ICCJ. Decizia nr. 707/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 707/2010
Dosar nr. 16707/3/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1824 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei N.A. împotriva pârâtului Primarul General al Primăriei Municipiului Bucureşti având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 7617 din 5 aprilie 2007 reţinându-se următoarele considerente:
Prin dispoziţia nr. 7618 din 5 aprilie 2007 a fost respinsă notificarea formulată de reclamanta N.A. prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 2 (fost 5) situat la etajul imobilului din Bucureşti, sector 4, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanţa de fond a reţinut că din actele depuse a rezultat faptul că apartamentul din litigiu, a fost preluat cu plată de stat în baza Legii nr. 4/1973 suma stabilită cu acest titlu fiind încasată de contestatoare la data de 7 ianuarie 1982 împrejurare atestată şi de actele de la filele 22, iar ulterior în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 975 din 21 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 locuinţa a fost vândută, situaţie în care respectivul contract nefiind anulat, restituirea în natură a apartamentului nu mai putea fi dispusă.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată pe calea apelului de către reclamantă iar prin Decizia civilă nr. 258 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Notificarea reclamantei nr. 310 din 29 iunie 2001 vizează restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, imobilul aparţinând autorilor săi D.G.T. şi D.T., fiind dobândit de aceştia în timpul căsătoriei în baza actului autentificat sub nr. 13501/1949 transcris de Tribunalul Ilfov sub nr. 188/1948, urmare a decesului acestora, reclamanta a devenit unica moştenitoare a defunctei D.T.
Reclamanta sub dosarul nr. 36444/3/2006 a înaintat o acţiune împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti solicitând obligarea ei la emiterea dispoziţiei motivate de restituire în natură a imobilului. Astfel prin sentinţa civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost obligată pârâta la emiterea unei dispoziţii motivate privind soluţionarea notificării nr. 310/2001.
Această hotărâre a devenit definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 378 din 30 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi respectiv Decizia civilă nr. 470 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Instanţa de apel a mai reţinut că, instanţa de fond a făcut o legală interpretare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 şi că apelanta s-a aflat în eroare cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii sale având ca obiect obligaţia de a face, aşa cum rezultă din hotărârile civile sus menţionate.
Or, arată instanţa de apel, prin hotărârile anterioare nu s-a reţinut faptul că pârâta ar avea obligaţia restituirii în natură, a imobilului ci au arătat că, asupra notificării (prin care reclamanta solicită restituirea în natură a imobilului) pârâta nu s-a pronunţat printr-o decizie motivată potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Or, soluţionarea notificării nu excludea şi ipoteza respingerii ei.
Ca atare, reţine instanţa de apel, în mod corect a fost emisă dispoziţia nr. 7617 din 5 aprilie 2007 prin care notificările înregistrate sub nr. 3473 din 25 octombrie 2001 şi 310 din 29 iunie 2001 formulate de reclamantă au primit soluţia de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul din litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.
Recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii raportat la obiectul dedus judecăţii, cu atât mai mult cu cât nu s-a reţinut că în motivele de apel a solicitat şi suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 1 până la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 150 din 30 ianuarie 2001 dosarul nr. 36444/3/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Că în mod greşit au fost interpretate dispoziţiunile hotărârilor anterioare inclusiv Decizia civilă nr. 470 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se mai învederează de către recurentă că nu s-au analizat de către instanţa de apel, criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care a invocat că prima instanţa a formulat o hotărâre nelegală.
Prin încălcarea formelor de procedură civilă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta la 14 august 2007 a mai declarat recurs şi împotriva încheierii din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, prin care i s-a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în Decizia civilă nr. 258 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
Astfel recurenta a susţinut că instanţa în mod nelegal i-a respins cererea formulată, iar motivarea soluţiei este nelegală faţă de actele depuse, certificat de moştenitor nr. 4450 din 9 iunie 1979, certificatul de moştenitor nr. 138 din 26 septembrie 2002 şi sentinţa civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti irevocabilă şi învestită cu titlu executoriu.
Prin scriptul depus la filele 57 recurenta a solicitat admiterea recursului atât împotriva hotărârii instanţei de apel cât şi împotriva încheierii din 21 iunie 2009, solicitându-se şi judecarea cauzei în lipsă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.
Obiectul dedus judecăţii vizează dispoziţia nr. 7617 din 5 aprilie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti prin care s-au respins notificările reclamantei privind restituirea în natură a imobilului din Bucureşti.
Anterior emiterii acestei dispoziţii între reclamantă şi Primăria municipiului Bucureşti prin Primarul general a mai existat un litigiu înregistrat sub dosarul civil nr. 364/3/2006 fila 6 – 7 dosarul instanţei de fond, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Astfel prin această hotărâre s-a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziţia motivată de soluţionare a notificării nr. 310 din 20 iunie 2006, ce face obiectul dosarului nr. 4405 privind restituirea imobilului situat în Bucureşti, sector 4, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 10 RON pe zi de întârziere cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la îndeplinirea obligaţiei.
Această hotărâre aşa cum de altfel reţine şi instanţa de apel a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 378 din 30 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi Decizia civilă nr. 470 din 29 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin hotărârile sus menţionate a fost obligat pârâtul la emiterea dispoziţiei motivate în ce priveşte notificarea nr. 310 din 29 iunie 2001 a reclamantei, reţinându-se că nu s-au respectat dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în ce priveşte depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut în mod imperativ de lege pentru soluţionarea notificării.
Ca atare hotărârile anterioare obligau pârâtul să emită o dispoziţie motivată care să vizeze soluţia notificării reclamantei fără însă a arăta care este soluţia efectivă ce ar urma să fie adoptată la soluţionarea notificării prin acea dispoziţie motivată.
Aceste aspecte au fost de altfel corect şi legal reţinute de instanţa de apel care a analizat apelul reclamantei prin prisma principiului „tantum devolutum quantum apellatum".
Prin dispoziţia nr. 7617 din 5 aprilie 2007 emisă de Primăria municipiului Bucureşti fila 4 s-au respins notificările reclamantei nr. 310 din 29 iunie 2001 şi nr. 3473 din 25 octombrie 2007 în ce priveşte restituirea în natură a imobilului din Bucureşti dar s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentul nr. 2 (fost 5) împreună cu cota de teren aferent acestuia în suprafaţă de 27,31 mp situat în corpul A, etaj 1, vândut în baza Legii nr. 112/1995 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 975 din 21 noiembrie 1996, constând în diferenţa dintre suma încasată la 7 ianuarie 1982 şi actualizată la indicele de inflaţie şi valoarea corespunzătoare a apartamentului conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 persoanelor îndreptăţite N.A. şi N.E.
Prin aceeaşi dispoziţie prin art. 2 alin. (2) au respins notificările petentelor N.A. şi N.E. în ce priveşte acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru camera de la parterul imobilului, întrucât aceasta a fost vândută în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 7673 din 28 decembrie 1982 de către D.T. la C.E.
Faţă de conţinutul dispoziţiei nr. 7167 din 5 aprilie 2007 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti prin Primarul General, instanţele au analizat susţinerile reclamantei, reţinând în mod legal că în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 975 din 21 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu a fost anulat, nu poate opera restituirea în natură a imobilului aşa cum pretinde reclamanta.
Or, faţă de starea de fapt şi de drept expusă şi rezultată din actele de la dosar, susţinerile recurentei sunt nefondate nefiind incidente nici dispoziţiile art. 105 C. proc. civ. şi nici ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul reclamantei împotriva deciziei civile nr. 253 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti este nefondat.
În ce priveşte recursul declarat de aceeaşi reclamantă împotriva încheierii civile din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, sunt de reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 iunie 2009 reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale din Decizia civilă nr. 258 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, întrucât apar în considerente erori materiale la paragrafele 5, 6 şi 7.
Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2009 instanţa a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale semnalate de reclamantă, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., pentru că reclamanta solicită înlăturarea însăşi a motivării deciziei.
Verificând încheierea atacată cu recurs precum şi cererea reclamantei de îndreptare a erorilor din Decizia civilă nr. 258 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte reţine că nu este fondat nici recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii civile din 22 iunie 2009.
Astfel art. 281 C. proc. civ. prevede că pot fi îndreptate greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor sau cele de calcul, sau orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Pe calea îndreptării erorilor materiale în condiţiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. nu se poate urmări îndreptarea hotărârii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre părţi, întrucât nu prezintă caracterul unei erori materiale.
În baza art. 281 C. proc. civ. nu se poate dispune asupra motivării hotărârii, întrucât dispoziţiile sus evocate se referă numai la greşeli materiale: „asupra numelui calităţii şi cele de calcul" şi nu la cele de fond sau de omisiuni.
Or, raportând dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. la cererea formulată de reclamantă în ce priveşte îndreptarea erorilor din Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2009, instanţa a făcut o legală interpretare a dispoziţiilor legale susmenţionate, în condiţiile în care cererea reclamantei nu vizează greşeli asupra numelui, sau calităţii părţilor ci aspecte ce ţin de considerentele hotărârii, şi de fondul cauzei.
Astfel din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se respinge şi recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii civile din 22 iunie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva deciziei nr. 258 A din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a încheierii de la 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 732/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 671/2010. Civil → |
|---|
