ICCJ. Decizia nr. 1909/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 229 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S.M., P.G., M.F., A.V.R., B.G., ?.a., împotriva pârâtei SC P. SA și a fost obligată aceasta la plata către fiecare reclamant în parte a drepturilor salariale reprezentând prime de Paști și Crăciun, pe perioada 2004-2007, în cuantumul indicat în hotărâre, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA - membru OMV Grup.
Prin încheierea de ședință din 27 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, constatând că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2009, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs a încheierii sus-menționate, formulată de pârâta SC P. SA - membru OMV Grup, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 15 decembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării.
Analizând această excepție, înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.
Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 6 noiembrie 2009, părțile au lăsat să treacă un interval de timp de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 08 noiembrie 2010, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând, totodată, că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, înalta Curte a constatat perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5296/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4061/2011. Civil → |
|---|
