ICCJ. Decizia nr. 831/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 831/2010
Dosar nr. 4569/62/2007
Şedinţa publică de la 11 februarie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Braşov, contestatoarea G.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, anularea în parte a deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la restituire prin compensare cu un alt bun imobil, aflat în patrimoniul său, pentru bunurile ce nu au fost restituite în natură.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 26, 27 urm. din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Ulterior, la data de 28 septembrie 2007, contestatoarea a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, arătând că înţelege să atace decizia emisă de pârâtă sub două aspecte, respectiv, pentru refuzul acesteia de a dispune restituirea suprafeţelor de teren de 38,85 mp şi de 74,10 mp, deşi există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care a fost stabilită în sarcina sa această obligaţie şi pentru faptul că nu i-a acordat în compensare un alt bun imobil aflat în patrimoniul său, ca măsură reparatorie în echivalent, cu privire la partea din imobilul notificat pentru care nu poate opera restituirea în natură.
În şedinţa publică din data de 26 octombrie 2007, Tribunalul a luat act de transmiterea calităţii procesuale active către B.I., în baza contractului de vânzare de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 1288 din 3 iulie 2007 de BNP L.A.
La data de 26 septembrie 2007 a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei, de către S.I., în calitate de acţionar la SC P. SA.
În motivarea cererii, terţul intervenient a susţinut lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei şi nelegalitatea deciziei atacate, întrucât hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor, în temeiul căreia a fost emisă, a fost suspendată de instanţele judecătoreşti. Totodată, s-a invocat nedovedirea parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, prevăzută de Legea nr. 10/2001, de natură să atragă inadmisibilitatea prezentei contestaţii.
Această cerere de intervenţie accesorie nu a fost încuviinţată în principiu în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2007, instanţa reţinând că terţa persoană nu justifică un interes în a interveni în acest proces, iar din cuprinsul cererii de intervenţie, rezultă că aceasta a făcut referire la nelegalitatea deciziei emisă de intimată în temeiul Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că hotărârea AGA cu privire la care a învederat ca a stat la baza emiterii deciziei contestate, a fost desfiinţată de instanţele judecătoreşti. Or, aceste susţineri nu sunt de natură să sprijine apărarea pârâtei.
La data de 13 noiembrie 2007, la dosarul cauzei a fost înregistrată o nouă cerere de intervenţie în interes propriu, formulată de SC T.P. SRL, fiind invocate aceleaşi considerente ca în prima cerere de intervenţie, mai sus menţionate.
Tribunalul, în şedinţa publică din data de 1 februarie 2008, nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie principală, reţinând că aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., întrucât terţul nu justifică un interes în promovarea cererii, în raport cu obiectul cauzei.
La data de 27 februarie 2008, SC T.P. SRL a formulat, prin reprezentantul său legal - S.I. - cerere de intervenţie în interesul pârâtei, iar la data de 17 martie 2008, S.I. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, pentru aceleaşi motive ca şi cele invocate în cererile anterioare de intervenţie.
Aceste noi cereri de intervenţie nu au fost încuviinţate în principiu în şedinţele publice din datele de 27 februarie 2008, respectiv 28 martie 2008.
Cu privire la cererea de intervenţie accesorie, instanţa a reţinut faptul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine interesul terţului SC T.P. SRL de a interveni în cadrul prezentului proces, având în vedere considerentele pentru care a fost promovată cererea, respectiv, de a împiedica restituirea în natură către contestator a suprafeţei de teren aferentă construcţiei.
Cu privire la cererea de intervenţie principală, instanţa, a reţinut că în prezenta contestaţie, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, pot figura ca părţi, numai persoanele care justifică un interes în valorificarea drepturilor reglementate de acest act normativ.
Tribunalul Braşov,prin sentinţa civilă nr. 133/S din 11 aprilie 2008, a admis în parte, astfel cum a fost precizată, contestaţia formulată de contestatoarea G.G.R. şi continuată de succesorul în drepturi al acesteia B.I., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, a anulat în parte decizia contestată, emisă de pârâtă, respectiv prevederile cuprinse în art. 2 din această decizie, a menţinut restul prevederilor deciziei şi a respins restul pretenţiilor formulate .
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Contestatoarea iniţială, G.G.R., a înregistrat pe rolul Primăriei Oraşului P., la data de 16 ianuarie 2002, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat în P., compus din teren în suprafaţă de 1081 m.p şi construcţie, imobil înscris în C.F. nr. 14112 Braşov, sub nr. top 13412la229, (filele62-63).
La aceiaşi dată, persoana menţionată a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc SCEJ D.K., notificarea nr. 18, pe rolul pârâtei, prin care a solicitat, de asemenea, a-i fi restituit în natură imobilul mai sus identificat, (fila 64).
Întrucât, pârâta nu a soluţionat, în termenul legal, notificarea cu care a fost sesizată, contestatoarea iniţială a iniţiat demersul judiciar pentru valorificarea drepturilor pe care a susţinut că le are asupra imobilului în litigiu.
Iniţial, cererea de chemare în judecată promovată de aceasta a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 441 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Braşov, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei G.G.R.
Curtea de Apel Braşov prin decizia civilă nr. 213 din 3 martie 2005 a admis apelul contestatoarei, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza spre judecare în fond.
În urma judecării în fond a cererii de chemare în judecată promovată de G.G.R., Curtea de Apel Braşov a pronunţat decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005, prin care a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.G.R., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, a admis cererea de intervenţie principală promovată de intervenienta SC T.P. SRL şi, în consecinţă, a reţinut că intervenienta este titulara dreptului de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra parterului şi etajului imobilului - construcţie, imobil înscris în C.F. nr. 14112 Braşov, sub nr. top13412la2292 şi în dreptul de folosinţă asupra terenului aferent de 825,49mp., a obligat-o pe pârâtă să emită o dispoziţie prin care să restituie reclamantei, în calitate de persoană îndreptăţită, dreptul de proprietate asupra terenului înscris în C.F. nr. 14112 Braşov sub numerele topografice 13412la229l, 13412la2292 şi 3412la2293 suprafaţă de 38,85 m.p., 825,49 m.p. şi de 74,10 m.p. şi dreptul de proprietate asupra demisolului clădirii, înscrisă la A+ 5 în aceiaşi carte funciară, a obligat-o pe pârâtă să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului, ce a fost vândut, ( filele 58-60).
Această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă prin neexercitarea împotriva ei a căii de atac a recursului.
Ca urmare a acestei hotărâri, pârâta a emis decizia înregistrată sub nr. 288 din 27 aprilie 2008, contestată în cadrul prezentului proces, prin care a restituit în natură contestatoarei iniţiale terenul în suprafaţă de 825,49 m.p., înscris în C.F. nr. 14112 Braşov sub număr topografic 13412la2292 şi demisolul clădirii, înscrisă la A+ 5 în aceiaşi carte funciară.
De asemenea, prin această decizie, intimata a constatat că nu poate dispune asupra terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Braşov sub numerele topografice 13412la229l şi 13412la229 3 suprafaţă de 38,85 mp. şi de 74, 10 m.p., întrucât nu are calitatea de unitate deţinătoare a acestor imobile, notificatoarea urmând a se adresa Primăriei Oraşului P. pentru v alorificarea drepturilor asupra acestor terenuri.
Prin dispoziţia pe care a emis-o, pârâta a făcut notificatoarei G.G.R. o ofertă de restituire prin echivalent, pentru partea ce a fost vândută SC T.P. SRL din imobilul notificat, potrivit Titlului VII din Legea nr. 2472005, întrucât, nu deţine bunuri sau servicii, pentru a fi oferite în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent.
Această decizie a fost atacată, pe calea prezentei contestaţii, sub două aspecte, şi anume:
1) pentru nerestituirea în natură de către pârâtă a terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Braşov sub numerele topografice 13412la229l şi 13412la229 3 în suprafaţă de 38,85 m.p. şi, respectiv de 74,10 m.p.
2) sub aspectul modalităţii de restituire prin echivalent a părţii din imobilul în litigiu, pentru care nu poate opera restituirea în natură.
În ceea ce priveşte primul motiv al contestaţiei supusă judecăţii, tribunalul a constatat că acesta este fondat, astfel că, l-a reţinut cu consecinţa înlăturării din dispoziţia atacată a prevederilor cuprinse în art. 2, relativ la statuarea făcută de pârâtă, în sensul că, nu are calitatea de unitate deţinătoare a terenurilor mai sus identificate şi, prin urmare, nici obligaţia de a restitui în natură aceste terenuri contestatorului.
Tribunalul a reţinut că între contestatoarea iniţială, G.G.R., şi pârâtă s-a purtat anterior un litigiu, soluţionat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov.
În cadrul acelui litigiu, chestiunea relativă la calitatea pârâtei de unitate deţinătoare a imobilului pentru care, partea menţionată a promovat notificare, în condiţiile reglementate de Legea nr. 102001, a format obiect de analiză, Curtea de Apel Braşov stabilind că pârâta este deţinătoarea terenurilor din litigiu şi că acesteia îi revine obligaţia de a dispune restituirea în natură către contestatoarea iniţială a acestor terenuri, acest aspect fiind deci sub efectul autorităţii de lucru judecat.
În situaţia în care, pârâta aprecia că, în mod nelegal şi netemeinic, Curtea de Apel Braşov a stabilit că are calitate de unitate deţinătoare a imobilelor cu destinaţia de teren din litigiu, ea trebuia să exercite împotriva hotărârii pronunţată de această instanţă căile de atac instituite de lege. Neatacând, însă, această hotărâre, partea menţionată trebuie să se conformeze tocmai dispoziţiilor ei, această hotărâre fiind obligatorie pentru toate părţile care au figurat în procesul în care ea a fost pronunţată.
Tribunalul a constatat că, prevederile cuprinse în art. 2 din decizia atacată sunt nelegale şi au fost înlăturate.
În ceea ce priveşte solicitarea contestatorului de obligare, din nou, a pârâtei la restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Braşov,sub numerele topografice 13412la229l şi 13412la229 3 suprafaţă de 38,85 mp. şi de 74,10 m.p., tribunalul a constatat că această solicitate a primit o rezolvare irevocabilă prin decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov, care constituie titlu executoriu, conform principiilor mai sus enunţate .
Tribunalul a apreciat că nu se impune ca instanţa să stabilească, din nou, în sarcina pârâtei obligaţia de restituire în natură a imobilelor menţionate mai sus, deoarece, o dispoziţie irevocabilă, în acest sens, există deja.
În legătură cu cel de al doilea motiv pe care contestatorul şi-a fundamentat contestaţia, tribunalul a reţinut că potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reprezentantul legal al unităţii, în patrimoniul căreia se află bunul imobil notificat, este obligat să afişeze, lunar, la loc vizibil, lista cuprinzând bunurile disponibile şi sau după caz, serviciile care pot fi acordate în compensaţie, ca măsură reparatorie în echivalent.
Prin urmare, unitatea deţinătoare are dreptul de a aprecia care sunt bunurile din patrimoniul său, care pot fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent şi obligaţia de a face cunoscute aceste imobile.
În conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate, reprezentantul legal al pârâtei a stabilit, conform actului aflat la fila 119 din dosarul cauzei, că această parte nu deţine bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, potrivit Legii nr. 102001.
Din înscrisurile, existente la filele 114-118, 144-353 din volumul I al dosarului, rezultă că, bunurile aflate în patrimoniul pârâtei sunt grevate de sarcini, iar pentru unele dintre acestea sunt în curs de desfăşurare procese, ce se referă la stabilirea titularului dreptului de proprietate.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că, refuzul pârâtei de acordare în compensare de bunuri, ca măsură reparatorie în echivalent, pentru partea din imobilul din litigiu, care nu poate fi restituită în natură, nu este unul abuziv, ci, el este determinat de situaţia bunurilor aflate în patrimoniul pârâtei.
Instanţa nu poate cenzura aprecierea făcută de unitatea deţinătoare, conform celor mai sus arătate, decât în situaţia în care deţine probe care să ateste caracterul abuziv la acestei aprecieri, or, în cauza dedusă judecăţii, o dovadă în sensul acesta nu a fost făcută.
Împotriva sentinţei au declarat apel terţii care au formulat cererile de intervenţie, S.I., SC T.P. SRL şi pârâta SC P. SA.
Intervenienţii S.I. şi SC T.P. SRL au declarat apel şi împotriva încheierilor prin care nu li s-au încuviinţat în principiu cererile de intervenţie.
În dezvoltarea motivelor de apel au dezvoltat critici comune privind nulitatea cererii de chemare în judecată a reclamantei G.G.R. şi a cererii pentru introducerea în cauză a contestatorului B.I., în raport de dispoziţiile art. 133 C. proc. civ., arătând că împuternicirile avocaţiale cu nr. 312164 şi 219318, nefiind semnate de părţi, nu fac dovada că au împuternicit avocatul să formuleze cereri în instanţă şi să le reprezinte interesele.
Cu privire la sentinţa atacată, au arătat că decizia de retrocedare este nulă absolut, conform art. 966, 968 C. civ., emisă cu încălcarea hotărârii judecătoreşti, respectiv decizia nr. 300/R a Curţii de Apel Braşov, că aceasta a fost emisă în baza unor acte false şi în beneficiul unei persoane fictive, care nu au depus notificarea, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
A fost criticată decizia de retrocedare pentru considerentul că aceasta dispune restituirea în natură a terenului înscris în CF 14122 Braşov, top 13412/1/a/2/29/2, deşi aceasta nu face obiectul legii speciale de reparaţie.
Au fost invocate excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatei S.V., cu privire la care instanţa s-a pronunţat, în sensul respingerii, în şedinţa publică din 24 noiembrie 2008, pentru considerentele menţionate în încheierea de şedinţă şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului B.D., cu privire la care instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii, în şedinţa publică din 16 februarie 2009 pentru considerentele enunţate în încheierea de şedinţă.
SC T.P. SRL a arătat că justifică interes în formularea cererii de intervenţie prin faptul că este titulara unui drept real ocrotit de lege, dobândit în procesul de privatizare, asupra imobilului înscris în CF 14112 Braşov, top 13412/1/a/2/29/2.
Totodată, a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei de retrocedare, arătând că acesta este un act fraudulos, care nu îi poate fi opozabil, imobilul construcţie şi dreptul de folosinţă aferent acesteia fiind dobândite de această intervenientă în procesul de privatizare prin executarea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, încheiat în baza O.G. nr. 32/1998, art. 16, 17 şi O.U.G. nr. 88/1997.
Intervenienta a afirmat că, prin art. 4.13 din H.G. nr. 450/1999, este recunoscut dreptul dobânditorului construcţiei de a obţine titlul de proprietate asupra terenului aferent, utilizarea construcţiei nefiind altfel posibilă.
Se arată că, deşi prin decizia civilă nr. 502 /Ap din 26 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov pârâta SC P. SA, a fost obligată să emită dispoziţie de restituire a terenurilor înscrise în CF 14112 Braşov, top 13412/1/a/2/29/1, 13412/l/a/2/29/3, în suprafaţă de 38,85 m.p. şi 74,10 m.p., aceasta nu poate dispune asupra unui bun imobil care nu face parte din patrimoniul societăţii, ci este în proprietatea Oraşului P., rezultat din dezmembrarea nr. top iniţial 13412/l/a/29.
Se evidenţiază faptul că, decizia emisă în condiţiile solicitate de contestatoare nu ar putea fi intabulată în CF pentru lipsa de identitate între dispunător şi proprietarul tabular.
S-a mai invocat şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a contestatoarei G.G.R., cu privire la care, instanţa a reţinut, în şedinţa publică din 16 februarie 2009 că, la data formulării cererii de chemare în judecată şi la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase (autentificat sub nr. 1288/3 iulie 2007 la BNP L.A.), contestatoarea G.G.R. a avut capacitate de exerciţiu deplină.
Decesul acesteia a intervenit la data de 2 noiembrie 2008, când nu mai avea calitatea de parte în cauză, în urma transmiterii convenţionale a calităţii procesuale active către cumpărătorul dreptului litigios, B.I.
La ultimul termen de judecată, în 16 februarie 2009, S.I. a invocat excepţia puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 502/2005, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 4231/Ap/2004.
Curtea de apel a unit excepţiile nulităţii deciziei de retrocedare şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei G.G.R. cu fondul cauzei.
Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 22/Ap din 23 februarie 2009 a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei G.G.R., nulităţii absolute a deciziei de retrocedare nr. 18 din 16 ianuarie 2002 înregistrată la SC P. SA sub nr. 288 din 27 aprilie 2007, nulităţii absolute a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta G.G.R. şi a cererii de introducere în cauză a intimatului reclamant B.I., invocate de intervenienţii S.I. şi SC T.P. SRL.
A respins apelurile declarate de intervenienţii S.I., SC T.P. SRL şi SC P. SA împotriva sentinţei civile nr. 133 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Braşov, pe care o păstrează.
A respins apelul declarat de intervenientul S.I. împotriva încheierii de şedinţă din data de 1 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 4569/62/2007.
A respins cererea formulată de intimatul reclamant B.I. de obligare a intervenienţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea a reţinut că decizia nr. 502 din 26 mai 2005 a Curţii de Apel Braşov se bucură de putere de lucru judecat, prin această hotărâre dezlegându-se, cu putere de lucru judecat, calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei G.G.R. în înţelesul Legii nr. 10/2001, obligaţia SC P. SA de a emite dispoziţie prin care să restituie reclamantei dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 38,85 m.p., 825,49 m.p. şi 74,10 m.p. înscrise în CF nr. 14112 Braşov, nr. top 13412/1/a/2/29/1, 13412/1/a/2/29/2, 13412/1/a/2/29/3, dreptul de proprietate al acesteia asupra demisolului clădirii înscrise la A+5 în acelaşi CF şi dreptul de superficie al intervenientei SC T.P. SRL, constând în dreptul de proprietate asupra parterului şi etajului imobilului construcţie, şi dreptul de folosinţă asupra terenului aferent de 825,49 m.p.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta SC P. SA a avut calitatea de parte în litigiul finalizat prin decizia sus menţionată, în cadrul căreia a avut posibilitatea să formuleze aceste apărări, pe care nu le mai poate valorifica în prezenta cauză, întrucât i se opune puterea de lucru judecat a hotărârii iniţiale.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a contestatoarei iniţiale G.G.R. şi a contestatorului B.I., Curtea a reţinut că prin aceeaşi decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea de persoană îndreptăţită a acesteia, în calitate de unică succesoare a fostului proprietar tabular cât şi dovada dreptului de proprietate al autorului.
Contestatorul B.I. a dobândit calitate procesuală activă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios, autentificat sub nr. 1288/3 iulie 2007 la BNP L.A., operând transmiterea convenţională a calităţii procesuale active.
Cu privire la cererile de apel ale intervenienţilor S.I. şi SC T.P. SRL, Curtea a apreciat că acestea pot avea ca obiect numai neîncuviinţarea în principiu a cererilor de intervenţie şi, nicidecum aspecte privind fondul cauzei sau excepţii privind contestaţia formulată de reclamantă, în condiţiile art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu poate judeca decât ceea ce s-a judecat în primă instanţă.
Cu privire la apelul declarat de intervenienţi împotriva încheierilor prin care li s-au respins cererile de intervenţie, Curtea a considerat criticile nefondate, întrucât Legea nr. 10/2001 instituie o procedura specială în două etape, o etapă administrativă şi una judiciară, ambele iniţiate doar de persoana îndreptăţită.
Cererile de intervenţie au fost formulate după ce prima instanţă a luat act de transmiterea convenţională a calităţii procesuale active, în data de 26 octombrie 2007, iar încuviinţarea în principiu a acestora a fost analizată în acest cadru procesual şi temeinic respinsă în temeiul art. 52 C. proc. civ.
Curtea analizând încheierile de şedinţă din 1 februarie 2008 şi 28 martie 2008, nu a putut reţine existenţa unor motive de nulitate a acestora.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs, intitulat apel, intervenienţii S.I. şi SC T.P. SRL.
SC T.P. SRL a criticat soluţia instanţei de apel invocând dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi dezvoltând următoarele motive de recurs:
1. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant al lui B.D. pentru reclamanta G.G.R., care a formulat şi semnat cererea de chemare în judecata în numele acesteia, încălcând dispoz. art. 161 C. proc. civ., motiv de recurs pe care îl consideră de ordine publică, precum şi în ceea ce o priveşte pe S.V., care a reprezentat-o pe reclamantă în faţa Tribunalului Braşov.
Recurenta susţine că aceste persoane nu au probat că au fost mandatate de reclamanta G.G.R. în demersul de recuperare a imobilelor. Totodată aceste persoane nu figurează în „Tabloul avocaţilor” Baroului Bucureşti.
2. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei revendicatoare G.G.R. Reclamanta revendicatoare, fiind cea care a declanşat acţiunea de revendicare a imobilelor, trebuia să facă dovada calităţii procesuale active, deci reclamanta avea sarcina dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilelor şi a calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar.
Referitor la cumpărătorul dreptului litigios - B.I., acesta chiar dacă se consideră un succesor cu titlu particular al imobilelor în litigiu, nu se poate considera persoană îndreptăţită în condiţiile şi în sensul legii nr. 10/2001, neavând calitate procesuală activă. A devenit cumpărător al dreptului litigios în urma contractului încheiat cu o persoană identificată cu un act fals şi care nu este succesoarea fostului proprietar.
3. Instanţa a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.
Pârâta SC P. SA nesocotind puterea de lucru judecat privind existenţa dreptului real asupra terenului aferent construcţiei al SC T.P. SRL şi incidenţa dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată, care reglementează situaţia particulară a înstrăinărilor de active în procesul de privatizare potrivit cărora imobilul teren aferent construcţiei nu face obiectul legii speciale, în ceea ce priveşte restituirea în natură în cazul anulării acte actelor juridice în baza cărora a fost constituit dreptul real si prin fraudarea legislaţiei speciale din materia privatizării societăţilor comerciale cu capital majoritar din turism care reglementează regimul juridic al imobilului teren aferent construcţiei înstrăinate H.G. nr. 450/1999- pct. 4.13 pentru aplicarea O.U.G. nr. 88/1997), a emis decizia nr. 288 din 27 aprilie 2007, prin care a dispus restituirea în natură a terenului aferent construcţiei, care desfiinţează dreptul real şi îl transformă în drept de creanţă.
Instanţa, care a supus controlului judiciar legalitatea acestei decizii de restituire şi a păstrat restituirea în natură a terenului pe care sunt construcţia şi utilităţile aferente construcţiei dobândite legal au pronunţat hotărâri nelegale cu nesocotirea puterii de lucru judecat asupra existenţei dreptului real asupra terenului al SC T.P. SRL, încălcând principiul autorităţii de lucru judecat, aşa cum rezultă el din reglementarea dată de dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ., art. 1202 alin. (2) C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ.
Intervenientul S.I. a criticat hotărârea instanţei de apel în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. susţinând că a fost încălcat principiul autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 300R a Curţii de Apel Braşov care a suspendat executarea hotărârii AGEA nr. 3 din 9 martie 2007, prin care a fost analizată notificarea nr. 18 din 16 ianuarie 2001 şi respectiv emisă decizia de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007.
Altfel spus, efectele juridice ale deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de SC P. SA în baza hotărârii AGEA nr. 3 din 9 martie 2007, au fost suspendate prin admiterea ordonanţei preşedinţiale soluţionate de Curtea de Apel Braşov prin decizia nr. 300R. În primul rând, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., text în baza căruia recurenţii au încadrat criticile lor în recurs, prevăd că instanţa de recurs învestită cu o cale de atac nemotivată în termenul legal, deci nulă în condiţiile dispoz. art. 306 alin. (1) C. proc. civ., poate exercita controlul judiciar în acest caz, doar dacă sunt sustenabile motive de ordine publică invocate de oricare parte, de procuror sau de instanţă din oficiu.
Pe de altă parte, motivele de ordine publică se referă la ocrotirea unor interese generale, în legătură cu ordinea politică, socială sau economică a statului, în scopul înlăturării incertitudinii din raporturile civile şi asigurarea stabilităţii lor şi nu la ocrotirea unor interese private, cum sunt cele la care tind intervenienţii prin demersul lor judiciar în prezenta cauză.
Analizând recursurile formulate de intervenienţi, din prisma criticilor de nelegalitate dispuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) C. proc. civ., după depunerea la dosar a unei cereri de intervenţie voluntară, instanţa are de verificat, după ascultarea părţilor şi a celui care intervine, dacă terţul justifică un interes şi pretinde un drept propriu, dacă cererea sa are legătură cu cererea principală şi dacă, în raport de natura litigiului, intervenţia voluntară este admisibilă.
În speţă, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă prin care au fost respinse în principiu cererile de intervenţie, prima instanţa de fond a cercetat aceste aspecte şi a dezvoltat în considerente de ce a pronunţat o astfel de hotărâre.
Astfel, din verificările pe care le-a făcut, instanţa a reţinut, prin încheierea de şedinţă din 1 februarie 2008 că terţul-intervenient SC T.P. SRL nu se circumscrie prevederilor art. 49 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. întrucât nu justifică un interes în promovarea cererii sale în procedura specială reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea de şedinţă din data de 28 martie 2008 a reţinut că intervenientul S.I. nu justifică un interes asupra dreptului litigios, el neinvocând un drept propriu prin raportare la obiectul litigiului, această parte fiind un terţ.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., analizând în cadrul cererilor cu care a fost învestită pretenţiile părţilor litigante din perspectiva modului de soluţionare a cererilor de intervenţie în raport de dispoz. art. 52 C. proc. civ.
În acest context al analizei, se impune a preciza că verificările instanţei de recurs sunt limitate la examinarea legalităţii soluţiei de respingere a admiterii în principiu a cererilor de intervenţie şi, nicidecum aspecte axate pe fondul cauzei sau excepţii privind contestaţia formulată de reclamantă.
Analizând sensul şi litera Legii nr. 10/2001 se constată că aceasta este un act reparatoriu pentru persoanele îndreptăţite la restituire şi care conţine prevederi clare privitoare la persoanele îndreptăţite la restituire, entităţile juridice obligate la reparaţie precum şi la protecţia persoanelor care au beneficiat de locaţiunea imobilelor supuse restituirii.
Prin urmare, acţiunea persoanei îndreptăţite la restituire, prin care se atacă dispoziţia de respingere este născută dintr-o dispoziţie expresă a legii speciale, iar acţiunea prin care terţul defaimă dispoziţia de restituire este una de drept comun, supusă regulilor generale de drept.
În acest sens, practica judiciară, interpretând sistematic dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a conturat soluţia potrivit căreia terţele persoane nu au calea contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada de referinţă a acestei legi, contestaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din lege.
Pe de altă parte, accesul liber al terţilor la justiţie consacrat de art. 23 din Constituţie, nu se poate îngrădi, aceştia putând formula cereri în justiţie în jurisdicţia de drept comun.
Prin urmare, soluţia procesuală a instanţelor de fond de neîncuviinţare în principiu a celor două cereri de intervenţie este la adăpost de critică.
Totodată se remarcă că motivele de recurs formulate de către recurenţi dezvoltă critici cu privire la fondul cauzei, care nu pot fi primite de instanţa de recurs pentru considerentele precedente.
Prin urmare, recurenţii S.I. şi SC T. P. SRL neavând în fond calitatea şi, implicit, nici dreptul de a formula apărări şi excepţii procesuale privind contestaţia formulată de contestatoarea G.G.R. în contradictoriu cu intimata SC P. SA, nu au această posibilitate nici în calea de atac extraordinară a recursului, controlul de legalitate în această fază putând fi exercitat doar cu privire la neîncuviinţarea în principiu a cererilor de intervenţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenienţii SC T. SRL şi S.I. împotriva deciziei civile nr. 22Ap din 23 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 1750/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 781/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
