ICCJ. Decizia nr. 528/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 296 din 19 decembrie 2008, Tribunalul Argeș - secția civilă a respins contestația formulată de reclamant, reținând următoarele:
Prin notificarea formulată reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 400 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, pe care l-au deținut părinții săi conform contractului de vânzare - cumpărare și care a fost expropriat în mod abuziv.
Prin cererea formulată către instanță petentul a solicitat reconstituirea în natură a terenului și în cazul în care nu se poate restitui în integralitate a solicitat în compensare o altă suprafață.
Din expertiza topografică efectuată rezultă că terenul este afectat în integralitate de construcțiile blocurilor P21 și G1, alei pietonale și spații verzi și nu poate fi restituit în natură.
Din relațiile solicitate la Primăria Pitești și concluziile expertizei tehnice I.G., a rezultat că pe teritoriul orașului Pitești este imposibil de identificat o altă suprafață de teren în compensare pentru suprafața de 400 m.p. ce nu poate fi restituită în natură reclamantului.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că petentul și-a dovedit îndreptățirea pentru suprafața solicitat, dar aceasta nu-i poate fi restituită în natură având în vedere că suprafața de 400 m.p. solicitată, identificată de expert conform schiței anexă la raport, are lățimea de 6,5 m.p. și lungimea de 61,5 metri liniari și este ocupată de cele două blocuri P21 și G1, de alei, spații verzi și zona de funcționare ale acestora și întrucât nu au fost identificate alte suprafețe libere în compensarea acestei suprafețe de teren, tribunalul a respins cererea, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 51 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a dispus respingerea apelului formulat de apelantul - reclamant P.V. împotriva sentinței civile nr. 296 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Referitor la terenul fosta proprietate a apelantului - reclamant, rezultă în mod clar, atât din expertiza efectuată la instanța de fond, cât și din înscrisurile aflate la dosar, că acesta nu poate fi restituit în natură reclamantului, deoarece este ocupat de cele două blocuri P21 și G1, iar diferența o reprezintă zona de siguranță a celor două blocuri, alei și spații verzi, absolut indispensabile folosinței acestora.
Apelantul - reclamant a solicitat atribuirea altei suprafețe de teren în natură ca măsură de compensare prin echivalent și în apel a arătat că poate identifica un teren de aceeași categorie de folosință, respectiv terenul aflat între blocul G1 și str. Tudor Vladimirescu ca fiind vecin cu terenul proprietatea acestuia și care a fost identificat de către expertul C.P., care inițial a precizat că este liber și că nu este ocupat de construcții și detalii de sistematizare, ulterior a precizat că face parte din H.C.L. nr. 112/2001 și respectiv H.G. nr. 515/2002, având destinație de domeniu public, se află în imediata vecinătate a blocului G1 și că, lăsând un culoar de o suprafață infimă de 1 m.p. ar putea fi atribuit în natură apelantului - reclamant, totuși nu ar reprezenta zona de siguranță a blocului respectiv și că în alte situații au fost atribuite terenuri lângă blocuri.
Instanța a reținut că acest teren nu poate fi atribuit în natură apelantului - reclamant ca măsură reparatorie prin echivalent conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din legea nr. 10/2001, precum și potrivit art. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, pentru următoarele considerente:
Pe de o parte terenul face parte din domeniul public potrivit H.C.L. nr. 112 din 17 mai 2001, hotărâre pronunțată și care și-a produs efectele înainte de formularea notificării de către apelantul - reclamant.
Potrivit acestei hotărâri aflată la fila 86 din dosar, terenul a fost transmis către Agenția Națională pentru Locuințe, din domeniul public, cu scopul precis de a se construi un ansamblu de locuințe.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice, domeniul public al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din bunurile de uz și interes public local, declarat ca atare prin Hotărârea Consiliului Local, dacă nu sunt declarate prin lege de uz și interes public, național ori județean.
Față de dispozițiile arătate mai sus, data la care bunurile fac parte din domeniul public al Municipiului Pitești, este data la care a fost adoptată H.C.L. nr. 112/2001 și nu data la care Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 515/2002.
Prin urmare, nu sunt în nici un fel incidente dispozițiile art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001, nefiind schimbată destinația terenului în litigiu precum și a construcțiilor după apariția Legii nr. 10/2001 și având loc înainte de formularea notificării de către apelantul - reclamant.
însă, ceea ce este important în speța dedusă judecății, este nu numai situația că terenul face parte din domeniul public, însă acesta are afectațiunea de amenajare de utilitate publică, reprezentând zona de siguranță a blocului G1, aflându-se în imediata vecinătate a acestuia, iar soluția impusă de expert de a lăsa numai 1 m. pentru buna funcționare a blocului nu poate fi luată în considerare de către instanță, spațiul fiind, așa cum s-a precizat mai sus, de utilitate publică pentru locatarii blocului respectiv și pentru folosirea acestuia în condiții civilizate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Prin sintagma "amenajări de utilitate publică" ale localităților urbane și rurale, la pct. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se stabilește în mod clar că prin asemenea amenajări se înțeleg suprafețele de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității (străzi, alei, trotuare, spații de siguranță din jurul blocurilor, precum și spații verzi din jurul acestora) situație față de care simpla împrejurare potrivit cu care un teren nu ar fi ocupat de o construcție cu caracter permanent nu este suficientă pentru a-l considera liber și deci susceptibil de a fi restituit în natură, fiind absolut necesar ca el să nu fie afectat de nici un fel de amenajare de utilitate publică.
Prin zona de siguranță a blocului, potrivit Legii nr. 10/1995 și Legii nr. 8/1977, se înțelege securitatea la incendiu a construcției, la asigurarea accesului pentru serviciile de urgență, precum și la protecția construcțiilor în caz de calamități naturale, imperative, cerute de art. 5 din Legea nr. 10/1995, pentru obținerea unor construcții de calitate corespunzătoare.
Pe de altă parte, pentru diferența reprezentată tot de suprafața de 400 m.p., are regimul juridic de spațiu verde potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, respectiv art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, referitoare la terenurile amenajate ca spații verzi, fiind imposibilă restituirea terenurilor în natură către foștii proprietari.
Nu în ultimul rând, așa după cm se observă cu privire la aceeași suprafață de teren s-au formulat cereri de restituire de către vechii proprietari (respectiv pentru o porțiune din aceeași suprafață), cereri care au fost respinse de către intimatul - pârât Primarul Municipiului Pitești, cu aceeași motivare legală și anume aceea că terenul se află în domeniul public și este afectat de amenajări de utilitate publică.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticând-o pentru următoarele motive.
Recurentul a invocat faptul că terenul care a aparținut autorilor săi face parte din domeniul construcție abandonată, iar în motivarea hotărârii s-a reținut că terenul face parte din domeniul public și reprezintă zona de siguranță a două construcții și spațiu verde conform art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, fără a ține cont de temeiurile juridice pe care le-a invocat și situația juridică a imobilului.
Astfel a susținut că o parte din teren a fost ocupată de construcția blocului P21 din Cartierul Tudor Vladimirescu, o parte afectată construcției unui alt bloc de locuințe care nu s-a mai finalizat iar o altă parte de teren este liberă de construcții și de alte detalii de sistematizare. Mai mult, în imediata apropiere se află o suprafață de teren liberă de construcții ce ar putea face obiectul restituirii în natură, fiind posibilă restituirea în natură a întregii suprafețe de 400 m2.
în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care, imobilele preluate abuziv de stat, de regulă se restituie în natură, persoana îndreptățită neavând posibilitatea să opteze pentru măsuri reparatorii în echivalent. Art. 10 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001, reglementează și situația terenurilor pe care s-a început construirea unor imobile care ulterior au fost abandonate - cum este cazul în speță - precum și construcții începute și neterminate care nu mai sunt necesare unității deținătoare. La acest moment, datorită perioadei îndelungate scurse de la data abandonării lucrărilor de construcții, peste 17 ani, nici nu ar mai fi posibilă finalizarea investiției datorită faptului că structura a suferit degradări importante.
Prin urmare, măsura care se impune este restituirea în natură.
A solicitat efectuarea unei expertize de specialitate pentru a se verifica această situație, iar înscrisurile depuse de intimată potrivit cu care Agenția națională de Locuințe ar fi preluat în urmă cu șase ani construcția începută nu schimbă datele problemei.
Restituirea în natură se impune pentru întreaga suprafață de 400 m2, deoarece, chiar dacă o parte din suprafața de teren care a aparținut părinților săi este afectată de o construcție funcțională, (parte din blocul P21) recurentul este îndreptățit să primească în compensare o suprafață de teren alăturată, liberă de construcții, lipită de suprafața liberă din terenul care a aparținut autorilor săi. Or, dacă în alte situații Primăria Pitești a susținut că nu există alte bunuri, respectiv alte suprafețe de teren pe care să le ofere în compensare foștilor proprietari, în cazul de față, acest teren există și trebuie restituit în natură conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Expertiza efectuată în cauză a identificat o suprafață de 400 m2 care poate fi restituită în natură, neafectată de utilități, construcții, ori alte detalii de sistematizare, și că terenul ar face parte din domeniul public al Municipiului Pitești, având în vedere H.G. nr. 515 din 23 mai 2002, care însă nu se referă la trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Pitești, ci din domeniul privat al statului, în domeniul privat al Municipiului Pitești, și care se referă la o construcție (bloc G1 are o suprafață la sol de 305,55 m2 _i o suprafață construită totală) și nu la teren.
H.C.L. nr. 112 din 17 mai 2001 se referă tot la o construcție și nu la un teren.
Hotărârea instanței de apel nu este motivată în legătură cu aceste aspecte.
Examinând cererea de recurs, instanța reține următoarele:
Deși recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța califică juridic criticile aduse deciziei recurate ca aparținând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. deoarece vizează neaplicarea dispozițiilor art. 7,art. 10 alin. (4) și (5) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 situației deduse judecății.
în cauză însă, restituirea în natură a suprafeței de 400 m2 teren este exclusă, deoarece este ocupat de două blocuri P21 și G1, diferența fiind reprezentată de zona de siguranță a celor două blocuri, alei și spații verzi, indispensabile folosinței acestora.
Prin urmare, regula restituirii în natură statuată prin art. 7 din Legea nr. 10/2001 nu este posibilă datorită situației concrete în care se află terenul în litigiu, recurentul beneficiind de măsuri reparatorii în echivalent.
Tot astfel art. 10 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001 nu pot primi incidență din moment ce construcția blocului G1 nu este abandonată și nici nu este nenecesară unității deținătoare din moment ce pentru finalizarea acestuia s-a procedat la trecerea imobilului aflat în parte pe fosta proprietate expropriată a autorilor reclamantei din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Pitești, (hotărârea nr. 112 din 17 mai 2001 și H.G. nr. 515 din 23 mai 2002) și ulterior în proprietatea privată a Municipiului Ploiești și în folosința Agenției Naționale pentru Locuințe, pentru reabilitarea construcției. Prin urmare textele invocate de recurent nu sunt aplicabile în cauză, deoarece construcția nefinalizată a blocului G1 este dată spre reabilitare și finalizare nefiind abandonată (art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001) iar recurentului nu i s-a propus să plătească despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcției, conform standardelor internaționale (art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001).
Art. 26 din Legea nr. 10/2001 a fost aplicat în cauză, în sensul acordării de despăgubiri, nefiind posibilă nici restituirea în natură a fostului teren expropriat și nici a porțiunii completatoare în compensare până la concurența suprafeței de 400 m2 din considerentul esențial care privește destinația actuală a terenului afectat unei amenajări de utilitate publică așa cum corect a reținut instanța de apel prin reținerea pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, terenul solicitat a fi restituit în natură reprezintă zona de siguranță a blocului G1, aflându-se în imediata vecinătate a acestuia, spațiul fiind destinat folosinței blocului în condiții civilizate (străzi, alei, trotuar, spații de siguranță din jurul blocurilor și spații verzi din jurul acestora) nefiind prin urmare un teren liber în sensul legii.
în consecință, în mod corect s-a făcut în cauză aplicarea art. 11 pct. 5 din Legea nr. 10/2001, din moment ce lucrările pentru care s-a făcut exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat.
Față de cele reținute, instanța a dispus în temeiul art. 312 C. proc. civ. respingerea recursului formulat de reclamant.
| ← ICCJ. Decizia nr. 546/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 533/2011. Civil → |
|---|
