CSJ. Decizia nr. 440/2011. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 440

Dosar nr. 2011 /2002

Şedinţa publică din 5 februarie 2003

La data de 24 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii M.N., M.A. şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 72 din 20 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV – a civilă.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 24 ianuarie 2003 iar pronunţarea s-a amânat la 5 februarie 2003.

CURTEA

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.783 din 16 iulie 2001 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III – a civilă a fost respinsă acţiunea reclamanţilor A.A. , A.E. şi A.M. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Societatea Comercială "Foişor" SA şi M.N.prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 2127 din 15 noiembrie emisă de Consiliul Popular al Municipiului Bucureşti prin care a fost trecut în proprietatea statului imobilul situat în Bucureşti, str. C. nr. 21, sector 2, repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1279 din 13 decembrie 1996 încheiat între SocietateaComercialăICRAL SA şi M.N., cu consecinţa obligării acesteia din urmă la retrocedarea bunului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că toate criticile aduse deciziei de preluare a imobilului de către stat sunt neîntemeiate, întrucât bunul a fost preluat cu plată de la A. M., după prealabila comunicare a deciziei, astfel că au fost respectate prevederile Decretului nr. 223/1974.

Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat a se constata s-a apreciat că înstrăinarea s-a realizat în condiţiile legii în vigoare la data realizării operaţiunii.

Apelul declarat de A.M. şi A.E. în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai reclamantei decedate A. An. împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 72 din 20 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a Civilă, prin care a fost schimbată sentinţaîn sensul admiterii acţiunii, constatându-se nulitatea deciziei nr. 2127 din 15 noiembrie 1988 de preluare a imobilului de către stat, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară. S-a constatat apoi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, cu obligarea pârâţilor persoane fizice de a lăsa reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. C. nr. 15, sector 2.

În esenţă Curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat de la un singur proprietar, A.M., deşi în afara acestuia mai existau doi proprietari, fiind anulate pe cale judecătorească actele de donaţie efectuate între aceştia şi A.M., astfel că s-au încălcat prevederile Decretului 223/1974, de vreme ce preluarea nu s-a făcut de la proprietarul real.

În plus, s-a avut în vedere şi că aceşti coproprietari nu au fost despăgubiţi, singura probă administrată în acest sens, respectiv adresa de la fila 31 apel nefiind suficientă.

Cât priveşte transcrierea hotărârii de anulare a donaţiilor sunt apreciate ca eronate considerentele tribunalului, în situaţia în care statul prin organele sale a fost parte în litigiul respectiv.

În legătură cu constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, s-a avut în vedere că la 15 iulie 1996 reclamanţii au depus la comisia locală constitutivă potrivit Legii nr.112/1995 o cerere de revendicare, la care au revenit.

Pârâţii M.N. şi M.A., precum şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat de Primarul General au declarat recurs împotriva acestei decizii solicitând modificarea ei în condiţiile art. 304 pct. 9 c.proc.civ., considerând că soluţia adoptată este dată cu aplicarea greşită a legii.

Astfel se reţine că trecerea imobilului în proprietatea statului de la proprietarul unic A.M. a fost legală,în situaţia în care acesta a primit întreaga despăgubire şi nu numai cota parte cuvenită, ca urmare a anulării donaţiilor, conform unei probe noi administrată în recurs.

Se arată în motivarea recursului şi că hotărârea de anulare a donaţiilor nu a fost transcrisă, precum şi că aceasta a fost iniţiată de ICRAL Foişor, organ al administraţiei, ce nu putea reprezenta statul în proces.

Referitor la actul de vânzare-cumpărare se susţine că acesta a fost încheiat în condiţiile legii,în situaţia în care fostul proprietar a solicitat numai "despăgubiri juste şi corespunzătoare", nu s-a făcut nici o dovadă în legătură cu pretinsa rea-credinţă a dobânditorilor.

Şi prin recursul Consiliului General al Municipiului Bucureşti se fac aceleaşi susţineri, cu referire şi la prevederile art. 304 pct. 7 c.proc.civ. în sensul că nu sunt indicate în cuprinsul deciziei recurate dispoziţiile din Decretul nr.223/1974 care au fost încălcate şi nu sunt redate motivele de drept pe care se sprijină soluţia.

Recursurile sunt întemeiate, astfel că vor fi admise în sensul celor ce urmează:

Din actele dosarului rezultă că în adevărînainte de emiterea deciziei nr. 2127/15 noiembrie 1988 de preluare a imobilului în litigiu de către stat de la proprietarul unic A. M., reclamant în cauză, au fost efectuate două acte de donaţie autentificate sub nr. 5606/20 decembrie 1979 şi 3270/4 aprilie 1980, prin care reclamantul a dobândit cu titlu gratuitproprietatea întregului imobil, de la fratele şi mama sa, care au plecat definitiv din ţară. Ca urmare, în acelaşi an al ultimei donaţii imobilul a fost trecut în rolul fiscal pe numele singurului său proprietar.

În aceste condiţii, Decizia de preluare a imobilului de către stat în temeiul prevederilor Decretului 223/1974 a fost emisă la data de 15 noiembrie 1988 pe numele proprietarului A. M.

Este adevărat căîn acest interval de timp la cererea ICRAL Foişor a fost dată sentinţa civilă nr. 5681 din 15 august 1984 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a constatat nulitatea actelor de donaţie la care s-a făcut referire mai sus.

Dar aceasta nu a fost transcrisă în registrul de transcripţiuni şi nici nu a fost pusă în executare de vreme ce titular al dreptului de proprietate al imobilului a rămas înscris acelaşi A. M., nu şi foştii donatori.

Reclamantul nu a contestat această stare de fapt, nu a invocat niciodată cotele indivize ale dreptului de proprietate al celorlalţi membri de familie şi a primit integral, în nume propriu despăgubirea cuvenită la acea dată pentru imobil.

Şi dacă în apel, cu referire la înscrisul reţinut de instanţă, menţionat mai sus, s-a avut în vedere că nu s-a făcut dovada certă a primirii despăgubirilor pentru imobil, întrucât în relaţiile date de Societatea Comercială Foişor se arată că nu poate fi indicat numele persoanei care a primit suma de 51.387 lei, în recurs s-a administrat proba cu un act nou şi anume procura specială autentificată prin încheierea nr. 17188 din 28 noiembrie 1988 la notariatul de Stat Sector 2, prin care A.M. a împuternicit-o pe M. D. ca "în numele său şi pentru el să încaseze suma de bani ce i se cuvine de la ICRAL Foişor pentru imobilul din Bucureşti, str. C. nr. 21, Sector 2."

Dar, şi în aplicarea prevederilor Legii nr.112/1995 A.M. a acţionat ca unic proprietar al imobilului, solicitând fără echivoc în nume propriu la data de 15 iulie 1997 "despăgubiri juste şi corespunzătoare" pentru imobilul trecut în proprietatea statului.

În raport de cele ce preced rezultă că instanţa de apel a reţinut fără temei că imobilul a fost preluat greşit de la proprietarul unic menţionat şi că acesta nu ar fi primit despăgubiri sau că nu se poate stabili dacă acestea au fost primite, cu nesocotirea dreptului celor trei coproprietari.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, vizând constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare în beneficiul soţilor M.N. şi M.A. probele administrate atestă fără dubiu următoarele: contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 13 decembrie 1996, dată la care se aplicau fără restricţii prevederile Legii nr. 112/1995. Cum fostul proprietar, ceruse astfel cum s-a arătat mai sus numai despăgubiri, nu exista nici un litigiu pe rol privind retrocedarea imobilului şi nici vreo dispoziţie de suspendare a vânzării locuinţelor către chiriaşi (luată ulterior prin Hotărârea Guvernului nr. 11/1997) rezultă că nu există elemente de fapt în raport de care să se poată reţine reaua-credinţă a cumpărătorilor. În acest sens nu este lipsit de semnificaţie nici faptul că prima acţiune, cea de faţă, de revendicare este formulată abia la 1 noiembrie 2000, deci după 4 ani de la realizarea vânzării, în condiţiile legii, aceasta fiind şi prima solicitare a reclamanţilor A.A. şi A. E., despăgubirile corespunzătoare fiind cerute numai de A.M.

În aceste condiţii, rezultă că sunt incidente din plin prevederile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 şi pentru ipoteza în care se susţine că imobilul a fost preluat fără titlu valabil,text care de altfel reia principii de drept bine consolidate şi cunoscute cuprinse în codul civil, în sensul că actele juridice de înstrăinare sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă.Aşa fiind, recursurile de faţă urmează a fi admise, conform art. 312 c.pr.civ., şi a se modifica Decizia recurată, în sensul respingerii apelurilor declarate de reclamanţi împotriva soluţiei instanţei de fond, pe care o menţine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâţii M.N. şi M.A. şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 72 din 20 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV – a civilă.

Modifică această decizie, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţii A.M. şi A.E. împotriva sentinţei nr. 783 din 16 iulie 2001a Tribunalului Bucureşti – secţia a III – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 440/2011. Civil