ICCJ. Decizia nr. 3333/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3333/2011
Dosar nr. 243/117/2008
Şedinţa publică din 11 aprilie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 763 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Z.N. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca şi s-a dispus modificarea parţială a Dispoziţiei nr. 11946 din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 900.000 lei.
Pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost obligat la plata către reclamanta Z.N. a sumei de 1557 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat şi expert.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că prin Dispoziţia privind propunerea de acordare de despăgubiri nr. 11946 din data de 27 decembrie 2007 pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 389 mp şi pentru cota de 2/6 din imobilul construcţie demolată situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 34255 nr. top. 6256.
Din cuprinsul deciziei susmenţionate tribunalul a reţinut calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent a reclamantei în lumina dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, precum şi faptul că imobilul construcţie care a aparţinut antecesorului reclamantei a fost expropriat în temeiul Decretului de expropriere nr. 347/1980, ulterior fiind demolată iar terenul este situat în zonă sistematizată, fapt de altfel confirmat de copia cărţii funciare C.F. 3425 Cluj-Napoca, nr. topo 6256.
În prezenta speţă s-a administrat ca probă tehnică expertiza judiciară tehnică evaluatorie din concluziile căreia tribunalul a reţinut faptul că preţul de circulaţie estimat pentru imobil, clădirea demolată şi teren în suprafaţă de 601 mp, este de 900.000 lei.
Acelaşi raport de expertiză relevă la capitolul concluzii şi constatări că nu mai există posibilitatea restituirii în natură pe vechiul amplasament a unei porţiuni din imobilul teren care a aparţinut antecesorului reclamantei.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) se vor aplica în mod corespunzător. Potrivit art. 4 al aceluiaşi articol în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren , afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, situaţie care se regăseşte în speţa de faţă, fapt de altfel confirmat şi de dispoziţiile art. 11.6 din HG nr. 250/2007.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţele judecătoreşti au plenitudine de competenţă privind verificarea legalităţii dispoziţiei contestate a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, a dreptului de proprietate şi a întinderii acestuia, precum şi asupra cuantumului măsurilor reparatorii ce i se cuvin persoanei îndreptăţită.
Astfel, pentru a da eficienţă şi art. 1 al Protocolului 1 Adiţional al CEDO, coroborat cu caracterul reparator al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată în parte acţiunea civilă promovată de către reclamantă în sensul solicitării reclamantei de a dispune modificarea parţială a Dispoziţiei nr. 11946 din 27 decembrie 2007 emisă de Primarul mun. Cluj-Napoca, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma de 900.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar prin Decizia civilă nr. 176 din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-a respins ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Astfel instanţa de apel reţine că în adevăr pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001 ar trebui urmată procedura prevăzută de Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dar nu trebuie ignorat că urmarea acestei proceduri ar avea ca finalitate acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea, Fond care până în prezent nu este funcţional, nefiind listat la bursă.
Statul Român a fost condamnat în numeroase cauze privind litigii în legătură cu proprietatea, cu referire la imobilele naţionalizate, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie şi pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, instanţa europeană statuând în sensul că în prezent Fondul Proprietatea nu funcţionează într-un mod susceptibil să conducă la acordarea unei despăgubiri efective (Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Johanna Huber împotriva României; Hotărârea din 14 februarie 2008 în cauza Dumitrescu împotriva României; Hotărârea din 07 februarie 2008 în cauza Silimon şi Gross împotriva României; Hotărârea din 13 ianuarie 2009 în cauza Faimblat împotriva României).
În cauza Faimblat, citată anterior, Curtea Europeană a statuat în sensul că, deşi Legea nr. 10/2001 le oferă părţilor interesate atât accesul la o procedură administrativă, cât şi, ulterior, la o procedură contencioasă, acest acces rămâne teoretic şi iluzoriu, nefiind în prezent în măsură să conducă într-un termen rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
S-a constatat astfel că procedura administrativă specială, oferită de legislaţia internă, nu este în măsură să conducă la acordarea de despăgubiri efective, într-un termen rezonabil, în acord cu cerinţele prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum s-a statuat şi în cauzele mai sus citate, astfel că nu putem concluziona decât în sensul că stabilirea cuantumul despăgubirilor în favoarea persoanelor îndreptăţite să se facă direct de către instanţă.
Mai reţine instanţa de apel că prin Decizia nr. XX/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul soluţionării unui recurs în interesul legii, a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care, s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv ci şi notificarea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Or, soluţionarea pe fond a notificării presupune, în spiritul acestei decizii, şi stabilirea despăgubirilor, aceasta şi pentru evitarea a unui nou proces, care la rândul lui ar duce la o durată nerezonabilă a soluţionării notificării.
Instanţa de apel mai reţine că procedura indicată de către apelant pentru stabilirea şi acordarea despăgubirilor nu este una funcţională şi nu duce la o despăgubire efectivă astfel că instanţa este obligată să stabilească o astfel de despăgubire pentru a nu face iluzorie procedura despăgubirii, procedură opţională de principiu, dar obligatorie din momentul în care a fost asumată de către stat.
Faţă de critica legată de obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 557 lei instanţa a reţinut că acest motiv de apel nu poate fi primit dat fiind că s-a reţinut mai sus că pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor reclamanta ar fi fost supusă unui nou proces care ar fi dus doar la lungirea duratei de soluţionare a notificării, aceasta în condiţiile în care procedura de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu este una care să conducă la o despăgubire efectivă şi ar fi fost lipsit de utilitate să i se ceară reclamantei să urmeze acea procedură.
Prin urmare pârâtul a fost în culpă atunci când nu a prevăzut în dispoziţia ce a emis-o şi cuantumul despăgubirilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat şi pe cale de consecinţă a se dispune respingerea acţiunii.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel se susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii în ce privesc dispoziţiile imperative ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii şi plăţii.
Se mai invocă faptul că dispoziţiile legale nu prevăd obligarea entităţilor învestite cu soluţionarea notificării la plata despăgubirilor, acest atribut fiind dat doar în competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubire.
Evaluarea făcută prin expertiza tehnică în cadrul procedurii contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 este provizorie şi nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) şi (2) finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Prin art. 1 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură.
În acest sens art. 13 alin. (1) precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005 se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art. 13 alin. (5), secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Din perspectiva celor expuse, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care Dispoziţia nr. 114946 a fost emisă la 24 decembrie 2007, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind incidente astfel dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prevederile art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor sunt astfel incidente în cauză în condiţiile în care stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit dispoziţiilor legale sus evocate, se face de Comisia Centrală ce are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.
De altfel sunt de reţinut şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menţionată, potrivit căruia dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile şi despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare.
Prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 247/2005 legiuitorul face distincţie între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. (1) al textului şi cele ce nu au fost soluţionate în atare modalitate până la data respectivă şi despre care se arată că vor fi predate secretariatului Comisiei Centrale însoţite de dispoziţiile entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor ipoteză a alin. (2) al textului art. 16.
În cazul în care o notificare a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a legii, însă dispoziţia prin care aceasta a fost soluţionată nu a rămas definitivă, fiind atacată în instanţă, astfel încât ceea ce urmează a se preda Secretariatului Comisiei Centrale este dispoziţia definitivă, emisă în baza hotărârii judecătoreşti, sunt aplicabile prevederile art. 1 al art. 16, în sensul că în situaţia dată şi instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor.
În ce priveşte prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 dată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că prevederile textului legal sus evocat nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii contestate în temeiul prevăzut de Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Numai că în prezentul litigiu, Decizia nr. 11946 a fost emisă la 27 decembrie 2007 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 situaţie în care acordarea despăgubirilor este atributul legal doar al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nu al instanţei.
Ca atare cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului urmează a fi stabilit în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2007.
Din perspectiva celor expuse, în cauză fiind incidente dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 urmează a se admite recursul, a se modifica hotărârea instanţei de apel în sensul admiterii apelului pârâtului împotriva sentinţei civile nr. 76 D din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj ce urmează a fi schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantei Z.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 176 A din 11 iunie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, pe care o modifică, în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 763 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbă, în sensul că:
Respinge acţiunea reclamantei Z.N. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2011. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3284/2011. Civil. Succesiune. Contestaţie în... → |
|---|
