ICCJ. Decizia nr. 533/2011. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 261 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de revizuire formulată de revizuenta Camera de Comerț și Industria a Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 639 din 8 decembrie 2009 pronunțată de curtea de Apel București - secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul Municipiul București prin Primarul General.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru motivele expres prevăzute de lege și cu îndeplinirea condițiilor limitativ reglementate de Codul de procedură civilă. Aceasta înseamnă că obiectul revizuirii este strict reglementat ca și motivele pentru care poate fi declanșată această cale de atac.
Examinând actele și lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentința civilă nr. 488 din 31 martie 2006 Tribunalul București a admis contestația și a anulat Dispoziția nr. 3224 din 27 august 2004, obligând intimatul Municipiul București prin Primarul general să emită o nouă dispoziție în favoarea contestatoarei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul identificat prin raportul de expertiză întocmit în condițiile Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 639 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, cu majoritate s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanta contestatoare Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București și apelantul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 488 din 31 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV - a civilă.
în acest context hotărârea care se referă la fondul cauzei este sentința pronunțată de Tribunalul București, prin care instanța a stabilit că se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul identificat prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei.
în raport de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Prin acțiunea formulată în fața instanței de judecată la data de 21 octombrie 2004 reclamanta a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3224 din 27 august 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să fie anulată dispoziția menționată și să se restituie reclamantei, în natură, imobilul situat în București.
în subsidiar s-a solicitat acordarea de reparații în echivalent, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 10/2001 și de Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Prin soluționarea cauzei de către Tribunalul București prin sentința civilă nr. 488 din 31 ianuarie 2006, a fost obligată unitatea deținătoare să emită o decizie de acordare a măsurilor reparatorii, prin echivalent, ceea ce corespunde solicitării formulată în subsidiar de către contestatoarea reclamantă în fața instanței de fond. Instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Faptul că revizuentul este nemulțumit de soluția adoptată de tribunal, nu înseamnă că aceasta nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere formulate în cadrul acțiunii introductive de instanță.
Ceea ce critică revizuentul este greșita aplicare a legii la situația de fapt, arătând că se impunea restituirea în natură, ceea ce însă este o critică ce poate fi formulată în recurs, nu în cadrul revizuirii care poate fi exercitată numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege și care, în esență, sunt motive procedurale.
Astfel, în ce măsură se poate stabili că imobilul poate fi restituit în natură, sunt aspecte de probatoriu care trebuie lămurite în cadrul căilor ordinare de atac, iar incidența textelor din Legea nr. 10/2001 vizează o critică de nelegalitate ce poate fi invocată pe calea recursului.
S-a invocat în cererea de revizuire că hotărârea instanței de apel s-a luat în complet de divergență, iar în cadrul opiniei separate s-a exprimat aprecierea că se poate restitui imobilul în natură, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 și în raport de imobilele care sunt cuprinse în anexa 2 lit. a) din legea menționată.
Or, așa cum s-a arătat, acest aspect vizează o eventuală eroare în aplicarea legii, nu aspectul procedural invocat de revizuent în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta Camera de Comerț și Industria a Municipiului București solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei revizuite în sensul pronunțării directe de către instanță asupra modalității de restituire așa cum a solicitat prin cererea introductivă de instanță și prin cererea de apel.
Motivul de revizuire este cel prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și constă în faptul că instanța nu s-a pronunțat direct în cererea de restituire în natură sau după caz în cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Astfel, cu toate că recurenta a solicitat în principal restituirea în natură a imobilului situat în București, și în subsidiar acordarea de despăgubiri, instanța nu a analizat pe fond notificarea ci a dispus obligarea Primăriei Municipiului București la emiterea unei noi dispoziții, lucru pe care nu l-a cerut, înfrângând astfel principiul disponibilității prin încălcarea dispozițiilor art. 129 pct. 6 C. proc. civ. precum și dispozițiile deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cererea de recurs instanța reține următoarele:
Criticile formulate deciziei recurate aparțin pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și în esență constă în neanalizarea instanței de recurs a motivului de revizuire prevăzut de art. 302 pct. 2 C. proc. civ.
în realitate, instanța a examinat motivul de revizuire invocat, reținând că instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii a aplicat dispozițiile art. 1 alin. (2) și 7 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nerestituirea în natură reprezentând o chestiune de aplicare a legii supusă în consecință recursului.
Nepronunțarea instanței asupra petitului solicitat de parte este neîntemeiată.
Cererea revizuentei se află manifest sub incidența art. 26 din Legea nr. 10/2001 situație în care instanța nu putea proceda direct la măsuri reparatorii prin echivalent, consecință a dispozițiilor legale care au reglementat felul și modalitățile reparatorii precum și procedura de realizare a lor.
într-o atare situație, petitul asupra căruia s-a pronunțat instanța a fost cel rezultat din aplicarea dispozițiunilor legale citate care determină modalitățile de reparație și entitățile obligate la aceasta precum și procedura de urmat în raport cu situația prezentă a imobilului, împrejurare față de care decizia pronunțată a dat semnificație juridică corespunzătoare cererii părții, pronunțându-se asupra petitului formulat, compatibil însă cu reglementările aplicabile.
în consecință, recursul formulat a fost neîntemeiat și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 528/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 52/2011. Civil → |
|---|
