ICCJ. Decizia nr. 686/2010. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 686/2010
Dosar nr. 41915/3/2008
Şedinţa publică de la 5 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 noiembrie 2008, reclamanta SC T.L.T. S.R.X. a chemat în judecată pe pârâţii SC P.R. SKL şi O.S.I.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o decadă pe prima pârâtă din drepturile conferite asupra următoarelor mărci naţionale individuale:
- P., marcă combinată nr. X;
- P., marcă combinată nr. X;
- P. nr. X marcă combinată nr. X;
- P. marcă combinată nr. X (numite în continuare mărcile P.).
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului O.S.I.M. la publicarea hotărârii ce se va pronunţa în B.O.P.I. şi la înscrierea menţiunilor privitoare la decădere în R.M.1.
Prin sentinţa civilă nr. 114 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta este o societate comercială care justifică interesul promovării acţiunii în decădere din drepturile conferite pârâtei cu privire la mărcile P., deoarece, solicitând înregistrarea mărcii individuale verbale constând în denumirea P., reclamanta a primit de la O.S.I.M. un aviz de refuz provizoriu, emis în iulie 2008, pe considerentul că se opune înregistrarea anterioară a mărcii P. pentru clasele 33, 35 şi 39.
Potrivit art. 45 din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate solicita, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă fără motive justificate marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
Conform art. 47 din aceeaşi lege, sarcina probei cu privire la folosirea efectivă a mărcii sau la motivele justificate care au împiedicat folosirea revine, prin derogare de la dispoziţiile 1169 C. civ., pârâtei.
Or, în speţă, pârâta nu a formulat întâmpinare potrivit art. 115 C. proc. civ. şi nici nu a administrat probe în dovedire conform art. 138 C. proc. civ., motiv pentru care se impune aplicarea sancţiunii decăderii prevăzută în art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Prin Decizia civilă nr. 99/ A din 14 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat împotriva sentinţei de pârâta SC P.R. SKL, a schimbat în tot sentinţa, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 19,65 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect la momentul pronunţării sentinţei că, în condiţiile în care pârâta nu formulase întâmpinare şi nici nu administrase probe până la termenul prevăzut de art. 150 C. proc. civ., aceasta a fost decăzută din dreptul de a administra probe şi a formula apărări potrivit art. 103 C. proc. civ.
Dar, dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. permit pârâtei să administreze probe în faza procesuală a apelului, motiv pentru care a încuviinţat această cerere.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, curtea de apel a reţinut următoarele:
Pârâta este titulara celor patru mărci indicate de reclamantă în acţiune, iar între acestea există o „similaritate de denumire şi de produse aplicabile".
Pentru această raţiune, dovedirea utilizării uneia dintre aceste mărci - utilizare care să întrunească acele condiţii pentru a împiedica decăderea - este de natură să profite tuturor celorlalte mărci aparţinând pârâtei, deoarece utilizarea uneia dintre aceste mărci reprezintă indirect folosirea tuturor celorlalte.
înscrisurile depuse la dosar dovedesc o folosire efectivă a mărcilor P., respectiv a două dintre mărcile care fac obiectul litigiului.
În acest sens, curtea de apel s-a referit la facturile de comercializare a produselor P. din lunile octombrie şi noiembrie 2007, la un material publicitar, la rapoarte de îmbuteliere şi producţie, la contracte de vânzare - cumpărare şi prestări servicii, etc.
În opinia curţii de apel, aceste probe atestă utilizarea în mod efectiv şi serios a cel puţin uneia dintre mărcile similare pentru care se solicită decăderea, în perioada anilor 2006 - 2007, urmată de o întrerupere a activităţii în anul 2008 din cauza dificultăţilor financiare.
În atare situaţie, nu se confirmă susţinerile reclamantei în sensul că a existat o folosire neîntreruptă în perioada 2003 - 2008.
Pe cale de consecinţă, dovedindu-se folosirea efectivă şi concretă, serioasă şi neechivocă a cel puţin uneia dintre cele patru mărci supuse judecăţii, reclamanta nu mai are interes să susţină nefolosirea celorlalte mărci, câtă vreme între ele există o similaritate de denumire şi produse şi toate aparţin pârâtei.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţjile art. 304 pct. 7, 5 şi 9 C. proc. civ.
Un dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este contradictorie, inexactă şi conţine motive străine de natura pricinii.
Astfel, instanţa de apel a apreciat ca fiind dovedită o utilizare efectivă pentru cel puţin două mărci - P., iar ulterior arată că cel puţin una din mărcile similare a fost utilizată efectiv şi serios.
Nu se precizează însă care este această marcă, în legătură cu care instanţa de apel revine şi arată că ar fi fost cea folosită.
Pe de altă parte, instanţa de apel a avut o reprezentare greşită asupra obiectului litigiului, deoarece mărcile P., despre care a reţinut iniţial că ar fi fost folosite, nu fac obiectul litigiului.
2. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, se arată că instanţa de apel a încălcat principiile oralităţii şi contradictorialităţii prin aceea că, deşi a reţinut că pentru celelalte trei mărci reclamanta nu mai are interes să solicite decăderea, această excepţie nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.
3. În dezvoltarea celui de-al treilea motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 45 şi 46 din Legea nr. 84/1998.
Fiecare înregistrare de marcă produce efecte de sine stătătoare şi dă naştere unor drepturi şi implicit unor obligaţii corelative distincte de utilizare în sarcina titularului mărcii.
Faptul că pârâta a înţeles să depună spre înregistrare mai multe mărci similare şi la intervale diferite nu poate conduce decât la ideea că intenţia pârâtei a fot de a-şi proteja distinct aceste înregistrări.
În consecinţă, raţionamentul instanţei prin care a analizat global toate mărcile a căror decădere a fost solicitată, doar pentru că între acestea instanţa a sesizat similaritate este nelegal şi trebuie înlăturat de instanţa de recurs.
În continuare, recurenta susţine - trimiţând la probele administrate în cauză - că nu s-a făcut dovada folosirii efective, neîntrerupte, într-o perioadă de 5 ani a vreuneia din mărcile în litigiu şi, pentru acest motiv solicită aplicarea sancţiunii decăderii, în temeiul art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Recurenta solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei, respingerea apelului declarat de parată şi menţinerea sentinţei tribunalului.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis având în vedere următoarele:
1. Considerentele deciziei recurate sunt parţial contradictorii şi străine, nu de natura pricinii, ci de obiectul acesteia.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite prin înregistrarea următoarelor mărci: P., marcă combinată;
Este adevărat că în cerere s-au strecurat o eroare materială în redarea unuia din numerele de depozit dar, alăturat cererii s-au depus dovezile eliberate de O.S.I.M. privitoare la înregistrarea mărcilor cu privire la care s-a declanşat litigiul.
Tot cu privire la aceste mărci, curtea de apel reţine în prima parte a considerentelor că pârâta are calitatea de titulară.
Analizând însă dacă mărcile au fost sau nu folosite de către pârâtă, curtea de apel se referă la alte două mărci, respectiv P., care nu fac obiectul judecăţii.
Este la fel de adevărat că, deşi iniţial reţine că ambele mărci au fost utilizate de pârâtă, curtea de apel arată ulterior că pârâta a utilizat efectiv şi serios cel puţin una dintre mărcile similare în legătură cu care se solicită decăderea, fără a preciza despre care este vorba.
Acest aspect este relevant doar în privinţa lipsei de rigoare şi acurateţe a considerentelor, pentru că, şi dacă ar fi precizat care este marca efectiv şi serios folosită, P., oricum nu ar fi avut importanţă în soluţionarea apelului.
Aceasta, deoarece, nu s-a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite - dacă există asemenea drepturi - de înregistrarea mărcilor P.
Pronunţându-se asupra altor mărci decât cele în litigiu, curtea de apel a ignorat limitele învestirii şi principiul disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa ait.304 pct. 5 C. proc. civ.
2. Este reală şi susţinerea recurentei conform căreia nu s-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor excepţia lipsei de interes a formulării cererii de decădere pentru trei dintre mărcile în litigiu, ceea ce a condus la punerea reclamantei în imposibilitate de a o combate şi atrage, de asemenea, incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Cum lipsa de interes a fost dedusă în urma analizei fondului cu nerespectarea limitelor învestirii, pentru înlăturarea vătămării produse reclamantei nu este posibilă reanalizarea excepţiei de către instanţa de recurs.
3. Deşi pentru motivele de recurs deja analizate se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele învestirii acesteia trasată prin cerere de chemare în judecată şi prin motivele de apel, Înalta Curte consideră necesar a se clarifica şi problema de drept adusă în discuţie prin cel de-al treilea motiv de recurs.
Astfel, curtea de apel a statuat că, în cazul în care un titular înregistrează mai multe mărci similare, este suficient să facă dovada că a utilizat una din mărci pentru a preveni decăderea atât din drepturile conferite de aceasta, cât şi de toate celelalte.
În realitate, aşa cum arată recurenta, în cazul în care se înregistrează de către acelaşi titular mai multe mărci, fiecare înregistrare naşte drepturi şi obligaţii distincte, una din obligaţii fiind aceea a folosirii efective, în caz contrar putând interveni decăderea în condiţiile art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Folosirea efectivă trebuie să vizeze marca astfel cum a fost înregistrată.
Chiar dacă acest principiu nu este menţionat expres în lege, el se deduce din art. 46 alin. (1) lit. b), care prevede că:
„Este asimilată folosirii efective a mărcii (...) folosirea mărcii sub o formă care diferă de aceea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al acesteia."
De aici nu se poate deduce că orice similaritate între marca înregistrată şi cea folosită împiedică decăderea, aşa cum reţine curtea de apel.
Pentru a preveni decăderea, titularul este obligat să facă dovada folosirii mărcii exact aşa cum a fost înregistrată sau într-o formă care diferă de cea în care a fost înregistrată prin anumite elemente care nu-i alterează caracterul distinctiv.
Înţelegând prin folosirea efectivă a mărcii folosirea unei mărci similare, fără a stabili că respectiva similaritate întruneşte exigenţele art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, curtea de apel a încălcat legea, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O simplă similaritate între mai multe mărci înregistrate aparţinând aceluiaşi titular nu poate preveni decăderea în cazul în care se utilizează o singură marcă.
A împărtăşi acest punct de vedere ar însemna să se accepte posibilitatea ca, pe lângă o marcă pe care o utilizează efectiv, un titular să mai poată deţine şi alte mărci doar în scop de baraj.
Or, tocmai eliminarea mărcilor de baraj a fost scopul urmărit de legiuitor atunci când a prevăzut sancţiunea decăderii din drepturile conferite de marcă pentru nefolosire.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul.
Cată vreme însă curtea de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra utilizării sau neutilizării celor patru mărci în litigiu, Înalta Curte nu poate analiza probele şi stabili ea însăşi situaţia de fapt, în raport de care, să verifice dacă, respingându-se acţiunea, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 84/1998 au fost corect aplicate.
În baza art. 304 pct. 5, 7 şi 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC T.L.T. SRL împotriva Deciziei nr. 99/ A din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează decizia.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 688/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 683/2010. Civil → |
|---|
