ICCJ. Decizia nr. 4095/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4095/2011

Dosar nr.6716/1/2010

Şedinţa publică din 16 mai 2011

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Instanţa de fond

Reclamanţii C.C. şi A.E. au chemat în judecată, la 16 octombrie 2001 pe G.D., primarul comunei Rucăr, Judeţul Argeş pentru anularea dispoziţiei nr. 58/2001 şi obligarea acestuia să le restituie în natură suprafaţa de 4000 m² precum şi despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de teren de 12.400 m².

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, 2, 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.

În fapt reclamanţii au invocat calitatea de moştenitori ai tatălui lor, A.Z., proprietarul F.C.R. şi al terenurilor intravilane de peste 16.400 m² situate în Rucăr, precum şi preluarea abuzivă a acestei proprietăţi prin Legea nr. 119/1948, la data de 11 iunie 1948.

Tribunalul Argeş prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 decembrie 2002 a admis în parte acţiunea, a modificat în parte dispoziţia nr. 58/2001 emisă de primarul Comunei Rucăr în sensul că la punctul 2 s-a dispus şi restituirea în natură a diferenţei de 613 m². Au fost menţinute celelalte dispoziţii. Au fost obligaţi pârâţii la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că reclamanţii şi-au precizat cererea în sensul că au înţeles să cheme în judecată şi Comuna Rucăr, prin primar şi la 19 decembrie 2002 au arătat că terenul situat în punctul C. face obiectul altui dosar, solicitând în natură numai o diferenţă de 613 m² situată în punctul D., aceasta fiind liberă iar pentru terenul de sub clădiri au solicitat despăgubiri băneşti la valoarea de circulaţie a acestuia.

Prin dispoziţia nr. 58 din 11 septembrie 2001 Primăria Comunei Rucăr a comunicat reclamanţilor că s-au stabilit măsuri reparatorii în valoare de 260.000.000 lei pentru terenul de 2132 m² situat în punctul R., aflat în administrarea Consiliului Local Rucăr şi de 95.000.000 lei pentru suprafaţa de 778 m² situată în pct. D.

Dispoziţia nr. 58/2001 nu face nici o referire cu privire la restul terenului menţionat în Notificare, însă prin adresa din 12 septembrie 2001, semnată de Primarul Comunei Rucăr (deşi poartă antetul Consiliului Local) s-au făcut precizări care întregesc Decizia nr. 58/2001, aşa încât, chiar dacă se susţine că această adresă este eliberată de un organ fără atribuţii în ce priveşte aplicarea Legii nr. 10/2001, Tribunalul a apreciat că, de vreme ce poartă semnătura primarului G.D., documentul reprezintă un răspuns, în înţelesul prevederilor aceluiaşi act normativ, la notificarea reclamanţilor.

Prin adresa menţionată Primăria Comunei Rucăr a arătat că, din terenul situat în punctul D., aflat în administrarea Consiliului local s-a reconstituit reclamanţilor dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 109 m² prin Ordinul Prefectului Judeţului Argeş nr. 143/2001, iar restul terenului este stăpânit de diferiţi cetăţeni.

Totodată s-a precizat că terenul din punctul C. este deţinut de SC H. SA, căreia reclamanţii i se pot adresa cu notificare.

Expertiza tehnică efectuată de expertul topograf D.V. a constatat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 8 martie 1933, autorul reclamanţilor A.Z. a dobândit în proprietate suprafaţa de cea. 24014 m² compusă din patru trupuri de teren situate în comuna Rucăr, judeţul Argeş, şi anume: a) trupul de teren afectat morii şi fabricii de cherestea în suprafaţă de 4560 m² cu vecinătăţile precizate în raport; b) terenul afectat depozitului de cherestea în suprafaţă de 3844 m² pe care se afla magazia de făină cu vecinătăţile precizate în raport; c) terenul pe care se afla biroul fabricilor în suprafaţă de 1500 m² cu vecinătăţile indicate în raport şi d) zăvoiul şi prundul în suprafaţă de 1 ha şi 4110 m².

La data efectuării expertizei, situaţia terenurilor ce au aparţinut autorului A.Z. a fost descrisă astfel: din terenurile prevăzute la pct. a) şi d) din contractul de vânzare-cumpărare din 1933 în suprafaţă de 18670 m², prin hotărâre judecătorească irevocabilă reclamanţilor le-a fost restituită suprafaţa de teren de 7794 m² iar din această suprafaţă, 2132 m² teren era aferent remizei P.S.I. şi avea amplasată o construcţie de 90,74 m² din cărămidă, conform măsurătorilor, edificată în 1976 de fostul I.F. şi preluată de Primărie pentru care însă aceasta nu a putut prezenta acte de proprietate. Remiza de pompieri în suprafaţă de 70 m² conform H.C.L. nr. 34 din 20 august 1997 a fost inclusă în domeniul public de interes local.

Atât pentru teren cât şi pentru menţionata construcţie s-a reținut că reclamanţii plătesc impozit şi au întocmit documentaţia cadastrală. Restul terenului este ocupat de persoane fizice.

Din dispoziţia contestată s-a constatat însă că terenul în discuţie se afla în administrarea Consiliului local al comunei Rucăr şi că reclamanţilor le-au fost stabilite pentru acest teren măsuri reparatorii prin echivalent.

Or, faţă de contradicţia existentă între concluziile expertizei şi conţinutul dispoziţiei administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în cauză era necesar să se adâncească cercetările pentru a stabili situaţia juridică exactă a respectivului teren. În acest sens, s-a apreciat că era necesar să se pună în vedere reclamanţilor să prezinte hotărârea judecătorească ce le atestă titlul de proprietate, respectiv sentinţa civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung dată în litigiul purtat cu SC F.M. SA despre care aceştia au făcut vorbire în motivele de recurs. De asemenea, era necesar să se stabilească şi titlul în baza căruia Primăria comunei Rucăr, respectiv Consiliul local deţinea terenul, respectiv anexa la HG nr. 447/2002 menţionată în expertiză ca temei pentru includerea în domeniul public de interes local a suprafeţei de 70 m² din terenul în litigiu.

Referitor la terenul situat în pct. „Depozitul de cherestea cu magazia de făină" în suprafaţă de 3844 m² menţionat la pct. b) din contractul de vânzare-cumpărare din 1933 şi cunoscut ca fiind în punctul C., expertiza a stabilit că cca. 1300 m² erau ocupaţi de SC H. SA, care a edificat pe teren o construcţie, alţi 506 m² conturaţi cu roşu în planul de situaţie nr. 2 i-au fost restituiţi reclamantei C.C. prin hotărâre judecătorească irevocabilă, iar 485 m² conturaţi cu verde în acelaşi plan erau liberi, fără construcţii şi puteau fi restituiţi reclamanţilor. Prin adresa din 12 septembrie 2001 dată în completarea Dispoziţiei nr. 58 din 11 septembrie 2001 emisă de Primarul comunei Rucăr, recurenţilor li s-a făcut cunoscut că respectivul teren aflat în pct. C. este deţinut de SC H. SA.

S-a constatat că instanţa de apel a făcut o confuzie atunci când răspunzând criticilor reclamanţilor a reţinut că terenul este deţinut de C. societate de la care a fost solicitat şi că pretenţiile reclamanţilor formează obiectul unui alt litigiu pe rolul instanţelor în contradictoriu cu acea persoană juridică.

În acest fel s-a omis să se examineze critica cu privire la acest teren şi datorită unei formulări ambigue dată de reclamanţii în declaraţia de apel dar corectată prin concluziile scrise în care s-a arătat că terenul C. din pct. b) din contract, suprafaţa de 485 m² este liberă, putând fi restituită în natură.

Referitor la terenul de la pct. c) din contractul de vânzare-cumpărare din anul 1933 în suprafaţa de 1500 m² cunoscut ca fiind în pct. D. expertiza tehnică a precizat că pe o suprafaţă de 585 m² se afla amplasat dispensarul uman din care 237,15 m² era suprafaţa construită, diferenţa de 347,85 m² o reprezenta terenul necesar normalei utilizări a construcţiei. O altă parcelă de 109 m² fusese restituită în natură reclamanţilor prin ordin al prefectului şi o suprafaţă de 312 m² teren haşurată cu maro în planul de situaţie era utilizată fără forme legale de o persoană fizică şi prin urmare putea fi restituit în natură.

În apel, sentinţa tribunalului a fost modificată în sensul restituirii în natură a suprafeţei de 132 m² teren în loc de 613 m² cât acordase judecătorul fondului tocmai pentru că diferenţa de 312 m² era deţinută de o persoană fizică iar aceasta nu figura ca parte în proces. O atare concluzie s-a apreciat însă a fi greşită. Expertiza tehnică a precizat că cei 312 m² în discuţie erau folosiţi fără ca cel ce îi deţinea în fapt să prezinte un titlu de proprietate. În aceste condiţii, instanţa de apel nu putea proceda la modificarea sentinţei fără a determina prin probe certe situaţia juridică a terenului în litigiu, respectiv dacă acesta se afla în administrarea unităţii notificate sau constituia proprietatea privată a altei persoane şi pe cale de consecinţă dacă reclamanţii erau îndrituiţi la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent.

Din această perspectivă, cu ocazia rejudecării apelului s-a dispus a fi analizată şi critica privind omisiunea instanţei de apel de a examina cererea recurenţilor-reclamanţi de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru toate suprafeţele de teren care nu au putut fi restituite în natură şi estimate la cca. 12.400 lei m².

În ceea ce priveşte recursul pârâtului G.D., primarul comunei Rucăr, judeţul Argeş, s-a constatat că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Astfel, Decizia nr. 180/ A din 28 februarie 2005 a Culţii de Apel Piteşti, secţia civilă, fiindu-i comunicată la 10 martie 2005, iar recursul a fost promovat la 31 martie 2005, cu nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut de textul legal evocat.

Curtea de Apel Piteşti prin Decizia nr. 96/ A din 25 iunie 2010, rejudecând cauza după casarea cu trimitere a admis apelul reclamanţilor, a schimbat sentinţa în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanţi, potrivit acordului, în punctul D. a suprafeţei de 127 m² folosită de D. şi a celei de 150 m² lăsată de Comuna Rucăr, fără titlu în posesia unei persoane fizice.

În acelaşi punct s-a stabilit îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri pentru suprafaţa de 1114 m² (afectaţi de stradă, dispensar şi proprietatea unei persoane fizice cu titlu), în loc de 631 m² stabiliţi la fond.

S-a dispus restituirea în natură a terenului din punctul C. de 216 m², 162 m²; 10 m², 29 m², 107 m² şi s-a stabilit îndreptăţirea reclamantului la despăgubiri pentru suprafaţa de 1124 m² diferenţă care nu poate fi restituită în natură.

S-a dispus restituirea în natură, în punctul R. a suprafeţei de teren de 415 m² şi 360 m² precum şi despăgubiri pentru 10.548 m².

A fost anulată dispoziţia atacată pentru despăgubiri în echivalent pentru suprafaţa de 2131 m².

A fost menţinută sentinţa cu privire la cheltuielile de judecată, în apel.

A fost obligat pârâtul primar pentru Comuna Rucăr la plata sumei de 3.300 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel după completarea probelor cu înscrisuri şi expertiză şi având în vedere îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 9113/2006 a reţinut în esenţă următoarele:

Referitor la suprafaţa de 2136 m² din pct. Z. şi P., numită de pârâtă şi R. s-a constatat că, în mod greşit, prin Dispoziţia nr. 58 din 11 septembrie 2001, emisă de Primarul Comunei Rucăr, s-au acordat despăgubiri băneşti în valoare de 260.000.000 lei, urmând a fi anulată dispoziţia amintită sub acest aspect, pentru următoarele considerente:

Acest teren, în suprafaţă de 90.7 m² aparţine deja reclamanţilor, conform sentinţei civile nr. 920/2001, definitivă şi irevocabilă, investită cu formulă executorie, pentru acest teren reclamanţii plătesc impozit şi au întocmit documentaţia cadastrală.

Inventarierea din 1999, în baza căreia a fost emisă HG nr. 447/2002 privind atestarea bunurilor domeniului public al Judeţului Argeş, nu este susţinută de vreo probă, în sensul că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul comunei. Dimpotrivă, s-a constatat că din probe a rezultat că, după preluarea de către stat, fără titlu, a terenului, acesta s-a aflat în administrarea directă a unei întreprinderi specializate, transformată apoi în proprietatea unei societăţi comerciale înfiinţată în baza Legii nr. 15/1990, respectiv SC E. SA, din care s-a desprins SC F. SA, împotriva căreia s-a pornit un litigiu finalizat prin sentinţa civilă nr. 920/2001.

Această situaţie a fost confirmată prin raportul de expertiză, precum şi prin adresa, emisă de Consiliul Local al Comunei Rucăr.

Referitor la punctul R., prin raportul de expertiză efectuat în apel, s-a stabilit că reclamanţii trebuie să deţină, potrivit actului de vânzare-cumpărare, o suprafaţă de 18670 m², din care au primit terenul de 7794 m² cu construcţiile edificate pe acesta, (prin sentinţa civilă nr. 920/2001), în realitate suprafaţa având 7347 m², stabiliţi prin documentaţia cadastrală, suprafaţa de 7347 m², fiind formată din terenul de 2132 m², amintit anterior şi 5215 m².

Expertul a identificat, în acest punct terenurile libere de construcţii care pot fi restituite în natură, astfel: suprafaţa de 415 m² conturată cu roşu, deţinută de O.I. şi O.P.; suprafaţa de 360 m² conturată cu verde, deţinută în prezent de A.F., R.G. şi o persoană neidentificată.

Pentru diferenţa de teren din acest punct, respectiv 10548 m² s-a dispus acordarea de despăgubiri.

În punctul D. suprafaţa existentă conform actului vechi de proprietate este de 1500 m², din care au fost restituiţi 109 m², în baza Ordinului Prefectului nr. 154/2001, fiind în proprietatea reclamantei C.C.

Suprafaţa de 585 m² se află în administrarea clădirii D., teren din care suprafaţa de 300 m² face obiectul domeniului public, conform HG nr. 447/2002, iar diferenţa de 127 m² conturată cu albastru, folosită de dispensar s-a apreciat că poate fi restituită în natură.

Tot în acest punct, s-a constatat că suprafaţa de 312 m² este ocupată de T.I., din care suprafaţa de 162 m² potrivit sentinţei civile nr. 3435/1995, iar suprafaţa de 150 m² conturată cu verde, este ocupată de aceeaşi persoană fizică, fără acte, ceea ce face posibilă restituirea în natură.

De asemenea, pentru suprafaţa de 1114 m², din acest punct, afectaţi de stradă, clădirea dispensarului şi persoana fizică care deţine teren cu titlu s-a impus acordarea de despăgubiri, în loc de 613 m² stabiliţi la fond şi pentru care s-a dispus restituirea în natură, prin sentinţa civilă nr. 271 din 19 decembrie 2002.

În punctul C., s-a constatat că reclamanţii deţin suprafaţa de 3844 m², potrivit actului vechi de proprietate, ocupată de persoane fizice şi juridice, astfel:

- suprafaţa de 1268 m² conturată cu roşu este deţinută de SC H. SA;

- suprafaţa de 506 m², conturată cu verde şi cea de 350 m², conturată cu mov sunt deţinute de reclamanţi în baza sentinţei civile nr. 3985/2001 şi respectiv sentinţa civilă nr. 16/A/2006.

- suprafaţa de 530 m², conturată cu mov este deţinută cu acte de către persoane fizice, iar suprafeţele de: 289 m² (culoare verde), 136 m² (culoare roşu) şi 107 m² sunt ocupate de persoane fizice care nu prezintă acte.

Ca urmare s-a apreciat că în acest punct C. pot fi restituite în natură următoarele suprafeţe:

- terenul de 216 m² (culoare albastru);

- terenul de 165 m² (portocaliu);

- terenul de 10 m² (verde);

- terenul de 29 m² (roşu);

- terenul de 107 m² (fără culoare).

Pentru diferenţa de 1124 m², care nu poate fi restituită în natură s-a dispus acordarea de despăgubiri.

S-a menţinut sentinţa apelată, cu privire la cheltuielile de judecată.

3. Recursul

Împotriva deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010 au declarat recurs reclamanţii.

În drept s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În fapt recurenţii au criticat faptul că Decizia curţii de apel nu a respectat Decizia de casare nr. 9113 din 09 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dispus lămurirea şi stabilirea certă a situaţiei juridice a terenurilor din fiecare punct descris în contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 08 martie 1933 în vederea stabilirii cu certitudine a suprafeţelor ce pot fi restituite în natură şi pentru examinarea cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru toate suprafeţele ce nu pot fi restituite în natură.

În mod expres, în ceea ce priveşte suprafaţa de 2132 m² teren pe care se afla o construcţie de 90,74 m² folosită drept garaj de maşina de pompieri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca, faţă de contradicţiile existente între concluziile expertizei (efectuată la acea vreme de expert D.V.) şi conţinutul dispoziţiei administrative contestate, instanţa de rejudecare să adâncească cercetările pentru a stabili situaţia juridică exactă a respectivului teren, cercetări ce urmau a fi efectuate inclusiv prin prisma sentinţei civile nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung pronunţată în litigiul purtat cu SC F.M. SA. De asemenea, s-a dispus ca instanţa de rejudecare să stabilească şi titlul în baza căruia Primăria Comunei Rucăr, respectiv Consiliul Local Rucăr deţine terenul, analiză ce urma a fi efectuată şi prin prisma anexei la HG nr. 447/2002 menţionată în expertiză ca temei pentru includerea unei suprafeţe de 70 m² (din cei 90,74 m² construcţie din zidărie) în domeniul public de interes local.

În raport de constatările deciziei nr. 9113/2005 recurenţii au apreciat soluţia pronunţată ca fiind nelegală.

Analizând situaţia juridica a suprafeţei de 2132 m² din punctul Z. şi P., în actul vechi, actualmente R., instanţa de rejudecare reţine în mod greşit că, acest teren în suprafaţa de 90,7 m² este deja în posesia reclamanţilor conform sentinţei civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung. Deşi instanţa de rejudecare reţine că din probe rezultă că terenul a fost preluat de stat fără titlu, şi că s-a aflat în administrarea unei întreprinderi specializate, transformată apoi în societatea comercială SC E. SA din care s-a desprins SC F. SA, împotriva acesteia din urmă fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 920/2001 de Judecătoria Câmpulung, în mod greşit concluzionează că nu se cuveneau despăgubiri pentru suprafaţa de 2132 m², măsura de anulare a dispoziţiei atacate în ceea ce priveşte despăgubirile echivalente acestei suprafeţe de teren, fiind nelegală.

Recurenţii au arătat că analiza situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 2132 m² este incompletă, ea oprindu-se la momentul la care se retine că terenul s-ar fi aflat în patrimonial SC F. SA. De asemenea, nu se face o analiză a situaţiei juridice a suprafeţei de teren trecută în domeniul public de interes local prin HG nr. 447/2002. Nu se lămuresc contradicţiile dintre, pe de o parte, concluziile expertizei (efectuată de exp. D.V., cele ale expertului V.C. privitor la identificarea suprafeţei de 2132 m², neobservându-se că în realitate această suprafaţă a fost identificată în rejudecare de expert D.G.) şi pe de altă parte, conţinutul dispoziţiei administrative a Primăriei prin care au fost acordate despăgubiri şi situaţia celor 70 m² cărora Primăria Rucăr le-a dat destinaţia de garaj pentru maşina de pompieri, suprafaţa trecută în domeniul public de interes local prin HG nr. 447/2002, în mod nelegal, în raport de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 prin schimbarea destinaţiei imobilului după apariţia acestei legi, (în speţă chiar după emiterea Dispoziţiei nr. 58 din 11 septembrie 2001). Din această perspectivă, reclamanţii au susţinut că hotărârea primei instanţe încalcă dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ea fiind şi nemotivată sub aspectele semnalate.

Recurenţii au mai susţinut cât priveşte propunerea cuprinsa în H.C.L. nr. 34/1999 privitoare la includerea in domeniul public de interes local a suprafeţei de 70 m² construcţie din cărămidă, că aceasta nu produce efecte juridice proprii, fiind act cu caracter prealabil, preparator. Numai HG este actul care schimba regimul juridic aplicabil bunurilor respective si care poate aduce atingere dreptului de proprietate sau interesului legitim al altor persoane. Ca atare, în condiţiile în care, suprafaţa de 2132 m² (pe care se afla clădirea din cărămida în suprafaţa de 90,7 m² din care 70 m² incluşi in domeniul public de interes local prin HG nr. 447/2002) nu a intrat in mod legal si cu titlu in deţinerea statului si in condiţiile in care, autorităţile locale au propus acordarea de despăgubiri pentru aceasta suprafaţă. În mod evident că, odată cu anularea Dispoziţiei atacate nr. 58 din 11 septembrie 2001, instanţa de rejudecare trebuia sa dispună şi restituirea în natură a acestei suprafeţe.

S-a mai criticat faptul că deşi s-a propus de autorităţile locale administrative acordarea de despăgubiri, aceleaşi autorităţi s-au considerat îndreptăţite să deţină un teren pe care, reclamanţii l-au câştigat în procesul cu SC F. SA şi pentru care deţin documentaţie cadastrală şi plătesc impozite, posesia fiind exercitată de autorităţile locale ce au emis dispoziţia atacată. Acest aspect a fost ignorat de instanţa de apel în rejudecarea cauzei, care a apreciat că în contextul în care reclamanţii au obţinut sentinţa civilă nr. 920/2001 a Judecătoriei Câmpulung, au un titlu executoriu pentru acest teren. Numai că, acest titlu executoriu este pronunţat în contradictoriu cu SC F. SA şi dat fiind caracterul relativ al efectelor oricărei hotărâri judecătoreşti în materie civilă, acest aspect a permis autorităţilor administrative locale să ignore aceasta hotărâre şi să se considere deţinători îndreptăţiţi ai suprafeţei de 2132 m².

În consecinţa, recurenţii au susţinut că odată cu anularea Dispoziţiei atacate nr. 58 din 11 septembrie 2001 în ceea ce priveşte despăgubirile acordate pentru suprafaţa de 2132 m², instanţa de rejudecare trebuia sa dispună restituirea în natura către reclamanţi a suprafeţei de teren anterior menţionate, astfel cum a fost identificata de expert D.V. la fond si de exp. D.G. în apel.

Un alt aspect criticat s-a referit la modalitatea în care a fost examinată cererea reclamanţilor de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru suprafeţele de teren ce nu ne pot fi restituite în natură.

S-a susţinut că instanţa de a reţinut corect suprafeţele de teren pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, respectiv 1114 m² în punctul D., 1124 m² în punctul C. şi 10548 m² în punctul R., însă nu s-a dispus şi care este cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin, astfel cum acestea au fost stabilite în expertiza V.C., respectiv 209,307 lei/m² raportat la suprafaţa totală, cuantumul despăgubirilor băneşti ce se cuvin recurenţilor este de 2.676.199,3 lei.

Recurenţii au arătat astfel că prin hotărârea pronunţată se impunea să se menţioneze concret care este cuantumul despăgubirilor băneşti ce li se cuvin, dat fiind faptul ca, Dispoziţia atacata este emisa în 2001, iar la momentul emiterii actului administrativ contestat (11 septembrie 2001), ca de altfel si al promovării acţiunii (16 octombrie 2001) era în vigoare Cap. 5 al Legii nr. 10/2001 (art. 36 si urm.), intitulat „Măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri băneşti". În virtutea principiului de drept „tempus regit actum", valabilitatea actului contestat trebuie analizată prin prisma normelor legale în vigoare la data emiterii lui. Aşadar, cum atât actul cât şi acţiunea sunt emise şi, respectiv, promovate sub imperiul legii vechi, soluţia pronunţată trebuia să se circumscrie acestui principiu de drept şi, în consecinţa, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti trebuia să fie menţionat cuantumul despăgubirilor băneşti ce li se cuvin.

Criticile astfel formulate au fost întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Faţă de aspectele anterioare semnalate recurenţii au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul de a se dispune ca intimaţii să fie obligaţi la restituirea în natura a suprafeţei de 2132 m² şi totodată să se menţioneze în cuprinsul hotărârii cuantumul despăgubirilor băneşti ce li se cuvin.

4. Analiza instanţei de recurs

Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate de reclamanţi se constată că recursul este fondat în limitele ce se vor arăta, acesta urmând a fi admis numai pentru considerentele ce succed.

Instanţa de apel a validat un raport de expertiză care conţine elemente controversate ceea ce atacă în autoritate Decizia instanţei sub aspectul suprafeţelor de teren. Măsura luată astfel de instanţă este neîntemeiată.

Sub acest aspect în mod greşit s-a soluţionat notificarea reclamanţilor pentru suprafaţa de 2132 m². Cu privire la această suprafaţă s-a reţinut că 70 m² aferenţi clădirii este folosită drept garaj pentru maşina de pompieri dar nu s-a observat că terenul a fost trecut în domeniul de interes public prin HG nr. 447/2002, prin schimbarea nelegală a destinaţiei terenului după data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi după emiterea dispoziţiei nr. 58 din 11 septembrie 2001. O atare măsură este sancţionată cu nulitatea absolută de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Nici hotărârea Consiliului Local nr. 34/1999, emisă pentru acelaşi scop, nu poate produce efecte juridice cu caracter prealabil, regimul juridic neputând fi schimbat decât prin Hotărâre de Guvern.

Ca urmare se reţine că suprafaţa de 2132 m² a intrat nelegal în patrimoniul statului fapt necontestat în cauză, măsura reparării acestui prejudiciu fiind însă greşit aplicată, în raport de împrejurarea dovedită în cauză că este posibilă restituirea în natură şi a acestei suprafeţe de teren. Acest teren în suprafaţă de 2132 m² a fost individualizat la fond prin expertiza efectuată de expertul D.V. (în dosarul nr. A/1908/2003 al Curţii de Apel Piteşti) prin schiţa depusă ca anexă la raportul de expertiză interactiv şi în care se identifică terenurile prevăzute la pct. a) şi d) din contractul de vânzare cumpărare din 1933, în suprafaţă totală de 18.670 m², sub numele de R.

Se reţine că din acel teren, 7794 m² le-a fost atribuit reclamanţilor prin Hotărârea nr. 920/2001 definitivă şi irevocabilă şi investită şi cu formulă executorie.

Expertul a identificat corect în schiţa în suprafaţă totală de 7794 m², o suprafaţă de 2132 m², pe acest teren s-a identificat o clădire ridicată de Primărie, dar pentru care aceasta nu a putut prezenta acte de proprietate. Restul terenului s-a constatat a fi ocupat de persoane fizice.

Acest teren este identificat şi în dosarul nr. 18699/1/2002 al Curţii de Apel Piteşti, de expert D.G., în schiţa anexată raportului şi despre care face menţiune că este folosit de Consiliul local al Comunei Rucăr.

În raport de probele administrate în cauză se constată că măsura dispusă în art. 1 al Dispoziţiei nr. 58 de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru terenul de 2132 m² este nelegală. Ca urmare odată înlăturată această măsură reparatorie se impunea stabilirea în sarcina pârâtei Primăria Comunei Rucăr a obligaţiei de restituire în natură.

Pe cale de consecinţă se impune modificarea deciziei, n sensul regulii stabilite de Legea nr. 10/2001, restituirea cu precădere în natură a imobilelor preluate abuziv (conform art. 1 alin. (1)) şi consolidată prin modificările ulterioare aduse acestei legi (art. 7 alin. (1)).

Cat priveşte criticile referitoare la stabilirea sumelor care urmează a fi plătite reclamantului cu titlu de despăgubiri critica este nefondată.

După apariţia modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 procedura de stabilire a despăgubirilor este precis arătată.

Reclamanţii au susţinut că valabilitatea actului atacat se apreciază la momentul emiterii lui potrivit principiului tempus regit actum.

Este însă de remarcat că în acţiunea introductivă de instanţă contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 58 din 11 septembrie 2001, reclamanţii s-au plâns de întindere terenului restituit în natură (au criticat refuzul restituirii terenului de 4000 m²) şi de faptul că oferta în formă bănească s-a făcut numai pentru suprafaţa de 2910 m² în loc de 16.400 m².

Ca urmare dispoziţia nr. 58/2001 nu a fost atacată în privinţa cuantumului stabilit pentru despăgubiri.

Nici în apelul declarat împotriva sentinţei nr. 271/2002 reclamanţii apelanţi nu au formulat o critică sub acest aspect.

Nu se poate susţine că acţiunea, fiind promovată anterior apariţiei Legii nr. 247/2001 este supusă regulilor stabilite în forma pe care legea o avea la acel moment. Este de observat în primul rând că suntem în prezenţa unor modificări de ordin procedural care prin această natură sunt aplicabile de îndată potrivit dispoziţiilor art. 724 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte cauza nu se referă la un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie generate de regula tempus regit actum.

Pe cale de consecinţă în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul a fost admis şi a fost modificată în parte Decizia nr. 96/2010 a Curţii de Apel în parte în sensul arătat în dispozitiv.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei nr. 96/2010.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. au fost obligaţi intimaţii pârâţi la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenţii reclamanţi, reprezentând onorariu de avocat (pentru redactarea recursului), conform chitanţei din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanţii Ş.V.M. şi A.E. împotriva deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de munca şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică în parte.

Înlătură măsura anulării dispoziţiei atacate (Dispoziţia nr. 58/2001) pentru stabilirea despăgubirilor în echivalent pentru suprafaţa de 2132 m² situată în punctul numit R.

Admite sub acest aspect acţiunea reclamanţilor Ş.V.M. şi A.E. şi modifică art. 1 din Decizia nr. 58 din 11 septembrie 2001 emisă de Primarul comunei Rucăr, în sensul că dispune restituirea în natură a terenului de 2132 m² situat în comuna Rucăr, suprafaţă delimitată de expertiza D.G. conform schiţei din Anexa 3 la această expertiză, în dosarul nr. 18669/1/2005 al Curţii de Apel Piteşti.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei nr. 96/ A din 25 iunie 2010.

Obligă pe intimaţii pârâţi Primarul Comunei Rucăr şi Comuna Rucăr prin primar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenţii reclamanţi Ş.V.M. şi A.E.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4097/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3173/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 4097/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs