ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2763/2011
Dosar nr. 200/54/2010
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea îmegjstrată la 24 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia civilă, reclamanţii C.E., P.M. şi V.G. au chemat în judecată pe pârâta SC C.E.T. SA, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata drepturilor băneşti, decurgând din folosirea invenţiei „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune" pentru care este emis în favoarea lor brevetul, în condiţiile în care pârâta refuză în mod nejustificat să încheie un contract cu inventatorii pentru exploatarea invenţiei.
Reclamanţii au precizat că solicită plata drepturilor băneşti aferente perioadei 10 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.
Prin Decizia nr. 162, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată, motivând că deşi reclamanţii au dovedit calitatea de inventatori prin brevetul depus la dosar, nu există temei pentru obligarea pârâtei la încheierea unui contract privitor la folosirea invenţiei şi a drepturilor ce decurg din aceasta.
Convenţia părţilor are la bază acordul lor liber, conform art. 969 C. civ. şi, având în vedere principiul consensualismului, instanţa a apreciat că nu poate interveni.
În ceea ce priveşte cererea referitoare la plata drepturilor băneşti, a constatat că şi aceasta este nefondată deoarece, aşa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză şi din înscrisurile depuse la dosar, pârâta foloseşte o variantă a invenţiei B., invenţia reclamanţilor nemaifiind utilizată de mai mulţi ani, împrejurare în legătura cu care reclamanţii au fost încunoştinţaţi încă din anul 2003.
Prin Decizia nr. 96 din 23 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelurile declarate împotriva sentinţei de către cei trei reclamanţi.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, ca şi tribunalul, curtea de apel a considerat-o nefondată, reţinând, din acest punct de vedere, că s-a făcut dovada calităţii de titulari de brevet a numiţilor C.I., V.G. şi C.E., precum şi a faptului că, între C.I. şi P.M. s-a încheiat un contract de cesiune cu privire la această calitate, ce a fost înregistrat la O.S.I.M.
De asemenea, s-a făcut dovada că brevetul se află în perioada de valabilitate, 18 ianuarie 1991 - 18 ianuarie 2011 şi că taxele de menţinere în vigoare au fost plătite la zi.
Pe fond, curtea de apel a reţinut că între părţi au existat succesiv mai multe litigii, având ca obiect valorificarea drepturilor de autor rezultate din brevetul de invenţie din 1993.
A mai avut în vedere că acţiunea vizând perioada 1992-2002 a fost respinsă de Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 146 din 26 mai 2004, cu motivarea că pârâta a renunţat la folosirea invenţiei, care a fost înlocuită cu varianta iniţială tip B.
Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1841/2005 a Curţii de Apel Craiova şi irevocabilă prin Decizia nr. 925/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Şi în ceea ce priveşte drepturile de autor aferente perioadei mai 2003 - mai 2006, cererea reclamanţilor a fost respinsă irevocabil prin sentinţa civilă nr. 76/2007 a Tribunalului Gorj şi, respectiv, Decizia civilă nr. 661/2007 a Curţii de Apel Craiova, în care s-a reţinut că invenţia în litigiu nu a mai fost utilizată din anul 1991. In raport de această situaţie de fapt, curtea de apel a stabilit că în cauză operează „prezumţia autorităţii de lucru judecat", care presupune că o constatare făcută printr-o hotărâre irevocabilă, nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre.
A mai arătat instanţa de apel că, observându-se perioadele pentru care s-au solicitat drepturile băneşti în ultimele două acţiuni, rezultă că acestea privesc în mare parte perioade identice.
Astfel, pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004, sentinţa civilă nr. 76/2006 a Tribunalului Gorj are autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii V.G., P.M. şi, respectiv, C.E.
Prin Decizia nr. 8341 din 16 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-au admis recursurile declarate de reclamanţi, s-a casat decizia şi s-a trimis cauza pentru rejudecare acestei instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece sub un aspect considerentele deciziei recurate sunt contradictorii ori incomplete.
S-a arătat, în acest sens, că iniţial instanţa de apel a reţinut că în cauză operează prezumţia lucrului judecat, înţeleasă ca o constatare făcută printr-o hotărâre irevocabilă care nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre - fără a preciza dacă acordă prezumţiei o valoare absolută, conform art. 1200 alin. (4) C. civ., pe motiv că hotărârile anterioare privesc aceleaşi părţi, iar raporturile juridice dintre ele fiind deja soluţionate nu mai pot fi repuse în discuţie, sau dacă este vorba despre hotărâri pronunţate în contradictoriu cu alte părţi, dar care se bucură de prezumţia relativă a lucrului judecat, opusă terţilor ca fapt juridic şi care poate fi combătută de orice persoană interesată; apoi, aceeaşi instanţă a arătat că există autoritate de lucru judecat pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006 - conform art. 1201 C. civ. - fără a preciza de ce face această distincţie pentru o perioadă de timp determinată din cea vizată în prezentul proces.
A constatat instanţa superioară că, în realitate, hotărârile judecătoreşti avute în vedere de instanţa de apel au fost pronunţate în contradictoriu cu SC C.E.R. SA şi câtă vreme nu s-a făcut dovada că pârâta din prezenta cauză este una şi aceeaşi cu SC C.E.R. SA ori succesoarea în drepturi a acesteia, nu există temei pentru a se reţine excepţia autorităţii de lucru judecat şi nici prezumţia absolută a puterii lucrului judecat.
S-a mai argumentat că nici prezumţia relativă a lucrului judecat nu poate fi reţinută în cauză, deoarece faptul că o altă persoană juridică nu ar fi utilizat invenţia reclamanţilor într-o perioadă de timp care se suprapune total ori parţial, cu perioada de timp vizată în cauză, nu constituie o împrejurare în pericol de a fi contrazisă în acest nou litigiu.
Concluzionând că, pronunţându-se în mod greşit pe excepţie, instanţa de apel nu a mai analizat fondul cauzei - în baza art. 312 alin. (5) şi 314 C. proc. civ., instanţa de recurs a casat decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor pe fond.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Craiova sub nr. 200/54/2010.
Intimata pârâtă SC C.E.T. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, susţinând, în esenţă, că sentinţa este temeinică şi legală, întrucât începând cu anul 2004, cu ocazia retehnologizării prin programul A3, a fost implementată soluţia B. şi, în prezent, în baza contractului încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul DBE/ABB foloseşte această variantă a morii achiziţionată în baza contractului, iar reclamanţii nu pot pretinde drepturi pentru un produs achiziţionat de la un terţ.
A depus la dosar ca înscris nou contractul susmenţionat.
Examinând pe fond apelurile declarate de reclamanţi împotriva sentinţei civile 162/2008 a Tribunalului Gorj, conform îndrumărilor date prin decizia de casare, în raport de probatoriile administrate în cauză şi de dispoziţiile Legii nr. 64/1991 - incidente în speţă - instanţa de apel a apreciat că acestea sunt fondate şi au fost admise potrivit celor ce urmează.
Reclamanţii au făcut dovada că sunt titularii invenţiei „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune" - conform brevetului de invenţie - acordat în baza hotărârii din 30 iulie 1993 a O.S.I.M., reclamanta P.M. dobândind drepturile conferite de brevet cotitularului G.I. -pe baza contractului de cesiune din 18 februarie 2002, cesiune permisă de art. 45 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 având legitimare procesuală activă în cauză alături de cotitularii de brevet C.E. şi V.G. - şi, deci, dreptul de a pretinde drepturile băneşti echivalente cotei din economiile realizate de pârâtă prin aplicarea invenţiei.
Această calitate a reclamanţilor, nu a fost de altfel contestată de către pârâtă, aceasta, prin apărarea formulată, susţinând însă că nu mai aplică invenţia reclamanţilor începând cu anul 2004.
Prin hotărâri judecătoreşti anterioare, s-a stabilit că pârâta a folosit invenţia reclamanţilor în perioada 01 iulie 1999 - 31 mai 2003. In acest sens a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 332 din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Gorj în Dosarul nr. 3598/2003, menţinută prin Decizia nr. 1386 din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul P.D. a concluzionat că varianta actuală a instalaţiei de răcire a arborelui morii de cărbune folosită de pârâtă reprezintă doar o îmbunătăţire a invenţiei şi nu o nouă invenţie, întrucât are la bază acelaşi principiu de funcţionare.
S-a consemnat în raportul de expertiză în mod expres că varianta de retehnologizare tip program A3 - este o variantă îmbunătăţită tehnologic a ideii autorilor invenţiei brevetate cu brevetul din 1991 - că ideea de bază a invenţiei reclamanţilor stă la baza soluţiei din programul de retehnologizare A 3 aplicat din 2004 în cadrul C.E.T Turceni.
S-a mai consemnat că soluţia brevetată se deosebeşte de soluţia B. - program de retehnologizare A 3 ca şi componentă, ca formă şi dimensiuni, dar ambele soluţii au la bază acelaşi principiu de funcţionare, respectiv, că vehiculează apa prin ax, prin pompare şi nu prin absorbţie, aşa cum funcţionează soluţia B. licenţa 76.
Pârâta nu a făcut dovada că pentru varianta folosită din 2004 a obţinut un nou brevet - care să ateste că reprezintă un produs nou ori un procedeu nou.
Pe de altă parte, aceasta nu putea aduce modificări invenţiei fără consimţământul titularilor de brevet, pentru că astfel, sunt afectate drepturile conferite acestora, în acest sens, fiind dispoziţiile art. 32-38 din Legea nr. 64/1991.
Printre drepturile conferite de lege titularilor invenţiei, sunt şi drepturile patrimoniale constând în efectele economice sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei. Aceste drepturi se stabilesc pe bază de contract încheiat de titularul brevetului cu solicitantul, conform art. 36 din Legea nr. 64/1991.
Cum pârâta refuză încheierea contractului, iar conform art. 969 C. civ. convenţia presupune acordul părţilor ce nu poate fi suplinit de instanţă - s-a apreciat că în mod corect s-a respins primul petit al acţiunii.
Însă, pârâta beneficiind de rezultatele economice ale invenţiei reclamanţilor, datorează acestora procentul de 10% din aceste economii, conform Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.
Din calculul cuprins în raportul de expertiză, necontestat de părţi - rezultă că valoarea acestui procent este de 666.769,40 lei, care se repartizează reclamanţilor potrivit procentelor stabilite prin brevet astfel:
V.G. - 37,5 %, respectiv 250.038,50 lei; P.M. - 37,5 %, respectiv 250.038,50 lei; C.E. - 25 %, respectiv 166.692,40 lei.
Faţă de toate aceste considerente şi în baza art. 296 C. proc. civ., apelurile reclamanţilor au fost admise, sens în care s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei şi în consecinţă a fost admis capătul de cerere privind drepturile de autor şi cele conexe cuvenite titularilor de brevet, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor aceste drepturi potrivit sumelor menţionate anterior.
În baza art. 274 C. proc. civ., s-a dispus obligarea pârâtei şi la cheltuielile de judecată suportate de aceştia pe parcursul procesului, constând în onorariu apărător, onorariu expert care, conform chitanţelor depuse la dosar, sunt în sumă de 9.600 lei pentru reclamantul V.G., de 12.900 lei pentru reclamantul C.E. şi de 400 lei pentru reclamanta P.M.
În termen legii, împotrivi acestei decizii, invinuita P.M. şi pârâta au formulat recurs, pârâta prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă, la termenul de azi, în şedinţă publică, a declarat că renunţă la judecarea recursului său, sens în care Înalta Curte va lua act de această manifestare de voinţă cu titlu de act de dispoziţie procesuală, posibil în baza principiului disponibilităţii părţilor, s-a procedat la legitimarea reclamantei şi consemnarea voinţei sale în cuprinsul practicalei.
Recurenta pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor şi menţinerii în totalitate a sentinţei pronunţate de către Tribunalul Gorj.
În subsidiar, recurenta a solicitatat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, pentru administrarea de probe noi.
Totodată, prin motivele de recurs, recurenta a solicitat ss. se dispună, în temeiul art. 300 alin. (3) C. proc. civ., suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea recursului.
Având în vedere că la termenul de azi, primul în recurs, se procedează la judecarea căii de atac, cererea de suspendare a executării deciziei a rămas fără obiect, astfel că nu vor mai fi redate motivele acestei cereri formulate de recurenta reclamantă în cuprinsul cererii de recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurenta pârâtă, în ce priveşte teza de recurs prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de apel a reţinut că SC C.E.T. SA beneficiază de rezultate economice ale invenţiei autorilor.
De asemenea, s-a menţionat că din calculul cuprins în raportul de expertiză, necontestat de părţi, a rezultat că valoarea acestui procent este de 666.769,4 lei. Față de aceste concluzii, în baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelurile reclamanţilor si a schimbat în parte sentinţa, în sensul că s-a admis capătul de cerere privind drepturile de autor şi cele conexe cuvenite titularilor de brevet şi a dispus obligarea sa să plătească reclamanţilor aceste drepturi.
Recurenta pretinde că motivele de admitere a apelului sunt in contradictoriu cu suplimentul la raportul de expertiză întocmit de acelaşi expert, P.D., care a revenit asupra obiectivului din raportul de expertiză, anume, cel privind calculul efectiv al economiilor, şi a concluzionat că acesta nu poate fi efectuat, deoarece datele privind preturile ansamblurilor (arbori şi rotori moară) au fost comunicate în mai multe variante care prezentau foarte mari diferenţe de preţuri, situaţie ce ar fi condus la efectuarea unui calcul cu erori mari.
În consecinţă, nu s-a pus problema ca raportul de expertiză să fie contestat de pârâtă în ceea ce priveşte această valoare de 666.769,40 lei atâta vreme cât expertul a concluzionat că această sumă nu este corect calculată.
În ce priveşte motivul invocat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă a susţinut că instanţa a pronunţat o soluţie pe baza unei situaţii contradictorii constatate de expert în ceea ce priveşte calcului eficienţei economice, calcul pe care acesta nu l-a mai susţinut prin suplimentul la raportul de expertiză, realizând eroarea de calcul privind preţul dublu al unui rotor faţă de valoarea pe piaţă a unui rotor nou, de valoarea de reparaţie a unui rotor, precum şi de preţul componentelor acestuia, cu precizarea expresă că nu devine nefuncţional în totalitate, ci se uzează doar arborii.
Prin urmae, recurenta consideră că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu are temei legal, deoarece s-a decis obligarea sa la plata unor sume de bani conform raportului de expertiza, deşi acest raport concluzionează (în supliment) că acele calcule sunt eronate şi nu evidenţiază altele, mai mult, instanţa neadmiţând o nouă expertiză care să stabilească valoarea reală a economiei realizate de recurentă prin folosirea invenţiei.
Cu privire la plata drepturilor băneşti aferente perioadei 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2006, prima instanţă a reţinut în mod corect din probatoriul administrat că invenţia reclamanţilor nu mai este folosită de SC C.E.T. SA.
De asemenea, corect a reţinut tribunalul că reclamanţii au fost încunoştinţaţi încă din anul 2003 de către pârâtă că nu mai foloseşte invenţia lor şi ca din acel an (2003) şi până în prezent este folosită o variantă a invenţiei B. implementată cu ocazia retehnologizarii prin Programul A3.
Recurenta mai precizează că nici nu avea obligaţia de a înştiinţa pe reclamanţi despre încetarea folosirii invenţiei lor, întrucât între părţi nu a existat un contract; totuşi, societatea le-a adus la cunoştinţă acestora împrejurarea încetării folosirii invenţiei lor, aşa cum rezultă din Decizia nr. 1019 din 13 octombrie 2003 şi Nota de atenţionare din 09 noiembrie 2003, înaintate reclamanţilor cu adresa din 09 noiembrie 2003, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire.
Astfel, chiar şi din raportul de expertiză reiese că din anul 2004 pârâta folosesşte soluţia Programului de retehnologizare A3 - desen B., în baza contractului încheiat intre R.E.N.E.L. şi Consorţiul DBE/ABB, contract ce conţine toată moara de cărbune, inclusiv ansamblul răcire arbore.
În consecinţă, reclamanţii solicită drepturi pentru un produs achiziţionat de către SC C.E.T. SA (prin R.E.N.E.L.) de la Consorţiul DBE/ABB, odată cu întreaga moară şi care este un proiect B.
Recurenta nu foloseşte invenţia reclamanţilor începând cu luna august 2003 şi finalizată în luna octombrie 2003 conform Deciziei nr. 1019 din 13 octombrie 2003, decizie care prevede că: „Se renunţă la soluţia actuală Cap răcire definit de desenul P.S.219170-1.1.00 şi se va trece la soluţia modernă adoptată prin Contractul 6290 încheiat între R.E.N.E.L. şi Consorţiul DBE/ABB privind retehnologizarea Blocurilor 4 şi 5 Program A3, conform programului anexat."
Astfel, rotorul morii de cărbune D.G.S./100 a fost proiectat cu instalaţie de răcire a axului, care, pentru toate variantele utilizate, constă, în principiu, în injecţie de apă de răcire (printr-o ţeava sau furtun) prin centrul axului în timp ce acesta se roteşte.
Invenţia B. este o invenţie brevetată şi, mai mult decât atât, consacrată în tehnologia de producere a energiei electrice. Chiar de la construirea C.E.T. (T. Turceni) a fost folosit acest tip de invenţie B. la întreaga moara de cărbune, fiind o tehnologie recunoscută pe plan internaţional, înregistrată şi la O.S.I.M. Bucureşti.
Recurenta mai învederează că variantele utilizate de la punerea în funcţiune a SC C.E.T. SA au fost următoarele:
- Varianta iniţială, licenţa B. „Cap de răcire" desen L., utilizată începând cu anul 1975.
- Varianta II, denumita varianta "G.", soluţie brevetată cu B. Pentru aceasta variantă recurenta nu deţine desene de execuţie sau montaj; perioada probabilă de utilizare: 1987-1993.
- Varianta III, denumita varianta "D.", este realizată conform desenului de ansamblu "Cap răcire";
- pentru această variantă deţine desene de execuţie şi montaj, pe toate aceste desene menţionându-se: Proiectat ing. F.A., perioada probabilă de utilizare 1993-2003, unele desene au data 1992, altele -1994.
- Varianta IV (actuală) este cea implementata cu ocazia retehnologizării prin Programul A3, respectiv conform desenului "Ansamblu de răcire arbore" desen B., soluţie aplicată la blocurile 3, 4, 5 şi prin relevare la blocurile 1, 6, 7; perioada de utilizare: octombrie 2003 - în prezent.
- Varianta II este cea care a fost brevetată de către reclamanţii G.L., C.E. şi V.G.
Pe baza brevetului, autorii (reclamanţii) au cerut drepturi de autor şi pentru perioada cât s-a utilizat Varianta III, deşi aceasta nu era o invenţie a lor (deoarece aceasta nu a fost brevetată, întrucât data de soluţionare la O.S.I.M. a cererii de brevetare a fost stabilită în anul 2004, iar în acel an SC C.E.T. SA folosea deja Varianta IV desen B.).
Recurenta conchide că faţă de situaţia prezentată se constată că din probatoriul administrat reiese ca invenţia reclamanţilor nu mai este folosită de către SC C.E.T. SA, prima instanţă fiind cea care a reţinut în mod corect că prin adresa din 09 decembrie 2003, li s-a comunicat reclamanţilor că s-a renunţat la soluţia tehnică deţinută de ei, lucru ce rezultă din recomandatele cu confirmare de primire din data de 15 decembrie 2003, prin care se face dovada că încă din anul 2003 reclamanţii cunoşteau faptul ca s-a renunţat la aplicarea soluţiei brevetate de ei.
Pe de altă parte, invenţia reclamanţilor a fost utilizată şi la SC C.E.R. SA, fără ca reclamanţii să primească drepturi de autor, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 76 din 08 februarie 2007 a Tribunalului Gorj şi Decizia nr. 661 din 04 iunie 2007 a Curţii de Apel Craiova, unde s-a constatat în mod irevocabil că nu există asemănare între capul de răcire tip "G." al reclamanţilor şi capul de răcire tip B.
În cauză intimaţii reclamanţi nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs, ci au depus, pentru termenul de azi, concluzii scrise ce sunt ataşate la dosar.
Recursul pârâtei este nefondat, potrivit celor ce succed
Obiectul criticilor formulate prin motivele de recurs priveşte legalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de apel asupra cererii de acordare a drepturilor patrimoniale pentru perioada 1 ianuarie 2004 -31 decembrie 2006 solicitate de reclamanţi în calitatea de inventatori ai soluţiei 11 tehnice „Cap de răcire a arborelui morii de cărbune", protejate prin brevetul din 1993 emis de O.S.I.M. în favoarea titularilor G.I. (între timp, fiind succedat de cesionara P.M.), C.E. şi V.G.
Potrivit celor reţinute de instanţa de apel, pentru perioadele anterioare celei din prezenta cauză, aceştia au obţinut drepturile patrimoniale cuvenite pentru exploatarea invenţiei lor, în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991 şi a dispoziţiilor din Regulamentul de aplicare a legii, ultima hotărâre judecătorească fiind sentinţa civilă nr. 308 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 85 din 14 februarie 2007 a Curţii de apel Craiova şi a vizat perioada iunie - septembrie 2003 inclusiv, hotărâre în care s-a reţinut că în perioada analizată, pârâta a folosit soluţia tehnică brevetată de reclamanţi, fiind obligată la plata drepturilor patrimoniale în favoarea inventatorilor.
Criticile formulate prin motivele de recurs dezvoltă susţinerea potrivit căreia decizia este lipsită de temei legal, în condiţiile în care recurenta pârâtă (astfel cum pretinde) nu foloseşte varianta brevetată de reclamanţi (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) şi, în subsidiar, că despăgubirile au fost greşit determinate, pe baza concluziilor contradictorii dintre expertiză şi suplimentul la aceasta (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut pe baza concluziilor din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, că pârâta foloseşte şi în prezent varianta brevetată de reclamanţi prin Brevetul din 1993, (denumită varianta G., V., C.), soluţie care, încă din anul 1988 (de la prima aplicare experimentală pe o moară în cadrul Termocentralei Turceni, dar şi ulterior brevetării), a suferit unele modificări tehnologice ce au condus la perfecţionarea sa.
Totodată, însăşi V.B. prezintă asemănări cu varianta reclamanţilor, însă, soluţia tehnică a acestora se află sub protecţia titlului de proprietate industrială menţionat, pe când variantele îmbunătăţite tehnologic şi despre care recurenta susţine că sunt diferite de soluţia protejată în favoarea reclamanţilor, nu beneficiază de protecţia vreunui brevet, de natură a conferi legitimitate actelor de utilizare ale pârâtei.
Din aceeaşi expertiză a reieşit cu certitudine că varianta brevetată de reclamanţi, dar într-o formă perfecţionată, a fost folosită în perioada 2003-2008 prin înglobarea ei în programul de retehnologizare A3.
În consecinţă, în absenţa acordului inventatorilor pentru exploatarea invenţiei şi a remunerării corespunzătoare a acestora potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/1991 (în forma republicată a legii din M. Of. Nr. 75 din 15 octombrie 2002), temeiul acordării despăgubirilor în prezenta cauză este unul delictual (sens în care sunt dispoziţiile art. 63 alin. (1) din lege), între părţi nefiind încheiat un contract.
Ipoteza de recurs reglementată de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. priveşte situaţia unor considerente contradictorii ce se regăsesc în decizia atacată, iar nu ipoteza în care unele dintre probele cauzei nu concordă, astfel cum susţine reclamanta această critică, caz în care înalta Curte constată că această critică priveşte aprecierea dată de instanţa de apel materialului probator administrat în cauză şi coroborării dovezilor administrate, fiind o critică de netemenicie şi care tinde la schimbarea situaţiei de fapt reţinute de curtea de apel; aşa fiind, aceste susţineri exced unui control de legalitate, posibil de realizat de instanţa de recurs doar pentru motivele din art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.
Pentru determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, Înalta Curte constată că acestea au fost stabilite în expertiza efectuată în cauză, prin aplicarea criteriilor legale prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 care prevăd „Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcţie de efectele economice şi/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcţie de aportul economic al invenţiei.", expertul procedând la stabilirea totalului economiilor realizate de recurentă în perioada ce face obiectul litigiului la care s-a aplicat procentul de 10%, cu titlu de recompensă cuvenită inventatorilor, potrivit dispoziţiilor din Regulamnetul de aplicare a Legii nr. 64/1991 (Regula 79 din H.G. nr. 499/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a legii, în vigoare în perioada vizată în acest litigiu).
Înalta Curte constată că recurenta invocă cele reţinute prin sentinţa civilă nr. 76 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Gorj şi Decizia civila nr 661 din 4 iunie 2007 a Curţii de apel Craiova cu privire la lipsa de asemănare dintre Capul de răcire tip „G." al reclamanţilor şi capul de răcire tip B. folosit la SC C.E.R. SA, fără a dezvolta susţineri de nelegalitate decurgând din adevărul judiciar pe care această hotărâre se prezumă că îl exprimă.
De altfel, această chestiune a făcut obiectul casării dispuse de Înalta Curte prin Decizia civilă nr. 8341 din 16 octombrie 2009, dată fiind împrejurarea că în prima decizie dată în apel, curtea de apel a soluţionat nelegal calea de atac pe calea excepţiei autorităţii de lucru judecat, fără a se face distincţia între efectul pozitiv al puterii de lucru judecat şi cel negativ al aceleiaşi excepţii legale absolute şi fără a se reţine că între cele două societăţi (C.E.R. şi recurentă) există identitate sau că recurenta este succesoarea în drepturi a C.R.
În realitate, hotărârea judecătorească în discuţie este lipsită de relevanţă, întrucât în cauza de faţă a avut valorea unui fapt juridic ce a fost răsturnat prin proba contrară, dacă se acceptă că este demonstrată premisa că ambele societăţi utilizau aceeaşi variantă îmbunătăţită, perfecţionată a invenţiei brevetate de reclamanţi.
Având în vedere cele anterior expuse, în baza principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, se va lua act de renunţarea recurentei reclamante P.M. la judecarea recursului, în timp ce recursul pârâtei va fi respins ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea reclamantei P.M. la judecarea recursului declarat împotriva Deciziei nr. 76 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, îndreptată prin încheierea din şedinţa publică de la 9 iunie 2010.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C.E.T. SA, împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta pârâtă la plata a câte 4.000 lei către intimaţii P.M. şi C.G.E. şi a 3.500 lei către intimatul V.G., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5613/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3598/2011. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
