ICCJ. Decizia nr. 489/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 524 din 08 aprilie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins acțiunea formulată de reclamanții M.C.I., M.F.M., S.G.N.A. și I.M.C., în contradictoriu cu pârâta D.A., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la 18 iunie 2008 la Judecătoria Sectorului 1 București, și ulterior declinată prin sentința civilă nr. 16455 din 11 decembrie 2008 la Tribunalul București - secția a III-a civilă, reclamanții M.C.I., M.F.M., S.G.N.A. și I.M.C. au chemat în judecată pe pârâta D.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța și urmare comparării titlurilor de proprietate ale părților să dispună obligarea acesteia de a le lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 5 situat în imobilul din București.
Deși prin acțiunea formulată reclamanții au susținut că imobilul în discuție a aparținut autorilor lor M.L. și L.L. (născută T.), nu au depus la dosar niciun act care să ateste modalitatea de dobândire de către aceștia a imobilului.
Singurul act depus la dosar est procesul - verbal de înscriere a dreptului de proprietate asupra imobilului în Cartea funciară provizorie a Municipiului București - pe numele L.L. și C.E.L., cu titlu de moștenire de pe urma defunctului lor soț și tată L.M.
Analizând acest proces - verbal tribunalul a constatat că acesta nu corespunde exigențelor unui titlu de proprietate pentru a putea fi invocat în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Curtea de Apel București - secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanți, prin decizia civilă nr. 177/A din 11 martie 2010 a admis calea de atac, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare pentru considerentele ce urmează:
înscrierea în cartea funciară a imobilului s-a făcut în baza unui proces - verbal, în temeiul Decretului-lege nr. 115/1938.
Or, este cunoscut că, după 1918 funcționau două regimuri distincte de înscriere în evidența imobilelor: unul în Ardeal (Decretul-lege nr. 115/1938 care prin înscriere se face și translația proprietății iar altul în vechiul Regat al României, în care se ținea numai o evidență, fiind pur și simplu o evidențiere a imobilului (având consecințe că același imobil înscris putând fi vândut succesiv la mai mulți cumpărători, dar fără eficiență privind proprietatea).
Unificarea cărților funciare, în vechiul Regat și Ardeal s-a început prin acest Decret-lege nr. 115/1938, dar nu a fost finalizat (situație descrisă chiar de intimată în întâmpinare) cu distincția că înscrierea nu face constituirea de proprietate (fila 35 dosar curte).
Chiar dacă judecătorul, în exercitarea rolului activ (art. 129 C. proc. civ.), trebuie doar să atragă atenția părților asupra drepturile) și obligațiilor procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilității, totuși față de modul cum a fost formulată acțiunea (filele 3-9 dosar judecătorie) dovezile anexate cât și legea specială de reparațiune (Legea nr. 10/2001) se impunea soluționarea cauzei pe fond și nu pe excepție, existând suficiente probatorii, care să lămurească funcție de temeiul de drept (art. 480 și următoarele C. civ., cât și Legea nr. 112/1965 coroborat cu Legea nr. 10/2001) dacă în speță este vorba de o acțiune în revendicare (a cărei soluționare, indiferent de soluție se impunea a se face pe fond) sau erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1965 și Legea nr. 10/2001, cu urmările respective.
Reținându-se că ar fi fost o revendicare (art. 480 C. civ.) cu atât mai mult se impunea soluționarea pe fond și în funcție de probe, fie admisă, fie respinsă.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța încearcă să facă distincția și corelația dintre două principii ale procesului civil, rolul activ al judecătorului și cel al disponibilității, amestecându-se și norme de drept substanțial - art. 480 C. civ., Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001, ce duc la concluzia că acțiunile în revendicare trebuie soluționate în fond și nu pe cale de excepție.
Concluzia instanței este nelegală deoarece prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive atât pentru inexistența titlului de proprietate al reclamanților, cât și în considerarea lipsei calității lor de moștenitori ai autoarei/autorului lor.
Reclamanții, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului, apreciind că au făcut dovada atât a titlului de proprietate cât și a calității de succesor al autorului său.
înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Considerentele instanței de apel, necontestate de reclamanți, deși nu suficient de sistematizate, relevă două aspecte; prima instanță de fond avea obligația să stabilească dacă acțiunea formulată este una în revendicare sau o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995, precum și faptul că probatoriile administrate au elemente ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu intrat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950.
Funcție de cadrul procesual ce se va stabili, urmează a se da eficiență ori nu a probatoriilor administrate în dovedirea titlului de proprietate al autorului lor, demersul juridic trebuind a fi soluționat pe fond și nu pe cale de excepție.
Cât privește calitatea reclamanților de succesori ai familiei L. aceasta este pe deplin dovedită conform certificatelor de moștenitor depuse la prima instanță și necontestate.
Drept urmare, instanța de apel, reținând că pricina a fost soluționată pe cale de excepție, în condițiile în care nu era pe deplin lămurită calea procesuală aleasă și temeiul de drept incident, a aplicat corespunzător dispozițiile art. 297 pct. 1 teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 485/2011. Civil → |
|---|
