ICCJ. Decizia nr. 546/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1548/2006 a Tribunalului București - secția a IV-a civilă s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului F.N. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București, Ț.L. și Ț.S., B.S. și B.M., H.C., R.D., R.C., R.S., R.C., R.G. și R.C.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului București prin Primarul General.
S-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat a-i fi restituit.
Prin decizia civilă nr. 303 din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus admiterea apelului declarat de apelantul - reclamant F.N. împotriva sentinței civile nr. 1548 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București - secția a IV-a civilă.
A fost desființată sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că:
Apelul este admisibil însă nu prin prisma motivelor invocate de reclamant ci în baza considerentelor următoare:
Prin întâmpinarea formulată de pârâții persoane fizice (pag. 19 - 20 dosar fond) au fost invocate mai multe excepții, printre acestea și cea a inadmisibilității acțiunii în revendicare și cea a încălcării regulii unanimității în promovarea unei acțiuni în revendicare.
Judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra nici uneia din cele două excepții. Cu privire la incidentul ce se referă la regula unanimității, chiar dacă acesta nu ar constitui o excepție, în sensul clasic reglementat de Codul de procedură civilă, admiterea sau respingerea "excepției" se impunea, însoțită și de considerentele corespunzătoare, însoțită și de considerentele corespunzătoare.
într-un alt unghi de analiză s-a constatat că între dispozitivul sentinței și considerentele acesteia există o contradicție în sensul respingerii lipsei calității procesuale active a reclamantului prin dispozitiv, dar acceptării prin considerente că acesta nu dovedește calitatea sa de proprietar al bunului, nefăcând proba transmiterii succesorale a acestuia.
Acest aspect al netransmiterii dreptului este amplu argumentat în fapt și în drept și echivalează practic cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, deoarece repetăm, motivarea judecătorului fondului vizează în realitate lipsa calității procesuale active a reclamantului determinată de incapacitatea acestuia de a dovedi că este proprietara bunului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 297 C. proc. civ. s-a dispus admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
în condițiile în care reclamantul a formulat și acțiune în revendicare dar și cerere bazată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu ocazia rejudecării cererii vor fi avute în vedere incidența și efectele dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care se referă la posibilitatea suspendării unor alte acțiuni promovate de partea care a optat și pentru urmarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Ț.L., Ț.S., H.D., H.G., H.C., B.S., B.M., R.D., R.C., R.S., R.C., răgălie G. și R.S.
Recursul pârâților Ț.L. și Ț.S. este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. în esență criticile aduse deciziei recurate vizează următoarele aspecte:
Instanța a primit înscrisuri care nu au legătură cu obiectul prezentei cauze, pe care nu le-a verificat și citit și pentru depunerea cărora a acordat numeroase termene. Astfel nu a solicitat originalul procesului - verbal nr. 11088/1940 pentru a verifica conținutul nealterat al acestuia.
Greșit a reținut instanța că reclamantului i s-a respins proba cu martori și interogatoriu în dovedirea dreptului de proprietate pe care nu le-a putut proba, în final apreciind că totuși este proprietarul imobilului.
Greșit instanța a respins excepția tardivității apelului. Astfel, sentința apelată a fost învestită cu formulă executorie, definitivă și irevocabilă prin neapelare, fiind trimisă la Curtea de apel, la data de 12 martie 2008 și primită pe data de 13 martie 2008, fără a exista cerere de apel, care depusă la data de 9 martie 2008, atrăgea tardivitatea apelului.
Recursul celorlalți pârâți este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează neanalizarea probelor de către instanța de apel privind calitatea de proprietar al reclamanților asupra imobilului în litigiu, transmiterea dreptului și aceea a identității dintre imobilul revendicat și cel rezultat din probele formulate, în pofida efectului devolutiv al apelului, instanța alegând a se pronunța asupra excepțiilor ridicate prin întâmpinare.
Recurenții solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea autorității de lucru judecat (Ț.L. și Ț.S.) și respingerea apelului, (ceilalți recurenți).
Examinând recursul declarat de pârâți prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reținut a fi incident în cauză în ambele recursuri, instanța reține următoarele:
Art. 292 C. proc. civ. consacră efectul devolutiv al apelului, consecința fiind aceea a readucerii în fața instanței de control judiciar, de regulă, a tuturor problemelor de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului.
în cauză, dat fiind faptul că apelul nu a fost motivat, devoluțiunea este totală potrivit alin. (2) art. 392 C. proc. civ. iar instanța de apel trebuia să verifice conform art. 295 C. proc. civ., legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma cererilor, apărărilor și a probelor formulate în prima instanță.
Efectul devolutiv al apelului are un caracter imperativ, instanța de apel fiind obligată să examineze litigiul sub toate aspectele, instanța de apel fiind de fapt investită de drept cu întregul litigiu.
Prin urmare instanța de apel trebuia să soluționeze ea însăși cauza și nu să procedeze la trimiterea ei spre rejudecare fiind nelegală reținerea potrivit cu care instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unor excepții ori asupra unei pretinse neabordări a fondului cauzei, distingând imprecis între calitatea procesuală activă și dovada calității de proprietar asupra bunului fără a opera o analiză a legăturii între fond și excepție sub acest aspect, situație în care instanța de apel trebuia să examineze ea însăși cererea în fond, în condițiile în care prima instanță a examinat cauza în fond.
Față de cele reținute, instanța în temeiul art. 312 C. proc. civ. a admis recursurile părților, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 56/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 528/2011. Civil → |
|---|
