ICCJ. Decizia nr. 281/2011. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 281/2011
Dosar nr. 3987/1/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 569 din 23 martie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa soluţionării cererii de revizuire formulate de SC M.T. SA în contradictoriu cu Sindicatul L.I.C.O.S. Târgovişte.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a făcut aplicarea dispoz. art. 323 alin. (2) cu referire la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
S-a reţinut că în speţă, a fost formulată cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi a deciziei civile nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, care a confirmat, prin respingerea recursului, sentinţa menţionată) revizuenta susţinând că acestea sunt potrivnice altor hotărâri pronunţate între aceleaşi părţi.
În situaţia motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dacă pricina a fost judecată şi în recurs, iar cererea de revizuire este găsită întemeiată se dispune atât anularea hotărârii de fond, cât şi a instanţei de recurs (chiar şi în ipoteza în care instanţa de recurs doar a confirmat sentinţa instanţei de fond), astfel încât contrarietatea cu hotărârea pronunţată în primul litigiu vizează nu numai hotărârea primei instanţe, ci şi pe aceea a instanţei de recurs.
Faţă de aceste considerente şi de dispoz. art. 323 alin. 2 C. proc. civ., s-a apreciat că aparţine competenţa de soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se în consecinţă, soluţia de declinare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Sindicatul L.I.C.O.S. Târgovişte, care a susţinut că, în parte, soluţia are caracter nelegal.
Astfel, Curtea de Apel Ploieşti era competentă să judece starea de contrarietate între mai multe hotărâri toate aparţinând Tribunalului Dâmboviţa, respectiv. 1) sentinţa civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentinţa nr. 1326 din 2 decembrie 2005; 2) sentinţa civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentinţa civilă nr. 1211 din 18 septembrie 2006; 3) sentinţa civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentinţa civilă nr. 154 din 14 februarie 2007; 4 sentinţa civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 contradictorie cu sentinţa civilă nr. 3044 din 19 iunie 2008.
Fiind vorba aşadar, de hotărâri ale tribunalului, rezultă că instanţă mai mare în grad competentă să judece cererea de revizuire este curtea de apel, astfel încât în privinţa acestor sentinţe, indicate a avea caracter contradictoriu, nu trebuia să intervină declinarea.
Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să constate caracterul lor nefondat, faţă de următoarele considerente:
- Potrivit obiectului cererii de revizuire promovate în cauză, s-a susţinut existenţa caracterului contradictoriu şi existenţa situaţiei de încălcare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa, confirmată prin Decizia civilă nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, solicitându-se anularea acestor două hotărâri.
S-a pretins că prin pronunţarea acestor două hotărâri s-a statuat în sens contrar celor stabilite prin alte sentinţe ale Tribunalului Dâmboviţa (sentinţa nr. 1326 din 2 decembrie 2005; sentinţa nr. 1211 din 18 septembrie 2006; sentinţa nr. 154 din 14 februarie 2007).
Sub acest aspect, raportându-se la motivele cererii de revizuire, prima instanţă a reţinut în mod corect că obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de o hotărâre a tribunalului şi cea a curţii de apel care a finalizat judecata în recurs.
Despre aceste două hotărâri (sentinţa civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa şi Decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti), a căror anulare s-a pretins pe calea revizuirii, s-a susţinut că vin în contradicţie cu alte sentinţe ale Tribunalului Dâmboviţa.
În recursul declarat, pentru a se justifica o altă competenţă decât cea avută în vedere prin hotărârea de declinare, se pretinde că starea de contrarietate ar trebui analizată în mod separat, între sentinţa civilă nr. 1411 din 24 iunie 2009 şi toate celelalte sentinţe enumerate în cerere. O altă analiză ar trebui făcută raportat la Decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti şi aceleaşi sentinţe indicate aparţinând Tribunalului Dâmboviţa.
O astfel de susţinere ignoră pe de o parte, faptul că sentinţa nr. 1411 din 24 iunie 2009 şi Decizia nr. 2294 din 2 decembrie 2009 aparţin aceleiaşi judecăţi (dând împreună dezlegare irevocabilă aceluiaşi litigiu), neputându-se scinda analiza lor în sensul propus de către recurent (o analiză a contrarietăţii sentinţei în raport de alte sentinţe ale aceleiaşi instanţe şi separat, o analiză a contrarietăţii deciziei care a confirmat soluţia de primă instanţă în raport cu aceleaşi sentinţe menţionate).
Pe de altă parte, este ignorat însuşi obiectul cererii de revizuire, conform căruia s-a solicitat anularea atât a sentinţei, cât şi a deciziei curţii de apel, aşa încât primul termen al revizuirii nu este dat doar de o hotărâre a tribunalului.
Faţă de toate aceste considerente, rezultă că în cauză a avut loc o corectă aplicare a dispoz. art. 323 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a fost pronunţată soluţia de declinare a competenţei, criticile deduse judecăţii pe calea recursului fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul L.I.C.O.S. Târgovişte împotriva deciziei civile nr. 569 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2011. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 266/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
