ICCJ. Decizia nr. 781/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 781/2010
Dosar nr. 591/33/2008
Şedinţa publică de la 10 februarie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 104 din 1 februarie 2006 pronunţată, în rejudecare după casare, în dosarul nr. 1272/2004, Tribunalului Cluj a admis în parte acţiunea reclamanţilor S.N. şi R.M.R., precum şi cererea de intervenţie formulată de D.R., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., H.S., I.N., I.I., V.I. şi C.D., şi, în consecinţă, a constatat nelegalitatea trecerii imobilului înscris în CF 8011 Cluj, nr. top. 1514, casă cu etaj din cărămidă, acoperită cu ţiglă, la subsol 2 camere, 1 bucătărie, în str. Andrei Mureşanu, în suprafaţă de 215 stjp, în proprietatea Statului Român, a dispus anularea încheierii de CF 4327 din 29 noiembrie 1995, a dispus rectificarea şi restabilirea situaţiei anterioare de CF col. 120913 Cluj, nr. top. 1541/1/1, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului şi reînscrierea vechilor proprietari, a dispus rectificarea CF 8011 Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului şi reînscrierea vechilor proprietari asupra imobilului cu nr. top. 1541/1/2, a respins capetele de cerere cu privire la rectificare CF şi restabilirea situaţiei anterioare de CF în ceea ce priveşte apartamentele nr. 2, 3, 4, cu nr. top. 1541/ l/II, 1541/1/III, 1541/l/IV şi cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâţii H.S., H.D., I.N., I.I. şi G.P. şi S., precum şi excepţiile invocate, reclamantele şi intervenienta fiind obligate să plătească pârâtului H.S. 24.128.000 lei, pârâtei C.D. 20.000.000 lei, pârâţilor G.S. şi B.I. 10.335.000 lei şi I.N. şi I.I. 14.135.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reţinut că imobilul în litigiu, situat în str. Andrei Mureşanu, a constituit proprietatea numitului D.L. şi a soţiei sale (născută B.E.). Imobilul a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, acesta înscriindu-şi dreptul de proprietate in cartea funciara prin încheierea nr. 4327 din 29 noiembrie 1955. Fostul proprietar D.L. a figurat în listele anexe ale susmenționatului decret, poziţia 140, deşi decesul acestuia a survenit la data de 24 mai 1949.
După preluare, imobilul s-a împărţit în două, respectiv imobilul cu nr. top. 1541/1 şi construcţii în suprafaţă de 274 mp, s-a transcris în favoarea Statului Român în CF 120114, iar imobilul cu nr. top. 1541/2 teren şi curte de 500 m.p. a rămas înscris în CF 8011 Cluj.
Ulterior, imobilul cu nr. top. 1541/1 a fost compartimentat, în patru apartamente cu nr. top. 1541/1/1-1541/l/IV.
Apartamentul 2, cu nr. top. 1541/l/II s-a vândut prin contractul nr. 33.115 din 6 martie 1997 soţilor I.N. şi I., apartamentul nr. 3 având nr. top. 1541 /1 /III s-a vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 32083 din 20 decembrie 1996 soţilor H.S. şi D. ( în realitate D.A. ), iar apartamentul nr. 4 cu nr. top. 1541/l/IV s-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30813 (din 6 noiembrie 1996) soţilor G.P. şi S.
Toţi cumpărătorii şi-au intabulat dreptul de proprietate, respectiv apartamentul cu nr. top. 1541/1/III, a fost înscris în CF 121.538 Cluj, apartamentul cu nr. top. 1541/l/IV a fost înscris în CF 121.247 Cluj, iar apartamentul cu nr. top. 1541/1/1 ( în realitate nr. top. 1541/1/II ) a fost înscris în CF 124.898. Cluj.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost înlăturată de prima instanţa, cu motivația ca, din actele de stare civilă depuse la dosar, a reieȘit că defunctul D.L. a avut trei fiice: S.S.N., R.L.A. şi A.A.Z. (în realitate Z.). Aceasta din urmă a decedat la data de 7 martie 1973 ( în realitate 8 martie 1943 ), rămânând ca moştenitoare intervenienta D.R. ( în realitate, R.M.D. ).
După apariţia Legii nr. 112/1995, reclamantele şi intervenienta, în calitate de moştenitoare ale proprietarilor de CF, au depus cerere, solicitând pentru imobilul în litigiu despăgubiri băneşti, motiv pentru care apartamentele ce îl compun, au fost înscrise în lista locuinţelor ce făceau obiectul Legii nr. 112/1995, putând fi vândute chiriaşilor, listă publicată si în ziarul „Adevărul de Cluj” din data de 08 martie 1996.
În data de 24 noiembrie 1997, când deja două apartamente fuseseră vândute, şi după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 112/1995, aceleaşi moştenitoare au depus o nouă cerere la Consiliul Local Cluj, cu solicitarea de sistare a vânzărilor, întrucât imobilul în litigiu urmează a fi restituit în natură.
Apreciind că preluarea imobilului în litigiu în proprietatea statului a fost abuzivă, neexistând identitate între persoana de la care imobilul a fost preluat şi adevăraţii proprietari, iar, pe de altă parte, persoanele de la care s-a preluat erau exceptate de la naţionalizare, instanţa a păstrat contractele de vânzare-cumpărare, considerând că pârâţii au fost de bună credinţă.
Excepţia prescripţiei privind rectificarea cărţii funciare a fost respinsă, fiind apreciată ca nefondată, întrucât, preluarea fiind una abuzivă, Statul Român nu putea fi considerat de bună credinţă, iar împotriva dobânditorului de rea credinţă, acţiunea în rectificare putea fi introdusă oricând.
Iniţial, apelul reclamantelor şi intervenientei a fost respins prin decizia civilă nr. 453 din 22 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. 2850/33/2006, reţinându-se buna credinţă a subdobânditorilor, însă, urmare a admiterii recursului promovat de reclamante şi intervenientă, prin decizia civilă nr. 431 din 24 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2850/33/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost casată hotărârea mai sus indicată, cu trimiterea cauzei aceleiaşi Curţi de Apel, în vederea rejudecării apelului.
Prin decizia civila nr. 245/A din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie a admis apelul reclamantelor S.N.S. şi R.M.R. şi intervenientei D.R.M.D., împotriva sentinţei civile nr. 104 din 1 februarie 2006 pronunţată în dosar nr. 1272/2004 al Tribunalului Cluj, a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că a admis în întregime acţiunea introductivă, precizată şi extinsă, a reclamantelor S.N.S. şi R.M.R. precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta D.R.M.D., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, G.S. şi G.P., moştenitoarele acestuia fiind G.S. şi B.I.V., H.S. şi H.D.A. decedată în cursul procesului, moştenitorii acesteia din urmă fiind H.S. şi C.D.C.M., I.N., I.I. şi V.I., şi, în consecinţă, a constatat că imobilul înscris în C.F. nr. 8011 Cluj top. 1541, compus din casă pe 3 nivele, cu subsol, parter şi etaj, curte şi grădină în suprafaţă de 215 st.p. (774 m.p.) situată în Cluj N. str. Andrei Mureşanu, a trecut în proprietatea St. Rom., fără titlu valabil, a dispus anularea încheierii C.F. nr. 4327 din 29 noiembrie 1955 şi parţial încheierea C.F. nr. 2130 din 4 februarie 1997 şi rectificarea C.F. nr. 8011 Cluj, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi a dreptului de folosinţă a fostului Sfat Popular Cluj, de sub B 12-13 şi B 16 şi reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A+2 cu nr. top. 1541/2 teren în suprafaţă de 500 m.p., pe vechii proprietari D.L. şi soţia D.E. născută B., cu titlu de cumpărare în părţi egale, a dispus anularea încheierii de C.F. nr. 2.130 din 4 februarie 1997 atât din C.F. colectivă 120.913 top. 1541/1 cât şi din C.F. individuală nr. 120.914 Cluj-Napoca şi radierea din ambele cărţi funciare menţionate, a dreptului de proprietate al Statului Român şi de administrare operativă al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, intabulate în ambele cărţi funciare sub B 1-2, şi înscrierea dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari D.L. şi D.E. născută B., cu titlu de cumpărare în părţi egale, asupra apartamentului nr. 1 cu nr. top. 1541/1/1, situat în subsolul imobilului din str. Andrei Mureşanu, compus din 3 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 111,91 m.p. şi asupra p.i.c. corespunzătoare acestui apartament, în cotă de 22,91/100 parte, descrise în CF colectivă nr. 120.913 top. 1541/1, a constatat nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele aflate în imobilul situat în Cluj-Napoca, str. Andrei Mureşanu, încheiate de Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în calitate de vânzător, prin mandatar SC C. SA, în baza protocolului nr. 28871 din 30 iulie 1996, după cum urmează: nr. 30.813 din 6 noiembrie 1996 încheiat cu cumpărătorii G.P. şi soţia G.S., având ca obiect apartamentul nr. 4 în suprafaţa utilă de 157,18 m.p; nr. 32.083 din 20 decembrie 1996 încheiat cu cumpărătorii H.S. şi soţia H.D.A., având ca obiect apartamentul nr. 3 în suprafaţă utilă de 89,16 m.p. şi nr. 33.115 din 6 martie 1997 încheiat cu cumpărătorii I.N. şi soţia I.I., având ca obiect apartamentul nr. 2 în suprafaţă utilă de 68,33 m.p., a dispus anularea încheierilor de CF nr. 3879 din 3 martie 1997, nr. 16.478 din 15 octombrie 1997 şi nr. 4827/1997 şi radierea drepturilor de proprietate intabulate sub B 1-2, în favoarea tuturor dobânditorilor subsecvenţi din CF individuală 121.247 Cluj-Napoca top. 1541/1/IV, CF individuală 121.538 Cluj-Napoca top. 1541/1/III, CF individuală nr. 124898 Cluj-Napoca top.1541/1/II şi CF colectivă nr. 120.913 top. 1541/1, respectiv G.P., G.S., H.S., H.D.A., I.N. şi I.I., a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea vechilor proprietari D.L. şi D.E. născută B., cu titlu de cumpărare în părţi egale, asupra celor trei apartamente cu nr. top. 1541/1 /II - 1541/ l/IV în CF individuale nr. 121.247 Cluj-Napoca, nr. 121.538 Cluj-Napoca şi CF nr. 124.898 Cluj-Napoca precum şi în CF colectivă nr. 120.913 top. 1541/1, asupra p.i.c. corespunzătoare acestor apartamente, a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor S.N.S. şi R.M.R. şi a intervenientei D.R.M.D., cu titlu de moştenire şi Legea nr. 213/1998, în cote egale de câte 1/3 parte fiecare, asupra tuturor imobilelor, înscrise sub A+2 în CF nr. 8011 Cluj top. 1541/2, în CF individuală 120.914 Cluj-Napoca top. 1541/1/1, CF individuală 124.898 Cluj-Napoca top. 1541/ l/II, CF individuală 121.538 Cluj-Napoca top. 1541/1/III, CF individuală 121.247 Cluj-Napoca top. 1541/l/IV, precum şi în CF colectivă nr. 120.913 Cluj-Napoca top. 1541/1 asupra p.i.c. corespunzătoare celor trei apartamente enumerate mai sus, a obligat în solidar pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., H.S., C.D.C.M., I.N. şi I.I. să plătească reclamantelor S.N.S. şi R.M.R. şi intervenientei D.R.M.D. suma de 401.788.000 lei vechi, reprezentând 40.178,8 RON, cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Pentru a pronunţa aceasta hotărâre, Curtea a reţinut ca imobilul in litigiu, în compunerea evidenţiată în CF nr. 8011 Cluj top. 1541, adică la subsol două camere cu dependinţe, parter patru camere cu dependinţe şi la etaj patru camere cu dependinţe, a trecut în întregime în proprietatea Statului Român şi folosinţa Sfatului Popular Cluj, intabulaţi prin încheierea CF nr. 4327 din 29 noiembrie 1955 sub B 12-13, în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 şi listei anexă la acest decret.
Ca atare, în condiţiile în care, prin actul de naţionalizare, s-a recunoscut calitatea de proprietari tabulari ai antecesorilor reclamantelor şi intervenientei, imobilul fiind preluat de Statul Român de la D.L. şi soţia sa, născută B.E., aspect ce rezultă cu claritate din lista anexă la decret şi din actele existente la filele 10-11 şi 77, dosar nr. 4610/1998 al Tribunalului Cluj, au fost înlăturate apărările pârâţilor, conform cărora proprietatea asupra imobilului litigios, ar fi aparţinut unei instituţii maghiare cu sediul la Budapesta.
Ulterior naţionalizării, respectiv prin încheierea de CF nr. 2130 din 4 februarie 1997, imobilul a fost dezmembrat în două parcele cu numere top. noi. Mai exact, s-a format parcela cu nr. top. nou 1541/1 de 274 mp., cu construcţia existentă, transcrise sub B 1-2 în proprietatea Statului Român şi administrarea operativă a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, în CF colectivă nr. 120.913 (unde terenul de 274 mp. constituie parte indiviză comună) şi respectiv, CF individuală nr. 120.914 Cluj-Napoca top. 1541/1/1-1541/l/IV, cuprinzând cele patru apartamente aflate în clădire, conform folosinţei faptice a chiriaşilor. (f. 22-23, 199, 201 dosar tribunal 4610/ 1998).
Cealaltă parcelă cu nr. top nou format 1541/2, teren şi curte de 500 mp. s-a reînscris sub A+2 în CF iniţială nr. 8011 Cluj (f. 17, 191-198 acelaşi dosar).
În baza Protocolului nr. 28.871 din 30 iulie 1996, încheiat între Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi mandatara SC C. SA Cluj, protocol menţionat în toate contractele de vânzare-cumpărare, aceasta din urmă a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 6 noiembrie 1996, apartamentul nr. 4 cu nr. top. 1541/l/IV în suprafaţă utilă de 157,18 mp. soţilor G.P. şi S., intabulaţi sub B 1-2 prin încheierea nr. 3879 din 3 martie 1997 în CF individuală nr. 121.247 Cluj-Napoca.
Apoi,prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 decembrie 1996, s-a înstrăinat din acelaşi imobil apartamentul nr. 3 cu nr. top. 1541 /1 /III în suprafaţă utilă de 89,16 mp, soţilor H.S. şi H.D.A., intabulaţi sub B 1-2 în CF individuală 121.538 Cluj-Napoca prin încheierea de CF nr. 4.827/1997.
În final,prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33.115 din 6 martie 1997, s-a înstrăinat şi apartamentul 2 cu nr. top. 1541/1/II în suprafaţă utilă de 68,33 mp. soţilor I.N. şi I.I., intabulaţi sub B 1-2 în CF individuală nr. 124.898 Cluj-Napoca, prin încheierea de CF nr. 16.479 din 15 octombrie 1997.
Respectând îndrumările date de instanţa de recurs, prin decizia de casare, Curtea, cenzurând valabilitatea actului de naţionalizare, a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. II din Decretul nr. 92/1950, care excludeau de la naţionalizare imobilele proprietatea anumitor categorii socio-profesionale (muncitorilor, funcţionarilor, micilor meseriaşi, intelectualilor profesionişti şi pensionarilor), a apreciat ca imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu valabil.
Constatându-se ca trecerea imobilului în litigiu în proprietatea Statului Român s-a făcut fără titlu valabil, concluzia instanţei a fost in sensul ca imobilul in litigiu nu putea face obiectul vânzării către chiriaşi, pentru simplul considerent că nu intra sub incidenţa Legii nr. 112/1995, al cărei domeniu de aplicare era strict limitat, referindu-se exclusiv la categoria imobilelor preluate cu titlu, nu şi la cele preluate fără titlu valabil.
Curtea a mai reţinut că toate cele 3 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca prin mandatar, cu soţii G.P. şi S., H.S. şi D.A., precum şi I.N. şi I., au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, care circumscriu strict obiectul de aplicare a acestui act normativ, precum şi a prevederilor art. 9 din aceeaşi lege, ce instituie în mod expres condiţia suspensivă asupra vânzării şi respectiv cumpărării apartamentelor ocupate de chiriaşi, necunoaşterea legii neputând fi invocat de către pârâţi.
În ceea ce priveşte atitudinea subiectivă a cumpărătorilor la momentul încheierii celor trei contracte de vânzare-cumpărare, pe lângă aspectele prezentate anterior, ce atrag sancţiunea nulităţii absolute a contractelor, încheiate cu nerespectarea unor norme cu caracter prohibitiv, Curtea a apreciat că aceştia au fost de rea credinţă, fără nici o excepţie, având în vedere următoarele motive:
În primul rând, toţi chiriaşii imobilului în litigiu ştiau ab initio că locuiesc într-un edificiu (vilă) care nu a fost construit de Statul Român şi prin simpla consultare a conţinutului cărţii funciare, ar fi putut cunoaşte că Statul Român nu era adevăratul proprietar al imobilului, fiind naţionalizat în timpul regimului comunist, de la antecesorii apelantelor.
Apoi, cu diligente minime la organele administrative abilitate, pârâţii persoane fizice ar fi putut să cunoască faptul că moştenitoarele proprietarilor tabulari, au promovat cereri pentru imobilul litigios, înregistrate sub nr. 876 din 24 iulie 1996 la Comisia Locală Cluj-Napoca pentru aplicarea Legii nr. 112/ 1995, cereri materializate pe formular tipizat, în care a apărut ca fiind solicitată atât restituirea în natură a imobilului, cât şi despăgubiri, acestea din urmă fiind trecute în paranteză, ca măsură reparatorie subsidiară restituirii în natură.
S-a considerat ca soluţia pronunţată de instanţa de apel este în concordanţă, atât cu art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, cât şi cu întreaga jurisprudenţă CE.D.O. invocată de apelante, respectiv cauza Străin şi alţii contra României din 21 iulie 2005, cauza Păduraru contra României din 1 decembrie 2005 şi cauza Porţeanu contra României din 16 martie 2006.
Pârâţii fiind în culpă procesuală, în conformitate cu art. 274 raportat la art. 277 C. proc. civ., au fost obligaţi în solidar la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de reclamante şi intervenienta, în toate ciclurile procesuale şi gradele de jurisdicţie anterioare, în sumă totală de 401.788.000 lei vechi (40.178,8 RON).
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs, (I) la data de 22 octombrie 2008, pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, (II) la data de 30 octombrie 2008, pârâţii G.S., B.I.V., I.N. şi I.I. si (III) la data de 28 octombrie 2008, pârâţii H.S. şi C.D.C.M., prin care au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
(I) Recurentul-parat Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a criticat hotărârea instanţei de apel, sub următoarele aspecte:
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, Statul intabulându-şi dreptul de proprietate astfel obţinut, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 115/1938.
Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/20001, se desprinde in mod clar ideea că prin imobil preluat cu titlu valabil se înţelege imobilul preluat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării.
În speţă, la data naţionalizării, proprietarii tabulari foloseau imobilul în litigiu în scop de exploatare obţinând venituri din această activitate, astfel încât, după aprecierea recurentului, se încadrau in prevederile art. I pct. 2 din decret.
Aşadar, s-a reţinut că imobilul a fost preluat de către Statul Roman cu respectarea condiţiilor impuse de Decretul nr. 92/1950. Titlul în baza căruia Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil este pe deplin legal şi valabil, imobilul încadrându-se în prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor apelanţi cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare cumpărare, încheiate de SC C.A. SA şi pârâţi, s-a învederat instanţei faptul că, la data încheierii acestora, imobilul în litigiu cădea sub incidenţa Legii nr. 112/1995, iar dreptul de proprietate al vânzătorului - Statul Roman - era înscris în cartea funciară.
La analizarea relei sau bunei credinţe a vânzătorului sau cumpărătorului, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 33 din Decretul lege nr. 115/1938, care prevăd faptul ca, cuprinsul cărţii funciare, cu excepţia îngrădirilor şi excepţiilor legale, se consideră în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în CF vreo acţiune prin care se contestă cuprinsul acesteia sau dacă s-a cunoscut prin altă cale această inexactitate, dispoziţie legală coroborată cu art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938 potrivit căreia dacă în CF s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista în folosul acesteia, principiul forţei probante absolute a înscrierii în CF apărând terţii dobânditori de bună credinţă de orice evicţiune anterioară titlului lor de dobândire.
Prin urmare, atâta timp cât la data contractării în cartea funciară era înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, cumpărătorii având convingerea că dobândesc dreptul de proprietate de la adevăratul proprietar al imobilului, iar reclamanţii recurenţi nu şi-au notat acţiunile în CF şi nu au trimis notificarea către pârâţi, nu se poate reţine reaua credinţă a cumpărătorilor, aceasta trebuind a fi dovedită, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
S-a arătat că pârâţii - persoane fizice au fost de bună credinţă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Potrivit art. 1898 C. civ. buna-credinţă este credinţa achizitorului ca cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea, fiind suficient ca buna credinţa să fi existat în momentul încheierii contractului. Pe tot parcursul derulării procesului reclamanta nu a făcut dovada relei credinţe a cumpărătorilor, chestiuni de fapt care trebuiau dovedite, iar până la proba contrarie buna credinţă se prezumă.
În concluzie, s-a susţinut ca în momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare, proprietarul imobilului era Statul Român, iar reclamanţii nu au notificat nici Statul, nici proprietarul subsecvent în legătură cu o eventuală intenţie de revendicare.
În situaţia în care Statul şi-a înscris în cartea funciară titlul, având în vedere efectul de publicitate faţă de terţi, dreptul nu mai are caracter de aparenţă, ci este un drept evident.
(II) Recurenţii-pârâţi G.S., B.I.V., I.N. şi I.I., H.S. si C.D.C.M., au criticat hotărârea instanţei de apel, sub următoarele aspecte:
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegala, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 1 şi 9 din Legea nr. 112/1995, art. 1898, art. 1899, art. 948 C. civ., raportat la art. 1295 C. civ. şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 – în expunerea de motive a cererii de recurs fiind dezvoltate toate aceste critici de nelegalitate.
S-a susţinut totodată că, prin hotărârea atacată s-a dat mai mult decât s-a cerut – motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât, fără nici o solicitare din partea reclamantelor, instanţa s-a pronunţat şi asupra unei unităţi distincte intabulată în CF nr. 121 247 Cluj - Napoca, cu nr. top.1541/1/IV, având destinaţia de garaj.
Recurenţii-pârâţi au susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia privind apărarea drepturilor omului, reclamantele nu sunt în posesia unui bun, întrucât acestora nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate pretins, printr-o hotărâre judecătorească.
(III) Recurenţii-pârâţi H.S. si C.D.C.M. au criticat hotărârea instanţei de apel, sub următoarele aspecte de nelegalitate:
Prima critică se referă la depăşirea limitelor apelului în rejudecare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Decizia instanţei de apel a fost criticată şi pe temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa a dispus asupra a două chestiuni deja tranşate cu caracter irevocabil, anume constatarea nelegalităţii trecerii imobilului în proprietatea statului şi anularea încheierii de carte funciară.
S-a susţinut si că, în cauză, nu s-a respectat principiul contradictorialităţii asupra unor chestiuni de fapt cu relevanţă în conturarea soluţiei de fond – lipsa vizei de înstrăinare a imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare privind apartamentul nr. 3.
Pe temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995 relativ la domeniul de aplicarea al legii, art. 948 C. civ., tratarea nelegală a chestiunii legate de atitudinea subiectiva a pârâţilor la data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare – toate aceste critici de nelegalitate fiind tratate pe larg în cuprinsul expunerii de motive a cererii de recurs.
La termenul de judecata din 10 februarie 2010, recurenţii-paraţi, prin reprezentantul lor convenţional, au invocat si susţinut, in condiţii de contradictorialitate, motivul de recurs de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) rap. la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, privind nulitatea deciziei atacate pentru neîntocmirea încheierii de amânare a pronunţării din data de 22 septembrie 2008, arătând că aceasta nulitate are un caracter absolut.
Analizând cererile de recurs formulate, cu prioritate din perspectiva acestui nou motiv de recurs, de ordine publica - nulitatea deciziei atacate pentru neîntocmirea încheierii de amânare a pronunţării din data de 22 septembrie 2008 - Înalta Curte le va admite, cu consecinţa casării hotărârii atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 147 C. proc. civ., dezbaterile urmate in şedinţa se vor trece in încheierea de şedinţa, care va fi semnata de judecători si grefier.
Dispoziţiile legale susmenţionate au caracter imperativ, întrucât vizează un act de procedura al instanţei, a cărui existenta si conţinut nu poate fi lăsat la îndemâna părţilor, ceea ce înseamnă ca neîntocmirea încheierii de dezbateri - parte integranta a hotărârii judecătoreşti atacate - conduce la nulitatea absoluta a hotărârii, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, reluarea procedurii de judecata din apel.
Din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - sediul de drept comun al nulităţilor actelor de procedura - hotărârea judecătoreasca atacata, căreia ii lipseşte una din părţile sale importante - încheierea de dezbateri – nu poate fi salvata pe temeiul dispoziţiilor art. 106 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vătămarea produsa părţilor nu poate fi înlăturata decât prin anularea ei.
Conţinutul unei încheieri de dezbateri circumstanţiază raportul juridic dedus judecaţii, întrucât reflecta modul in care au fost asigurate si respectate garanţiile ce trebuie sa însoţească procesul civil in fiecare etapa procesuala - publicitatea si oralitatea dezbaterilor, contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea părţilor, nemijlocirea si continuitatea, reprezentând de altfel reperul concret in raport de care se apreciază condiţia vătămării produsa părţii/părţilor din dosar.
În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs, Înalta Curte nu le va mai analiza, dat fiind ca soluţia de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, provocata de constatarea nulităţii hotărârii atacate, are menirea de a asigura o judecata concreta si efectiva in cel de-al doilea grad de jurisdicţie - judecata din apel.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, in conformitate cu art. 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va a dmite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., I.N. şi I.I., H.S. si C.D.C.M. împotriva deciziei nr. 245/A din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, in condiţiile art. 315 C. proc. civ., aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, G.S., B.I.V., I.N. şi I.I., H.S., C.D.C.M. împotriva deciziei nr. 245/A din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, Secţia civilă de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6199/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
