ICCJ. Decizia nr. 2925/2011. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2925/2011
Dosar nr. 1128/121/2009
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul I.A. a solicitat anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008 şi constatarea nulităţii divizării SC A.R. SA prin desprinderea unei părţi din patrimoniul social al societăţii divizate şi transmiterea către o societate nou înfiinţată SC D.M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SA
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că nulitatea divizării rezultă din faptul că nu a fost adoptată o hotărâre de admitere în principiu, administratorii nu au fost împuterniciţi prin hotărâre de acţionarii societăţii pentru întocmirea proiectului de divizare, au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 239 şi art. 2432 din Legea nr. 31/1990, iar cauza, scopul actului juridic este fals. A mai arătat că scopul real al divizării este înlăturarea miilor de acţionari persoane fizice, pentru ca acţionarul majoritar B.I.L. sa rămână cu activele semnificative şi că această divizare reprezintă un caz particular de abuz de majoritate al acţionarului majoritar faţă de acţionarii minoritari şi în consecinţă, a considerat că divizarea este nulă iar Hotărârea nr. 1/2008 anulabilă şi în raport cu prevederile art. 136 din lege.
Prin sentinţa comercială nr. 2245 din 02 iunie 2010, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea, a dispus anularea Hotărârii A.G.E.A. a SC A.R. SA nr. 1 din 29 august 2008 şi a declarat nulă divizarea SC A.R. SA prin desprinderea unei părţi din patrimoniul societăţii divizate şi transmiterea lui către SC D.M. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 29 august 2008, adunarea generală extraordinară a acţionarilor SC A.R. SA a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat proiectul de divizare al SC A.R. SA nr. 30 din 30 iunie 2008 publicat în M. Of. al României nr. 3958 din 21 iulie 2008, proiect ce prevede desprinderea şi constituirea SC D.M. SA, către care se transmite o parte din patrimoniul societăţii divizate. Totodată, s-a aprobat şi reducerea capitalului social al SC A.R. SA ca urmare a divizării cu suma de 100.000 lei, de la 930.000 lei la 830.000 lei prin anularea unui număr de 1.000.000 acţiuni cu valoare nominală de 0,10 lei fiecare.
Ca efect al reducerii de capital datorată divizării, art. 6.1 şi art. 6.2 din actul constitutiv al SC A.R. SA s-a modificat, în consecinţă. în acest caz, divizarea s-a realizat într-o singură etapă, fiind adoptată o singură hotărâre.
S-a mai reţinut că art. 241 din Legea nr. 31/1990 republicată prevede că administratorii societăţilor care urmează a participa la divizare vor întocmi proiectul de divizare care va cuprinde menţiunile prevăzute la lit. a)-k) ale acestui articol, operaţiunea de divizare fiind un proces cu mai multe etape.
Prima etapă a divizării se referă la adoptarea hotărârii de divizare şi însărcinarea administratorilor cu elaborarea proiectului de divizare, iar cea de-a doua este divizarea propriu-zisă, când organele statutare aprobă divizarea conform proiectului întocmit de administratori, ce poate suferi şi modificări.
S-a apreciat că operaţiunea de divizare prin desprinderea unei părţi din patrimoniul SC A.R. SA şi transferarea acesteia ca întreg unei societăţi care este astfel constituită, SC D.M. SA, în schimbul alocării de părţi sociale ale societăţii beneficiare către acţionarii societăţii care transferă activele, nu respectă nici una dintre cele două reguli mai sus enunţate, operaţiunea de divizare realizându-se într-o singură etapă, situaţie care a făcut posibilă încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 republicată.
În convocarea publicată în M. Of. din 25 iulie 2008 s-a prevăzut că, în urma reducerii capitalului social al societăţii, ca efect al divizării, art. 6.2 privind structura acţionariatului se modifică arătându-se textul integral al articolului. S-a considerat că în acest mod s-au încălcat dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Lege a căror respectare este obligatorie, textul având caracter imperativ. Astfel, la data publicării convocării adunării generale extraordinare, convocare ce conţine şi textul integral al propunerilor de modificare a actului constitutiv, nu se împlinise termenul înlăuntrul căruia acţionarii societăţii divizate aveau dreptul de a opta pentru a deveni asociaţi ai societăţii beneficiare sau de a se retrage din societatea ce urma a se diviza.
Astfel, proiectul de divizare s-a publicat în M. Of. la data de 21 iulie 2008 iar în cuprinsul proiectului s-a stabilit prin art. 9 că acţionarii societăţii divizate au dreptul să opteze fie pentru retragerea din societatea divizată, fie să devină asociaţi ai societăţii beneficiare în termen de 10 zile de la data publicării proiectului de divizare în M. Of., termenul calculându-se prin luarea în calcul atât a zilei de 21 iulie 2008, cât şi a ultimei zile adică, data de 30 iulie 2008. Convocarea adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru a se hotărî divizarea s-a publicat în M. Of. pe data de 25 iulie 2008, fără a se respecta dreptul de opţiune al acţionarilor.
Pe de altă parte, în cazul divizării, legea conferă acţionarilor, care nu sunt de acord cu o hotărâre de divizare, dreptul de a se retrage dintr-o societate pe acţiuni, cu toate implicaţiile de ordin financiar la care vor putea fi supuse societăţile din care acei acţionari se vor retrage. Astfel, dreptul de a opta pentru a deveni acţionar al societăţilor nou înfiinţate nu este prevăzut de lege, ci doar dreptul de a se retrage din societatea divizată.
Aceasta deoarece, în cazul în care acţionarii nu se retrag, divizarea are ca efect repartizarea către acţionarii societăţii divizate de părţi sociale, la societăţile beneficiare, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare.
în consecinţă, instanţa a apreciat că proiectul de divizare încalcă prevederile art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990 deoarece nu conţine informaţiile specifice şi esenţiale referitoare atât la situaţia pasivelor prin descrierea exactă a acestora şi la condiţiile alocării de părţi sociale, la societatea nou înfiinţată.
Acţionarii societăţii divizate devin asociaţi ai societăţii beneficiare în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de divizare conform art. 250 alin. (1) lit. b) din Lege, astfel, toţi acţionarii societăţii divizate devin asociaţi ai societăţii beneficiare şi nu doar anumiţi acţionari, cum s-a întâmplat în speţă.
Pentru aceste considerente, s-a reţinut că divizarea astfel realizată aduce atingere drepturilor de acţionar ale reclamantului deoarece în contul activelor preluate de la societatea divizată al cărei acţionar este, acesta nu a primit nimic, rămânând acţionar la societatea divizată al cărui activ a fost semnificativ redus.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC A.R. SA Galaţi, iar prin Decizia nr. 23/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a admis apelul pârâtei SC V.A. SA, în calitate de succesoare în urma fuziunii prin absorbţie a SC A.R. SA, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins ca nefondată acţiunea reclamantului I.A.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii divizării pentru lipsa hotărârii de principiu privind divizarea, impusă de dispoziţiile art. 239 din Legea 31/1990, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2432 din Legea 31/1990, pentru existenţa unei cauze ilicite, imorale şi contrare ordinii publice şi pentru existenţa cazului de abuz de majoritate.
În ceea ce priveşte primul motiv, s-a reţinut că în mod greşit Tribunalul Galaţi a apreciat că ar fi trebuit să existe două hotărâri A.G.E.A., respectiv una de principiu şi una de aprobare a divizării, având în vedere că deşi într-o formă mai veche a Legii 31/1990, art. 241 prevedea că proiectul de divizare se întocmeşte de către administrator în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor, ulterior însă, Legea nr. 441/2006 a modificat conţinutul acestei dispoziţii indicând doar faptul că administratorii întocmesc proiectul de fuziune, astfel încât este vădit că la momentul adoptării proiectului de fuziune din speţă, administratorul pârâtei nu trebuia să fie împuternicit printr-o hotărâre de principiu.
S-a reţinut a fi neîntemeiată susţinerea referitoare la încălcarea disp. art. 2432 din Legea 31/1990, ca fiind săvârşită prin omisiunea judecătorului delegat de a verifica existenţa hotărârii de principiu deşi, o asemenea hotărâre nu este cerută de lege şi nici nu s-a făcut dovada că ea ar fi fost impusă de actele constitutive ale societăţii pârâte.
Nu s-a reţinut nici afirmaţia potrivit căreia scopul divizării nu îndeplineşte condiţiile art. 948 pct. 4, 966 - 968 C. civ., având în vedere că în proiectul de divizare se indică scopul economic al acesteia, respectiv dezvoltarea imobiliară în cadrul unei societăţi distincte şi că acţionarii nu sunt mutaţi dintr-o societate în alta aşa cum a susţinut reclamantul, aceştia având posibilitatea de a opta în acest sens.
De asemenea nu s-a reţinut nici existenta unui abuz de majoritate dat fiind faptul că voinţa societăţii se exprimă în cadrul adunărilor generale, prin hotărâri care se iau în condiţiile de cvorum impuse de lege sau de actele constitutive.
În ceea ce priveşte convocarea în vederea adoptării unei hotărâri de deschidere a divizării, s-a apreciat că nu este cerută de lege, astfel că nu se poate reţine că prin neefectuarea acestei operaţiuni s-ar fi lezat interesele legitime sau drepturile acţionarilor, în accepţiunea art. 136 din lege.
Având în vedere că reclamantul nu a solicitat constatarea nulităţii divizării pentru încălcarea dispoziţiilor art. 241 lit. k) din Legea 31/1990 sau ale art. 250 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, s-a apreciat că în mod greşit prima instanţă a avut în vedere aceste motive.
În ceea ce priveşte apărările reclamantului referitoare la nulitatea divizării prin încălcarea dispoziţiilor art. 241 lit. f) şi k) din lege, având în vedere că potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se pot face cereri noi, instanţa nu a mai procedat la analizarea acestora.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamantul I.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală.
În argumentarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că Decizia atacată este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că la data publicării convocării adunării generale extraordinare, nu se împlinise termenul înlăuntrul căruia acţionarii societăţii divizate aveau dreptul de a opta pentru a deveni asociaţi ai societăţii beneficiare sau de a se retrage din societatea ce urma a se diviza.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, s-a arătat că şi în măsura în care instanţa ar fi invocat din oficiu aceste neregularităţi ale proiectului de divizare, nu s-a încălcat principiul disponibilităţii, ci s-a dat eficienţă prevederilor art. 129 C. proc. civ.
Referitor la cauza ilicită, recurentul a susţinut că scopul ilicit al operaţiunii de divizare rezultă din subevaluarea patrimoniului SC A.R. SA, operaţiune ce are efect asupra valorii acţiunilor societăţii divizate şi beneficiare; divizarea s-a realizat prin abuzul de majoritate, astfel că lipsind affectio societatis, micii acţionari sunt captivi în societate şi nu pot exercita vreo influenţă relevantă în activitatea acesteia şi că singurul scop al divizării a fost devalizarea societăţii.
Recursul reclamantului I.A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte prima critică formulată referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, se impune a fi tăcută precizarea că incidenţa prevederilor legale sus menţionate trebuie analizată în raport de dispoziţiile art. 239 şi 241 din acelaşi act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006.
Astfel, potrivit art. 239 din Legea nr. 31/1990, divizarea se hotărăşte de fiecare societate în parte, în condiţiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societăţii, astfel încât lipsa hotărârii de principiu nu atrage nulitatea operaţiunii, nefiind prevăzută nicio sancţiune legală. Art. 241 din lege reglementează conţinutul proiectului ce va fi întocmit de administratorii societăţilor implicate în divizare, ce va fi supus aprobării adunării generale a fiecăreia dintre societăţile participante, astfel cum s-a procedat de altfel în cauză, prin adoptarea Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 29 august 2008, aşadar nu poate fi reţinută încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 241 lit. k) din Legea nr. 31/1990, pretins a fi fost încălcate, administratorii societăţilor care urmează a participa la fuziune sau la divizare vor întocmi un proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde în cazul divizării - descrierea şi repartizarea exactă a activelor şi pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societăţile beneficiare; - repartizarea către acţionarii sau asociaţii societăţii divizate de acţiuni, respectiv părţi sociale, la societăţile beneficiare şi criteriul pe baza căruia se face repartizarea.
În raport de prevederile legale menţionate, cu referire la dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., în mod corect a reţinut instanţa de apel că faţă de temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată, prima instanţă era ţinută a analiza cauza în limitele şi cadrul procesual stabilit de reclamant. Astfel, este de subliniat că deşi potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, rolul activ nu înseamnă încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor. Totodată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, prin urmare, cadrul procesual este cel stabilit prin cererea introductivă de instanţă, nefiind permis instanţei să se pronunţe în afara limitelor în care a fost învestită.
Şi critica referitoare la abuzul de majoritate, scopul şi cauza pretins ilicite, se dovedeşte a fi nefondată, având în vedere că deşi a invocat prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990, nu s-a făcut dovada că hotărârea a fost luată contrar interesului general al societăţii şi în scopul favorizării asociaţilor majoritari în detrimentul celor minoritari. De altfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că în proiectul de divizare s-a indicat scopul economic al acestei operaţiuni, respectiv dezvoltarea imobiliară în cadrul unei societăţi distincte, cu respectarea dispoziţiilor art. 948 pct. 4, art. 966-968 C. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la abuzul de majoritate, prin prisma dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, cu referire la art. 241 din lege, nu poate fi reţinută, având în vedere că nefiind cerută de lege convocarea în vederea adoptării unei hotărâri de deschidere a divizării, neefectuarea acestei operaţiuni nu ar fi putut conduce la lezarea intereselor legitime sau drepturilor acţionarilor.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul reclamantului I.A., iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, în cuantum de 6.435,31 lei către intimata SC V.A. SA Brăila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 23/ A din 24 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Obligă recurentul la 6.435,31 lei cheltuieli de judecată către intimata SC V.A. SA Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5073/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6536/2011. Civil → |
|---|
