ICCJ. Decizia nr. 3758/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3758/2011
Dosar nr. 708/1371/2009
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş, la data de 5 aprilie 2006, sub nr. 613 (număr în format vechi; număr în format nou: 1103/1371/2007, reclamantul M.G. a chemat în judecată pârâţii S.V. şi SC D.E. SRL Cheţani, solicitând instanţei că, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 222 pct. 1, lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, excluderea din societate a pârâtului de rândul 1, ca urmare a faptului că aceasta a comis acte de fraude în dauna societăţii şi s-a servit de capitalul social al acesteia şi de semnătura socială, în folos propriu; să dispună şi să autorizeze pe viitor societatea să funcţioneze în varianta prevăzută de lege pentru societăţile cu răspundere limitată şi anume aceea a asociatului unic; să dispună obligarea pârâtului la plata de daune pe seama subsemnatului, al căror cuantum îl voi preciza în instanţă; a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ce se vor ocaziona.
Prin sentinţa comercială nr. 222, pronunţată la data de 6 martie 2008, în Dosarul nr. 1103/1371/2007 (număr în format vechi: 613/2006), Tribunalul Comercial Mureş, a admis acţiunea societară promovată de reclamantul asociat/administrator M.G., cu domiciliul în Olanda, loc. Mrnesse 8316, str. Iterdjkenweg, nr. 64, cu domiciliul procesual ales în România, loc.Cheţani, nr. 436, jud. Mureş, în contradictoriu cu pârâtul asociat/administrator S.V., dom. în or. Luduş, str. Alelelor, nr. 30, jud. Mureş, cu reşedinţa în localitatea Cheţani, jud. Mureş şi cu reşedinţa şi în localitatea Sânger, Ferma, jud. Mureş, dar şi cu pârâta SC D.E. SRL, cu sediul social declarat în com. Cheţani, nr. 436, jud. Mureş, prin curator dl. H.I.P., practician în insolvenţă cu sediul profesional în mun. Tg. Mureş, B-dul Pandurilor, jud. Mureş şi, în consecinţă: a dispus excluderea pârâtului din calitatea de asociat al pârâtei SC D.E. SRL S.R.L., cu sediul în loc.Cheţani, nr. 436, jud.Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, a încuviinţat continuarea societăţii pârâtă cu asociatul unic M.G., urmând ca acesta să deţină 100,00 % din capitalul social al societăţii comercială pârâtă în cuantum actual de 200.00 RON, divizat în 20 părţi sociale, fiecare în valoare de 10 RON, sens în care obligă asociatul reclamant continuator de a îndeplini toate formalităţile impuse de legiuitor în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a pendintei dispoziţiuni, sub sancţiunea judiciară a dizolvării societăţii pârâtă în condiţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 229 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - republicată, a admis cererea accesorie formulată de asociatul/administrator-reclamant, în contradictoriu cu pârâtul-asociat exclus având ca obiect cheltuielile de judecată dovedite şi avansate procedurii judiciare pendinte şi, în consecinţă: obligă pârâtul la plata sumei de 2422.00 lei noi pe seama reclamantului, reprezentând spezele avansate şi dovedite în beneficiul procedurii judiciare de faţă, respinge, pe cale de consecinţă, cererea accesorie similară promovată de pârât contra reclamantului, circumscrisă dispoziţiunilor art. 274 alin. (1) C.pr.civ., definitivă şi executorie.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâtul S.V., la data de 21 noiembrie 2008, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 6/ A, pronunţată la data de 22 ianuarie 2009, în Dosarul nr. 1103/1371/2007, a admis apelul formulat de S.V. cu domiciliul ales la Cabinet Individual de avocatură G.V., cu sediul în Târgu-Mureş str. Francz Liszt, judeţul Mureş, împotriva sentinţei comerciale nr. 222 din 6 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş în Dosarul nr. 110/1371/2007, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, a obligat intimatul M.G. la plata către apelant a sumei de 19,65 lei cheltuieli de judecată.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureş, la data de 29 aprilie 2009, sub nr. 708/1371/2009.
La termenul de judecată din data de 1 martie 2010, reclamantul M.G. a depus la dosar cerere de renunţare la judecarea petitului nr. 3 al acţiunii introductive, respectiv cel privind obligarea pârâtului la plata unor daune în favoarea reclamantului.
Prin sentinţa nr. 2322, pronunţată la data de 11 iunie 2012, în Dosarul nr. 708/1371/2009, Tribunalul Comercial Mureş, a admis acţiunea comercială promovată de reclamantul M.G. domiciliat în Olanda oraşul RT, Marknesse, 8316, str. Uiterdjkenweg nr. 64 cu reşedinţa în comuna Cheţani, jud. Mureş în contradictoriu cu pârâtul S.V. domiciliat în Luduş str. Lalelelor, jud. Mureş, cu reşedinţa în comuna Cheţani şi împotriva pârâtei SC D.E. SRL cu sediul în comuna Cheţani, jud. Mureş, a dispus excluderea pârâtului S.V. din calitatea de asociat al pârâtei SC D.E. SRL înregistrată la Oficiul registrului Comerţului sub nr. J26/27/2001, s-a încuviinţat continuarea societăţii pârâte de asociatul unic M.G., sub forma societăţii cu asociat unic, urmând ca acesta să deţină 100% din capitalul social al societăţii comerciale în cuantum de 200 RON, divizat în 20 părţi sociale fiecare în valoare de 10 RON, a obligat reclamantul în calitate de asociat continuator să efectueze toate demersurile şi formalităţile impuse de legiuitor în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri în vederea înscrierii în registrul comerţului a modificărilor intervenite în structura societăţii potrivit celor de mai sus, a luat act şi constată renunţarea la judecată al reclamantului privind capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului S.V. la plata daunelor în favoarea reclamantului, a obligat pârâtul S.V. să plătească în favoarea reclamantului suma de 2.419,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea 31/1990 referindu-se la cazurile în care un asociat poate fi exclus din societate utilizează în sens larg noţiunea de capital social în acest context desemnând în general bunurile existente în patrimoniul unei societăţi comerciale şi nu doar strict capitalul social cu care asociaţii au constituit societatea comercială.
Din întreg probatoriul administrat în cauză şi cu toate cercetările judecătoreşti întreprinse rezultă că nu au putut fi localizate documentele contabile ale societăţii pârâte relevante pentru perioada iulie 2005 - decembrie 2005. Astfel cum s-a reţinut în starea de fapt menţionată nu au putut fi identificate documentele contabile ale societăţii pârâte în perioada critică fiind identificate parţial astfel de documente, curatorul identificând mişcări patrimoniale din reflectarea informaţiilor cuprinse în balanţele de verificare, fără a identifica însă niciun document contabil primar.
În acest context probator, instanţa a reţinut că, sub administrarea curentă a asociatului/administrator pârât au fost înstrăinate bunuri din averea societăţii pârâte, fără a fi reflectate aceste operaţiuni în contabilitate. Potrivit depoziţiei martorei A.M. pârâtul se ocupa de organizarea şi ţinerea evidenţelor contabile ale societăţii, soţia pârâtului fiind angajat în calitate de contabil al societăţii, însă ţinerea în fapt a contabilităţii realizându-se de către pârâta A.M.
Din starea de fapt reţinută mai sus rezultă că, pârâtul în calitate de asociat şi administrator al societăţii pârâte, a dispus de bunurile existente în patrimoniul societăţii în sensul înstrăinării acestor bunuri însuşind sumele de bani rezultate în urma înstrăinării acestor bunuri fără a exista documente contabile primare care să ateste încheierea acestor contracte cum fapta reţinută în dauna pârâtului constituie elementul material al răspunderii speciale instituită de dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 fapta cauzând prejudicii evidente sopcietăţii pârâtă şi, implicit, coasociatului reclamant, instanţa urmează să admită acţiunea promovată de reclamant şi în consecinţă să dispună excluderea asociatului pârât din societatea pârâtă, încuviinţând totodată continuarea activităţii de această societate în forma atipică unipersonală, condiţionat de îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen, pârâtul S.V., la data de 25 octombrie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin decizia nr. 17/ A, pronunţată la data de 21 martie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de pârâtul S.V., cu domiciliul ales în Târgu Mureş, str. Franz Liszt, judeţul Mureş, împotriva sentinţei nr. 2322 din 11 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş în Dosarul nr. 708/1371/2009, a obligat pârâtul să-i plătească intimatului reclamant M.G., cheltuieli de judecată în cuantum de 2.450 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă următoarele aspecte:
Faţă de temeiul juridic invocat, de actele dosarului şi probele administrate în cauză, instanţa de fond a stabilit o stare de fapt din care rezultă că într-adevăr, pârâtul a dispus de bunurile existente în patrimoniul societăţii în sensul înstrăinării, însuşindu-şi sumele de bani, fără să întocmească evidenţa contabilă în acest sens.
Pârâtul apelant, în motivarea căii de atac relatează aspecte legate de relaţiile celor doi asociaţi, susţinând că reclamantul este vinovat de toate acuzele care i se aduc lui, rezumându-se doar la afirmaţii nesusţinute de probe, dimpotrivă, din lecturarea motivelor de apel rezultă că a existat o perioadă în care nu s-a putut ocupa de societate dând „mandat de reprezentare ca administrator” soţiei şi surorii şi că, la un moment dat a plecat, ceea ce înseamnă că practic nu s-a mai ocupat de administrarea firmei.
În loc să formuleze apărări punctuale faţă de faptele reţinute de prima instanţă în sarcina sa şi care au convins că se impune excluderea din societate, pârâtul apelant a adus acuze reclamantului, că acesta, după plecarea sa din firmă, a transferat de la societatea pârâtă la SC B. SRL aproape întreg patrimoniu, la această din urmă firmă fiind administrator martorul A.I.D., care în opinia pârâtului, nu este credibil. Faptele ce i se impută pârâtului sunt anterioare perioadei în care reclamantul s-a implicat direct în administrarea firmei, iar pentru ceea ce apelantul invocă, nu s-a formulat cerere reconvenţională. Credibilitatea martorului A.I.D. nu este afectată de împrejurarea că acesta ar fi administratorul unei alte firme, în condiţiile în care obiectul analizei primei instanţe l-a constituit activitatea pârâtului în calitatea sa de asociat administrator până la data de 18 iulie 2005, dată la care şi reclamantul precizează în cererea de chemare în judecată că pe fondul unor probleme personale pârâtul a plecat din firmă şi că înainte de a pleca din societate a cauzat prejudicii acesteia.
Apelantul susţine că s-a ignorat depoziţia martorei care a fost contabila societăţii, însă în considerentele sentinţei se face referire la această depoziţie, fiind vorba de audierea martorei A.M., a cărei depoziţie se află la fila 63 dosar fond. Această martoră declară că a prelucrat documentele primite de la pârâtul S.V., de la soţia acestuia care a ţinut contabilitatea primară pentru societate, dar că nu a fost salarizată pentru activitatea desfăşurată, contabil angajat fiind soţia pârâtului.
Faptul că, această martoră declară că nu ar crede că pârâtul să fi încheiat acte şi contracte neevidenţiate în contabilitate, că nu au fost înregistrate operaţiuni fictive şi că a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, nu este de natură să înlăture considerentele reţinute de prima instanţă, care a administrat mai multe probe, pe care le-a coroborat. În cauză nu s-a făcut o cercetare a legalităţii actelor contabile ci o verificare a modului în care s-au valorificat bunuri ale societăţii, sub aspectul acordului celuilalt asociat, al modului de încasare a preţului, existenţa unor documente care să reflecte mişcările patrimoniale. Textul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată devine incident atunci când asociatul administrator comite fraudă în dauna societăţii se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Instanţa de fond a constatat că s-a dovedit faptul că pârâtul a dezafectat mai multe clădiri din cadrul Fermei din Cheţani în care erau instalaţii pentru prelucrarea hameiului şi pe care le-a vândut, cantitatea înstrăinată fiind în jur de 60 de tone, în baza deciziei sale şi fără să fie identificate documente contabile primare în acest sens.
De asemenea, s-au dovedit împrumuturi solicitate în numele societăţii şi deficienţe legate de întocmirea li finalizarea contractelor de arendare.
Apelantul nu reuşeşte să înlăture aceste dovezi, susţinând că singurul martor care a pretins că avea cunoştinţe despre valorificarea unor cantităţi de fier vechi a fost A.I.D., martor necredibil din punctul său de vedere.
Acest punct de vedere nu poate fi acceptat de instanţă, doar pe baza susţinerilor pârâtului, cu atât mai mult cu cât, în cauză a fost desemnat şi un curator în beneficiul societăţii pârâte care a reuşit doar parţial să identifice documentele contabile pentru perioada iulie-decembrie 2005, când au fost constatate mişcări patrimoniale din informaţiile cuprinse în balanţele de verificare, în lipsa vreunui document primar. Prin urmare, din coroborarea probelor testimoniale cu documentele contabile identificate, rezultă că în perioada de până la plecarea pârâtului din firmă, au fost înstrăinate bunuri din averea societăţii în maniera prezentată.
Faţă de lista bunurilor imobile ale Fermei din Cheţani, adjudecate de societatea pârâtă la 14 aprilie 2004 prin licitaţie publică şi Declaraţiile de impunere din 23 februarie 2005, apelantul pârât nu a formulat nicio apărare pentru a explica de ce în declaraţia de impunere nu se regăsesc toate mijloacele fixe cuprinse în lista de inventariere.
Ţinând cont şi de faptul că însăşi apelantul pârât recunoaşte că la un moment dat, a dat „mandat de reprezentare ca administrator soţiei şi surorii”, că acestea s-au ocupat de societate iar din depoziţia martorei A.M. rezultă că deşi soţia era angajată contabilă, respectiva martoră prelucra documentele primite de la soţia pârâtului care a ţinut contabilitatea primară, apoi că în 2005 pârâtul !a plecat” din societate, este explicabil de ce au fost probleme legate de identificarea documentelor contabile. Calitatea de administrator presupune asumarea unor atribuţii şi responsabilităţi care incumbă şi obligaţii, inclusiv legate de dovedirea managementului în beneficiul societăţii cu documente contabile, lipsa unora dintre ele neputând fi interpretată în favoarea managerului din perioada respectivă. Modalitatea în care apelantul pârât a ales să i se facă apărarea nu numai că nu infirmă concluzia la care a ajuns prima instanţă, dar întăreşte convingerea managementului defectuos şi a imposibilităţii dovedirii cu documente contabile a mişcării bunurilor din patrimoniul societăţii pârâte.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâtul S.V., la data de 2 iunie 2011, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi stabilirea unui termen pentru rejudecare, în temeiul art. 304. pct. 5 C. proc. civ. În subsidiar, admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii introductive, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurentul pârât S.V. a invocat, în esenţă, următoarele motive:
2. Cu privire la petitul subsidiar.
Consideram hotărârea criticabila prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., după cum urmează:
a) În privinţa incidenţei art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, considerăm că hotărârile instanţelor anterioare au fost date cu aplicarea greşita a prevederilor art. 222 lit. d) din legea 31/1990. Potrivit acestui text de lege „(1) Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: [..]d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. ”
Textul de lege este clar în sensul ca pentru ca un asociat să poată fi exclus, este necesară îndeplinirea uneia sau tuturor cerinţelor prevăzute alternativ:
- asociatul sa fi comis frauda în dauna societăţii;
- asociatul să se fi servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul sau al altora;
Instanţele anterioare trebuiau, prin urmare, să stabilească, prin probe, ca subsemnatul, în calitate de administrator, am comis o fraudă în dauna societăţii sau m-am servit, în folosul meu sau al altuia, de semnătura sociala sau de capitalul social.
Iată ce retine instanţa de apel cu privire la faptele "grave" de care reclamantul mă acuza:
- pag.6 par.1: ”faţă de temeiul juridic invocat, de actele dosarului şi probele administrate în cauza, instanţa de fond a stabilit o stare de fapt din care rezulta ca, intr-adevar, paratul a dispus de bunurile existente in patrimoniul societăţii in sensul înstrăinării, insusindu-si sumele de bani, fara sa intomeasca evidenta contabila in acest sens."
Interpretarea greşita a legii este evidenta: chiar daca s-ar fi dovedit ca am dispus de anumite bunuri ale societăţii (nu s-a dovedit nimic clar in acest sens) aceste bunuri au aparţinut … patrimoniului social dar nu si capitalului social! Instalaţiile ruginite pentru prelucrarea hameiului, pe care instanţa retine (exclusiv in baza mărturiei numitului Alexa, omul de încredere al reclamantului si cel care l-a ajutat pe acesta din urma sa mute întregul patrimoniu al SC D.E. SRL către societatea SC B. SRL) ca le-as fi dezafectat făceau parte din patrimoniul societăţii dar nu si din capitalul sau social! Daca se retine (asa cum face instanţa de apel, deşi NU a existat nici o proba in acest sens) ca mi-am insusit sumele de bani rezultate din dezafectarea acelor instalaţii, fapta poate fi incadrata la art. 222 alin. (1) lit. d) DOAR daca sumele de bani ar fi aparţinut capitalului social al societăţii! Este adevărat ca noţiunea de patrimoniu social include si capitalul social, dar inversul nu este valabil (nu orice bun din patrimoniu aparţine si capitalului social); poate fi exclus din societate numai acel asociat care se foloseşte de capitalul social, in folos personal sau in folosul altuia, nu si acel asociat care se foloseşte de bunuri care aparţin patrimoniului social dar nu aparţin capitalului social!
Aceasta prima ipoteza fiind exclusa, ramane sa verificam daca cea de-a doua ipoteza posibila se confirma: aceea ca, prin vânzarea halelor, as fi comis o frauda in dauna societăţii. Aparent, lucrurile ar fi trebuit sa fie simple: instanţa trebuia sa stabilească prin probatoriul administrat, faptul ca am dezafectat halele, am vândut fierul vechi si mi-am insusit banii.
Ori, probele administrate NU susţin aceasta pretinsa frauda:
- contabila societăţii, audiata de doua ori in fata instanţei, a arătat si susţinut cu argumente clare ca subsemnatul nu am făcut absolut nimic din faptele afirmate de reclamant! A arătat, sub jurământ, ca toate operaţiunile societăţii s-au desfăşurat in stricta conformitate cu legea, ca intrările si ieşirile din patrimoniu s-au înregistrat in contabilitate, si ca nu ştie nimic despre faptele afirmate de către reclamant si martorul sau de încredere;
- în opoziţie, singurul martor care a pretins a avea cunoştinţe despre valorificarea unor cantităţi de fier vechi, a fost sus menţionatul A.I.D.. Aceasta persoana, după cum a arătat, a fost întotdeauna unul din oamenii de incredere ai reclamantului, atât in Olanda, unde 1-a cunoscut, cat si in toate afacerile pe care reclamantul le-a pornit in România. După cum a arătat atât martorul, in declaraţia sa, cat si reclamantul, in interogatoriul care i s-a luat, A.I.D. este administratorul societăţii SC B. SRL, societate a reclamantului care a primit (in perioada de referinţa) aproape întregul patrimoniu al SC D.E. SRL! La interogatoriul luat in fata instanţei reclamantul a recunoscut ca, imediat după plecarea mea din firma, a transferat de la SC D.E. SRL către SC B. SRL toate vacile din ferma (aproximativ 100) si câteva sute de tone de furaje. Din acel moment, societatea SC D.E. SRL în care îmi investisem toate resursele si-a incetat faptic activitatea, iar patrimoniul ei s-a evaporat, pur si simplu, luând probabil drumul altor companii ale reclamantului, asa cum s-a intamplat cu vacile si furajele;
- contabila societăţii a arătat ca A.I.D. este cel care i-a luat, pur si simplu, din casa actele contabile ale societăţii, fara acordul ei. Este extrem de ciudat, in aceasta situaţie, ca adevărul stabilit de instanţa sa fie cel afirmat de reclamant (care avea interesul major de a ma exclude fara nici o despăgubire dintr-o societate pe care tot el o devalizase) si de martorul sau (persoana care administrează societăţii reclamantului proprietare, in clipa de fata, a patrimoniului. Este, persoana despre care s-a dovedit ca a luat, de la contabila, actele societăţii care astăzi nu se mai găsesc nicăieri).
Va rugam, aşadar, sa binevoiţi a observa faptul ca intre starea de fapt stabilita prin probe si temeiul juridic reţinut nu exista concordanta necesara angajării răspunderii subsemnatului. Art. 222 alin. (1) lit. d) sancţionează fapta săvârşita de "asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora". Dând crezare exlusiv celor doua persoane care aveau interesul sa obtina rezultatul aşteptat si ignorând toate probele care nu sprijineau cererea reclamantului, instanţa de apel retine ca am dispus de anumite bunuri ale societăţii, instrainandu-le, ca mi-am insusit banii si ca nu am intocmit documente contabile in acest sens. In afara susţinerilor reclamantului si a declaraţiei lui A.I.D., nu exista nici o proba ca acele bunuri (anumite cantităţi de fier vechi) au existat, ca au fost înstrăinate de cineva, ca au fost ori nu întocmite documente contabile, ca banii au fost încasaţi de altcineva decât de societate, etc.
Fata de cele mai sus arătate, consideram ca instanţa de apel a pronunţat hotărârea criticata ca urmare a aplicării greşite a legii. Nici una din faptele de care sunt acuzat sau care au fost, sa admitem, dovedite, NU se încadrează in temeiul juridic reţinut, adică art. 222 alin. (1) lit. d). Ceea ce s-a reuşit sa se dovedească dincolo de orice dubiu este ca anumite instalaţii care au existat, la incepul, in patrimoniul firmei, au incclat sa mai facă parte din acest patrimoniu ulterior. După cum am arătat si dovedit, aceste instalaţii au fost casate, fierul vechi a fost vândut, iar banii au intrai in patrimoniul firmei. Nu exista nici o proba care sa dovedească faptul ca eu as fi luat si folosit acele sume de bani iar instanţele anterioare au preferat sa prezume ca asa s-ar fi inlamplat. Sumele de bani in cauza au fost evidenţiate in contabilitatea firmei, dar lipsa documentelor contabile se datorează, după cum am arătat, tot reclamantului si martorului sau de încredere, A.I.D.
b) În fine, o ultima critica pe care o aducem hotărârii instanţei de apel, se intemeiaza pe prevederile art. 304 pct. 7 cod procedura civila: hotărârea conţine motive străine de natura pricinii.
La pagina 8 din hotărâre, in penultimele doua paragrafe, instanţa de apel retine ca fiind dovedit (sau, din nou, prezumat) .. managementul defectuos! Retine ca subsemnatul nu mi-as fi indeplinit anumite atribuţii, cu caracter general, care revin administratorului unei societăţi comerciale, motiv pentru care am ajuns in imposibilitate de a dovedi, cu acte contabile, acţiunile mele in beneficiul societăţii.
Instanţa ignora, pe de o parte, faptul ca şi reclamantul era administrator cu drepturi depline, ca si mine!
Pe de alta parte, managementul defectuos este un motiv de angajare a răspunderii administratorului, pentru datoriile societăţii, motiv prevăzut de legea 85/2006, privind procedura insolvenţei! Un astfel de motiv nu are ce caută intr-0 acţiune de excludere a unui asociat administrator, întemeiată pe prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. Consideram, în aceasta situaţie, ca instanţa de apel a folosit in argumentarea soluţiei adoptate motive străine de natura pricinii, motiv pentru care rugam sa binevoiţi a admite recursul si din acest punct de vedere.
La data de 17 noiembrie 2011, intimatul, reclamant M.G. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul S.V. împotriva deciziei nr. 17/ A din 21 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul, pârât să plătească intimatului, reclamant M.G. suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3760/2011. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7465/2011. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
