sau de despăgubire formulată de reclamant, omisiune care echivalează cu o nesoluţionare a fondului pricinii, în sensul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., şi pune în discuţie o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 al C.E.D.O.
Aşa fiind, constatând că în cauza dedusă judecăţii, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar cu privire la aplicarea corectă a legii raportului juridic dedus judecăţii, în raport de dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul, a casa hotărârea instanţei de apel şi a trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.I.Şt. împotriva deciziei civile nr. 124/ A din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 625/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 667/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
