ICCJ. Decizia nr. 5153/2011. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5153/2011
Dosar nr.7004/95/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Prin acţiunea înregistrată la 9 ianuarie 2008, cu nr. 1136/95/2008 pe rolul Tribunalului Gorj reclamanţii I.G.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC C.E.C. SA şi sucursala minieră Târgovişte pentru obligarea acestora la plata sumei de 200.000 Ron, drepturi de autor pe perioada 1 mai 2007 - 31 decembrie 2007 plus dobânda legală.
Tribunalul Gorj prin sentinţa nr. 154 din 2010 a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea acestei soluţii Tribunalul a reţinut că reclamantul nu poate solicita plata drepturilor cuvenite pentru exploatarea invenţiei, în temeiul contractului, deoarece invenţia nu mai este potenţială ca urmare a neachitării taxelor de protecţie prevăzute de lege, astfel că ea poate fi exploatată liber de oricine.
S-a reţinut că potrivit art. 43 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, titularul invenţiei datorează anual, pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie, taxe de menţinere în vigoare a brevetului, neplata acestora atrăgând decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet.
S-a mai reţinut că taxa poate fi plătită de orice persoană interesată, conform interpretării date art. 39 în temeiul cărora orice persoană interesată poate fi cesionarul dreptului la eliberarea brevetului de invenţie, titularul brevetului sau o altă persoană.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 61 din HG nr. 547 din 21 mai 2008 pentru aprobarea Regulamentelor de aplicare a Legii nr. 64/1991.
Reclamantul, în calitate de succesor al numitului I.G. (inventator şi cedent al dreptului la eliberarea brevetului de invenţie) era, potrivit contractului de cesiune, persoană interesată, în temeiul legal.
S-a mai reţinut din informaţiile furnizate în cauză de O.S.I.M. că taxele de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie nu au fost achitate niciodată, astfel că invenţia nefiind protejată, a putut fi exploatată liber de orice persoană, inclusiv de pârâte, decăderea din drepturile la invenţia din acest brevet fiind publicată în B.O.P.I. la 28 martie 2008, ulterior perioadei solicitată de reclamant.
Tribunalul a mai reţinut că decăderea a operat faţă de reclamant la data expirării primei perioade de la care era datorată taxa în discuţie (conform art. 61 alin. (1) lit. a) şi b) din HG nr. 547/2008) iar faţă de terţi de la momentul publicării decăderii în B.O.P.I.
Sancţiunea decăderii a operat de drept cu privire la inventator (autorul reclamantului) şi prin aceasta şi faţă de reclamant.
Deşi temeiul răspunderii este contractul de cesiune potrivit art. 4 al acestuia s-a prevăzut încetarea contractului odată cu încetarea valabilităţii brevetului, la data convenită de părţi, sau în caz de forţă majoră.
În speţă a operat situaţia referitoare la nevalabilitatea brevetului ceea ce atrage şi nevalabilitatea contractului de cesiune.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 280 din 28 septembrie 2010 a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare la Tribunalul Gorj.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 217/2008 a Curţii de Apel Craiova, într-o primă fază procesuală a dosarului, s-a dispus admiterea apelului şi trimiterea cauzei la Tribunalul Gorj pentru soluţionare, ocazie cu care s-a stabilit că reclamantul are calitatea de a cere şi obţine contravaloarea folosinţei invenţiei brevetate în temeiul contractului de cesiune şi că pârâtele care au folosit invenţia şi au obţinut din exploatarea acesteia beneficii au obligaţia să achite drepturile de proprietate în limitele convenite prin contract.
Ca urmare s-a reţinut că Tribunalul avea obligaţia să judece în limitele deciziei de casare.
S-a mai reţinut că în mod nefondat s-a respins acţiunea deşi reclamantul a formulat pretenţii pe o perioadă anterioară decăderii din drepturile de brevet, (21 mai 2008), până atunci brevetul fiind în fiinţă, pârâta fiind prima obligată să achite taxa de protecţie pentru un drept pe care îl folosea nemijlocit.
S-a constatat că deşi nu a achitat taxele pârâtul a folosit invenţia şi a realizat un folos material, profitând direct de pe urma propriei culpe.
3. Recursul împotriva acestei decizii pârâta SC C.E.C. SA a declarat recurs, invocând nelegalitatea acestuia în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat soluţia pentru un greşit înţeles acordat deciziei nr. 217/2008 a Curţii de Apel Craiova care în realitate a rezolvat calitatea procesuală pasivă a pârâtei, excepţia admisă la instanţa de fond fără să se emită aprecieri asupra calităţii procesuale active a reclamantului, lipsa calităţii acestora de a formula acţiunea nefiind invocată.
S-a susţinut că prin sentinţa nr. 154/2010 Tribunalul Gorj în mod corect a respins acţiunea având în vedere că nu s-a achitat taxa de menţinere în vigoare a brevetului, obligaţie ce îi revine titularului în temeiul art. 43 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 64/1991. Obligaţia la plata taxei a fost corect stabilită potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (18) din Regulament, decăderea fiind o sancţiune substanţială, temeiurile stabilite de lege fiind imperative.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este pronunţată cu încălcarea legii astfel că recursul formulat se va admite pentru considerentele următoare:
În mod greşit s-a interpretat că în privinţa calităţii reclamantului de a obţine plata pentru exploatarea brevetului pentru invenţia creată de autorul său, Decizia nr. 217/2008 a Curţii de Apel a statuat despre aceasta cu putere de lucru judecat.
În realitate, din examinarea deciziei invocate se constată că aceasta a judecat un apel al reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 52 din 31 martie 2008 a Tribunalului Gorj prin care s-a respins acţiunea ca urmare a constatării lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor.
Unicul motiv de apel s-a referit la calitatea procesuală a pârâtelor. Prin admiterea apelului s-a statuat prin Decizia nr. 217/2008 că în mod greşit Tribunalul a soluţionat cauza pe excepţie şi, ca urmare, a fost desfiinţată sentinţa nr. 52/2008 şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru a proceda la judecata ei în fond.
Ca urmare în mod greşit s-a reţinut că prin Decizia nr. 217/2008 s-a tranşat şi asupra calităţii reclamantului de a obţine plata despăgubirilor de cesiune, aceasta fiind o problemă de fond care a fost soluţionată, urmare casării, prin sentinţa nr. 154/2010 a Tribunalului Gorj.
Reţinând aceasta obligaţie corelativă drepturilor patrimoniale la care brevetul dă naştere în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 instanţele au avut de soluţionat problema de drept privitoare la persoana căreia îi revine obligaţia de a achita taxele legale pentru menţinerea în vigoare a unui brevet de invenţie, respectiv a efectelor pe care le produce publicarea în B.O.P.I. a menţiunii privitoare la decăderea titularului din drepturile conferite de brevetul de invenţie, ca urmare a neachitării acestor taxe.
Potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează taxe de întreţinere a acestuia
Instanţele au apreciat corect această dispoziţie, cu referire la art. 39 alin. (3) din aceeaşi lege, în sensul că taxa de menţinere în vigoare poate fi plătită de orice persoană.
Întrucât reclamantul este succesor al autorului invenţiei în legătură cu care s-a încheiat contractul de cesiune cu parata, iar la pct. 4 din contract, s-a prevăzut că acesta încetează odată cu încetarea valabilităţii brevetului, s-a apreciat că reclamantul avea interes să achite taxele pentru menţinerea în vigoare a brevetului.
Legea nr. 64/1991 nu conţine nici o dispoziţie care să-l oblige pe inventator să-l înştiinţeze pe cedent cu privire la faptul că nu intenţionează să mai achite aceste taxe.
În condiţiile art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului.
Alin. (3) al textului arată că neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se înregistrează în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi se publică în B.O.P.I.
Interpretarea textelor enunţate conduce la concluzia că decăderea operează prin faptul neachitării taxelor la termenele prevăzute în lege, înregistrarea decăderii în Registrul naţional al brevetelor de invenţie şi publicarea în B.O.P.I. având numai un rol de informare şi nu semnificaţia faptului că de la acest moment persoana interesată, alta decât titularul de brevet, ar putea achita aceste taxe.
Că este aşa rezultă şi din prevederile hotărârii de guvern emise în aplicarea Legii nr. 64/1991.
Astfel, conform art. 61 alin. (1) din HG nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, în aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) din lege, pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie, cu următoarele excepţii:
a) pentru primii 2 ani de protecţie, în care titularul nu datorează aceste taxe;
b) pentru perioada cuprinzând anii de protecţie următori primilor 2 ani, inclusiv anul următor anului în care s-a publicat menţiunea de acordare a brevetului de invenţie, când taxa se plăteşte în termen de 12 luni de la data publicării în B.O.P.I. a menţiunii acordării brevetului.
Alin. (8) al textului arată că taxa pentru menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie pentru un an de protecţie, care nu a fost plătită în condiţiile prevăzute la alin. (1), poate fi plătită cu o majorare de 50% până la sfârşitul unui termen de 6 luni de la data scadentă.
În cauză s-a făcut dovada că taxa pentru menţinerea brevetului în discuţie nu a fost niciodată achitată (adresele din 19 ianuarie 2010 şi din 16 decembrie 2009 emisă de O.S.I.M.).
Drept urmare, în mod corect s-a observat de prima instanţă că a intervenit decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet, prevăzută de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, în raport de termenele în detaliu arătate şi explicate în regulile prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a) şi b) din Normele Metodologice.
Potrivit aceluiaşi text decăderea a fost înregistrată în Registrul naţional al brevetelor de intervenţie şi a fost publicată în B.O.P.I. la 28 martie 2008.
În mod corect instanţa de fond a făcut distincţie între momentul la care operează decăderea faţă de titularul invenţiei (la expirarea termenelor arătate expres în art. 61 alin. (1) lit. a) şi b) sus-menţionat) şi, respectiv, faţă de terţi (la data publicării în B.O.P.I.).
În consecinţă, fiind constatată intervenită decăderea din dreptul de brevet de invenţie în discuţie pentru reclamant în modalitatea sus-arătată, aprecierea instanţei de apel în sensul că reclamantul ar putea solicita şi obţine despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 1 iunie 2006 - 28 martie 2008, când a fost publicată decăderea, este urmare a interpretării greşite a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 respectiv, ale art. 61 alin. (1) lit. a) şi b) din HG nr. 547/2008 de aprobare a Normelor metodologice elaborate de aplicarea a legii.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost admis şi hotărârea atacată a fost modificată în sensul că s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 154/2010, cu consecinţa păstrării acestei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.C. SA împotriva deciziei civile nr. 280 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul I.G.D. împotriva sentinţei nr. 154 din 17 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 7068/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4097/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
