ICCJ. Decizia nr. 4/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4/2011
Dosar nr. 4110/1/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 949 din 12 septembrie 2007 a Tribunalului Alba a fost admisă contestaţia formulată de petenta A.V. împotriva dispoziţiei nr. 430 din 30 august 2004 emisă de Primarul municipiului Alba lulia, a fost anulată dispoziţia atacată şi a fost obligat pârâtul la emiterea unei noi dispoziţii de acordare a despăgubirilor în condiţiile legii speciale pentru suprafaţa imposibil de restituit şi de restituire în natură a suprafeţelor identificate prin raportul de expertiză întocmit de exp. F.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că intimatul a emis dispoziţia atacată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001, câtă vreme s-a făcut dovada că este posibilă restituirea în natură a unei părţi din imobilele preluate abuziv, identificate prin expertiza efectuată în cauză, iar în ce priveşte imobilele pentru care nu este posibilă restituirea în natură petenta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, însă nu sub forma despăgubirilor băneşti, aşa cum a solicitat, deoarece acestea nu au avut destinaţia de locuinţă, ci în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia, susţinând că în mod greşit prima instanţă a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 3.043 mp, deoarece prin notificare reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de 7.195 mp, iar nu restituirea în natură şi că, pe de altă parte, suprafaţa de 3.043 mp nu este liberă, scopul exproprierii fiind atins prin construirea de blocuri şi canale, instalaţii, alei, spaţii verzi, astfel încât dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi( )4 din Legea nr. 10/2001 nu au fost încălcate.
Prin Decizia nr. 34/A din 12 martie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa atacată şi a anulat dispoziţia nr. 430/2004, obligând pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea în lei la data plăţii a sumei de 572.103 euro pentru imobilele — terenuri în suprafaţă totală de 7.195 mp, care nu pot fi restituite în natură.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că primul motiv de apel, referitor la greşita restituire în natură a suprafeţei de 3.043 mp, în condiţiile în care prin notificare reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de 7.195 mp, nu poate fi primit, cu motivarea că reclamanta nu şi-a modificat cererea atâta vreme cât prin notificare a solicitat, de fapt, restituirea unei suprafeţe de teren similare. A constatat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 şi, întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză care a identificat lucrările realizate pe fiecare suprafaţă pentru care s-a solicitat restituirea în natură (reţele electrice de apă şi canalizare, lampadare pentru iluminatul public stradal, cămine de vizitare a reţelelor de apă-canal, alei de comunicaţie, loc de joacă, spaţii verzi, etc), a concluzionat că întreaga suprafaţă de 7.195 mp este afectată de amenajări de utilitate publică în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. In ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, a stabilit că în raport de Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la neaplicarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acesteia, acesta este cel din expertiza întocmită la fond, respectiv 572.103 euro, contravaloarea în lei la data plăţii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe. A invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată în apel cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, atunci când stabileşte, fără legătură cu probele administrate, că existând câteva cămine de vizitare şi câteva lampadare terenul nu ar putea fi restituit în natură. Acestea se circumscriu perimetrului terenului, fiind situate pe conturul său şi urmărind, în general, căile de acces. Cât priveşte reţeaua de canalizare, pe care expertul nu a identificat-o, nu este de natură a împiedica restituirea în natură, întrucât este vorba despre o sarcină a imobilului pe care recurenta înţelege să şi-o asume.
A susţinut că prin Decizia atacată s-a aplicat greşit legea, pentru că în cauză nu a fost atins scopul exproprierii, respectiv construirea unui ansamblu de locuinţe, realizarea unui spaţiu verde sau a unui loc de joacă neputând fi circumscrise acestui scop. Apreciază că pentru terenul neafectat de construcţii primează regula restituirii în natură şi că numai în mod excepţional se pot acorda despăgubiri băneşti. De asemenea, susţine că intenţia pârâtului de a da destinaţia de parc unei părţi din terenul liber nu poate avea relevanţă în ce priveşte necesitatea restituirii în natură a terenului, care în prezent este liber.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
Mai întâi, trebuie observat că reclamanta a înţeles să invoce şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Verificând hotărârea atacată se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Concluzia existenţei reţelelor electrice şi de canalizare ce străbat terenul a cărui restituire se solicită nu este în contradicţie cu probele administrate, ci se sprijină pe aceste probe. Astfel, după ce instanţa de apel analizează raportul de expertiză dispus a fi efectuat în rejudecare după casare,arătând care sunt lucrările realizate pe fiecare parcelă şi reţinând că pe fiecare suprafaţă de teren există unul sau mai multe cămine de vizitare a reţelelor de apă şi canalizare, dar şi lampadare pentru iluminatul public, în mod firesc a concluzionat că pe teren, în ansamblu său, sunt situate reţelele pentru a căror vizitare s-au construit căminele, precum şi reţele electrice care alimentează lampadarele.
Pe cale de consecinţă, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu va fi primit.
Totodată, ca nefondată va fi respinsă şi critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., respectiv neatingerea scopului exproprierii, cu consecinţa restituirii în natură a terenului rămas liber.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001: "(3) In cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autoritate, cea afectată dispoziţiilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. (4) In cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".
Aşadar, Curtea are de analizat proporţia în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul în litigiu şi de stabilit dacă există teren liber în sensul vizat de Legea nr. 10/2001.
Prima instanţă a constatat că din cele patru parcele de teren ce formează suprafaţa totală de 7.195 mp, pot fi restituite suprafeţe libere de 104 mp, 260 mp, 1.287 mp şi respectiv 1.392 mp, aşa cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de exp. F.I. Verificând raportul de expertiză întocmit şi schiţa anexată (dosar fond) se poate constata că suprafaţa de 3.043 mp, propusă a fi restituită în natură se situează în mijlocul ansamblului rezidenţial format din blocuri, garaje, parcări, mărginite de străzi, identificat ca fiind cvartalul din Alba Iulia, cartierul Cetate.
In completarea acestui raport de expertiză, probă dispusă în apel, expertul a stabilit că lucrările de sistematizare pe verticală a terenului au fost efectuate cu ocazia amplasării şi construirii blocurilor din cvartal, a aleilor de acces pietonale şi auto, ziduri de sprijin, fântână arteziană, reţele de iluminat, reţele de apă şi canalizare, lucrări efectuate înaintea anului 2005 (dosar apel).
In acelaşi timp, a identificat pe fiecare suprafaţă propusă a fi restituită cămine de vizitare, lampadare, dar şi alei pietonale, trotuare, loc de joacă pentru copii, etc.
Din economia Legii nr. 10/2001 se poate observa că realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor construite, de vreme ce legea nu permite restituirea în natură în situaţia în care lucrările ocupă funcţional întregul teren sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.
Sintagma „amenajări de utilitate publică", definită de dispoziţiile art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, respectiv căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi.
Astfel, căile de comunicaţie, căminele de vizitare, lampadarele, spaţiul de joacă şi spaţiul verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale, fiind destinate accesului spre locuinţe, precum şi folosinţei normale a ansamblului de blocuri existent în zonă. Faptul că pe o porţiune de teren nu există construcţii nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren reclamanţilor, atâta vreme cât el face parte dintr-un spaţiu conceput şi amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunităţii.
Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincţia între noţiunile de „teren liber" şi „ teren liber ce poate fi restituit în natură", ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale. In cauză, restituirea suprafeţei de 3.043 mp, situată, aşa cum anterior s-a observat în centrul acestui ansamblu rezidenţial, ar fi de natură a afecta funcţional spaţiul conceput a deservi nevoile comunităţii
In acelaşi timp, reamenajarea unui parc, în sensul amplasării unui loc de joacă pentru copii, chiar şi după soluţionarea notificării reclamantei, nu poate avea semnificaţia schimbării destinaţiei terenului expropriat, respectiv nerealizarea scopului exproprierii.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul, cu consecinţa menţinerii deciziei pronunţate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.E.M. împotriva deciziei civile nr. 34/A din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 418/2011. Civil. Conflict de muncă. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 392/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
