ICCJ. Decizia nr. 7432/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7432 /20 12
Dosar nr. 9259/63/2010
Şedinţa publică de la 5 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 09 martie 2009, reclamanta V.I.A.D.D., prin reprezentant legal V.M., a chemat în judecată pârâţii M.P. şi M.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova, compus din casă cu parter şi etaj, carmangerie, depozit, platformă, curte betonată, gard la stradă şi din terenul aferent acestei construcţii cu o suprafaţă totală ocupată de 388 mp; evacuarea pârâţilor din imobil; obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului menţionat anterior, pe ultimii 3 ani, respectiv 10 martie 2006 - la zi.
La data de 13 mai 2009 pârâţii M.P. şi M.M. au depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au arătat că acţiunea reclamantei este prescrisă întrucât au trecut mai mult de 3 ani de când reclamanta a obţinut titlu executoriu-sentinta civilă nr. 14462 din 01 octombrie 1999 a Judecătoriei Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 12680 din 07 iulie 2010, pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 5547/215/2009, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii la Tribunalul Dolj, secţia civilă, reţinându-se că valoarea totală a imobilului revendicat este de 756.839,45 RON, fiind incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..
Prin sentinţa civilă nr. 398 din 11 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9259/63/2010 s-a admis în parte acţiunea principală şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
Au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, astfel cum este identificat în titlul de proprietate al reclamantei, reprezentat de sentinţa civilă irevocabilă nr. 14462 din 01 octombrie 1999 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 4629/1998.
S-a instituit dreptul de retenţie în favoarea pârâţilor M.P. şi M.M., asupra imobilului în litigiu, până la achitarea creanţei în sumă de 560.492.174 RON, de către reclamantă, conform deciziei civile irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 4460/CIV/2004.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut că potrivit sentinţei civile irevocabile nr. 14462 din 01 octombrie 1999, pronunţată de Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 4629/1998, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 noiembrie 1991, având ca obiect imobilul situat în Craiova, jud. Dolj, compus din teren în suprafaţă de 288 mp şi o casă din cărămidă, acoperită cu tablă, cu 3 camere, sală şi bucătărie; s-a dispus repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară, reclamanta-vânzătoare V.I.A.D.D. reintrând în posesia respectivului imobil, cu obligarea sa la restituirea preţului în sumă de 100.000 RON, reactualizat începând cu luna decembrie 1991 şi până la data achitării obligaţiei, către pârâţii-cumpărători M.P. şi M.M., aceştia fiind obligaţi de a-i lăsa reclamantei-vânzătoare, în deplină proprietate şi liniştită posesie şi suprafaţa excedentară contractului, de 93 mp; de asemenea, s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei-vânzătoare asupra construcţiilor situate pe terenul proprietatea sa, şi anume: casă-parter plus etaj, carmangerie, depozit, platformă, curte betonată şi gard la stradă.
Această hotărâre judecătorească, învestită cu titlu executoriu, a fost pusă în executare, conform procesului-verbal încheiat la data de 18 martie 2003, în Dosarul nr. 112/E/2003 al B.E.J. I., executarea silită efectuându-se numai în privinţa imobilul-teren (288 mp şi 93 mp), întrucât dispoziţia cuprinsă în titlul executoriu prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei-vânzătoare asupra construcţiilor nu era susceptibilă de a fi pusă în executare, în raport de dispoziţiile art. 371 alin. (12) C. proc. civ..
Potrivit deciziei civile irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 4460/CIV/2004, pârâţii M.P. şi M.M. au obţinut recunoaşterea unor despăgubiri civile în sumă de 560.492.174 RON, fiind obligată V.I.A.D.D. la plata acestei creanţe, reprezentând sporul de valoare adus de aceştia imobilului în litigiu. Ulterior, între aceleaşi părţi s-a mai purtat şi un alt proces, având ca obiect constatarea unui drept de superficie, respectiv constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor M.P. şi M.M. asupra construcţiilor edificate de aceştia (casă de locuit-parter şi etaj, carmangerie şi garaj) şi dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 288 m.p., pe care se află aceste construcţii, proces finalizat prin respingerea irevocabilă a acestei solicitări, potrivit deciziei civile nr. 798 din 22 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 13397/215/2007.
Instanţa a constatat ca întemeiată cererea în revendicare imobiliară formulată de reclamantă, fiind incidente dispoziţiile art 480 C. civ. cât timp reclamanta a dovedit că este proprietara imobilului iar pârâţii îl ocupă fără drept.
Având în vedere că potrivit deciziei civile irevocabile nr. 640 din 28 februarie 2005 pârâţii M.P. şi M.M. au obţinut recunoaşterea unor despăgubiri civile în sumă de 560.492.174 RON, ca urmare a existenţei unui debitum cum re iunctum, s-a apreciat că se impune instituirea unui drept de retenţie în favoarea pârâţilor M.P. si M.M. până la achitarea acestor despăgubiri de către reclamantă.
S-a apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiunea principală, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în litigiu, pe ultimii 3 ani, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 C. civ., întrucât reclamanta nu a înţeles să-şi susţină şi să-şi dovedească această pretenţie, neindicând şi nedepunând la dosarul cauzei niciun mijloc de probă.
De asemenea, tot ca neîntemeiată s-a apreciat şi cererea pârâţilor M.P. şi M.M. prin care au solicitat constatarea unui drept de proprietate asupra unei mansarde a imobilului în litigiu, construirea unei scări exterioare pentru a ajunge la aceasta, permiterea amenajării unui apartament în această mansardă, precum şi crearea unui drept de superficie asupra terenului pe o lăţime de 4 m, pentru ieşirea la stradă, fiind evident că aceste solicitări sunt pur speculative, pârâţii neputând furniza nicio explicaţie cu privire la momentul şi împrejurările în care ar fi fost edificată pretinsa mansardă, neconstituind în realitate decât o încercare hazardată a acestora de a acredita, într-o manieră total neverosimilă, existenţa unei alte arhitecturi constructive a imobilului în litigiu, neavută în vedere cu prilejul judecării litigiilor anterioare, în scopul evident al sustragerii acestora de sub efectele puterii de lucru judecat al tuturor hotărârilor judecătoreşti pronunţate de-a lungul întregului istoric litigios.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
În motivarea apelului declarat de reclamantă s-a susţinut că în mod greşit s-a respins cererea sa pentru obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului, cât timp prin expertiza realizată la Judecătoria Craiova s-a calculat o valoare a despăgubirilor de 38.199 RON.
S-a criticat admiterea cererii de instituire a dreptului de retenţie, arătându-se că dreptul de creaţă al pârâţilor este prescris.
Ultimul motiv de apel a vizat compensarea cheltuielilor de judecată.
Pârâţii au susţinut prin motivele de apel că în mod greşit nu s-a avut în vedere existenţa autorităţii de lucru judecat, faţă de sentinţa civilă nr. 14462/1999 şi sentinţa civilă nr. 9755 din 26 iunie 2007. S-a susţinut că acţiunea a fost promovată prin reprezentant, iar acesta nu a făcut dovada calităţii sale, respectiv a acceptului A.T.P.A..
S-a criticat faptul că reclamanta a fost scutită de la plata taxei de timbru, deşi s-a făcut dovada veniturilor acesteia şi s-a arătat că deşi au fost solicitate probe pentru a face dovada susţinerilor din cererea reconvenţională, cererea nu a fost încuviinţată iar susţinerile pârâţilor nu au fost consemnate în hotărârea pronunţată.
În apel ambele părţi au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata taxelor de timbru, cererile fiind admise în condiţiile O.U.G. 51/2008 pentru reclamantă şi pentru pârâţii M.P., M.M..
La data de 16 martie 2012 pârâţii apelanţi V.G., M.M.A. şi M.P.C. au formulat cerere prin care au arătat că renunţă la judecata apelului pe care l-au promovat, partea adversă fiind de acord cu renunţarea.
Prin decizia civilă nr. 34 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă V.I.A.D.D. prin reprezentant legal V.M., împotriva sentinţei civile 398 din 11 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9259/63/2010,în contradictoriu cu pârâţii M.P., M.M., M.T., V.G. , M.M.A. şi M.P.C..
S-a schimbat în parte sentinţa în sensul că s-a admis cererea în pretenţii formulată de reclamantă.
Au fost obligaţi pârâţii către reclamantă la plata sumei de 38.199 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului-construcţii situat în Craiova, jud. Dolj.
S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii M.P.,M.M., M.T., V.G., M.M.A. şi M.P.C..
Au fost obligaţi pârâţii către reclamantă la plata sumei de 1.050 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă şi, către stat la plata sumei de 10.755 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
S-a respins apelul declarat de pârâţii apelanţi M.P., M.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanţii pârâţi M.T., V.G., M.M.A. şi M.P.C..
Au fost obligaţi apelanţii pârâţi către apelanta reclamantă la 1.500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat şi către stat la plata sumei de 1.067 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii M.P. şi M.M. fără a indica motivele de nelegalitate şi fără dezvoltarea acestora, pentru o eventuală încadrare în drept.
La primul termen de judecată, recurenţii-pârâţi sau depus o „cerere de completare" a motivelor de recurs susţinând nelegalitatea deciziei motivat de faptul că instanţa nu a încuviinţat administrarea unor probe pentru stabilire situaţiei de fapt.
Recursul este nul.
Potrivit dispoziţiilor art. 302 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie sa cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ..
Totodată, art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede ca recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se refera la motive de ordine publica. Prin urmare, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecata al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greşită a motivelor de recurs sau neindicarea acestor obligă instanţa la o încadrare corectă a acestora, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligaţie nefiind stabilită în sarcina instanţei în situaţia în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi nici nu a dezvoltat în termen motivele de nelegalitate.
În cauza, recurenţii nu s-au conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi 304 C. proc. civ. întrucât, în declaraţia de recurs, nu au indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate peste termen nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, de ordine publică.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi, aceştia vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă V.I.A.D.D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâţii M.P. şi M.M. împotriva deciziei nr. 34 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă V.I.A.D.D..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7429/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6492/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
