ICCJ. Decizia nr. 67/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 67/2010
Dosar nr. 2901/99/2008
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii B.V., B.N. şi S.A., în contradictoriu cu pârâta U.T.G.A. IAŞI, prin reprezentantul său legal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:
Reclamanţii B.V., B.N. şi S.A. au formulat o notificare, iniţial în anul 2001, înregistrată sub nr. 69/2001, comunicată prin executor judecătoresc, în termenul prevăzut de art. 21 din Legii nr. 10/2001, prin care au revendicat imobilul situat în municipiul Iaşi, str. Tăietoarei, notificare soluţionată prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 a Rectorului U.T.G.A. IAŞI. Reclamanţii nu au contestat decizia administrativă nr. 763/2003.
Reclamanţii, ulterior, au formulat o nouă cerere cu privire la acelaşi imobil şi în baza aceleiaşi proceduri (după apariţia Legii nr. 247/2005), cerere înregistrată sub nr. 5943 din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iaşi, înaintată cu adresa nr. 90304 din 26 aprilie 2008 la U.T.G.A. IAŞI, soluţionată prin decizia nr. 1083/2008.
Din cuprinsul acestei cereri rezultă clar că reclamanţii au înţeles să formuleze o nouă cerere având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate în Titlul I.
Aceste modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziţia art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2001 şi nu poate fi vorba nici de instituţia repunerii în termen.
Prin decizia civilă nr. 59 din 25 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost admis apelul reclamanţilor, a fost desfiinţată sentinţa primei instanţe si trimisă cauza pentru judecarea în fond a cererii formulate.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept:
Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I.
Aceste modificări nu se referă însă şi la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002.
În litigiu de faţă, reclamanţii-apelanţi B.V., B.N. si S.A. au depus în termen legal notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Iaşi, str. Tăietoare, ce a aparţinut părinţilor acestora.
Notificarea a fost depusă la Biroul Executorului Judecătoresc Z.C., la nr. 69/2001, solicitarea expresa a reclamanţilor fiind de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului, casă şi teren de 2475 m.p. situat în municipiul Iaşi, str. Tăietoare.
Prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 emisă de U.T.G.A., a fost respinsa notificarea nr. 69/2001, înregistrată sub nr. 16324 din 9 octombrie 2001, cu motivaţia că solicitanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat si nici nu au făcut dovada preluării abuzive a acestuia.
Din copiile xerox ale comunicării deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, rezultă că această decizie a fost comunicată numai reclamanţilor B.N. şi S.A., la data de 25 iunie 2003, reclamantul B.V. fiind şi în prezent în termenul de formulare a contestaţiei împotriva deciziei susmenţionată (art. 26 din Legea nr. 10/2001).
Cu înscrisurile alăturate cererii nr. 90304 din 28 noiembrie 2005, toţi cei trei reclamanţi au depus actele prevăzute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate.
Aceste înscrisuri sunt: actul de vindere-cumpărare nr. 5049 din 18 februarie 1971, planul de situaţie al imobilului, decretele de expropriere nr. 462 din 14 decembrie 1971 şi nr. 465 din 3 noiembrie 1970, nr. 632 din 22 noiembrie 1973, prin care a fost trecut în proprietatea statului imobilul proprietatea părinţilor apelanţilor B.G.B.E. din Iaşi, str. Tăietoarei şi în administrarea Institutului Politehnic din Iaşi.
Or, toate aceste acte fac dovada dreptului de proprietate a autorilor apelanţilor asupra imobilului în litigiu şi a preluării abuzive a acestuia.
În urma depunerii acestor acte, parata U.T.G.A. din Iaşi a emis decizia nr. 1083 din 14 aprilie 2008 prin care a respins ca tardiv formulată, notificarea depusă de câtre cei trei reclamanţi.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, contestaţia reglementată de acest articol este o cale de atac cu caracter devolutiv îndreptată împotriva dispoziţiei sau deciziei emise de unitatea notificată.
Este cert că toţi cei trei reclamanţi au depus în anul 2001, în termen legal, notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, dar cu o documentaţie incompletă, pe care însă ulterior au înţeles sa o completeze, respectiv prin cererea formulata in anul 2005.
Reclamantului B.V. nu i-a fost comunicată decizia nr. 763 din 23 iunie 2003, ceea ce permite instanţei de judecată să analizeze cauza în condiţiile generale reglementate de Codul de procedură civilă.
Ca atare, concluzia instanţei de apel a fost in sensul ca decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 nu poate produce efecte juridice fata de acest reclamant-apelant.
Prin urmare, reclamantul-apelant B.V. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Iaşi, str. Tăietoare şi a preluării abuzive a imobilului în condiţiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere dispoziţiile art. 48 C. proc. civ. şi natura raportului juridic dedus judecăţii, s-a apreciat ca decizia nr. 763/2003, neproducând efecte faţă de B.V., nu poate produce efecte juridice nici faţă de B.N. şi S.A.
Greşit a fost calificată cererea din anul 2005 ca notificare, când în fapt aceasta a fost doar o revenire la notificarea din anul 2001.
Aşa fiind, concluzia instanţei de apel a fost in sensul ca, notificarea expediata de reclamanţi cu privire la imobilul din Iaşi, str. Tăietoare, nu a fost tardiv formulată.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat, în termen legal, cerere de recurs, la data de 9 aprilie 2009, pârâtă U.G.A. din Iaşi, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte;
Din perspectiva incidentei dispoziţiilor art. 26, recurenta-parata a solicitat să se constate că, nu poate fi primită opinia instanţei anterioare, potrivit căreia, şi pentru ceilalţi doi apelanţi, decizia administrativa nu produce efecte, atât timp cât însăşi instanţa a confirmat faptul că s-a făcut pe deplin dovada comunicării către aceştia a deciziei nr. 763/2003, existând depuse la dosarul cauzei confirmările de primire.
Dacă într-o primă etapă, instanţa a reţinut că, exista dovada comunicării deciziei, ulterior, în mod cu totul curios şi contrar propriilor afirmaţii, consemnează că aceasta nu îşi poate produce efectele juridice faţă de reclamanţii B.N. şi S.A.
Această motivare nu poate fi primită, întrucât Legea nr. 10/2001 nu conferă efecte de natura celor avute în vedere de instanţa de apel, întrucât nu oferă posibilitatea persoanelor îndreptăţite de a beneficia de prevederile legii speciale, dacă nu au formulat notificare.
Concluzia simpla ce se impunea a fi reţinută era in sensul ca, apelanţii B.N. şi S.A. nu mai erau in termenul legal de promovare a vreunui demers judecătoresc, atât timp cat au primit decizia in anul 2003, imediat după emiterea ei, fără sa o conteste.
În ceea ce priveşte cel de al doilea considerent pentru care instanţa de apel a primit cererea, s-a solicitat a se constata că, cererea formulată de apelanţi în anul 2005 nu este nicidecum o revenire la notificarea formulată în anul 2001, ci o cerere total noua, distinctă ca temei juridic.
Este evident faptul că, în anul 2005, toţi apelanţii au formulat o nouă cerere având ca temei Legea nr. 247/2005, cerere prin care aceştia au formulat o nouă solicitare, întrucât aveau cunoştinţa de faptul că notificarea formulată în anul 2001 fusese respinsă. Acest lucru rezultă chiar din modul în care reclamanţii au formulat această cerere ce cuprinde menţiuni referitoare la Legea nr. 247/2005 şi pretenţii întemeiate pe acest text de lege.
Nu poate fi apreciat acest nou demers ca o revenire la notificarea nr. 69/2001, în condiţiile în care notificarea iniţială fusese deja soluţionată printr-o decizie administrativa, în condiţiile legii.
Mai mult decât atât, dacă ar fi fost aşa, reclamanţii din prezenta cauza ar fi trebuit sa învedereze instanţei, prin prezenta acţiune judecătorească, că, nu au avut cunoştinţă de modul de soluţionare a notificării, prin decizia nr. 764/2003, şi să solicite desfiinţarea ei pentru acest motiv.
Însă din petitul acţiunii introductive rezultă fără nici un dubiu ca reclamanţii au formulat o noua cerere în anul 2005 având în vedere prevederile noii legi, Legea nr. 247/2005.
În mod vădit eronat a reţinut instanţa de apel faptul că, apelantul B.V. este, şi în prezent, în termenul legal de a formula o contestaţie împotriva deciziei nr. 763/2003 emisă de universitate, ca urmare a soluţionării notificării înregistrate sub nr. 69/2001 la Birou Executor Judecătoresc Z.C.
Într-adevăr, în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (şi nu de art. 21 cum în mod eronat reţine instanţa de apel în considerentele deciziei recurate), toţi apelanţii au formulat o notificare înregistrată sub nr. 69/2001 la Birou Executor Judecătoresc Z.C. cu privire la imobilul situat în Iaşi, fosta stradela Tăietoarei.
Însă, această cerere a fost soluţionată prin Decizia nr. 764/2003, comunicata apelanţilor prin poştă, cu confirmare de primire.
De la momentul primirii acestei decizii şi până în prezent, nici unul din apelanţi nu a formulat în condiţiile art. 26 alin. (3) din aceeaşi lege, contestaţie.
Faptul că au avut cunoştinţă de modul de soluţionare a acestei notificări este confirmat de însăşi apelanţii prin depunerea cererii înregistrate sub nr. 90304 din 28 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iaşi, după apariţia Legii nr. 247/2005.
În această cerere se arată în mod expres că „în anul 2001 am intervenit la U.T.G.A. din Iaşi cu documentaţia întocmita în baza Legii nr. 10/2001, însă ne-a fost respinsă pe motive vădit neîntemeiate”, fiind anexată chiar decizia administrativa nr. 763/2003.
Rezultă, aşadar, cu evidenta faptul că, toţi apelanţii aveau cunoştinţă, chiar şi la nivelul anului 2005, de modul de soluţionare a notificării nr. 69/2001.
Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Criticile formulate de recurentul-parat au fost susţinute din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 de câtre instanţa de apel, atunci când a concluzionat, in circumstanţele particulare ale cauzei, corect stabilite in mare parte, inclusiv pe chestiuni relevante de drept, ca cererea formulata de reclamanţi în anul 2005, ar reprezenta de fapt, o revenire la notificarea din anul 2001, si prin urmare, cererea acestora nu ar fi tardiva.
În drept, cauza pendinte nu poate fi analizata cu nesocotirea dispoziţiilor exprese ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni (termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi prin O.U.G. nr. 145/2001, ceea ce înseamnă ca acesta expira la data de 14 februarie 2002) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, text de lege care nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.
Instanta de apel a reţinut corect aspectele de fapt relevante pentru cauza, fără însă să ofere şi o soluţie corectă din perspectiva cadrului procesual de investire şi susmenţionatelor dispoziţii legale speciale incidente raportului juridic dedus judecăţii.
În cuprinsul hotărârii atacate, instanţa de apel a reţinut corect ca, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei a adus o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I, dar ca, aceste modificări nu se referă şi la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002.
Aceasta aserţiune a instanţei de apel trebuia sa constituie si soluţia juridica particularizata cauzei deduse judecaţi de către reclamanţi, in confruntarea lor cu unitatea destinatoarea a imobilului in litigiu.
Din perspectiva situaţiei de fapt a dosarului, s-a reţinut in mod corect ca, reclamanţii B.V., B.N. si S.A. au depus în termen legal notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Iaşi, str. Tăietoare, ce a aparţinut părinţilor acestora, solicitarea expresa a reclamanţilor la acel moment fiind de restituire în natură sau prin echivalent.
Prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 emisă de U.T.G.A., a fost respinsa notificarea nr. 69/2001, înregistrată sub nr. 16324 din 9 octombrie 2001, cu motivaţia că solicitanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat si nici nu au făcut dovada preluării abuzive a acestuia.
Reclamanţii nu au contestat decizia administrativă nr. 763/2003.
Reclamanţii, ulterior, au formulat o nouă cerere cu privire la acelaşi imobil şi în baza aceleiaşi proceduri (după apariţia Legii n. 247/2005), cerere înregistrată sub nr. 5943 din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iaşi, înaintată cu adresa nr. 90304 din 26 aprilie 2008 la U.T.G.A. IAŞI, soluţionată prin decizia nr. 1083/2008.
Din cuprinsul acestei cereri rezulta clar că reclamanţii au înţeles să formuleze o nouă cerere având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, întemeiata in drept pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin decizia nr. 1083 din 14 aprilie 2008, emisa de parata U.T.G.A. din Iaşi, notificarea depusă de către cei trei reclamanţi a fost respinsa ca tardiv formulată.
În faţa primei instanţe, reclamanţii au înţeles sa atace aceasta ultima decizie administrativa emisa de unitatea deţinătoare, din cuprinsul cererii introductive de instanţă rezultând cu pregnanta ca pretenţia acestora s-a întemeiat pe noua lege de modificare a Legii nr. 10/2001.
S-a făcut precizarea expresa, în cuprinsul cererii, conform căreia reclamanţii au uzat de procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, finalizata deja prin emiterea deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, fără însă a fi susţinute chestiuni legate de ineficienta procedurilor de comunicarea a acesteia.
În acest cadru procesual se impunea a fi analizata solicitarea reclamanţilor şi nu din perspectiva unui amalgam de fapte şi dispoziţii legale, irelevante şi nesusţinute în cauza.
Acestea sunt motivele pentru care, Înalta Curte apreciază ca, alegaţiile instanţei de apel referitoare la modalitatea de comunicare a deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, la ineficienta acestei proceduri în privinţa unuia dintre reclamanţi, la incidenta dispoziţiile art. 48 C. proc. civ., apar ca fiind străine de natura pricinii, şi se impun a fi înlăturate.
Înalta Curte constata ca, fata de cadrul procesual de investire, situaţia de fapt pe deplin stabilită în cauza, redata in mare parte cu precizie chiar de instanţa de apel, faţă de incidenta dispoziţiilor imperative ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea noua a reclamanţilor cu privire la acelaşi imobil a fost corect soluţionată de unitatea deţinătoare, prin decizia nr. 1083/2008, pe temeiul tardivităţii.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va a dmite recursul declarat de pârâta U.T.G.A. Iaşi împotriva deciziei nr. 59 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, va modifica decizia atacată şi rejudecând, în conformitate cu dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta U.T.G.A. Iaşi împotriva deciziei nr. 59 din 25 martie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Modifică decizia atacată şi rejudecând, respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 75/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
