ICCJ. Decizia nr. 485/2011. Civil
| Comentarii |
|
La data de 16 iulie 2007 P.D. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Vâlcea, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 154 din 28 iunie 2007 prin care a revocat dispoziția de restituire în natură a imobilului, 30 mai 2007, să fie obligat la plata daunelor interese, începând cu data de 26 mai 2006 și până la pronunțarea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
La data de 21 septembrie 2007, B.E., B.N.B.I., S.E., M.A., J.M., M.M.A.Ș.M. și J.A. au intervenit în nume propriu și în interesa pârâtului (f.66-68), învederând că sunt moștenitorii autorului B.D., fostul proprietar al imobilelor situate în Horezu, iar dispoziția de restituire nu putea fi emisă doar pe numele reclamantului P.D., ci și pe numele celorlalți moștenitori, din moment ce au demonstrat că au transmis notificări în termen legal.
Prin cererea din data de 19 octombrie 2007 (f.84-86) au intervenit în interes propriu și în interesul pârâtului și alți moștenitori, respectiv N.M., D.E., V.E., I.E., S.E., S.V., S.C., susținând că sunt moștenitori ai autorului B.D., au notificat Poliția Horezu și au aceleași drepturi ca și reclamantul, iar dispoziția de restituire a imobilelor trebuie emisă în nume colectiv, în ea menționându-se toți moștenitorii.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 68 din 5 februarie 2008, a respins contestația, a admis cererile de intervenție în interesul pârâtului și în interes propriu formulate și a respins cererea de chemare în garanție.
Curtea de apel Pitești,secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 126/A din 4 iunie 2008 a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele ce urmează.
Dispoziția nr. 145 din 30 mai 2007 a fost revocată întrucât ulterior emiterii acesteia și până la data rămânerii definitive, la pârât, respectiv unitatea emitentă a deciziei, s-au primit spre soluționare și cererile altor persoane, instanța apreciind că aceste persoane cu vocație succesorală au depus în termen cereri de restituire pentru imobilul în cauză.
De aceea, în conformitate cu prevederile pct. 4.7 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250 din 7 martie 2007, norme ce vizează aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a dispus revocarea dispoziției inițiale de soluționare, întrucât după adoptarea acesteia și până la intabulare au apărut alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cerere de restituire, urmând să fie emisă o nouă decizie în conformitate cu legea.
Respingerea celui de-al doilea capăt al acțiunii a fost motivată de instanța de fond, însă faptul că soluția este contrară opiniei reclamantului, nu înseamnă că motivarea este neconvingătoare.
Mai mult, reclamantul a primit chirie de la Primăria orașului Horezu, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, astfel că nu a suferit nici un prejudiciu.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive.
Instanța a aplicat greșit prevederile art. 4.7 din Normele metodologice deoarece nici unitatea deținătoare, emitentă a actului administrativ și nici instanțele nu au verificat îndeplinirea depunerii în termen a cererii de restituire de către persoane cu vocație succesorală, deoarece doar notificările depuse prin intermediul executorului judecătoresc și înregistrate la Inspectoratul de Poliție al județului Vâlcea puteau conduce la revocarea deciziei.
Această revocare nu a fost urmată și de emiterea unei noi decizii așa cum prevede art. 4.7 din Norme.
Instanța nu era competentă să se pronunțe asupra vocației succesorale și nici a depunerii în termen a notificării, acestea trebuind să fie făcută de unitatea deținătoare.
Recurentul critică decizia și pentru faptul că instanța respinge cel de-al doilea capăt de cerere fără o motivare pertinentă, apreciind doar că nu există culpa pârâtului pentru prejudiciul pretins, în condițiile în care probele administrate dovedesc că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a Inspectoratului de poliție al județului Vâlcea, în sensul art. 998 C. civ.
Intimatul și intervenienții, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea recursului.
înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Potrivit dispozițiilor art. 4.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 adoptate prin H.G. nr. 250/2007, dacă după adoptarea dispoziției de soluționare și până la intabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cererea de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei noi dispoziții.
în cauza de față recurentul nu a intabulat dispoziția de restituire în natură din 30 mai 2007, așa încât operațiunea de revocare a fost legală întrucât notificările celorlalte persoane îndreptățite au fost adresate altor autorități.
Această din urmă împrejurare nu semnifică, așa cum pretinde recurentul tardivitatea formulării notificării, față de dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 conform căreia "notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricărei autorități, persoane fizice și juridice, a respectării termenului prevăzut, chiar dacă a fost adresată altei unități.
Unitatea deținătoare precizează că din verificările administrative efectuate a rezultat că doar intervenientele Ș.M. și J.A., moștenitoare a lui B.G. nu au făcut dovada depunerii în termen a notificărilor.
Cum prima decizie nu era definitivă și cum o serie de notificări transmise altor autorități au fost redirecționate către unitatea deținătoare, dispozițiile art. 4.7 din Norme au fost corespunzător aplicate.
Recurentul susține încălcarea dispozițiilor art. 4.7 din Norme și sub aspectul omisiunii unității deținătoare de a emite o nouă dispoziție concomitent cu revocarea primei dispoziții.
Textul de lege invocat prevede într-adevăr obligația de a fi emisă o nouă dispoziție, operațiune ce nu a mai putu fi efectuată urmare a contestației formulate de reclamant la 16 iulie 2007 împotriva dispoziției nr. 154 din 28 iunie 2007.
Nu subzistă nici critica întemeiată pe dispozițiile pct. 7 ale art. 304 C. proc. civ. cu referire la motivarea superficială a respingerii criticii privind plata despăgubirilor civile, dat fiind caracterul subsidiar al pretențiilor față de capătul principal al cererii : anularea dispoziției nr. 154 din 28 iunie 2007. Doar prin admiterea capătului principal de cerere, constatarea nelegalității revocării deciziei de restituire în natură, instanța putea să aprecieze asupra eventualelor despăgubiri datorate de unitatea deținătoare.
înalta Curte, pentru cele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Dat fiind calitatea de parte câștigătoare în proces a intimaților intervenienți, a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în recurs, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. după cum urmează: 1745 lei către intimații-intervenienți V.M.N., I.E., S.E., S.C. și S.V. și 1000 lei către intimatele-interveniente B.A. și T.M.R.
| ← ICCJ. Decizia nr. 489/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 404/2011. Civil → |
|---|
