ICCJ. Decizia nr. 6199/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6199/2010
Dosar nr. 3272/105/2006
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 7 aprilie 2006 pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia civilă, contestatorii L.I., V.I.Z.V., D.D.L. şi R.M. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Ploieşti şi Municipiul Ploieşti, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 1507 din 3 martie 2006 a Primarului municipiului Ploieşti, să se constate preluarea fără titlu valabil a imobilului de către Statul Român şi să se restituie cota de 1/3 din imobilul teren în suprafaţă de 17 ha şi 7990 mp situat în municipiul Ploieşti, suburbia Sf. Spiridon, bariera Găgenilor, numit „La Viişoara”, identificat pe planurile de urbanism la adresa din str. Găgeni.
Prin sentinţa civilă nr. 2620 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Prahova a admis în parte contestaţia formulată şi, în consecinţă, a anulat dispoziţia nr. 1507 din 03 martie 2006 a Primarului municipiului Ploieşti, în sensul constatării îndreptăţirii contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii în calitate de moştenitori ai defunctului D.P., prin restituirea în natură a terenului de 3233 m.p.-S3, aflat în posesia Parohiei Naşterea Domnului, identificat prin completarea nr. 2 a raportului de expertiza în specialitatea topografie, întocmit la 03 septembrie 2008 de expert B.L. cu haşura bleu, dar şi a terenurilor identificate prin aceeaşi expertiza cu haşura roşie, în suprafaţa totală de 3 ha şi 3153 m.p.
S-a constatat îndreptăţirea contestatorilor să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa de teren de 2 ha şi 2945 m.p. ce a aparţinut autorului acestora, prin acordarea de despăgubiri băneşti, conform titlului VIII al Legii nr. 274/2005.
A fost respinsă în rest contestaţia ca neîntemeiată şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia contestată, s-a respins notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, cu motivarea că petenţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma fostului proprietar, iar terenul revendicat a avut destinaţie agricolă, situaţie ce nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 96 din 15 ianuarie 1920 şi transcris sub nr. 143 din 15 ianuarie 1920 la Tribunalul Judeţean Prahova Secţia I, D.P., V.T. şi I.K. au dobândit în cote egale de 1/3 fiecare, dreptul de proprietate asupra terenului de 17 ha şi 7990 mp situat pe raza oraşului Ploieşti, Suburbia Sf. Spiridon, Bariera Gagenilor, numit „La Viişoara”.
Întreaga suprafaţă de teren descrisă a fost trecută în proprietatea Statului Român la nivelul anului 1947, în baza Legii Reformei Agrare nr. 187/1845.
A mai reţinut tribunalul că sunt îndeplinite condiţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că contestatorii sunt succesorii defunctei D.I., soţia supravieţuitoare a defunctului D.P. şi unica moştenitoare a acestuia.
De asemenea, prima instanţă a constatat că suprafaţa de teren ce face obiectul prezentului litigiu a fost situată în intravilanul mun. Ploieşti, unde este amplasată şi în prezent, iar împrejurarea că la momentul preluării a avut destinaţia de teren agricol nu este de natură a înlătura aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, atâta timp cât din dispoziţiile art. 6 rezultă că acest act normativ vizează terenurile cu sau fără construcţie, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării abuzive.
Apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca reclamanţii să beneficieze de măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul indicat în notificarea adresată Primăriei municipiului Ploieşti, tribunalul a reţinut, în urma administrării probatoriului, că sunt susceptibile de restituire în natură suprafaţa de teren de 3233 mp, aflată în folosinţa Parohiei Naşterea Domnului, fără a exista vreun titlu pentru destinatar, precum şi suprafaţa de 2 ha şi 9920 mp, având destinaţia de parcuri şi spaţii verzi, libere de construcţii supraterane, respectiv terenuri afectate de garaje.
A reţinut tribunalul că suprafaţa de 17500 mp, teren evidenţiat pe schiţa de plan a raportului de expertiză cu haşura albastră, a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4019/1945, prin care foştii proprietari I.V. şi P.D. au transmis dreptul de proprietate în favoarea lui C.M.I., P.G. şi N.C., fiind ulterior restituit în natură moştenitorilor cumpărătorilor prin sentinţa civilă nr. 1283/2006 a Tribunalului Prahova, irevocabilă.
Tribunalul a apreciat că terenurile în suprafaţă de 797 mp cu destinaţia de parcare şi, respectiv, de 5970 mp, atribuite în folosinţa gratuită a Parohiei Naşterea Domnului, nu sunt susceptibile de restituire în natură, având în vedere destinaţia şi titularul dreptului de folosinţă.
Referitor la diferenţa de 2 ha şi 2945 mp până la suprafaţa totală ce a aparţinut lui D.P., tribunalul a reţinut că nu este susceptibilă de restituire în natură, fiind afectată de blocurile amplasate pe teren, dar şi de C.C.C. cu dependinţele sale, de un punct termic şi de traseul conductei magistrale de gaze, astfel că contestatorii vor beneficia de măsura reparatorie prin echivalent, prin acordarea de despăgubiri băneşti, conform titlului VIII al Legii nr. 274/2005.
Prin decizia nr. 113 din 28 mai 2009, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de intimaţii Primarul municipiului Ploieşti şi Consiliul local Ploieşti şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că:
A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Consiliul local Ploieşti şi a respins contestaţia faţă de acesta ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă.
A constatat dreptul contestatorilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin restituirea în natură numai pentru următoarele terenuri, identificate conform raportului de expertiză B.L., fila 333 dosar fond:
- nr. 1b, zona garaje, S=4.144 mp cu acces din str. Andrei Mureşanu, planşa 2/8;
- nr. 12, zona garaje, S=703 mp cu acces din str. Abrud, planşa 6/8;
- nr. 13, zona garaje, S=2.386 mp cu acces din str. Abrud şi str. Toma Socolescu, planşa 7/8;
- nr. 61-zona garaje, S=886 mp cu acces din str. Toma Socolescu, planşa 7/8.
A constatat că pentru diferenţa de 51.211 mp teren, contestatorilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de despăgubiri băneşti conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.
A fost respins apelul declarat de contestatori împotriva aceleiaşi sentinţe şi s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatului Consiliul local Ploieşti este întemeiată, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
Faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi raportat la împrejurarea că terenul în litigiu a fost identificat ca fiind situat în intravilanul municipiului Ploieşti la data notificării, s-a apreciat că este neîntemeiat motivul de apel formulat în acest sens de intimaţi.
A mai reţinut curtea de apel că, din planul de situaţie anexă la raportul de expertiză completare 3 întocmit de expert B.L., reiese că terenul e ocupat în mare măsură de construcţii social-edilitare, comerciale, locuinţe, căi de acces (străzi, alei), iar spaţiile libere dintre blocurile de locuinţe sunt afectate de reţele edilitare subterane.
Raportat la această situaţie de fapt, la împrejurarea că spaţiile verzi şi terenul de sub garajele 11 şi 12 sunt aferente blocurilor construite pe teren, având în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a reţinut că persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Instanţa de apel a arătat că, în mod just s-a constatat că nu poate fi dispusă restituirea în natură a terenului de sub garajele 11 şi 12, aferente blocurilor de locuinţe, a terenurilor de 93,45 mp, respectiv 99,47 mp, 428,05 mp şi 111,31 mp, deţinute de SC M.C., conform H.G. nr. 834/1991 şi certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. 0228, 0229, 0230 şi 0231 emise la 05 martie 2004 de Consiliul Judeţean Prahova, precum şi a terenului pe care a fost amplasat spaţiul comercial din staţia R.A.T.P. C., teren care, astfel cum reiese din adresa nr. 16108,17312/2007 din 24 octombrie 2007 emisă de Primăria mun. Ploieşti, face parte din domeniul public al Municipiului Ploieşti, pentru acesta încheindu-se,conform hotărârii nr. 81/1995 a Consiliului local Ploieşti, contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL.
De asemenea, s-a reţinut că, în mod just s-a constatat că apelanţii – contestatori au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru suprafaţa de 797 mp, teren ce face parte din domeniul privat al localităţii, ce a fost atribuit în folosinţă gratuită către Parohia Bisericii Sfântul Apostol Andrei şi Naşterea Domnului, conform Hotărârii nr. 86/2000 a Consiliului local al municipiului Ploieşti, pentru realizarea unui acces carosabil şi a unei parcări auto, deci a unei amenajări de utilitate publică a oraşului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii D.D.L., R.M. , L.I. şi V.I.Z.V., decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitoarea F.A.S. şi de pârâţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti , criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Prin recursul lor, recurenţii – contestatori D.D.L., R.M. şi V.I.Z.V., decedată după declararea recursului, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitoarea F.A.S., au indicat art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi au arătat că instanţa de apel nu putea constata că un reprezentant al intimatului Municipiul Ploieşti nu are calitate procesuală pasivă, atâta timp cât Consiliul Local Ploieşti a fost citat în cauză, la prima instanţă, în calitate de reprezentant al Municipiului Ploieşti şi nu în calitate de parte.
Au mai susţinut contestatorii că instanţa de apel a restituit cu 5833 mp mai mult decât suprafaţa deţinută de autorul lor la data preluării abuzive.
În ceea ce priveşte apartenenţa terenului restituit de instanţa de fond domeniului public, recurenţii – contestatori au arătat că terenul a fost ocupat de stat fără nici un titlu, astfel că imobilul nu poate face parte din domeniul public, pentru că nu existenţa domeniului public creează dreptul de proprietate publică, ci dreptul de proprietate publică fundamentează şi legitimează existenţa domeniului public.
În continuare, contestatorii au reiterat criticile formulate prin motivele de apel privind terenurile menţionate în certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise la data de 5 martie 2004 de Consiliul Judeţean Prahova, în Hotărârea nr. 81/1995 a Consiliului Local Ploieşti şi în contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL, şi în Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului Local Ploieşti care, deşi s-a dovedit prin expertiza efectuată în cauză că se află pe amplasamentul fostei proprietăţi a autorului lor, nu au fost restituite în natură nici de către instanţa de apel.
Potrivit principiului prevalenţei restituirii în natură, prevăzut de art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu dispoziţiile pct. 1 lit. a) din Capitolul I din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deoarece imobilele restituite de către instanţa de fond, precum şi cele nerestituite de către instanţa de fond şi care au făcut obiectul apelului nu se încadrează în condiţiile prevăzute expres de lege de exceptare de la restituirea în natură, în considerarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel că şi imobilele solicitate prin cererea de apel trebuie restituite în natură.
Contestatoarea L.I. a indicat ca temei legal al criticilor formulate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ în lămurirea tuturor aspectelor privind stabilirea destinaţiei de spaţiu verde a tuturor suprafeţelor libere de construcţii supraterane, impunându-se în acest sens casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului cu o suplimentare a raportului de expertiză judiciară sau chiar o cercetare la faţa locului.
Astfel, s-a arătat că nu s-a făcut dovada că „spaţiul verde” ar face parte dintr-un plan de urbanism care reglementează amenajările de utilitate publică a localităţii şi că, în realitate, acestea sunt nişte suprafeţe de teren virane, fără a fi amenajate şi exploatate în acest sens.
A mai susţinut contestatoarea L.I. că, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 3.233 mp aflată în posesia Parohiei „Naşterea Domnului”, restituit în natură prin sentinţa instanţei de fond, instanţa de apel nu a pronunţat o decizie motivată în sensul că nu a analizat situaţia juridică a terenului, iar prin admiterea apelului şi cu privire la acest teren în sensul de a acorda despăgubiri băneşti, s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Ultimul motiv de recurs formulat de contestatoarea L.I. priveşte faptul că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că nu s-a făcut o aplicare uniformă a legii, dându-se soluţii diferite pentru suprafeţe de teren cu acelaşi regim juridic.
Astfel, s-a susţinut că, deşi s-a constatat dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii prin restituirea în natură pentru terenurile aflate în zona de garaje, în ceea ce priveşte terenul de sub garajele nr. 11 şi nr. 12 s-a apreciat că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
De asemenea, în ceea ce priveşte suprafaţa de 797 mp, teren atribuit în folosinţă gratuită către Parohia Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Naşterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil şi a unei parcări auto, s-a susţinut că s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deşi această suprafaţă nu era afectată de nicio amenajare de utilitate publică.
Pârâţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate au arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că terenul în litigiu făcea parte din categoria arabil, la data preluării, iar regimul juridic al unor astfel de terenuri cu destinaţie agricolă a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991, astfel că nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.
Examinând recursurile declarate, în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de contestatorii D.D.L., R.M. şi V.I.Z.V. - decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitoarea F.A.S., analizând criticile formulate, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că este nefondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor.
În speţă, raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect cererea contestatorilor de restituire a cotei de 1/3 din imobilul teren situat în Ploieşti, suburbia Sf. Spiridon, bariera Găgenilor, numit „La Viişoara”, urmare a notificării înregistrată sub nr. 664 din 06 august 2001 la BEJ A.T.T., în baza Legii nr. 10/2001, situaţie în care calitate procesuală pasivă au Primarul municipiului Ploieşti şi Municipiul Ploieşti, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, deoarece imobilul în litigiu aparţine unităţii administrativ - teritoriale Municipiul Ploieşti.
Conform textului de lege citat, consiliul local nu are calitate de entitate obligată să soluţioneze notificarea şi, neavând această calitate, nu are nici calitate procesuală pasivă în pricinile având ca obiect imobile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii, calitate procesuală pasivă în cauză au Primarul municipiului Ploieşti şi Municipiul Ploieşti, iar instanţa de apel în mod corect a constatat lipsa calităţii procesual pasive a Consiliului local Ploieşti, în contradictoriu cu care a fost pronunţată sentinţa primei instanţe.
Nici susţinerea recurenţilor – contestatori în sensul că instanţa de apel a restituit cu 5833 mp mai mult decât suprafaţa deţinută de autorul lor la data preluării nu este întemeiată, întrucât suprafaţa totală restituită de instanţa de apel coincide cu cea restituită de prima instanţă, precum şi cu cea solicitată prin notificare, respectiv 5 ha şi 9331 mp.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia terenul nu face parte din domeniul public pentru că a fost ocupat de stat fără niciun titlu, se constată că este nefondată, deoarece nu prezintă relevanţă apartenenţa terenului la domeniul public al unităţii administrativ – teritoriale şi nu îl exclude de la incidenţa Legii nr. 10/2001, potrivit art. 6 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Cu privire la terenurile nerestituite în natură, se constată că instanţa de apel, în raport de situaţia de fapt stabilită în urma administrării probatoriului, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că aceste suprafeţe de teren sunt ocupate de construcţii social – edilitare, comerciale, blocuri de locuinţe, căi de acces, spaţii verzi, reţele edilitare subterane.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acestea nu sunt aplicabile, având în vedere că, anterior intrării în vigoare a acestor dispoziţii, SC M.C. a obţinut certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1991, că pentru terenul pe care este amplasat spaţiul comercial din staţia R.A.T.P. C. s-a încheiat, potrivit Hotărârii nr. 81/1995 a Consiliului local Ploieşti, contractul de asociere nr. 25952 din 22 iulie 1994 cu SC S. SRL, iar prin Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului local Ploieşti s-a aprobat atribuirea în folosinţă a suprafeţei de 797 mp către Parohia Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Naşterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil şi un parcaj auto.
Nici critica invocată de apărătorul recurenţilor – contestatori D.D.L., R.M. şi F.A.S. cu ocazia dezbaterilor, în sensul că Municipiul Ploieşti a declarat recurs omisso medio nu este întemeiată, întrucât apelul a fost declarat de Primarul municipiului Ploieşti în reprezentarea unităţii administrativ – teritoriale Municipiul Ploieşti, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte recursul declarat de contestatoarea L.I., ce se încadrează în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea hotărârii se poate cere „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”, iar în speţă, deşi nu se indică expres textul de lege încălcat de instanţa de apel, invocând lipsa de rol activ a acesteia, se susţine implicit că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.”
Or, în speţă, nu se poate reţine lipsa de rol activ a instanţei de apel, atâta timp cât s-a apreciat că probatoriul administrat în faţa primei instanţe este suficient, iar situaţia de fapt a fost lămurită, inclusiv în ceea ce priveşte spaţiile verzi, cu privire la care s-a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, faţă de împrejurarea că acestea sunt aferente blocurilor de locuinţe construite pe teren.
În ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 3.233 mp aflată în posesia Parohiei „Naşterea Domnului”, aceasta face parte din suprafaţa totală de 51.211 mp de teren pentru care instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatorilor li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent prin acordarea de despăgubiri băneşti conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Nu este întemeiată nici critica vizând motivarea contradictorie cu privire la suprafeţe de teren având acelaşi regim juridic, deoarece terenul de sub garajele nr. 11 şi 12, ce nu a fost restituit în natură, este aferent blocurilor de locuinţe, faţă de amplasamentul acestora.
De asemenea, în mod corect s-a stabilit că pentru suprafaţa de 797 mp contestatorii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, avându-se în vedere că prin Hotărârea nr. 86/2000 a Consiliului local al municipiului Ploieşti acest teren, ce face parte din domeniul privat al localităţii, a fost atribuit în folosinţă gratuită Parohiei Bisericii „Sfântul Apostol Andrei şi Naşterea Domnului” pentru realizarea unui acces carosabil şi un parcaj auto.
Recursul declarat de pârâţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti nu este fondat, întrucât în mod corect instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 se referă la terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, iar împrejurarea că terenul în litigiu făcea parte din categoria de folosinţă arabil la momentul preluării nu prezintă relevanţă, atâta timp cât acesta, atât la data preluării, cât şi la data notificării, era situat în intravilanul Municipiului Ploieşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatorii D.D.L., R.M. , L.I. şi V.I.Z.V., decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată de moştenitoarea F.A.S. şi de pârâţii Municipiul Ploieşti şi Primarul Municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 113 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 781/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6178/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
