ICCJ. Decizia nr. 341/2011. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 341/2011
Dosar nr. 226/42/2010
Şedinţa publică de la 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia comercială, de contencios administrativ, reclamanţii S.G., C.A., P.E., U.E., M.M., O.A., T.T.I. au chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtelor la organizarea concursului în vederea promovării în clasa superioară şi implicit obligarea instituţiei competente la acordarea avizului necesar.
Prin întâmpinarea existentă la dosar, pârâta Agenţia Naţională a funcţionarilor publici a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei comerciale a Tribunalului Dâmboviţa şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dâmboviţa.
De asemenea, pârâta anterior individualizată a invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pe de altă parte, reclamanţii au depus o cerere modificatoare sub aspectul temeiului juridic al acţiunii.
În plus, pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică.
Totodată, pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale a formulat o întâmpinare, în care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică.
Prin sentinţa nr. 157 din 09 februarie 2010, Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, de contencios administrativ, a admis excepţia invocată din oficiu privind necompetenţa materială şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanţii şi-au completat cererea de chemare în judecată prin indicarea posturilor ocupate la acel moment în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa şi a acelor funcţii la care sunt îndreptăţiţi să le ocupe ca urmare a promovării într-o clasă superioară.
Prin sentinţa nr. 119 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale şi a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, invocate de cele două pârâte, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea modificată şi completată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa, iar în cursul anului 2009, aceştia au absolvit instituţii de învăţământ superior.
La pronunţarea sentinţei, au fost avute în vedere prevederile art. 63 din Legea nr. 188/1999, ale H.G. nr. 611/2008, dar şi ale Ordinului nr. 10280/2008.
În concepţia Curţii de apel, funcţiile publice aflate în discuţie pot fi transformate în funcţii publice un nivel de studii superior, în urma promovării funcţionarilor publici numai cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Judecătorul fondului a precizat faptul că o transformare a funcţiilor publice, astfel cum a fost solicitată de către reclamanţi, nu poate fi dispusă decât prin avizarea acesteia de către Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ce au atribuţii legale în ceea ce priveşte gestiunea curentă a resurselor umane, în contextul în care o astfel de transformare este condiţionată de fondurile bugetare alocate.
Pentru a pronunţa soluţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, prima instanţă a luat în considerare obiectul acţiunii cu care a fost învestită, scopul cererilor formulate de reclamanţi (promovarea lor în clase superioare), situaţia actuală a respectivilor funcţionari publici.
Cu această ocazie, au fost menţionate atribuţiile legale ale celor două pârâte pentru care a fost invocată lipsa calităţii lor procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 63 din Statutul funcţionarilor publici, dar şi ale Ordinului nr. 10280/2008.
Concluzia firească a primei instanţe a fost aceea că Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nu au avizat favorabil în mod justificat structura organizatorică a Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa, în sensul transformării funcţiilor publice cu nivel inferior, pe care sunt încadraţi reclamanţii, în funcţii publice cu nivel superior; în stabilirea numărului de posturi la nivel teritorial, cele două instituţii au competenţă deplină, inclusiv dreptul de a aprecia oportunitatea transformării funcţiilor publice, ce generează şi necesitatea de fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale aferente funcţiilor publice cu nivel superior, fonduri de care cele trei instituţii pârâte nu dispune; pe de altă parte, normele ce reglementează promovarea funcţionarilor publici în funcţii publice cu nivel superior sunt dispozitive, iar nu imperative.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat recurs în termen legal reclamanţii, care au solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii consideră că hotărârea judecătorească este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Mai precis, după ce au realizat un istoric al situaţiei de fapt, recurenţii au reiterat drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici, astfel cum au fost descrise în Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
În concepţia recurenţilor, promovarea în clasă reprezintă o modalitate de dezvoltare a carierei funcţionarilor publici prin modificarea raporturilor de serviciu şi transformarea administrativă a postului deţinut într-unul de o calitate superioară, atât ca atribuţii, cât şi ca responsabilităţi, determinată de absolvirea cu diplomă de licenţă a unei forme de învăţământ superioare.
De asemenea, recurenţii au menţionat că acest proces este condiţionat de natura studiilor absolvite şi de condiţia de a promova examenul organizat în acest sens (care transformă o vocaţie într-un drept).
În acest context, recurenţii au indicat prevederile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, aşa cum a fost modificat de art. 1 pct. 9 din O.U.G. nr. 105/2009, ale art. 50, art. 63, art. 107 şi art. 1071 din Statutul funcţionarilor publici, ale art. 14 din H.G. nr. 611/2008.
În esenţă, recurenţii-reclamanţi au considerat că dreptul la carieră nu este un drept care să permită unor instituţii din structura Ministerului Muncii să transforme vocaţia unor funcţionari publici într-un drept al acestora, iar alte instituţii din structura aceluiaşi minister să lase această vocaţie la acelaşi nivel sine die.
În optica recurenţilor, această situaţie determină şi apariţia unei discriminări între funcţionarii publici din cadrul instituţiilor deconcentrate ale aceleiaşi autorităţi publice, amintind în acest sens practica instanţei europene a drepturilor omului de la Strasbourg.
Prin întâmpinarea de la dosar, intimata Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pe de altă parte, intimata Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale a pus aceleaşi concluzii pe fondul cauzei, iar pe cale de excepţie, a invocat aceeaşi lipsă a calităţii sale procesuale pasive.
Totodată, intimata Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Instanţa de control judiciar constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, în speţă nefiind întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi 3041 C. proc. civ. în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de această situaţie faptică.
Aşadar, motivul de nelegalitate invocat de recurenţi şi impus de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, nefiind dovedit.
Aşa cum s-a susţinut anterior, recurenţii sunt funcţionari publici în cadrul pârâtei Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa, iar în cursul anului 2009, aceştia au absolvit instituţii de învăţământ superior.
Într-adevăr, potrivit art. 63 din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public poate promova în funcţia publică şi avansa în trepte de salarizare, în condiţiile legii.
Aşa cum a arătat şi prima instanţă, intimata Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale are atribuţia stabilirii numărului de posturi la nivel teritorial din cadrul agenţiilor de prestaţii sociale, iar actele normative care îi guvernează organizarea şi funcţionarea sunt reprezentate de O.U.G. nr. 116/2007 şi de H.G. nr. 1285/2008.
Prin urmare, gestiunea curentă a resurselor umane şi funcţiilor publice este asigurată de această autoritate publică, iar fără avizarea favorabilă a structurii organizatorice a agenţiilor teritoriale, acestea din urmă nu pot transforma funcţiile publice drept consecinţă a promovării funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, pe o funcţie publice un nivel superior.
În altă ordine de idei, funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate şi instituţie publică în parte de conducătorul acesteia, pe baza activităţilor prevăzute pentru respectiva autoritate, astfel că o transformare a funcţiilor publice, astfel cum a fost solicitată de către recurenţi, nu poate fi acordată decât prin avizarea acesteia de către Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ce au atribuţii legale în gestionarea curentă a resurselor umane. Nu trebuie ignorat faptul că o asemenea transformare este condiţionată şi de cuantumul fondurilor bugetare alocate.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că argumentele prezentate de prima instanţă cu ocazia soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sunt corecte din punct de vedere legal.
Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar consideră că trebuie amintit art. 63 din Statutul funcţionarilor publici, potrivit căruia un asemenea funcţionar poate promova în funcţia publică şi poate avansa în treptele de salarizare, fiind necesar ca funcţionarii publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel inferior să facă dovada că au absolvit o formă de învăţământ superior.
De asemenea, Ordinul nr. 10280/2008, prin care a fost aprobat Regulamentul cadru pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în clasă, a funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care absolvă o formă de învăţământ superior de lungă sau scurtă durată, precizează că promovarea se realizează prin transformarea postului pe care sunt încadraţi respectivii funcţionari publici.
Înalta Curte este de acord cu afirmaţiile judecătorului fondului, în sensul că prevederile normative mai sus individualizate conţin norme dispozitive, iar nu imperative, motiv pentru care funcţionarii publici aflaţi într-o situaţie similară cu cea a recurenţilor-reclamanţi au doar o vocaţie de a fi promovaţi, iar asemenea vocaţie nu poate fi exercitată decât prin aprobarea de către intimatele-pârâte a organizării concursului şi prin avizarea favorabilă a structurii organizatorice a Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Dâmboviţa, în care să fie prevăzute noile funcţii publice un nivel superior, cu încadrarea în fondurile bugetare alocate.
În raport de cele menţionate anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.G., C.A., P.E., U.E., M.M., O.A., T.T.I. împotriva sentinţei nr. 119 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1174/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 993/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
