ICCJ. Decizia nr. 682/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 682/2010
Dosar nr. 6451/2/2008
Ședința publică din 5 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 649 din 8 aprilie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantul J.I.V. împotriva sentinţei civile nr. 887 din 31 octombrie 2003 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în contradictoriu cu intimaţii A.D.S., Ministerul Finanţelor şi Staţiunea Băneasa, a schimbat în tot sentinţa, a admis contestaţia formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 18 din 20 martie 2002 dată în baza Legii nr. 10/2001 de către unitatea deţinătoare pârâta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice - Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa şi a dispus restituirea în natură şi în deplină proprietate către reclamant a terenului în suprafaţă de 3.465,5 mp situat în Bucureşti, sector 1, identificat prin raportul de expertiză.
Împotriva acestei decizii intimata Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa a formulat cerere de revizuire, însoţită de o cerere de suspendare a executării, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24 octombrie 2008.
Prin Decizia civilă nr. 47 din 22 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea privind suspendarea executării, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuientei, a admis excepţia tardivităţii formulării cereri de revizuire invocată de intimatul J.I.V. şi, în consecinţă, a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta invocând ca act nou, Hotărârea din 28 mai 1993 a Comisiei Municipiului Bucureşti şi Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea Legii Fondului funciar.
Revizuienta nu a arătat data la care a descoperit înscrisul, pentru a se putea stabili dacă a formulat cererea în termenul de o lună prevăzut de art. 424 pct. 4 C. proc. civ. şi nu a invocat şi dovedit reţinerea înscrisului de către partea adversă, în condiţiile în care înscrisul putea fi obţinut de la comisia municipiului Bucureşti şi Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea Legii Fondului funciar.
Împotriva deciziei date în revizuire a formulat recurs revizuienta, invocând următoarele motive:
1. La data de 15 ianuarie 2009, când au avut loc dezbaterile revizuienta nu a fost reprezentată de apărător, iar consilierul juridic se afla în concediu de odihnă.
Prin refuzul de a amâna cauza, instanţa a încălcat principiul fundamental al dreptului la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil şi chiar principiul egalităţii în faţa justiţiei, în condiţiile în care partea adversă a fost reprezentată printr-un avocat ales.
Amânarea pronunţării pentru depunerea de concluzii scrise a fost irelevantă, câtă vreme soluţionarea cauzei s-a realizat pe cale de excepţie.
În drept, recurenta îşi întemeiază acest motiv pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) şi 156 C. proc. civ.
2. Pentru soluţionarea excepţiei de tardivitate era necesară administrarea unui probatoriu complex, respectiv a altor probe decât înscrisurile, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În cazul invocării excepţiei de tardivitate, sarcina probei trebuie să aparţină părţii care invocă excepţia.
În continuarea, revizuienta susţine că procesul - verbal de punere în posesie din 15 aprilie 1992 încheiat de Comisia locală Otopeni de Fond funciar şi adeverinţa de proprietate din 9 aprilie 1992 emisă de Comisia comunală Otopeni de Fond funciar nu puteau fi revocate de comisiile de fond funciar, întrucât revocarea lor pe cale administrativă este posibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege şi numai dacă acestea nu au intrat în circuitul civil.
În aceste condiţii la data adoptării hotărârii atacate nu se putea obţine înscrisul pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv Hotărârea din 28 mai 1993 a Comisiei municipiului Bucureşti şi Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar.
Din analiza acestei hotărâri, prin care se validează anexa nr. 19 în care apare menţionat şi reclamantul, reiese că nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru anularea actelor anterioare prin care s-a stabilit în favoarea acestuia dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 3.500 mp situat în comuna Băneasa, zona Străuleşti, parcela cadastrală, lotul X.
Prin această hotărâre se revine asupra Hotărârii din 7 ianuarie 1992 a Comisiei municipiului Bucureşti şi Sectorului agricol Ilfov pentru aplicarea legii fondului funciar, fără însă a se dispune vreo măsură cu privire la dreptul de proprietate anterior reconstituit în favoarea reclamantului.
3. Rezumându-se la reluarea în considerentele hotărârii a unor practici constante şi a apărărilor invocate de intimatul J.I.V., fără a da posibilitate revizuientei să combată în mod real şi efectiv excepţiile invocate, instanţa nu a putut intra în cercetarea fondului, în drept fiind aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
4. Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanţa de revizuire aduce argumente şi pe fondul cererii de revizuire, reţinând că înscrisul invocat nu este un înscris nou, putând fi procurat de la Comisia de fond funciar.
5. Hotărârea a fost dată cu în călcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, răsturnând sarcina probei în ceea ce priveşte momentul luări la cunoştinţă de înscrisul invocat în sprijinul cererii de revizuire, instanţa a încălcat prevederile art. 1169 C. civ. şi ale art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Intimatul J.I.V. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. Conform art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa poate da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Din modul în care este redactat textul rezultă că instanţa sesizată cu o cerere de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare are doar posibilitatea de a amâna cauza şi nu o obligaţie în acest sens.
În speţă, luând act de opoziţia intimatului J.I.V. la amânarea cauzei, pe considerentul că revizuienta are patru consilieri juridici care ar fi putut asigura apărarea, instanţa de recurs a considerat că cererea de amânare a acesteia nu este temeinic motivată, conţinând numai afirmaţii nesusţinute în vreun fel, nefiind astfel îndeplinite condiţiile art. 156 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute şi cum aprecierea seriozităţii motivelor de amânare este o chestiune de temeinicie şi nu de legalitate, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi nici încălcarea dreptului la apărare.
2. Necesitatea administrării de probe noi, altele decât înscrisurile - pe care de altfel, recurenta nici nu le menţionează - nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. şi, de altfel, nici recurenta nu a fost în măsură să încadreze în drept această critică.
3. Critica potrivit căreia instanţa ar fi inversat sarcina probei cu aplicarea greşită a art. 1169 C. civ., reluată şi în ultimul motiv de recurs, deşi parţial întemeiată nu poate conduce la o altă soluţie, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că cel ce face o afirmaţie în faţa instanţei este dator să o dovedească şi că această regulă îşi găseşte aplicarea şi în cazul invocării excepţiei de tardivitate a cererii de revizuire.
Aceasta înseamnă că, dacă revizuientul susţine că a luat cunoştinţă la o anumită dată de înscris, dată care se plasează în interiorul termenului de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ., iar intimatul, invocând excepţia tardivităţii, susţine că în realitate a luat cunoştinţă cu mai mult de o lună înainte, trebuie să dovedească această împrejurare pentru ca excepţia să poată fi admisă.
Numai că, în speţă, revizuienta a formulat cererea la data de 24 octombrie 2008 şi a indicat drept înscris nou o hotărâre a Comisie municipiului Bucureşti şi Sectorului Agricol Ilfov pentru aplicarea fondului funciar din 28 mai 1993, fără a indica cel puţin data la care a luat cunoştinţă de acest înscris, emis cu 15 ani în urmă.
Pe de altă parte, chiar dacă revizuienta ar fi invocat că a luat cunoştinţă de înscris cu cel mult o lună înaintea datei de 24 octombrie, pentru ca acesta să întrunească condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta ar fi trebuit să argumenteze şi să demonstreze în ce măsură înscrisul nu a putut fi prezentat în cadrul judecării apelului, ca fiind reţinut de partea potrivnică ori imposibil de înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Deşi aceste deficienţe au fost sesizate de curtea de apel, nici în cererea de recurs, revizuienta nu le complineşte.
Revizuienta se mărgineşte să expună istoricul derulării procedurii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, dar nu arată în mod concret dacă înscrisul a fost reţinut de partea potrivnică ori dacă acesta nu a putut fi înfăţişat dintr-o cauză mai presus de voinţa sa, ci susţine în mod neargumentat că înscrisul nu putea fi obţinut la data pronunţării hotărârii atacate.
Or, din moment ce hotărârea atacată cu revizuire s-a pronunţat în anul 2005, iar înscrisul pe care se întemeiază revizuirea era o hotărâre din anul 1995 a unei Comisii de fond funciar, ale cărei lucrări sunt accesibile oricărei persoane interesate, era absolut necesar ca revizuienta să demonstreze imposibilitatea ce a împiedicat-o să procure înscrisul.
4. Este adevărat că, deşi a respins cererea de revizuire ca tardivă, curtea de apel s-a referit în motivare şi la inadmisibilitatea cererii, pe considerentul că nu s-a precizat şi nici nu s-a dovedit de ce înscrisul nu a putut fi înfăţişat în faza procesuală anterioară.
Aceasta nu reprezintă însă o motivare contradictorie ori străină de natura pricinii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În realitate, la termenul din 15 ianuarie 2009, dezbaterile s-au purtat în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., cu privire la condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, intimatul J.I.V. invocând neîndeplinirea condiţiilor pentru considerarea Hotărârii din 1995 ca înscris nou; la acelaşi termen s-au dezbătut şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuientei, dar şi cea privind tardivitatea formulării acesteia.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect s-a considerat că cererea de revizuire nu întruneşte condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât urmează a menţine decizia curţii de apel iar în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuienta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa Bucureşti împotriva Deciziei nr. 47 din 22 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe revizuientă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul J.I.V.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 683/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 681/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
