ICCJ. Decizia nr. 277/2011. Civil. Anulare act. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 277/2011

Dosar nr. 15772 /180/2008

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3218 din 27 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 15722/180/2008 al Judecătoriei Bacău, s-a respins cererea formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâtul N.I., având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 29 august 2003 la BNP L.D., cerere formulată în condiţiile art. 581 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, recurs care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia civilă nr. 495 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Bacău.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a exercitat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 1305 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Decizia nr. 1305 din 25 octombrie 2009 a fost atacată cu recurs de către V.M. la data de 26 aprilie 2010, recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. 15772/180/2008.

În şedinţa publică din 19 ianuarie 2011, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, reţinând următoarele:

În conformitate cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Din interpretarea gramaticală a acestei dispoziţii legale, rezultă că dreptul de recurs există numai împotriva hotărârilor de fond, nesusceptibile de apel, precum şi în cazul hotărârilor pronunţate în apel, per a contrario, fiind inadmisibil recursul exercitat împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs.

Cum Decizia civilă nr. 1305 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă şi pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, este o decizie irevocabilă, aceasta nu mai poate forma obiect al unui nou recurs, astfel încât se impune respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de reclamantul V.M. împotriva acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul V.M. împotriva deciziei civile nr. 1305 din 26 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 277/2011. Civil. Anulare act. Recurs