ICCJ. Decizia nr. 3760/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.3760/2011
Dosar nr.2940/90/2009
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2011
Asupra recursului de fată;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi contencios administrativ fiscal, la data de 2 septembrie 2009, sub nr. 2940/90/2009, reclamanta SC O.R. SA Băile Olăneşti a chemat în judecată pârâta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, în baza probatoriului administrat în cauză, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 350.000 lei, reprezentând prejudiciul înregistrat de societatea sa, ca urmare a obligării la restituirea în natură către foştii proprietari a imobilului teren, în suprafaţă de 615,91 m.p., situat în Băile Olăneşti, str. Carol Davila, jud. Vâlcea, prin decizia irevocabilă nr. 5818 din data de 18 septembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 3501/46/2006.
La data de 14 septembrie 2009, pârâta A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare la dosar, prin care, pe cale de excepţie, a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată la valoarea pretenţiilor formulate şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa comercială nr. 463, pronunţată la data de 17 februarie 2011, în Dosarul nr. 2940/90/2009, Tribunalului Vâlcea, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC O.R. SA Băile Olăneşti, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Instanţa a apreciat excepţia privind netimbrarea cererii reclamantei, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, ca nefiind fondată, reţinând că reclamanta a completat timbrajul cererii pe parcursul cercetării judecătoreşti (fila 25 dosar şi O.P. nr. 47/2011).
Coroborând textul art.3228 din O.U.G. nr. 88/1999 (modificată prin titlul I al Legii nr. 99/1999) cu dispoziţiile art. 324 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, rezultă că cererea de despăgubire din prezentul dosar trebuia formulată în termen de 3 luni din momentul când reclamantul a cunoscut de existenţa hotărârii judecătoreşti irevocabile.
Hotărârea judecătorească este irevocabilă în speţa de faţă din data de 18 septembrie 2007, iar acţiunea reclamantei este promovată în data de 02 septembrie 2009, cu mult peste termenul de prescripţie prevăzut în art.3228 din O.U.G. nr. 88/2007 (părţile fiind prezente la proces - fila 5 dosar).
A apreciat instanţa că, în cauză, nu se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, aşa cum se apără reclamanta, deoarece legea specială - O.U.G. nr. 88/1997- prevede un termen special de prescripţie, şi acesta se aplică în speţă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, la data de 5 aprilie 2011, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 30/ A-C, pronunţată la data de 13 mai 2011, a admis apelul declarat de reclamanta SC O.R. SA Băile Olăneşti împotriva sentinţei nr. 463 din 17 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2940/90/2009, în contradictoriu cu intimata - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti; a anulat sentinţa şi, pe fond, a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 460.998 lei, cu titlu de despăgubiri; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 13.736,85 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În cauză, nu ne aflăm în situaţiile de excepţie prevăzute de Legea nr. 202/2010, dispoziţiile art. 297 C. proc. civ, referitoare la ipoteza în care instanţa de fond a soluţionat cauza pe o excepţie, care nu este incidenţă cauzei, instanţa de apel, anulând hotărârea, va reţine cauza pentru soluţionarea pe fond, fără a mai fi necesară trimiterea acesteia spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, având în vedere şi caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.
În cauza de faţă, însă, având în vedere natura acesteia, temeiul invocat de intimata - pârâtă şi reţinut de către instanţa de fond este inaplicabil, deoarece nu se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de Legea nr. 137/2022 şi nici nu se valorifică un drept prevăzut în mod expres de acest act normativ.
Dreptul care se valorifică în cauză este un drept de garanţie specific dreptului comun, care derogă sub unele aspecte specifice procedurii de privatizare, şi numai în măsura în care ele sunt reglementate de legea specială, născut din aplicarea principiului general al răspunderii vânzătorului pentru evicţiune.
În lipsa unei reglementări în legea specială privind prescripţia în cazul valorificării unor asemenea drepturi, a apreciat instanţa de apel că termenul de prescripţie se calculează în raport de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen asupra căruia a statuat şi I.C.C.J în jurisprudenţa sa (I.C.C.J., secţia comercială, Decizia nr. 3830 din 22 iunie 2005).
Referitor la momentul de la care curge acest termen de prescripţie, Curtea a apreciat că acesta este momentul de la care bunul a ieşit efectiv din patrimoniul apelantei - reclamante, şi, ca atare, este logic, ca reclamanta să nu poată solicita despăgubiri pentru un bun asupra căruia deţinea posesia, pe care-l exploata şi obţinea venituri, decât în momentul la care s-a predat această posesie şi la care s-a născut interesul reclamantei pentru a fi despăgubită, aşa cum a statuat I.C.C.J. prin decizia nr. 137 din 18 ianuarie 2006, la acest moment înregistrându-se, în mod real, prejudicierea acesteia.
Având în vedere textul art.324 alin. (1), (2) şi (3) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, Curtea a constatat că statul garantează societatea privatizată cu privire la integritatea patrimoniului transmis, şi nu pe acţionari, ceea ce infirmă susţinerea intimatei - pârâte de a se limita răspunderea acesteia numai la procentul de 50% rezultat din valoarea bunului.
Curtea a constatat că, prin sintagma „echivalentul bănesc al prejudiciu lui - se înţelege valoarea integrală a acestuia, interpretare dedusă din principiul general al răspunderii contractuale, conform căruia debitorul este ţinut să răspundă pentru daunele previzibile, regulă arătată în art. 1084 C. civ., în sensul că daunele - interese cuprind pierderea suferită şi beneficiul de care a fost lipsit.
Prin urmare, în raport de înscrisurile depuse la dosar, s-a reţinut că societatea comercială este îndreptăţită la restituirea echivalentului bănesc al imobilului retrocedat, respectiv, a suprafeţei de 615,91 mp., suprafaţă identificată în raportul de expertiză efectuat în cauză de către ing. expert C.I. - f. 44-52, cuantumul valorii terenului identificat de către expert fiind de 392.510 lei, întrucât aceasta a fost prejudiciată prin restituirea în natură a imobilului către foştii proprietari. De asemenea, din conţinutul expertizei de identificare şi evaluare a îmbunătăţirilor aduse imobilului în litigiu, lucrare efectuată de ing. expert M.M., rezultă că valoarea actualizată a acestora este de 68.488 lei. însumând cele două valori, rezultă că apelanta - reclamantă este îndreptăţită la restituirea sumei de 460.998 lei pentru imobilul în litigiu.
Cuantificarea valorică a prejudiciului, a subliniat instanţa de apel, trebuie să evidenţieze principiul reparaţiei reale efective, care se realizează doar prin stabilirea cuantumului despăgubirilor în funcţie de valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat, şi nu prin raportare la valorile evidenţiate în contabilitate, aşa cum în mod propriu a interpretat intimata - pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, acestea fiind pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art.304 pct. 3 C. proc. civ., şi trimiterea cauzei în rejudecare Secţiei Comerciale a Tribunalului Bucureşti; în temeiul art. 304. pct.9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr. 30/ A-C din 13 mai 2011, în sensul respingerii apelului SC O.R. SA, ca nefondat, cu admiterea excepţiei invocate de A.V.A.S. şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 3 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta - pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Recurenta - pârâtă consideră criticabilă decizia nr. 30/ A-C din 13 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în Dosarul nr. 2940/90/2009, aceasta fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere caracterul de ordine publică al acestei dispoziţii, recurenta a arătat că înţelege să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a instanţelor care au pronunţat hotărârile de fond şi de apel, având în vedere următoarele:
Instanţele de fond şi de apel nu au avut în vedere dispoziţiile imperative ale art.5 teza I C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 10 pct. l C. proc. civ., locul executării contractului de privatizare fiind sediul vânzătorului, respectiv, municipiul Bucureşti.
De asemenea, a arătat recurenta, dispoziţiile art.8 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi reţinute, deoarece cererea de despăgubire a fost formulată nu împotriva Statului Român (care este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice), ci împotriva A.V.A.S.- ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare.
Faţă de acestea, consideră recurenta - pârâtă că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art.304 pct. 3 C. proc. civ., şi solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor de fond şi de apel - ca fiind pronunţate de instanţe necompetente - şi trimiterea dosarului pentru rejudecare în fond spre competentă soluţionare către Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
În continuare, consideră recurenta - pârâtă că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea criticată fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată.
Astfel, hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea, atât a dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 (privind termenul special de prescripţie de 1 lună), cât şi a dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997 (privind termenul special de prescripţie de 3 luni.
Având în vedere dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că, în cauză, sunt aplicabile termenele speciale de prescripţie, astfel cum au fost menţionate prin excepţia invocată.
Recurenta - pârâtă consideră că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.324 din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Astfel, prejudiciul suferit de intimata-reclamantă ca urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea „de piaţa”.
În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăţii fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societăţii şi avută în vedere în situaţia patrimonială a societăţii la data privatizării.
De asemenea, din valoarea contabilă a imobilului restituit s-ar cuveni despăgubiri în proporţie de 33,325% întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.33/29.11.2010 invocat de intimata-reclamantă ca temei al despăgubirii, A.V.A.S. (prin antecesorul său legal] a vândut acţiuni reprezentând numai 33.325% din capitalul social al SC O. SA. Diferenţa rezultată urmează a fi suportată de ceilalţi acţionari ai societăţii.
Este lipsită de fundament legal obligarea A.V.A.S. la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului social deţinut de stat la SC O. SA.
De asemenea, instanţa de apel face în mod greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art.1084 C. civ., constatând că daune interese (beneficiul nerealizat) şi suma de 68.488 lei - valoarea actualizată a îmbunătăţirilor aduse imobilului, existând la dosar un raport de evaluare prin care s-a calculat valoarea actualizată a. imobilului (valoare în care au fost incluse şi îmbunătăţirile aduse imobilului), a|ungându-se la o dublă despăgubire.
De asemenea, în mod nelegal instanţa de apel a înlăturat susţinerile A VAS referitoare la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, care modifică cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completata de Legea 99/1999, dispoziţii prin care se arata ca in toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va putea depăşi cumulat 50% din preţul efectiv plătit de cumpărător.
La data de 21 noiembrie 2011, recurenta - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus concluzii scrise la dosar, prin care a arătat că, faţă de decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, în Dosarul nr. 16/2011, având în vedere caracterul imperativ al acesteia, prevăzut de alin. (4) al art. 3307 C. proc. civ., instanţa de recurs fiind obligată să soluţioneze cauza administrând probatorii cu respectarea dispoziţiilor legale sus menţionate, respectiv, la valoarea contabilă (nu de piaţă) a imobilului în litigiu, raportat şi la dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., consideră că se impune admiterea recursului şi casarea hotărârii criticate, în sensul retrimiterii spre rejudecare a cauzei, în vederea stabilirii cadrului procesual şi administrării probatoriului ce poate duce la soluţionarea corectă a cauzei, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursul în interesul legii admis - decizia nr.18 din 17 octombrie 2011.
Analizând recursul formulat, sub aspectul motivului nou de recurs de ordine publică, invocat de către recurenta - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, privitor la incidenţa în cauză a deciziei de recurs în interesul Legii nr. 18 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 16/2011, Înalta Curte reţinând următoarele:
Reclamanta SC O.R. SA Băile Olăneşti, care a avut un drept de proprietate asupra imobilului situat în oraşul Băile Olăneşti, str. Carol Davila, judeţul Vâlcea, drept consolidat în procesul de privatizare, a solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri rezultând din pierderea acestui drept, ca urmare a retrocedării imobilului către foştii proprietari şi a predării efective a acestuia, conform deciziei nr. 5818 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 3501/46/2006.
Instanţa de judecată care a soluţionat cauza în apel a apreciat că, o reparaţie reală efectivă se realizează doar prin stabilirea cuantumului despăgubirilor în funcţie de valoarea de circulaţie a imobilului către foştii proprietari şi a predării efective a acestuia, conform deciziei nr. 5818 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 3501/46/2006.
Instanţa de judecată care a soluţionat cauza în apel a apreciat că o reparaţie reală efectivă se realizează doar prin stabilirea cuantumului despăgubirilor în funcţie de valoarea de circulaţie a imobilului retrocedat, şi, anulând sentinţa, a admis pe fond acţiunea, în temeiul art.324 alin. (1), (2) şi (3) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.
În această materie, însă, au existat divergenţe junsprudenţiale determinate de aplicarea dispoziţiilor art.324 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării cu privire la cheltuielile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile foştilor proprietari, complexitatea unei cauze conducând, uneori, la aplicări diferite ale acestui text legal în practica instanţelor de judecată.
Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituţia recursului în interesul legii, decizia de interpretare pronunţată în asemenea cazuri nefiind extra/ legem, şi cu atât mai mult nu poate fi contra legem.
Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanţa supremă contribuie la asigurarea supremaţiei Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul ţării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fiind inadmisibil ca persoane aflate în situaţii juridice egale să fie supuse unor interpretări diferite ale aceleiaşi reglementări legale.
În acest sens, relevanţă juridică în speţă o reprezintă Decizia nr.18 din 17 octombrie 2011, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, pronunţată în Dosarul nr. 16/2011 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi care a stabilit că: „în aplicarea dispoziţiilor art. 321 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, despăgubirile acordate societăţilor comerciale de instituţiile publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor imobile, se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanţ la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, valoare ce trebuie actualizată cu valoarea indicelui de inflaţie de la momentul plăţii despăgubirii ” .
S-a apreciat că, societatea comercială prejudiciată prin restituirea unor imobile către foştii proprietari trebuie despăgubită cu valoarea cu care aceste imobile figurau în bilanţul societăţii, în condiţiile în care, respectând dezideratul fixităţii capitalului social, în locul imobilului retrocedat trebuie înscrisă valoarea acestuia rezultată în urma procesului obligatoriu de reevaluare.
Această valoare acoperă, însă, doar paguba electiv suferită (dam num emergens). În baza principiului reparării integrale a prejudiciului, la valoarea imobilului evidenţiată în bilanţ, trebuie adăugată rata inflaţiei, calculată prin raportare la momentul plăţii despăgubirii (aceasta acoperind şi beneficiul nerealizat - lucrum cessans).
S-a mai reţinut că, în măsura în care despăgubirile ar fi achitate la nivelul valorii de piaţă a activului retrocedat, societatea nu ar putea înscrie în capitalul său social decât valoarea de înlocuire a imobilului, respectiv, valoarea sa contabilă, pentru a menţine în acest fel capitalul social. Pentru suma ce excede acestei valori contabile, societatea ar trebui să declanşeze procedura de majorare a capitalului social, cu consecinţa legală a emiterii de noi acţiuni, iar scopul legiuitorului în reglementarea posibilităţii de plată a despăgubirilor nu a fost acela de determinare a majorării capitalului social, conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ci acela de a păstra neschimbată valoarea capitalului social, astfel cum aceasta este reflectată în activele societăţii.
S-a apreciat, de instanţa supremă, şi că stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate societăţilor comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile răspunde şi dezideratului de respectare a accepţiunii noţiunii de „bun”, reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, în speţă, de la 17 octombrie 2011, împrejurare în raport de care, faţă de decizia pronunţată în recurs în interesul legii mai sus - arătată, obligatorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că despăgubirile datorate nu pot depăşi valoarea contabilă actualizată a bunurilor, valoare care nu a fost, însă, stabilită nici în primul ciclu procesual, şi nici în apel.
În speţă, astfel cum rezultă din obiectivele şi cuprinsul raportului de expertiză tehnică agricolă întocmit de expertul tehnic judiciar C.I., s-a stabilit valoarea de circulaţie (de piaţă) a terenului retrocedat, iar concluziile expertizei efectuate de ing. M.M. stabilesc valoarea de circulaţie a îmbunătăţirilor aduse imobilului, concluzii care au fost însuşite de către instanţa de apel în stabilirea cuantumului despăgubirilor, în aplicarea art. 324 alin. (2) din O.U.G. nr.88/1997, astfel cum aceasta a fost modificată.
Din această perspectivă, având în vedere necesitatea efectuării unor expertize tehnice de specialitate, din care să rezulte valoarea contabilă actualizată a imobilului care a fost retrocedat, în acord cu decizia nr. 18/2011, pronunţată de instanţa supremă, pentru stabilirea exactă a situaţiei de fapt, ca şi împrejurarea că modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fiind incidente dispoziţiile art.312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere faptul că, între timp - în perioada scursă între data soluţionării apelului şi a recursului - s-a publicat decizia nr.18 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra recursului în interesul legii, privind aplicarea dispoziţiilor art.324 din O.U.G. nr. 88/1997 (Monitorul Oficial Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011), şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei.
Dat fiind că, instanţa de apel urmează a analiza, cu prilejul rejudecării, un alt criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv, valoarea contabilă a imobilului la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii, este evident că analizarea celorlalte critici din recurs ce vizează fondul cauzei este inutilă, ceea ce nu înseamnă că, în rejudecare, instanţa de apel nu le avea în vedere.
Aşa fiind, având în vedere argumentele mai sus - expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu îndrumările anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr.30/ A-C din 13 mai 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4025/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3758/2011. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
