ICCJ. Decizia nr. 952/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 952/2010
Dosar nr. 5371/90/2006
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea formulată la 14 septembrie 2006 şi precizată la 15 decembrie 2006 şi 30 noiembrie 2007, reclamanta Q.C.V. a chemat în judecată pe pârâtul M. Râmnicu Vâlcea pentru a se constata existenţa dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural G., situat în M. Râmnicu Vâlcea; să se constate încălcarea drepturilor morale ale reclamantei în calitate de autor al acestei lucrări de artă plastică; să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 35.870 RON, echivalentul a 10.000 Euro, reprezentând daune morale şi la plata sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 Euro, valoarea lucrării estimate în anul 1999 de către P. M. Râmnicu Vâlcea, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 7 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, s-a respins excepţia netimbrării capătului 4 din acţiunea introductivă, invocată de pârâtul M. Râmnicu Vâlcea; s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Q. C. împotriva pârâtului M. Râmnicu Vâlcea - prin P. M.G., cu motivarea, în esenţă că piesele ce compun lucrarea „G.”, donată oraşului în cadrul programului stabilit şi A. R., desfăşurat în perioada 15 septembrie - 31 octombrie 1998, nu au fost distruse, doar dislocate, urmând a fi amplasate într-o altă locaţie.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 165/ A din 15 septembrie 2008, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul M. Râmnicu Vâlcea la plata către reclamant a sumei de 100.000 Euro despăgubiri morale, capetele de cerere privind constatarea existenţei dreptului de autor şi a echivalentului valorii operei au fost respinse, cu obligarea pârâtului la plata a 400 lei cheltuieli de judecată pentru motivele ce urmează.
În mod eronat instanţa de fond a apreciat că n-au fost încălcate drepturile morale ale reclamantei şi ca atare nu se impune obligarea M. Râmnicu Vâlcea la plata unor daune morale.
Soluţia este eronată întrucât, prin actul intitulat „donaţie”, intervenit între reclamanta Q.C. artist plastic şi P.M. Râmnicu Vâlcea, ansamblul sculptural „G.” a fost predat P.M. Râmnicu Vâlcea aceasta din urmă obligându-se să respecte drepturile de autor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, respectiv să nu modifice, să nu mute şi să anunţe autorul în cazul oricărei intervenţii asupra lucrării.
Or, din probele administrate în cauză, a rezultat cu certitudine că s-a intervenit de către pârât asupra întregului ansamblul sculptural, ocazie cu care au fost dislocate părţi din această lucrare şi mutate în incinta G.Z. a M. Râmnicu Vâlcea.
Mutarea lucrării este recunoscută şi de pârât, situaţie ce rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriul restituit instanţei de fond.
Prin raportul de expertiză întocmit de către expertul A.Z. P., s-a reţinut că pe amplasamentul iniţial din faţa Şcolii nr. 9, s-au identificat expuse două piese G., fiind cele mari din cele şapte consemnate în fişa lucrării întocmită de comisia de evaluare a U. A.P.R.
Restul componentelor au fost identificate de expert la G. Z. a M. Râmnicu Vâlcea.
Din starea de conservare, la două din elementele G., expertul a dedus că pe suprafaţa lor s-a încercat o restaurare neprofesionistă, vopsite cu un strat gros de culoare stridentă fără a respecta nuanţa iniţială, acţiunea de vopsire având ca scop ascunderea intervenţiei barbare asupra lucrării (lipsa unei bucăţi din piesă).
A mai identificat expertul pe o altă alee, alt grupaj din trei bucăţi, fiind de nerecunoscut şi complet distruse.
Nu are relevanţă juridică şi nu poate exonera de răspundere civilă pe pârâtul M. Râmnicu Vâlcea, Hotărârea nr. 108 din 28 aprilie 2005 emisă de C.L.M. Râmnicu Vâlcea privind schimbarea amplasamentului a ansamblului „G.”, întrucât drepturile morale ale reclamantei, ca autor al acestei opere de artă prevăzut de art. 10 din Legea nr. 8/1996, nu puteau fi exercitate decât personal, atâta timp cât pârâtul în calitate de beneficiar s-a obligat să nu modifice, să nu mute sau să nu distrugă lucrarea, mai mult,să anunţe autorul în cazul oricărei intervenţii asupra operei.
Cum intervenţia asupra lucrării s-a concretizat în dislocarea, mutarea şi distrugerea parţială a acesteia, este evident că reclamanta a suferit un prejudiciu moral.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse onoarei sau demnităţii unei peroane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite, să aprecieze intensitate şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Instanţa a reţinut poziţia socială a reclamantei, aceea de artist plastic profesionist, calitatea pârâtului care având în patrimoniul ansamblul „G.” trebuia să-l ocrotească pentru a asigura în rândul locuitorilor oraşului respect pentru această operă de artă şi în general climatul siguranţei unor asemenea lucrări unicat, modalitatea barbară asupra lucrării care prezumă dispreţul cu care s-a intervenit în dezmembrarea sa, dar mai ales reamplasării celor cinci bucăţi din lucrarea „G.” în mod aleatoriu şi puncte diferite în G. Z. a M. Râmnicu Vâlcea, sunt împrejurări concrete de natură să aducă atingere gravă onoarei şi demnităţii reclamantei, atâta timp cât toate aceste acţiuni ale pârâtului au fost propagate către public.
Prin urmare, despăgubirile morale ce se vor acorda reclamantei, au mai degrabă rolul de a-i procura acesteia o satisfacţie subiectivă, decât a repara propriu-zis prejudiciu.
Odată ce fapta ilicită a pârâtului a fost probată aceasta devine suficientă, urmând ca prejudiciul moral şi raporturile de cauzalitate să fie prezumate, întrucât caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa obiectivă, este practic imposibilă în condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă împotriva sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond pe care a schimbat-o în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării intimatului - pârât la despăgubiri morale în cuantum de 100.000 EURO apreciat de instanţă ca rezonabil în realizarea satisfacţiei subiective a apelantei.
Nu se verifică însă criticile din cel de al doilea motiv de apel.
In mod corect instanţa de fond a respins acţiunea pentru celelalte capete de cerere formulate de reclamantă prin actul de sesizare al instanţei de fond.
Niciodată pârâtul M. Râmnicu Vâlcea nu a contestat că reclamanta este autoarea ansamblului sculptural „G.”, această situaţie rezultând indubitabil din actul de donaţie ataşat la dosar ce poartă semnăturile părţilor, declaraţiile martorilor N.A., Ş.P., cercetător ştiinţific, care, referindu-se la dreptul de autor al reclamantei, arată că acesta este dovedit de studiile, specialitatea, apartenenţa la o breaslă foarte bine definită, U.A.P. şi recunoaşterea spaţiului public al reclamantei în calitatea de artist plastic pe care o are.
Ca reclamanta este autoarea lucrării „G.”, este dovedită cu toate actele existente la dosar, astfel încât există cu certitudine în favoarea reclamantei prezumţia instituită de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, în sensul că „Se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică”.
Prin urmare, cum opera „G.”, a fost adusă pentru prima dată la cunoştinţă publică sub numele reclamantei C.G., astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, fără a i se fi contestat până în prezent această calitate, în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere de constatare a existenţei dreptului de autor al reclamantei asupra ansamblului sculptural „G.”, lucrare aflată în patrimoniul M. Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a respins şi capătul de cerere în care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 196.980 RON, echivalentul a 56.000 euro, valoarea lucrării stabilită în anul 1999 de către P.M. Râmnicu Vâlcea.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că materialele înglobate în ansamblul sculptural „G.” nu au fost suportate de către reclamantă, iar aceasta a fost remunerată pentru lucrarea sa.
Este necesară precizarea că Fundaţia H.A.R. la care se referă punctul 9 din încheierea nr. 21 din 14 iulie 1999 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului Vâlcea, este cea intitulată „H.A.R.”, emitenta broşurii ilustrate aflată la filele x bis - y dosar fond, fundaţie care în cadrul Ediţiei a Il-a 1998 - 1999 a realizat personalizarea spaţiilor publice din habitatele umane aflate în suferinţă pe raza M. Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care reclamanta C.C. a realizat ansamblul sculptural „G.”.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea recursului se arată cele ce urmează.
Hotărârea se sprijină pe o confuzie gravă între două instituţii juridice diferite, răspunderea civilă delictuală şi răspunderea contractuală, neputându-se hotărî care dintre ele este incidenţă în cauză, încălcând astfel şi art. 998 şi 969 C. civ.
Primul argument al instanţei, că recurentul nu a respectat actul de donaţie, în sensul de a nu muta lucrarea şi de-al anunţa pe autor cu privire la eventualele operaţiuni de acest gen nu este valid deoarece donaţiile se fac prin acte autentice, ori actul nu a fost încheiat în formă autentică.
Concluzia instanţei în sensul că schimbarea amplasamentului lucrării reprezintă o încălcare a art. 10 din Legea nr. 8/1996 este nefondată deoarece nu s-a specificat care este dreptul încălcat. Se apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. d), dar cum nu s-a dovedit prejudicierea onoarei şi reputaţiei artistei, acţiunea este nefondată.
Schimbarea amplasamentului a fost determinată de solicitările conducerii şcolii datorită pericolului potenţial pe care lucrarea îl reprezintă pentru copii. Consiliul local a adoptat hotărârea nr. 108 din 28 aprilie 2005 de schimbare a amplasamentului, ce nu a fost atacată de reclamantă prin acţiunea specifică contenciosului administrativ, hotărâre obligatorie pentru primari.
Expertiza efectuată în cauză încalcă dispoziţiile art. 201 C. proc. civ., deoarece P.Z. nu este expert tehnic judiciar, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (l) din O.G. nr. 2/2000.
Sumele menţionate în expertiză sunt mai mari decât valoarea estimată chiar de reclamant la 56.000 euro.
Instanţa nu s-a preocupat de stabilirea preţului de cost al materialului operei pentru soluţionarea cauzei potrivit art. 23 alin. (l) din Legea nr. 8/1996, în conformitate cu care „proprietarul unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la preţul de cost al materialului”.
Prin decizie s-au încălcat dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., deoarece au fost respinse din nou capetele de cerere privind constatarea existenţei dreptului de autor şi a echivalentului valorii operei.
Prin aceeaşi decizie s-a acordat mai mult decât s-a cerut şi chiar ceea ce nu s-a cerut, deoarece reclamanta a solicitat 35.870 lei daune morale reprezentând echivalentul a 10.000 euro şi nu plata sumei de 10.000 euro, iar majorarea câtimii obiectului la 210.000 euro nu face referire expresă la daunele morale ci la valoarea totală a prejudiciului artistic.
Reclamanta, prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului pentru motivele ce urmează:
Hotărârea dată de instanţa de apel este suficient de clară, aceasta întemeindu-se în mod corect pe dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ. şi neexistând nici un mesaj între răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală. Analizând hotărârea instanţei de apel, se poate observa că aceasta în mod corect a făcut aplicarea dispoziţiilor răspunderii civile delictuale.
Indiferent dacă M. sau P. au devenit sau nu proprietare ale operei, faptul că opera a fost distrusă de către aceste autorităţi la momentul mutării atrage răspunderea lor. Calitatea lor de proprietar, depozitar, „simplu utilizator”, terţ nu modifică cu nimic acest aspect.
Nerespectarea integrităţii operei şi aducerea de modificări ori atingeri sunt acţiuni care în mare măsură se suprapun. Din interpretarea gramaticală a textului de lege, reiese că propoziţia condiţională „dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa” este subordonată sintagmelor” oricărei modificări” şi „oricărei atingeri”, nu şi celei referitoare la respectarea integrităţii operei.
Revenind la cazul de faţă menţionăm că interpretarea dată de către recurentul-parat art. 10 lit. d) este total greşită, instanţa de apel în mod corect apreciind că este suficient să se fi înfăptuit activitatea de dislocare a unor părţi ale operei şi distrugere a unor părţi ale pieselor pentru ca rezultatul, prejudiciul moral, să fie realizat.
Mai mult în cazul de faţă este vorba de o distrugere propriu-zisă a operei, în condiţiile în care aceasta a fost dislocată, mutată şi restaurată în condiţii improprii şi fără a aduce acest lucru la cunoştinţa autorului operei.
Prin hotărârea de schimbare a amplasamentului dată de C. L. nu s-a prevăzut şi modalitatea de efectuare a operaţiunii, aceasta fiind lăsată la latitudinea reprezentanţilor M. Râmnicul Vâlcea.
Prin urmare, dat fiind că drepturile morale ale reclamantei, ca autor al operei de artă, au fost vătămate de către pârâtul M. Râmnicul Vâlcea prin P., ce avea ca obligaţii să nu modifice, să nu mute şi să nu distrugă lucrarea, considerăm ca susţinerile recurentului- pârât sunt total neîntemeiate, persoana ce a produs prejudiciul fiind obligată să-l şi repare.
Invocarea de către recurent a faptului că experta nu este expert tehnic judiciar, în condiţiile în care sunt îndeplinite dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 2/2000, respectiv expertul a fost numit de către instanţa de judecată în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, aceasta fiind propusă de către U.A.P.R., face ca susţinerile recurentului să fie total neîntemeiate.
Despăgubirile morale ce s-au acordat reclamantei au mai degrabă rolul de a-i procura acesteia o satisfacţie subiectivă, decât de a repara propriu-zis prejudiciul. Odată ce fapta a fost probată, aceasta devine suficientă, prejudiciul moral şi raporturile de cauzalitate fiind prezumate, întrucât caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa obiectivă, este practic imposibilă în condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ. De aceea, obiecţiunile legate de acest aspect nu vizau expertiza ca atare, cât reprezentau punctul de vedere al recurente cu privire la fondul litigiului.
Simpla exprimare a instanţei că a respins şi capătul de cerere privind constatarea dreptului de autor nu duce la o încălcare a art. 296 C. proc. civ. Mai mult, prin simpla menţionare în hotărâre că s-a respins şi capătul de cerere privind constatarea dreptului de autor, aşadar s-a menţinut hotărârea din fond în privinţa acestui aspect, nu a dus la o vătămare a recurentului-pârât care să impună modul de formulare a dispozitivului.
În încheierea de şedinţă din data de 02 iulie 2008, reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 alin. (2) C. proc. civ., a majorat câtimea obiectului cererii la suma de 210.000 euro, respectiv la valoarea totală a prejudiciului artistic al ansamblului sculptural, reţinuta de către expertul numit în cauză.
Aşadar, existând o modificare a cererii pe aspectul valorii prejudiciului, acesta fiind precizat in mod provizoriu prin cererea de chemare în judecată, urmând ca ulterior pe baza probelor administrate în cauza acesta să fie modificat, motiv pentru care considerăm că nu se poate invoca că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut.
În etapa procesuală a recursului M. Râmnicu Vâlcea a făcut reclamantei oferta de a prelua creaţia la preţul de cost al materialului în sumă de 2095,75 lei conform art. 23 alin. (l) din Legea nr. 8/1996. De asemenea, în ipoteza în care prima ofertă nu va fi primită, recurentul a oferit artistei, cu titlu gratuit, opera creată.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, va constata caracterul fondat al recursului în limitele şi pentru argumentele ce succed.
Aspectele de încălcare a dispoziţiilor procesuale invocate în recurs sunt nefondate.
Astfel, instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 2/2000 şi art. 201 C. proc. civ., a numit un specialist reputat în domeniul artei monumentală, propus de U.A.P., întrucât nu există experţi autorizaţi în domeniu.
Reclamanta, în temeiul dispoziţiilor art. 132 pct. 2 C. proc. civ., şi-a majorat câtimea obiectului cererii astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă de la 2 iulie 2008, respectiv la valoarea totală a prejudiciului artistic al ansamblului sculptural.
Nu sunt incidente nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., câtă vreme prin menţionarea în dispozitivul deciziei a respingerii capătului de cerere privind constatarea dreptului de autor al reclamantei şi a echivalentului operei nu a produs reclamantului nicio vătămare.
Printre prerogativele personale nepatrimoniale ale autorului figurează şi dreptul la inviolabilitatea operei şi a folosirea ei în condiţii potrivite cu natura operei, art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
În conflictul între dreptul la integritatea operei şi dreptul de proprietate al deţinătorului acesteia se recunoaşte interdicţia pentru proprietarul originalului de a-l deteriora sau distruge, dându-se prioritate dreptului moral care aparţine autorului unei opere artistice de a veghea ca opera să nu fie denaturată sau mutilată.
În cauza de faţă, urmare a unui program de reabilitare estetică a unor zone urbane, în sensul personalizării spaţiilor publice din habitate, reclamanta G.C.V. a contribuit cu lucrarea „G.” ce a fost amplasată în M. Râmnicu Vâlcea cartierul Ostroveni, în incinta Şcolii generale.
Lucrarea de artă monumentală a intrat în detenţia unităţii administrativ-teritoriale în temeiul unui act sinalagmatic, intitulat donaţie. Printre obligaţiile contractuale asumate de pârâţi au fost şi acelea de a nu modifica, muta sau distruge lucrarea.
Natura juridică a actului este lipsită de relevanţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată: constatarea încălcării drepturilor morale de autor ale reclamantei.
Opera de artă expusă în spaţiul public este dublu protejată prin dispoziţiile Legii nr. 8/1996 şi conţinutul clauzelor cu putere de lege din actul încheiat între părţi.
Raţiuni de interes social, protecţia copiilor, au determinat deplasarea operei. Dreptul administraţiei de a deplasa opera, dar cu încuviinţarea prealabilă a autoarei, nu include şi dreptul de a o distruge, aşa cum s-a întâmplat cu o parte din elementele ce compun ansamblul „G.”.
Drept urmare, statuarea instanţei de apel în sensul incidenţei în cauză a răspunderii civile delictuale este în concordanţă cu situaţia de fapt reţinută.
Instanţa de apel a evaluat cuantumul daunelor morale prin raportare la poziţia socială a reclamantei, calitatea pârâtului, modalitatea barbară de distrugere şi deplasare a operei, împrejurări concrete ce au adus atingere gravă onoarei şi demnităţii reclamantei.
Determinarea dimensiunii materiale a prejudiciului moral trebuia să aibă în vedere şi scopul acţiunii ce a dus la crearea operei precum şi caracterul generos,gratuit al actului de creaţie săvârşit pentru înfrumuseţarea vieţii locuitorilor oraşului Râmnicu Vâlcea.
Satisfacţia subiectivă acordată reclamantei prin recunoaşterea atingerii aduse onoarei şi demnităţii sale de artist plastic profesionist consacrat şi acordarea unei despăgubiri materiale majore nu poate anihila scopul nobil şi gratuit al programului F.H.A.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, apreciază că suma de 2000 euro reprezintă o satisfacţie materială rezonabilă şi acoperirea prejudiciului moral suferit acoperitoare, aşa încât în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (l), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul şi cererea de intervenţie accesorie vor fi admise. În consecinţă, decizia va fi modificată în parte în sensul stabilirii cuantumului daunelor morale la 2000 de euro prin echivalent în lei la data plăţii, celelalte dispoziţii fiind menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul M. Râmnicu Vâlcea, prin P. împotriva deciziei nr. 165/ A din data de 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Admite cererea de intervenţie formulată de C.L. M. Râmnicu Vâlcea în favoarea recurentului.
Modifică decizia în parte, în sensul că stabileşte cuantumul daunelor morale la 2000 Euro prin echivalent în lei la data plăţii.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4765/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 892/2010. Civil → |
|---|
