ICCJ. Decizia nr. 3173/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3173/2011
Dosar nr. 6535/1/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
1.Cadrul procesual
Reclamanţii H.P.E.E. şi P.L.N.B. au chemat în judecată la 12 noiembrie 2001 pe pârâta SC T.M. SA pentru obligarea acesteia la restituirea imobilului situat în Bucureşti Bd. M.K., sector 5, compus din clădirea principală (etajul 2 cu două apartamente, apartamentul 3 de la etajul 3, două boxe din podul clădirii şi două boxe din pivniţa în construcţie cu acces prin scara C), clădirea secundară (apartament de la parter stânga cu şase camere), teren în cotă de ¼ în indiviziune forţată şi perpetuă asupra terenului, fundaţiei, faţadei, acoperişului, intrărilor şi instalaţiilor comune de orice fel.
Reclamanţii au mai solicitat constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului preluat fără titlu de către stat.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi prin cerere reconvenţională a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea de 30 de ani, iar în subsidiar obligarea reclamanţilor la plata sumei de 4.000.000.000 lei, contravaloarea lucrărilor de consolidare şi reparaţii efectuate la imobil şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului, până la achitarea sumei solicitate.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1413 din 23 septembrie 2002.
Prin sentinţa nr. 1413 din 23 septembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, s-au respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi lipsei calităţii procesuale pasive. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.L.N.B., a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta H.P.E.E. şi a fost obligată pârâta SC T.M. SA să restituie în natură acestei reclamante întregul etaj 2 compus din două apartamente cu părţile aferente comune din corp C 4 (faţă), două boxe în pivniţa construită cu acces prin scara C din clădirea secundară şi apartamentul de la parter cu şase camere, plus terenul în suprafaţă de 269 m.p în indiviziune forţată, situate în Bucureşti, B-dul R.E., sectorul 5. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea privind restituirea apartamentului de la etajul 3 şi cele două boxe din podul clădirii principale. Cererea reconvenţională a fost admisă în parte, a fost obligată reclamanta ca la data restituirii în natură a imobilului să achite pârâtei suma de 4.000.000.000 lei cu titlu de daune şi s-a instituit în favoarea pârâtei un drept de retenţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin Decizia nr. 498 din 18 noiembrie 2003, a respins apelul declarat de pârâta SC T.M. SA împotriva acestei sentinţe. Curtea a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a admis în parte, acţiunea ambilor reclamanţi, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că numita A.F. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin actul de vânzare - cumpărare autentificat din 19 martie 1940 de Tribunalul Ilfov şi sentinţa civilă nr. 188 din 30 martie 1948.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 864 din 6 mai 1994, reclamanta H.P.E.E. este moştenitoarea defunctei A.F. Reclamantul P.L.N.B. nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C civ., însă, potrivit arte 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat succesiunea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul acestei legi, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită. Curtea a precizat că deoarece reclamantul a formulat notificare, faţă de prevederile textului menţionat, greşit prima instanţă a reţinut că nu are calitate procesuală activă.
Curtea a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, pentru că nu figurează ca fiind naţionalizat pe numele adevăratului proprietar. Cărţile funciare provizorii întocmite în Bucureşti, care nu au fost definitivate, nu au efectele conferite de Legea nr. 115/1938. Cererea reconvenţională care este scutită de plata taxelor de timbru, conform art. 51 din Legea nr. 10/2001, a fost corect admisă de către prima instanţă iar acordarea despăgubirilor este justificată de principiul îmbogăţirii fără justă cauză a apelanţilor-reclamanţi cărora li s-a restituit un imobil la care apelanta - parata a efectuat lucrări. Sub acest aspect instanţa de apel a constatat că reclamanţii au fost de acord cu plata sumei solicitate şi acordarea unui drept de retenţie.
Instanţa de apel a mai reţinut că apelanta - pârâtă a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, însă prin vânzarea acţiunilor nu a intervenit o schimbare de proprietar al bunurilor de la SC T.M. SA la cumpărătorul acţiunilor. Bunurile au rămas în proprietatea aceleiaşi societăţi, iar în prezenta cauză proprietar şi posesor al bunului în litigiu este apelanta - pârâtă şi nu "asociaţia T.M. programul acţiunilor salariaţilor", care este numai acţionar al acesteia. Nu sunt incidente nici prevederile art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin noţiunea de "acte juridice de înstrăinare" sunt avute în vedere acte translative de proprietate care privesc bunuri ut singuli, deci numai înstrăinările cu titlu particular. S-a reţinut, că nu a operat uzucapiunea, pentru că este evidentă vicierea posesiei în contextul social existent de la data preluării imobilului şi până în anul 1989.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 10228 din 07 decembrie 2005, a admis recursul declarat de SC T.M. SA, a casat Decizia pronunţată de instanţa de apel şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că în mod corect s-a constatat prin Decizia atacată că imobilul care a aparţinut numitei A.F. a fost preluat de stat fără titlu legal, ca efect al naţionalizării de la o altă persoană decât titulara dreptului, că intimaţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite şi că acţiunea este admisibilă, temeiul cererii fiind calificat corect din punct de vedere juridic.
S-a mai reţinut, că în recurs pârâta a depus înscrisuri, dintre care unele au caracter de acte noi. Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 616 din 27 decembrie 1994 Asociaţia" Tungal Metrou" a cumpărat de la F.P.S. 70% din capitalul social, preţul acţiunilor fiind plătit integral la data încheierii contractului, iar prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 23 decembrie 1994 F.P.S. IV Muntenia a vândut "asociaţiei T.M. programul acţiunii salariaţilor" 30% din capitalul social de stat, la preţul de 1.572.452.500 lei, din care 900.000.000 lei urma să se plătească cu certificate de proprietate şi diferenţa în numerar. În art. 2 din această convenţie, părţile au prevăzut că proprietatea asupra acţiunilor vândute se transmite la cumpărător la data depunerii certificatelor şi a diferenţei de numerar, iar din această perspectivă nu s-a stabilit dacă recurenta-pârâtă este sau nu o societate privatizată, împrejurare de fapt esenţială pentru a analiza incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, modificare de imediată aplicare.
Instanţa de recurs a reţinut că în apel a fost invocată răspunderea faţă de intimaţi a instituţiei implicate în privatizare, susţinere asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat. Sub acest aspect nu s-a putut exercita controlul judiciar.
Înalta Curte a precizat că instanţa de apel urmează să administreze probe în legătură cu privatizarea societăţii recurente şi, de asemenea, să stabilească printr-un supliment la raportul de expertiză dacă terenul în suprafaţă de 269 m.p. ce se cuvine intimaţilor face parte din suprafaţa de 761 m.p. deţinută de recurentă, menţionată în anexa la contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. x/1994, fără a se aduce atingere proprietăţii deţinute de SC M.T.I. SA, celălalt coindivizar al imobilului.
Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin Decizia nr. 380 din 30 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii - pârâţi P.L.N.B. şi V.C., a admis apelul declarat de pârâta - reclamantă SC T.M. SA şi a schimbat în parte sentinţa apelată. A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi s-a respins capătul de cerere privind revendicarea ca inadmisibil pentru lucru judecat. De asemenea a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea privind constatarea inexistenţei dreptului pârâţilor conferit de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Curtea a respins ca nefondată cererea privind constatarea existenţei dreptului reclamanţilor de a solicita restituirea în natură a imobilului în condiţiile Legii nr. 10/2001, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului P.L.N.B. A respins ca nefondată cererea reconvenţională şi a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, urmare a deciziei de casare, chestiunile privind preluarea imobilului, ca efect al naţionalizării, de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite, precum şi admisibilitatea acţiunii reclamanţilor, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, sunt lămurite şi criticile care vizează aceste chestiuni nu se analizează.
Prin contractul aflat la fila 20 din dosarul Înaltei Curţi, apelanta - reclamantă H.P.E.E. a cedat drepturile sale litigioase asupra imobilului apelantului P.L.N.B., iar acesta, prin contractul autentificat din 20 aprilie 2006 de B.N.P. - M.A., a cesionat drepturile sale asupra imobilului în litigiu numitului V.C.
Potrivit actelor depuse la dosar, intimata - pârâtă a achitat valoarea acţiunilor cumpărate prin contractele încheiate în anul 1994, iar între părţi s-au mai purtat procese, fiind depusă la dosarul primei instanţe Decizia nr. 563 din 16 martie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă acţiunea în revendicare, cu motivare a că titlul pârâtei dobândit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 este preferabil titlului reclamanţilor.
S-a reţinut că, faţă de faptul că pârâta este o societate comercială privatizată şi nu s-a dovedit existenţa vreunui motiv de nulitate a actelor prin care a dobândit bunul, cererea privind constatarea dreptului reclamanţilor de a solicita restituirea în natură a imobilului, în temeiul alt. 9 alin. (1) şi alt. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu este fondată, fiind aplicabil art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabileşte dreptul reclamanţilor la despăgubiri.
Instanţa de apel a mai reţinut că cererea pentru constatarea inexistenţei dreptului pârâtei conferit de alt. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 priveşte un fapt negativ şi că în condiţiile în care se constată că imobilul nu poate fi restituit în natură, iar calea dreptului comun a fost epuizată prin respingerea acţiunii în revendicare, cererea reconvenţională se respinge "neimpunându-se analizarea pretenţiilor formulate de pârâta - reclamantă care în aceste condiţii păstrează bunul".
Soluţia respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive s-a menţinut, pentru că prin vânzarea acţiunilor către "asociaţia T.M. programul acţiunii salariaţilor" bunurile au rămas în patrimoniul SC T.M. SA, care are un alt acţionar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 4720 din 8 iulie 2008 a admis recursul formulat de V.C. împotriva deciziei nr. 380 din 30 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a se complini lipsurile deciziei atacate cu privire la terenul în suprafaţă de 269 m2 în sensul includerii acesteia sau nu în terenul evidenţiat în anexa la contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr. 181/1994, situaţia cu privire la acest teren nefiind pe deplin stabilită, în funcţie de consemnările expertului, nici sub aspectul delimitării sale în schiţa raportului de expertiză şi nici sub aspectul includerii sau nu în suprafaţa de 761 m2 deţinută de pârâtă.
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin Decizia civilă nr. 430/ A din 16 iunie 2010 a admis apelul reclamanţilor P.L.N.B. şi V.C. împotriva sentinţei civile nr. 1413 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, precum şi apelul pârâtei SC T.M. SA prin lichidator judiciar Activ Lichidator I.P.U.R.L., şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului P.L.N.B. şi a obligat pe pârâtă la restituirea în natră reclamanţilor a următoarelor părţi din imobilul revendicat: întregul etaj 2 compus din două apartamente cu părţile aferente cu acces prin scara C, corp C 2 (dreapta) şi apartamentul de la parter compus din 6 camere şi părţile aferente comune din clădirea secundară, corp C 5 (stânga), astfel cum acestea sunt individualizate în raportul de expertiză întocmit de expertul F.L. precum terenul în suprafaţă de 210,8 m2 în indiviziune forţată şi perpetuă astfel cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert O.P.
Au fost menţinute celelalte dispozitive ale sentinţei atât cât priveşte cererea principală cât şi cererea reconvenţională.
În motivarea acestei decizii Curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul P.L.N.B. a cumpărat toate drepturile litigioase, obiect al prezentei cauze de la reclamanta P.E.E. (fostă H.), conform contractului de cesiune de drepturi litigioase în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Acest reclamant a înstrăinat 69% din drepturile litigioase asupra imobilului în cauză, numitului V.C., conform contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat la nr. 1163 din 20 aprilie 2006 (filele 161 – 162 în Dosarul nr. 32001/1/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă).
S-a mai constatat că apelanta pârâtă este în stare de insolvenţă şi este reprezentată de lichidator judiciar, conform sentinţei comerciale nr. 585 din 21 ianuarie 2010 irevocabilă prin nerecurare).
S-a constatat că în raport de parcursul judiciar al dosarului au fost dezlegate cu putere obligatorie următoarele probleme de drept:
Imobilul, situat în Bucureşti, B-dul M.K. sector 5, care a aparţinut numitei A.F., a fost preluat de stat fără titlu legal, ca efect al naţionalizării de la o altă persoană decât titulara dreptului.
Apelanţii reclamanţi P. şi V. (H.P.E.E. şi P.L.N.B. anterior vânzării drepturilor litigioase) au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite iar acţiunea este admisibilă, temeiul cererii fiind calificat corect din punct de vedere juridic.
SC T.M. SA era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Relevanţa deciziei menţionate în cauza de faţă este aceea că imobilele preluate fără titlu de către stat şi care fac obiectul legii nr. 10/2001 pot şi trebuie restituite în natură chiar dacă sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate.
Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în redactare iniţială) nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate de stat fără titlu valabil ori dacă societăţile deţinătoare ale bunului nu au fost privatizate în conformitate cu dispoziţiile legale, situaţie în care se putea dispune restituirea în natură.
Dispoziţia legală menţionată (devenit, după republicare, art. 29) a fost modificată prin art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru toate imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1), alin. (2), persoanele îndreptăţite au dreptul doar la despăgubiri în condiţiile legii speciale, anume a Legii nr. 247/2005, dispoziţie declarată însă a fi neconstituţională prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţional.
În consecinţă, cererile referitoare la imobilele preluate de stat în mod abuziv şi care se află în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, sunt supuse în continuare dispoziţiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziţia art. 1 pct. 60, aşa fiind, investite cu soluţionarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, instanţele au a verifica şi stabili valabilitatea ori nevalabilitatea titlului statului, întrucât funcţie de acest fapt urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii, restituirea în natură ori despăgubiri, care pot fi acordate persoanei îndreptăţite.
În speţă s-a stabilit cu putere de lucru judecat că imobilul a fost preluat fără titlu de la autoarea reclamanţilor, astfel că se impune restituirea în natură a imobilului.
Având în vedere această situaţie de drept şi de fapt determinată, reanalizând apelurile formulate împotriva sentinţei civile nr. 1413/2002 a Tribunalului Bucureşti Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prima instanţă greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului P.L.N.B., calitatea procesuală a acestuia fiind stabilită prin Decizia nr. 10228/2005 şi nr. 4720/2008 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a mai stabilit că în mod corect s-au respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi a lipsei calităţii procesuale pasive, aspecte sub care dispoziţiile sentinţei au fost menţinute.
În primul rând prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului P.L.N.B., acest lucru fiind stabilit în condiţiile art. 315 C. proc. civ. prin deciziile nr. 10228 din 07 decembrie 2005 şi nr. 4720 din 08 iulie 2008 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin aceleaşi decizii s-a stabilit că soluţiile de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi a excepţiei autorităţii lucrului judecat sunt corecte, astfel că vor fi menţinute de către prezenta instanţă de apel.
În al doilea rând, faţă de faptul că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, prima instanţă a reţinut în mod corect că în cauză se impune a se dispune restituirea în natură a imobilului în legătură cu acest aspect urmând a se preciza de către instanţa de apel care este componenţa corectă a clădirii şi care este întinderea reală a terenului aflat în indiviziune forţată şi perpetuă, deţinut de către pârâtă.
Ca urmare a obligat pârâta să restituie în natură reclamanţilor P.L.N.B. şi V.C. următoarele părţi din imobilul situat în Bucureşti, B-dul R.E., sectorul 5: întregul etaj 2, compus din două apartamente cu părţile aferente comune din corp C 4 (faţă), două boxe în pivniţa imobilului construită cu acces prin scara C, corp C2 (dreapta) şi apartamentul de la parter compus din şase camere şi părţile aferente comune din clădirea secundară, corp C 5 (stânga), astfel cum acestea sunt individualizate în raportul de expertiză întocmit expertul F.L., plus terenul în suprafaţă de 210,84 m.p în indiviziune forţată şi perpetuă, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul O.P.
S-a constatat că în mod corect prima instanţă a respins cererea privind restituirea apartamentului de la etajul trei şi a celor două boxe din podul clădirii principale deoarece acestea nu se află în patrimoniul pârâtei.
S-a apreciat corectă soluţionarea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamanţilor să plătească pârâtei suma de 4 miliarde lei cu titlu de despăgubiri, instituind totodată un drept de retenţie în favoarea pârâtei. Atât apelanţii reclamanţi pârâţi cât şi apelanta pârâtă reclamantă în cadrul concluziilor pe fond şi-au exprimat acordul cu cuantumul despăgubirilor şi cu dreptul de retenţie, astfel cum acestea au fost stabilite prin hotărârea primei instanţe. Din această perspectivă Curtea a menţinut soluţia primei instanţe pronunţată pentru rezolvarea cererii reconvenţionale.
Faţă de distincţiile de mai sus, Curtea a admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi şi de asemenea a admis apelul declarat de apelanta pârâtă. În privinţa acesteia din urmă motivul de admitere se bazează exclusiv pe faptul că întinderea suprafeţei de teren la a cărei restituire a fost obligată prin hotărârea primei instanţe a fost găsită de către instanţa de apel ca fiind în realitate mai mică.
Nu au fost primite solicitările apărătorului apelantului reclamant pârât V.C. în sensul de a se acorda despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru părţile din imobil nerestituite deoarece pe de o partea această cerere a fost formulată pentru prima dată în apel, iar pe de altă parte, cadrul procesual nu permite acest lucru în condiţiile în care statul, unitatea administrativ teritorială, societatea comercială privatizată sau persoana fizică, în patrimoniul cărora se află celelalte părţi ale imobilului nu sunt părţi în proces. Raportul la obiectul acţiunii iniţiale şi anume revendicarea imobilului ce a aparţinut autoarei reclamanţilor de la SC T.M. SA, în limita şi cu respectarea părţilor din imobil deţinute de către pârâtă urmare a privatizării, apelanţii reclamanţi au obţinut câştig de cauză. Evident că aceştia au la îndemână mijloace legale pentru realizarea drepturilor ce nu au făcut obiectul prezentei cauze.
Având în vedere că a fost posibilă restituirea în natură a imobilului, în cauză, nu se nasc raporturi juridice între apelanţii reclamanţi şi instituţia implicată în privatizare.
Recursul
Pârâta SC T.M. SA prin administrator judiciar „Activ lichidator IPURL" a declarat recurs împotriva deciziei nr. 430/ A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, decizie criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În drept au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În fapt criticile s-au referit în esenţă la:
- instanţa şi-a extins nepermis investirea de soluţionare şi a pronunţat o soluţie total eronată în înţelegerea deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curţii Constituţionale cu privire la sintagma „imobilele preluate cu titlu valabil" prevăzută în art. 27 din Legea nr. 10/2001 înainte de modificarea acesteia când art. 27 a fost înlocuit cu art. 29.
În acest sens s-a arătat că art. 29 nu cuprinde, după modificarea sintagma „imobile preluate cu titlu valabil".
S-a susţinut că în mod eronat s-a concluzionat că relevanţa deciziei nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale este aceea că imobilele, preluate fără titlu de stat care fac obiectul Legii nr. 10/2001 pot şi trebuie restituite în natură chiar dacă sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate.
Această interpretare este contrară şi deciziei nr. 4720/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar această soluţie echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei, fiind motivată practic o hotărâre de naţionalizare.
Prin această interpretare se face o aplicare a legii cu efect retroactiv – contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Au fost încălcate prevederile dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, cum au fost modificate – (măsurile reparatorii sunt determinate de instituţia care a făcut privatizarea.
S-a anulat dispoziţiile art. 29 alin. (4) care prevăd rezolvări pentru imobilele reluate cu titlu valabil.
S-a criticat ignorarea regulilor unui proces echitabil de care a fost privată pârâta (art. 129 C. proc. civ. – art. 6 CEDO).
S-a mai invocat că în apel a stat numitul V.C. care a cumpărat 62% din drepturile litigioase, în timp ce P.L.N.B. a abandonat total cauza, deci a renunţat la drepturile revendicate, în mod tacit.
Apelul nu a fost soluţionat în conformitate cu proporţia revendicată (s-a reţinut că V.C. a cumpărat numai 6% şi cu cel care a declarat apelul.
Deşi ultima casare a vizat numai suprafaţa de 269 m2, instanţa de apel s-a investit cu întregul litigiu într-o interpretare străină de natura litigiului, s-a făcut un nou raport de expertiză, cu depăşirea totală a investirii dată de instanţă.
Analiza instanţei de recurs
Înalta Curte a analizat Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de actele dosarului şi a constatat că aceasta este legală şi temeinică pentru considerentele ce urmează.
Ultima decizie de casare a instanţei de recurs (nr. 4720 din 8 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a trimis cauza spre rejudecarea – ca urmare a casării deciziei nr. 380/2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa de recurs a constatat că în continuare este neclară situaţia suprafeţei de teren de 269 m2 cu privire la care instanţa de apel – prin Decizia civilă nr. 380/2007 – nu s-a pronunţat cât priveşte identificarea amplasării acesteia şi nici nu i-a determinat statutul juridic dacă se include în terenul deţinut de pârâtă constatând că instanţa nu a explicat, prin interpretarea dată apărărilor şi probelor administrate, raţionamentul care a condus la pronunţarea soluţiei în dosar.
Instanţa de recurs a mai reţinut că instanţa de apel a stabilit numai faptul că pârâta societate comercială – în raport de cele două controale din 1994 şi de plata acţiunilor, era integral privatizată la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, fără să stabilească – potrivit îndrumărilor date de prima instanţă de recurs prin Decizia civilă nr. 10228 din 7 decembrie 2005 -, dacă este incident în cauză art. 27 din Legea nr. 10/2001 modificat de Legea nr. 247/2005 şi fără să răspundă la apărările pârâtei care a susţinut că faţă de reclamanţi răspunde instituţia care a făcut privatizarea.
Ca urmare acesta era cadrul procesual cu privire la care instanţa de apel a fost abilitată să rejudece apelurile cu care a fost investită iniţial.
Ca urmare instanţa de apel era ţinută să se pronunţe rejudecând cauza în limita a două aspecte.
Pe de o parte instanţa de apel era ţinută de cadrul iniţial de investire şi anume atacarea cu apel a sentinţei civile nr. 1413/2002 a Tribunalului.
Or, împotriva sentinţei civile nr. 1413 din 12 noiembrie 2002 au fost formulate două apeluri:
- apelul reclamanţilor H.P.E.E. şi P.L.N.B. şi
- apelul pârâtei.
Soluţiile succesive ale Curţii de Apel pronunţate asupra acestor apeluri, Decizia nr. 498/2003 şi respectiv Decizia nr. 380/2007 au fost şi ele casate, succesiv, prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10228 din 7 decembrie 2005 şi respectiv nr. 4720 din 8 iulie 2008.
Ca urmare în mod legal instanţa de apel s-a pronunţat – în rejudecarea cauzei – cu privire la toate cererile de apel cu care a fost investită în anul 2003. Pronunţându-se asupra celor două cereri de apel nu înseamnă că a nesocotit îndrumarea instanţei de casare – recte nr. 4720/2008 – câtă vreme deciziile – ambele ale curţii de apel au fost casate în întregime.
În al doilea rând instanţa de apel a rejudecat cauza completând probele şi pronunţându-se cu privire la elementele stabilite procentual prin Decizia nr. 4720/2008 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la care instanţa s-a pronunţat.
Împrejurarea că s-au completat probele - printr-un nou raport de expertiză – nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. şi o depăşire nepermisă a limitelor de investire în rejudecarea cauzei, câtă vreme noul raport de expertiză a fost dispus pentru lămurirea aspectelor expres indicate de instanţa de recurs şi care au constituit obiectul acestei probe administrate.
Cu această limitare procesuală, corect făcută de instanţă sub cele două aspecte mai sus identificate, în mod necesar instanţa a rezumat şi a precizat aspectele care nu mai impun discuţii ele fiind stabilite deja în mod definitiv în cadrul parcursului jurisdicţional al procesului.
Printre acestea a fost corect indicată şi calitatea procesuală a celor doi reclamanţi (apelanţi).
Ca urmare a contractelor de cesiune a drepturilor litigioase încheiate în cauză în mod corect instanţa a reţinut că locul procesual al reclamantei H.P.E.E. a fost luat de recurentul P.L.N.B. (la 22 noiembrie 2006), ea fiind scoasă din cauză.
Împrejurarea că reclamantul P.L.N.B. a cedat drepturile sale litigioase numitului V.C. (la 20 septembrie 2006) nu a făcut ca acesta să-şi piardă calitatea de reclamant (şi de apelant) câtă vreme el a preluat ulterior, la 22 noiembrie 2006, tot prin cesiune de drepturi litigioase drepturile celeilalte reclamante care a şi fost scoasă din cauză.
În cazul de faţă nu există renunţare nici expresă, nici precisă, nici la judecată, nici la dreptul dedus judecăţii.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra procentului de revendicare al fiecărui reclamant – întrucât nu a fost sesizată cu o asemenea cerere, ca urmare această critică nu este întemeiată.
Nici criticile referitoare la greşita aplicare a legii incidente cauzei, recte art. 27 devenit art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi greşita apreciere a efectelor produse de Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale asupra judecării cauzei nu sunt întemeiate.
Prin Decizia Curţii Constituţionale s-a stabilit că prin modificarea textului în discuţie s-a creat persoanelor îndreptăţite cărora le-au fost preluate fără titlu imobilele aflate în proprietatea lor, o situaţie discriminatorie pentru că acestea nu mai aveau dreptul la restituirea în natură a acestor bunuri, dacă se găseau în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, discriminarea producându-se în raport de alte persoane în situaţii similare dar cărora le-a fost soluţionată valorificarea înainte de modificarea art. 27 (potrivit art. 29).
Situaţia a fost determinată încă în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 10228 din 7 decembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – şi neschimbată – până la acest moment este în sensul că imobilul ce face obiectul dosarului a fost preluat de stat fără titlu pe numele altei persoane decât autoarea reclamanţilor care era proprietară, A.F.
Ca urmare, în conformitate cu concluziile desprinse din Decizia Curţii Constituţionale mai sus amintită, instanţa de apel a stabilit că în cauză sunt aplicabile art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma nemodificată, ceea ce permite ca măsura reparatorie în favoarea reclamanţilor să fie restituirea în natură a părţilor din imobil identificate ca fiind deţinute de pârâtă (textul art. 27 – devenit 29 – revenind la forma dinaintea modificării urmare publicării în M. Of. a Decretului nr. 830/2008.
În mod corect s-a aplicat Decizia în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (1) – (3) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat fără titlu.
În mod corect s-a dispus refacerea expertizei – în materializarea raportului întocmit de expert O.– care a evidenţiat că terenul – în realitate de 210,84 m2, teren aferent celor trei apartamente ce au aparţinut autoarei reclamantei (şi nu 269 m2) reprezintă cota de un sfert din totalul terenului aflat în posesia pârâtei, teren care nu se poate delimita şi partaja pentru că este ocupat de construcţie şi de curta interioară, asupra lui fiind în mod obiectiv instituită o indiviziune forţată.
Nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O. nu sunt întemeiate, pe tot parcursul procesului pârâta a beneficiat de serviciul avocatului ales şi instanţa a luat măsurile în dosar în conformitate cu regulile referitoare la administrarea probelor şi respectiv asigurarea drepturilor procesuale ale pârâtului. În mod punctual, în fapt nu s-a invocat încălcarea vreunei norme.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost indicat în mod formal, nefiind arătată nici o scădere precisă, motiv care de altfel nu a mai fost susţinut nici oral.
Pentru toate aceste considerente s-a respins ca nefondat recursul pârâtei recurente.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. văzând art. 240 din 4 aprilie 2011 reprezentând onorariul avocatului ales (conform delegaţiei din dosar), al intimatului reclamant V.C., în sumă de 2.480 lei va fi obligată recurenta la plata acestei sume către reclamantul intimat V.C., cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.M. SA prin administrator judiciar Activ Lichidator I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 430/ A din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenta pârâta SC T.M. SA prin administrator judiciar Activ Lichidator I.P.U.R.L., la 2.480 lei, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant V.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4095/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3129/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
