ICCJ. Decizia nr. 161/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ ȘI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 161/2010
Dosar nr. 2297/105/2008
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, sub nr. 2480/2003, contestatorii D.O. D. G., D.V.G.L. A., în c ontradictoriu cu intimații I.T.M. Prahova și M.M.S.S.F. au solicitat instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 14 din 14 ianuarie 2003 emisă de intimată și restituirea în natură a imobilului situat in Ploiești, str. Anul 1948, județul Prahova, compus din construcție cu suprafața utila de 265,69 m.p. si teren inclusiv cei de sub construcție in suprafață totală de 5221 m.p.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâta a solicitat ca, în cazul în care imobilul se va restitui contestatorilor, să se dispună obligarea acestora la plata contravalorii reparațiilor capitale și de întreținere care se ridică la valoarea de 2.411.482.736 ROL ce urmează a fi actualizată, aceste lucrări fiind necesare și urgente pentru amenajarea interiorului și exteriorului clădirii, necesitând investiții majore din fondul de capital si de reparații și au fost efectuate cu bună credință, cerere care, dacă s-ar respinge, ar determina o îmbogățire fără just temei a contestatorilor.
Contestatorii și-au precizat cererea la data de 10 noiembrie 2005 în sensul că au solicitat restituirea în natură a imobilului din Ploiești, str. Anul 1948 compus din construcție și teren în suprafață de 920 m .p., diferența dintre suprafața solicitată inițial de 522 m .p. și suprafața de 920 m .p. rezultând din expertiza tehnică judiciară întocmită în dosarul nr. 4249/2003 al Tribunalului Prahova, expertiză care a concluzionat că din suprafața totală de 2200 m .p. ce a aparținut autorului lor, 1280 m .p. era ocupată de noua construcție în care funcționează D.G.M.P.S. Prahova, iar pe suprafața de 920 m .p. este amplasată construcția veche a cărei restituire o solicită M.M.S.S.F. ce a fost introdus in cauza la data de 28 decembrie 2005.
Prin sentința civila nr. 1038 din 21 septembrie 2006 Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.S.S.F., a admis contestația precizată și s-a dispus restituirea în natura către contestator a imobilului situat in Ploiești, str. Anul 1948 compus din teren în suprafața de 920 m.p., identificați pe schița de plan a raportului de expertiza B.L. si construcția existentă pe acest teren identificată pe schița de plan a raportului de expertiză tehnică construcții întocmit de expert D.L. în care funcționează în prezent I.T.M. Prahova.
Contestatorii au fost obligați să mențină afectațiunea imobilului pe o perioada de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinței și să plătească intimatului I.T.M. Prahova contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate de aceasta la imobilul în litigiu în sumă de 3.690.387.119 ROL, conform raportului de expertiză construcții completare D.L., precum si la 3.000.000 lei cheltuieli de judecata către I.T.M. Prahova.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că bunicul contestatorilor a cumpărat imobilul in litigiu pe care l-a donat ulterior fiului său - tatăl contestatorilor, în anul 1945, însă, ulterior, imobilul a trecut in proprietatea statului și din 1965 în acest a a funcționat O.P.S. Ploiești.
Prin decizia nr. 89/1998 imobilul a fost atribuit în folosința permanentă Camerei de Muncă din cadrul D.G.M.P.S. Prahova, iar ulterior, prin Ordinul 621/2000 emis de M.M.S.S.F. imobilul a trecut din patrimoniul acestuia în patrimoniul I .T .M. Prahova.
Întrucât imobilul a fost preluat in baza Decretului nr. 92 /1950 rezulta că a fost preluat abuziv dar, pentru că se încadrează în categoria celor prevăzute în anexa 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului implică obligația contestatorilor de a-i păstra afectațiunea până la 3 ani.
Intimata a efectuat o serie de îmbunătățiri la imobil, motiv pentru care se impune obligarea contestatorilor la plata către intimat a contravalorii acestor lucrări.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M.M.S.S. F. a reținut că drepturile contestatorilor trebuie valorificate și în raport de acesta, sens în care intimatul are calitate procesuală pasivă.
Apelul formulat de contestatori împotriva acestei sentințe a fost admis de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 18 din 16 ianuarie 2007, care a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova cu motivarea că prima instanța în mod greșit a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în sensul că, deși nu a caracterizat cererea formulată de intimatul inspectoratul Teritorial al Muncii ca fiind o cerere reconvențională, totuși în dispozitivul sentinței instanța de fond s-a pronunțat pe cererea aflată la dosar fond, fiind incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În decizia de desființare se arată că este necesar să se verifice dacă intimatul I. T.M. este îndreptățit să i se acorde sau nu despăgubiri pentru cheltuielile necesare și utile, având in vedere art. 53 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 247/2005.
Decizia din apel nu a fost recurată și c auza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2297 /105/2008.
Prin sentința civilă nr. 2269 din 9 septembrie 2008, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.M.S.S. F. invocate de acesta; a admis contestația precizată, a dispus restituirea în natură către contestatori a imobilului din Ploiești, str. Anul 1948, județul Prahova compus din teren in suprafața de 920 m.p. identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert B.L. și construcția existentă pe teren, identificată prin raportul de expertiză D.L. în care funcționează I.T.M. Prahova; a obligat contestatorii să mențină afectațiunea imobilului o perioada de 3 ani; a admis cererea reconvențională formulată de I.T.M. Prahova; a obligat contestatorii să plătească intimatei 3.690.387.119 lei ROL conform expertizei constructor completare efectuată de expert D.L., reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate la imobil.
Tribunalul a făcut aplicarea art. 1 si art. 2 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost precizată, în temeiul cărora a dispus restituirea în natură către contestatori a terenului în suprafața de 920 m.p. și construcției aflată pe acest teren ce a fost identificată pe schița de plan a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert D.L., imobil în care în cauză funcționează I.T.M. Prahova.
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 în conformitate cu care contestatorii au fost obligați să mențină afectațiunea imobilului timp de 3 ani.
S-a apreciat că lucrările efectuate de intimatul I.T.M. se încadrează în lucrări necesare și utile efectuate pentru întreținerea imobilului, motiv pentru care tribunalul a admis cererea reconvențională si a obligat contestatorii să plătească intimatului contravaloarea acestora, astfel cum a fost evaluată prin expertiza întocmită de expert D.L., în cuantum de 3.690.387.119 lei ROL.
Împotriva acestei decizii au declarat apel contestatorii D.V.G.L. A., D.O. D. G., prin mandatar D.V.G.L. A., și intimatul M.M.S.S.F.
Prin decizia civilă nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul M.M.S.S.F., admis apelul contestatorilor și, în consecință, a fost schimbată în parte sentința în sensul că s-a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată și s-a înlăturat obligarea contestatorilor de la plata sumei de 3690387119 ROL reprezentând cheltuieli necesare și utile efectuate la imobil, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, privitor la apelul declarat de intimatul M.M.F.E.Ș., că acesta este nefondat întrucât privește o dispoziție care a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 115 din 10 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit art. 282 alin. (l) C. proc. civ., obiect al apelului declarat de intimatul M.M. îl putea constitui numai prima hotărâre a instanței de fond, prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, respectiv sentința civilă nr. 1038 din 21 septembrie 2006 și nu sentința civilă nr. 2269 din 09 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Cu privire la apelul declarat de contestatori, s-a apreciat ca întemeiată critica cu privire la admiterea cererii reconvenționale formulată de intimatul I.T.M. Prahova și obligarea contestatorilor la plata către intimat a sumei de 3.690.387.119 rol reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobilul în litigiu, deoarece Legea nr. 10/2001 este o lege specială, care în art. 9 prevede că imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Semnificația sintagmei „se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire” trebuie stabilită și în concordanță cu celelalte prevederi din lege care reglementează dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor și calitatea persoanei care are acest drept.
Singura prevedere legală în acest sens o reprezintă art. 48 din lege, potrivit căreia „chiriașii au dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile”.
În lipsa unor prevederi legale care să reglementeze și dreptul unității deținătoare la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 997 – art. 998 C. civ., pe care intimatul I.T.M. Prahova și-a întemeiat cererea reconvențională, dispoziții de drept comun care nu au incidență în prezenta cauză ce se soluționează în baza legii speciale, Legea 10/2001.
Ca urmare, în mod greșit a fost admisă cererea reconvențională formulată de intimatul I.T.M. Prahova și obligați contestatorii să plătească acestuia suma de 3.690.387.119 rol reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate la imobil.
Împotriva menționatei decizii au formulat și motivat recurs, în termen legal, recurenții-pârâți M.M.F.P.S.I.M. – I.T.M. Prahova pentru motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestuia, recurentul-pârât M.M.F.P.S. a arătat că instanța de apel în soluționarea cauzei a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de apel a aplicat greșit legea, deoarece, dispozițiile art. 48 din actul normativ menționat, nu înlătură posibilitatea persoanei juridice care a efectuat o serie de lucrări necesare și utile la imobil, în scopul bunei desfășurări a activității (în cazul I.T.M. Prahova suma ridicându-se la 3.690.387.119 ROL) de a solicita și obține contravaloarea lucrărilor efectuate.
În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă I.M.I.T.M. Prahova a arătat că instanța de apel a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 997 – art. 998 C. civ., pe care intimatul I.T.M. și-a întemeiat cererea reconvențională, căci dispozițiile de drept comun nu au incidență în prezenta cauză, care se soluționează în temeiul legii speciale, Legea nr. 10/2001. Pronunțându-se astfel, instanța de apel a aplicat prin analogie norme speciale la situații ce nu cad sub incidența lor.
Solicitarea recurentei-pârâte privind obligarea contestatorilor-intimați la plata contravalorii lucrărilor necesare si utile, stabilită prin expertiza D.L., a avut la bază principiul îmbogățirii fără just temei, conform dispozițiilor art. 997 C. civ., și nu s-a făcut in baza dispozițiilor legii speciale, având in vedere că recurenții nu au calitatea de chiriași. Tocmai pentru faptul că legea specială (Legea nr. 10/2001) nu reglementează dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus de către deținătorii acestora, imobilelor cu altă destinație decât cea de locuință, prin îmbunătățirile necesare si utile, pretențiile au fost întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 997Codul civil, acestei situații neputându-i fi opuse dispozițiile art. 52 din Legea nr. 10/2001, conform cărora „la data intrării in vigoare a prezentei legi, se abrogă orice alte dispoziții contrare”.
per a contrario, în situația în care în dispozițiile legii speciale s-ar fi prevăzut expresis verbis că deținătorii imobilelor revendicate nu beneficiază de despăgubiri reprezentând plata cheltuielilor necesare si utile efectuate, numai atunci nu s-ar fi putut invoca dispozițiile dreptului comun, în speță art. 997 C. civ.
Faptul ca legea specială reglementează numai situația chiriașilor, nu poate conduce la respingerea pretențiilor deținătorilor pentru raționamentul că legea „nu reglementează și dreptul unității deținătoare la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuința prin îmbunătățirile necesare si utile”, întrucât s-ar ajunge la o discriminare nejustificată a acestora față de chiriași.
Art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu este o normă limitativă, în sensul că ea nu interzice și altor categorii de deținători ai imobilelor în litigiu, dreptul de a primi despăgubiri pentru sporul de valoare adus.
O interpretare dată Legii nr. 10/2001 prin care s-ar statua că sub aspectul stabilirii drepturilor și obligațiilor tuturor categoriilor de deținători, obligațiile care le incumbă sunt aceleași cu ale chiriașilor, în timp ce drepturile la despăgubiri pentru sporul de valoare sunt recunoscute numai celor din urmă, ar duce la concluzia că norma este discriminatorie.
Mai mult decât atât, în cazul neobligării contestatorilor intimați la plata lucrărilor necesare și utile, s-ar produce mărirea patrimoniului acestora și, în mod corelativ, s-ar cauza o micșorare a patrimoniului I.T.M. Prahova.
Se apreciază că prin interpretarea unilaterală, respectiv numai sub incidența legii speciale, instanța de apel, contrar dispoziției art. 3 C. civ., nu a soluționat acest capăt de cerere, apreciind că norma nu prevede.”
Față de recursurile declarate, intimații au formulat întâmpinare solicitând și motivând respingerea recursurilor.
Analizând recursurile formulate, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente comune:
Legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație care se aplică tuturor imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor.
Legea nu prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii foștilor proprietari pentru reparațiile aduse imobilului preluat în stare de degradare și nici posibilitatea deținătorilor de imobile, alții decât chiriașii imobilelor cu destinație de locuință, de a solicita despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse acestora în perioada în care le-au deținut.
Lipsa acestor prevederi nu înseamnă că legiuitorul a omis să reglementeze aceste aspecte, căci există reglementări în privința restituirii îmbunătățirilor necesare și utile realizate de către chiriașii imobilelor cu destinație de locuință, în art. 48 al Legii nr. 10/2001, iar în art. 9 al aceleași legi se prevede că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Din interpretarea per a contario a acestor articole rezultă că legiuitorul a înțeles să acorde despăgubiri pentru îmbunătățirile necesare și utile numai chiriașilor imobilelor cu destinație de locuință, iar nu și deținătorilor imobilelor cu altă destinație.
Justificarea acestei prevederi legislative se regăsește în principiul echității, în sensul că, de vreme ce legea nu îl îndreptățește pe fostul proprietar la restituirea cheltuielilor efectuate cu reparațiile aduse imobilului preluat în stare de degradare, nu este echitabil ca fostul proprietar să fie obligat să plătească contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului restituit de către deținătorii acestuia, într-o astfel de ipoteză putându-se identifica existența unei discriminări.
În susținerea acestei interpretări istorico-teleologice și logice, vine și exprimarea din art. 9 al Legii nr. 10/2001, care este neechivocă asupra intenției legiuitorului de a restitui în natură imobilele în starea în care se află la data cererii de restituire, fără a se face nici o distincție asupra stării acestora: de degradare sau cu o valoarea îmbunătățită.
Prin urmare, din motive de similitudine, nu exista nici o rațiune pentru care să se interpreteze posibilitatea deținătorului imobilului de a obține despăgubiri de la fostul proprietar pentru îmbunătățirile aduse imobilului cu altă destinație decât cea de locuință, nici în temeiul legii speciale și nici pe calea dreptului comun, respectiv în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de apel este legală, fiind imposibilă aplicarea dreptului comun cu privire la aspecte pe care legea specială nu le reglementează în mod expres, dar care sunt deduse din interpretarea sistematică, istorico-teleologică și logică a conținutului său, astfel încât nu se poate aprecia că instanța a săvârșit o denegare de dreptate.
În această situație nu se aplică argumentul de analogie: ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, utilizat pentru rezolvarea „lacunelor legii”, prin aplicarea „prin analogie” a normelor de drept civil edictate pentru „cazuri asemănătoare”.
Aceasta deoarece, având în vedere motivele expuse anterior, nu se poate considera că există o „lacună a legii” sau „cazuri asemănătoare” între îmbogățirea fără justă cauză din dreptul comun și îmbogățirea pe care ar suporta-o fostul proprietar prin redobândirea în proprietate a imobilului naționalizat la care detentorul imobilului a adus îmbunătățiri din bani publici.
În raport de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, ca lege specială, aplicabilă imobilelor preluate în mod abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Înalta Curte apreciază că utilizarea banilor publici pentru îmbunătățirile aduse imobilelor naționalizate, în absența unor prevederi legale care să dispună și despăgubirea foștilor proprietari pentru repararea imobilelor restituite în stare de degradare, tot din bani publici, dovedește că intenția legiuitorului este neechivocă, în sensul „compensării” între cele două tipuri de despăgubire.
Prin urmare, Legea nr. 10/2001 nu permite aplicarea dispozițiilor de drept comun în materia îmbogățiri fără justă cauză, în completarea sa, căci s-ar ajunge la situații injuste față de foștii proprietari și la imposibilitatea statului român de a plăti, în situația în care ar fi obligat, tot în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, la restituirea sumelor necesare aducerii imobilelor în starea existentă la data naționalizării.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivul de modificare invocat nu este incident în cauză, astfel încât, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții I.M.I.T.M. Prahova și M.M.F.P.S., împotriva deciziei civile nr. 22 din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D.V.G.L.A. și D.O.D.G., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6049/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 67/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
