ICCJ. Decizia nr. 3598/2011. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3598/2011
Dosar nr. 3665/117/2008
Şedinţa publică din 3 mai 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj şi încheierea de îndreptare a erorii materiale nr. 118/CC din 30 iunie 2009, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de reclamanta SC G.I.E. SRL Cluj-Napoca împotriva pârâtului Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, fiind anulată parţial Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA (art. 2) şi stabilindu-se cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul în suprafaţă de 2.498 mp situat în localitatea Gilău, categoria de folosinţă arabil extravilan, cu ieşire la DN 1, tarlaua 19, identificat prin nr. cadastral 3037, 3040, la suma de 578.037 lei, reprezentând echivalentul a 162.370 euro, pârâta fiind obligată să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 7.965 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA, s-a aprobat acordarea despăgubirii pentru imobilul expropriat în cuantum de 151.340,33 lei, reprezentând echivalentul sumei de 42.466 euro.
Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de experţii P.T., T.M. şi Ş.M.R. a concluzionat în sensul că valoarea reală a terenului în suprafaţă de 2.498 mp, la data de 22 aprilie 2008, este în sumă de 162.370 euro. Experţii au avut în vedere evaluarea de 65 euro/mp, astfel încât, la cursul menţionat în Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008, emisă de către pârâtă, de 3,56 lei/euro, valoarea în lei a despăgubirii este în sumă de 578.037 lei.
Excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor au fost respinse ca neîntemeiate, deoarece, în calitate de proprietar a terenului, aspect reţinut şi în cuprinsul hotărârii contestate şi din extrasul C.F. Gilău, reclamanta are legitimare procesuală activă şi justifică interes pentru promovarea prezentei acţiuni.
În baza dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, a fost anulată parţial Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 a CN A.D.N.R. SA (art. 2) şi s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei la suma de 578.037 lei, reprezentând echivalentul a 162.370 euro.
Împotriva acestei sentinţe, au decalrat în termen legal apel reclamanta, pârâtul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, fiecare criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 311A din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, au fost admise toate cele trei apeluri, sentinţa apelată a fost în parte schimbată, instanţa stabilind un cuantum al despăgubirilor la nivelul sumei de 73.691 euro: au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei, că în chiar în cuprinsul hotărârii contestate se recunoaşte calitatea reclamantei de titulară a dreptului de proprietate raportat la C.F. Gilău, situaţie în care s-a apreciat că are interesul să solicite stabilirea cuantumului despăgubirilor cu respectarea criteriilor prevăzute de lege.
S-a apreciat, totodată, că cererea privind anularea parţială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu este inadmisibilă cum susţine pârâtul, întrucât, chiar fiind vorba de un act administrativ unilateral, acesta nu poate fi doar revocat, pentru că atare măsură ar echivala cu încălcarea accesului la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, fiind chiar exceptat de la controlul în contencios, având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru că într-o lege specială organică se prevede o procedură distinctă pentru modificarea sau desfiinţarea ei.
Prima instanţă a mai apreciat că cenzurând hotărârea de stabilire a despăgubirilor, instanţa este chemată ea însăşi să statueze asupra cuantumul acestora, fiind absurd să oblige expropriatorul la emiterea unei alte hotărâri în acest sens, acesta fiind chiar obiectul controlului judecătoresc.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în faţa primei instanţe a stabilit valoarea terenului având în vedere metoda comparaţiei bonitare, ţinând seama de amplasamentul lui şi caracteristicile tehnice ale acestuia, precum şi preţul terenurilor similare din aceeaşi zonă, expertizele depuse în apel de pârât pentru comparaţie, fiind întocmite de alţi experţi şi referindu-se la terenuri cu alte caracteristici decât cel obiect al litigiului, aşa cum corect a susţinut reclamanta în întâmpinare.
Cu toate acestea, aşa cum a rezultat din răspunsul la obiecţiunile instanţei de apel şi expertiza iniţială, traseul autostrăzii Transilvania a determinat creşteri de preţ de 2-3 ori la terenuri. Astfel, 1 mp din terenul obiect al litigiului valora la data emiterii hotărârii contestate 29,5 euro, conform metodei comparaţiei prin bonitare, iar aceasta ar fi fost valoarea şi la data întocmirii raportului de expertiză, însă, experţii au aplicat un coeficient de 2,2 raportat la metoda de calcul utilizată, tocmai în considerarea împrejurării că începerea demersurilor pentru construirea autostrăzii Transilvania a determinat o creştere substanţială a preţurilor terenurilor din zonă.
În realitate, statul expropriator nu poate fi obligat la o dublă reparaţie, ci doar la plata contravalorii terenului raportat la data exproprierii, nicidecum la plata creşterii de valoare datorată tocmai exproprierii.
De altfel, această împrejurare rezultă şi din contractul de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al reclamantei, autentificat la data de 3 iunie 2005, potrivit căruia aceasta a plătit un preţ de 182.894 euro pentru suprafaţa totală de 9.626 mp teren, nefiind cu putinţă ca, pentru mai puţin de 1/3 din această suprafaţă, chiar la nivelul anului 2008 (mai cu seamă în condiţii de recesiune economică), să se achite o despăgubire de aproape aceeaşi valoare (respectiv, 162.370 euro pentru 2.498 mp).
Din acest considerent, curtea de apel a redus cuantumul despăgubirilor de la 65 euro/mp la 29,5 euro/mp, adică, pentru întreaga suprafaţă de teren, de la 162.370 euro, la 73.691 euro.
În ceea ce priveşte data la care se raportează cursul valutei, s-a apreciat că aceasta trebuie să fie data plăţii, pentru ca reclamanta expropriată să nu fie în vreun fel prejudiciată, în condiţiile în care această sumă nu a fost achitată de expropriator, nefiind normal ca ea să suporte condiţiile fluctuaţiei valutare.
În acelaşi timp, s-a apreciat că nu există nicio justificare pentru a se raporta cuantumul despăgubirilor în euro din momentul întocmirii raportului de expertiză, la valoarea euro din momentul emiterii hotărârii de expropriere.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor poate fi avut în vedere doar unul dintre aceste momente, fie momentul emiterii hotărârii de către comisia specială, în măsura în care despăgubirile au fost corect stabilite de aceasta şi, în controlul judecătoresc, instanţa respinge contestaţia, fie momentul întocmirii raportului de expertiză pentru situaţia în care, stabilindu-se că, în realitate, cuantumul despăgubirilor a fost sub valoarea de circulaţie a imobilului, instanţa admite contestaţia şi majorează cuantumul.
S-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. pentru compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.
În termen legal, împotriva acestei decizii au formuat recurs reclamanta şi pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.
1. Reclamanta, în susţinerea recursului, s-a prevalat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor sale, susţine că decizia recurată este dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care dispune că: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administratitiv teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza (...)”.
Or, în expertiza efectuată la dosar, cei trei experţi au arătat că la data emiterii cererii de expropriere valoarea terenului era de 29,5 euro/mp, iar la data efectuării raportului de expertiza, valoarea era de 65 euro/mp.
În aceste condiţii, instanţa era obligată să stabilească cuantumul despăgubirilor în funcţie de valoarea de circulaţie a terenului la data efectuării raportului de expertiza, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, neexistând un temei legal pentru stabilirea acesteia în mod aleatoriu.
2. Recurentul pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, s-a prevalat, de asemenea, de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut că instanţa de apel s-a pronunţat cu greşita aplicare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, coroborat cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, se arată că instanţele de fond şi de apel, în mod eronat au respins excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ceea ce este rezultatul unei greşite interpretări a probatoriului administrat în cauză.
Analiza calităţii procesuale porneşte de la existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii. Or, interesul intimatei-reclamante nu este născut, actual, direct şi nu este personal.
Astfel, se solicită instanţei să constate că atât în Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 76/2008 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, cât şi în procesul-verbal aferent, s-a stabilit că apelanta-reclamantă este doar o persoană aparent îndreptăţită la despăgubire.
Aceasta întrucât s-a stabilit identitatea dintre terenul expropriat identificat şi imobilul intimatei-reclamante identificat topografic - a se vedea extrasul de C.F. depus la dosarul cauzei în susţinerea calităţii intimatei-reclamante.
Pe de altă parte, instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond de anulare parţială a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008, cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, întrucât, Hotărârea nr. 76 din 23 aprilie 2008 de stabilire a cuantumului despăgubirilor a fost emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 şi al H.G. nr. 245/2008, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale in vigoare.
Pârâta mai învederează că prin cererea de apel a enunţat modalitatea în care urmează să se deconsemneze despăgubirea aferentă imobilului expropriat, precizând că nu este necesară anularea Hotărârii de stabilire a despăgubirii.
Astfel, în măsura în care instanţa va stabili o despăgubire mai mare decât cea acordată prin Hotărârea nr. 76/2008, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza acesteia - în temeiul art. 11 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, iar plata restului de despăgubire se va face de către pârâtă în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia - în temeiul art. 9 teza ultima din Legea nr. 198/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unui litigiu întemeiat pe Legea nr. 198/2004 poate dispune cel mult obligarea pârâtei la plata despăgubirii astfel cum a fost stabilită pe cale judiciară, anularea hotărârii nefiind posibilă potrivit legii.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că o asemenea acţiune în constatarea nulităţii este admisibilă întrucât, în caz contrar, ar fi îngrădii accesul la justiţie al reclamantei.
În realitate, inadmisibilitatea unei asemenea acţiuni nu echivalează cu imposibilitatea accesului la o instanţă, reclamanta având posibilitatea să solicite majorarea cuantumului despăgubirii în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, fără a fi necesară anularea prealabilă a hotărârilor.
Din cele arătate, rezultă că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii a fost emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, astfel că nu există vreun motiv de nulitate la momentul emiterii actului unilateral.
Aceeaşi recurentă mai susţine că, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri criticabile sub aspectul legalităţii, pornind de la o greşită interpretare a probelor.
Astfel, valoarea despăgubirii aferente imobilului expropriat a fost determinată pe baza unui raport întocmit de către un evaluator autorizat şi aprobat de Guvernul României prin emiterea H.G. nr. 245/2008, membru al A.N.E.V.A.R.
Evaluarea a fost făcută şi prin raportare la valoarea de piaţă care reprezintă suma estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, printr-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză, prudent şi fară constrângeri.
Însă, în cazul exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piaţă, astfel că în raportul de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor.
Această valoare specială este legată de un element extraordinar (exproprierea), care oferă un supliment de valoare, mai mare decât valoarea de piaţă.
În plus, mai arată recurentul, despăgubirile au fost verificate şi aprobate de Guvern, dar cu toate acestea, instanţele de fond şi de apel, în lipsa oricăror dovezi, au majorat în mod eronat cuantumul despăgubirilor stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008 şi a H.G. nr. 245/2008.
Soluţia instanţei de fond s-a fundamentat exclusiv pe raportul de expertiză tehnică judiciară, raport întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; în acest sens, pârâta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Pe de altă parte, recurentul mai arată că soluţia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală întrucât nu conţine în considerentele sale nicio referire cu privire la modalitatea de calcul a cuantumului despăgubirii stabilite pentru imobilul expropriat.
Pârâtul învederează că a evidenţiat încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi, pentru acest motiv, a solicitat instanţei să constate că se impune readministrarea probei cu expertiză tehnică.
Or, deşi instanţa de apel a apreciat că prin raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în mod eronat, a fost ignorată cu desăvârşire cererea de probatorii formulată de pârât, respectiv, solicitarea justificată de efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii.
În plus, deşi pârâta a evidenţiat faptul că imobilul teren expertizat se află în raza administrativă a com. Gilău, iar comisia de experţi a procedat la determinarea valorii de piaţă prin raportare la preţurile practicate în zona com. Floreşti şi Gilău, instanţa de apel nu apreciat ca fiind pertinentă o nouă expertiză judiciară.
Mai mult, deşi la termenul de judecată din data de 07 octombrie 2009 instanţa de apel a respins nemotivat cererea de administrare a unei noi expertize, din oficiu, a dispus completarea raportului întocmit la fondul cauzei de către aceiaşi experţi cu un obiectiv care încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, solicitând aceloraşi experţi care au stabilit valoarea de 65 de euro/mp în mod vădit eronat, să stabilească despăgubirea la momentul exproprierii terenului.
În răspunsul la solicitarea instanţei se constată că: acesta nu a fost formulat de către Comisia de experţi, ci exclusiv de către dl. Ing. P.T.; pe de altă parte, dl. ing. P.T. a comunicat instanţei de apel printr-o adresă separată că nu mai figurează pe lista experţilor judiciari; cu toate acestea, deşi instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a redus cuantumul despăgubirilor stabilite de către instanţa de fond de la 162.70 euro la 73.691 curo, în lipsa oricăror dovezi privind valoarea reală a imobilului expropriat, a apreciat totuşi că se impune majorarea cuantumului despăgubirii stabilite în temeiul Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 76 din 23 aprilie 2008 şi a H.G. nr. 245/2008.
În consecinţă, recurenta solicită a se constata că instanţa de apel nu a analizat fondul obiecţiunilor pe care le-a formulat la raportul de expertiză întocmit la fond, după cum a ignorat cererea privind efectuarea unei contraexpertize motivată de obiecţiunile pertinente formulate în primă instanţă şi respinse nejustificat de instanţa de fond.
Ca atare, prin refuzul nemotivat de încuviinţare a probei cu contraexpertiză, s-au încălcat drepturile procesuale ale pârâtei şi i-au fost grav grav prejudiciate interesele.
În recurs, s-au depus înscrisuri noi în completarea celor din etapele procesuale anterioare, anume, contracte de vânzare cumpărare a unor terenuri din unitatea administrativ teritorială de referinţă, pentru ilustrarea criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
La termenul de azi, recurenta reclamantă prin apărător a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de pârât în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., susţinându-se că cele dezvoltate cu titlu de critici în recurs nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte a apreciat că excepţia nulităţii se impune a fi respinsă, având în vedere că motivele dezvoltate de pârât în memoriul de recurs conţin şi critici de nelegalitate, ceea ce determină analizarea lor în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cum corect şi-a încadrat motivele şi recurentul pârât.
Pe de altă parte, referirile la greşita apreciere a materialului probator al cauzei, întrucât se constituie în critici de netemenicie, urmează a rămâne necenzurate de instanţa de recurs, în absenţa unei ipoteze legale în care să poată fi încadrate dintre cele experes şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Ca atare, dat fiind caracterul unitar al recursului, excepţia se constată a fi nefondată, iar recursul pârâtului va fi cercetat doar prin prisma criticilor de nelegalitate.
Ambele recursuri urmează a fi admise, potrivit celor ce se vor arăta.
Vor fi analizate mai întâi criticile formulate de pârât, întrucât cea din urmă critică a pârâtului ele este comună cu singurul motiv de recurs dezvoltat de reclamantă, anume, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de instanţa de apel, cu referire la criteriile utilizate pentru determinarea cuantumului despăgubirilor pe baza valorii de piaţă cu care se vând în mod obişnuit terenurile de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ teritorială şi a momentului de referinţă pentru stabilirea acestei valori: data exproprierii sau data efectuării rapotului de expertiză în instanţă.
Înalta Curte constată a fi nefondate criticile pârâtului în ce priveşte nelegala respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca şi a excepţiei lipsei de interes, susţinute prin aceea că prin Hotărârea nr. 76/2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a reţinut calitatea acesteia de „persoană aparent îndreptăţită” la primirea despăgubirilor, dată fiind incertitudinea cu privire la identitatea dintre terenul proprietatea reclamantei şi cel expropriat prin această procedură, respectiv, terenul de 2.498 mp identificat în C.F. Gilău; în mod evident, interesul procesual este o condiţie de excerciţiu a acţiunii civile, ce se verifică în persoana titularului cererii şi a dreptului sau interesului legitim afirmat, deci, a reclamantului cu calitate procesuală activă, susţineri arătate, de asemenea, în argumentarea acestei excepţii.
Asupra celor două excepţii instanţa de apel a dat o legală dezlegare în sensul respingerii lor, pe baza situaţiei de fapt reţinute în cauză, apreciindu-se că identitatea dintre cele două terenuri (cel proprietatea reclamantei şi cel expropriat) rezultă din extrasul de carte funciară de la fila 60 fond şi din conţinutul hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, constestate în cauză; pe cale de consecinţă, reclamanta fiind proprietarul expropriat este persoana care justifică interesul procesual cu toate însuşirile lui, pentru contestarea cuantumului despăgubirilor.
Cum în recurs situaţia de fapt nu poate fi modificată (iar prin motivele de recurs pârâtul nu a adus argumente în sensul incompletei sale stabiliri), Înalta Curte constată că aceste constatări sunt apte să conducă la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a reclamantei.
În ce priveşte pretinsa încălcare a dipoziţiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 care, în opinia recurentului pârât, nu permite anularea Hotărârii de expropriere şi de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către Comisia de aplicare a acestei legi speciale, fiind suficientă obligarea sa la plata unui cuantum superior al despăgubirilor, în cazul în care astfel rezultă din probele cauzei, Înalta Curte constată nefondate aceste susţineri.
Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 „(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.”
În plus, potrivit art. 18 din acelaşi act normativ, dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr. 33/1994, ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care prin aceasta nu se prevede altfel.
Înalta Curte apreciază că dispoziţiile anterior citate ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu prevăd decât posibilitatea persoanei expropriate de a se adresa justiţiei în cazul în care este nemultumită de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura administrativă a exproprierii, ceea ce nu se constituie decât într-o aplicaţie particulară a liberului acces la justiţie, principiu afirmat ca atare prin chiar legea fundamentală (art. 21 din Constituţie).
În ce priveşte însă soluţia pe care instanţa o va dispune în soluţionarea căii de atac a expropriatului, legea specială nu prevede reguli derogatorii de la codul de procedură civilă, pentru normele de procedură textele codului de procedură fiind normele de trimitere, conform art. 18 din Legea nr. 198/2004 invocat anterior.
Or, pentru a dispune modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite, instanţa de judecată nu poate dispune doar obligarea pârâtului la plata unui cuantum superior, fără a dispune anularea sau schimbarea dispoziţiei corespunzătoare din hotărârea contestată, pentru ca aceasta să aibe caracter executoriu; este ceea ce instanţele de fond au dispus, iar opţiunea între anularea (substituirea cuantumului din hotărârea administrativă cu noul cuantum al despăgubirilor stabilite în cadrul judecăţii) sau schimbarea dispoziţiei asupra căreia se intervine în urma procesului (cu consecinţa obligării doar la diferenţa de valoare), reprezintă o dispută teoretică ce nu prezintă nicio utilitate pentru speţa de faţă, legalitatea deciziei recurate nedepinzând de tranşarea acesteia.
Înlata Curte apreciază însă a fi fondate criticile formulate de recurentul pârât cu referire la încălcarea formelor de procedură privind completarea expertizei de specialitate, dispuse în apel.
Astfel, se constată că în mod real recurentul pârât pretinde că prin cererea de apel a solicitat curţii de apel efectuarea unei contraexpertize, solicitare respinsă de instanţă, curtea de apel dispunând însă la termenul din 7 octombrie 2009, din oficiu, completarea probei efectuate la fond, cu răspunsul aceloraşi experţi la un nou obiectiv, anume - evaluarea terenului şi a despăgubirilor, la data emiterii hotărârii contestate.
Fără îndoială că, administrarea unor probe noi sau suplimentarea celor deja administrate la prima instanţă intră în puterea de apreciere a instanţei de apel decurgând din modalitatea de aplicare a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care instanţa de recurs nu este în măsură să cenzureze aceste aprecieri ale instanţei anterioare, în dispoziţia privind respingerea probei cu contraexpertiză.
Însă, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia completării acestor probe în apel, intră sub incidenţa controlului de legalitate, fie pe temeiul art. 304 pct. 5, fie pe cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de textele analizate ca ignorate sau greşit aplicate.
În această materie, există dispoziţii speciale cu privire la administrarea probei cu expertiză, prevăzute de art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume expertiza se efectuează de un număr de trei experţi: unul desemnt de instanţă, unul de expropriator şi un al treilea, de persoanele supuse exproprierii.
Aceste norme au fost pe deplin respectate la prima instanţă. Constatarea anterioară este necesară, întrucât, de vreme ce instanţa de apel a optat pentru completarea probei efectuate la prima instanţă, era ţinută, potrivit principiului accesorium sequitur pricipale, de respectarea aceloraşi reguli cu privire la echipa de experţi, rigoare avută în vedere cu prilejul dispunerii probei, dar nu şi la momentul administrării ei.
Astfel, deşi s-a emis adresă cu solicitarea de a se răspunde acestui nou obiectiv tuturor celor trei experţi care au efectuat lucrarea la fond, doar unul dintre ei a răspuns solicitării instanţei, la fila 78 dosar apel, anume expertul judiciar, ing. P.T.; în cuprinsul completării la raportul de expertiză din 4 noiembrie 2009, conţinând punctul de vedere al acestuia cu privire la obiectivul nou stabilit, acest expert a comunicat instanţei, totodată, că începând din 28 septembrie 2009 a fost radiat din evidenţele biroului local de expertize.
Faţă de acestă ultimă informaţie, reiese că unicul expert ce a răspuns solicitării instanţei de apel nu mai avea abilitarea legală de a îndeplini atribuţii de expert judiciar, iar acestă realitate, coroborată cu absenţa răspunsului şi a celorlalţi doi experţi desemnaţi de părţi, în baza dispoziţiilor obligatorii ale legii, impuneau instanţei de apel, la acel moment procesual, pentru respectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, dispoziţia de a se efectua o nouă expertiză de o altă echipă de experţi desemnaţi în aceleaşi condiţii prevăzute de textul invocat; măsura era una obiectivă, deoarece, din echipa de experţi nu mai putea face parte expertul judiciar radiat, completarea probei fiind accesorie întocmirii ei iniţiale, astfel cum s-a arătat.
Cu toate acestea, instanţa de apel bazându-se pe proba viciat administrată în apel, a schimbat soluţia primei instanţe în baza ei, ceea ce conduce la constatarea încălcării dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., vătămarea părţilor ai căror mandatari legali nu au comunicat punctul lor de vedere instanţei faţă de obiectivul nou stabilit în apel, fiind evidentă.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este susceptibil de încadrare în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu în art. 304 pct. 9, fiind suficient prin el însuşi să conducă la casarea deciziei recurate şi trimiterea ei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Întrucât criticile formulate de recurenta reclamantă priveşte modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin pentru exproprierea terenului în litigiu, implică evaluări din perspectiva aplicării prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte apreciază că aceste motive nu pot fi analizate la acest moment, fiind prematur, în absenţa unei probe valabil administrate în apel, completarea la raportul de expertiză, fiind nulă aşa cum s-a arătat, şi, prin urmare, inaptă să producă vreun efect juridic.
Însă, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi aceste susţineri ale reclamantei, în privinţa criteriilor pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, urmând a se porni de la cele expres menţionate în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu referire la momentul la care experţii trebuie să se raporteze; se vor avea în vedere şi probele noi administrate în recurs (dovedirea unor tranzacţii pentru terenuri similare din aceeaşi unitatea administrativ teritorială) şi orice alte probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. va admite ambele recursuri şi va casa decizia atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC G.I.E. SRL şi de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 311/A din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3665/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
