ICCJ. Decizia nr. 5575/2011. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5575/2011
Dosar nr.10162/55/2007
Şedinţa publică din 29 iunie 2011
Deliberând, asupra cauzei de faţă constată:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 26 septembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Arad, reclamanta SC G.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii B.F., B.I., P.Ş.M. şi P.A.E. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate că pârâţii B.F. şi B.I. nu au dobândit, nici o dată, dreptul de proprietate asupra terenului intravilan înscris în CF Arad, (transcris în CF Arad) în suprafaţă de 8.992 mp, prin uzucapiunea de 30 de ani reglementată de art. 1890 C. civ.
- să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâţii B.F. şi B.I., pe de o parte şi pârâţii P.Ş.M. şi P.A.E., pe de altă parte, având ca obiect terenul sus menţionat, întrucât acest teren nu a aparţinut niciodată vânzătorilor şi să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract.
- radierea dreptului de proprietate atât al pârâţilor B.F. şi B.I. de sub B 1-2, cât şi al pârâţilor P.Ş.M. şi P.A.E. de sub B 3-4, restabilirea situaţiei anterioare de CF.
- să fie obligaţi pârâţii a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie acest teren, care este proprietatea tabulară a societăţii reclamante în CF nedefinitivă.
Pe parcursul judecăţii, la data de 20 noiembrie 2007, reclamanta a precizat întinderea suprafeţei de teren revendicat ca fiind de 4.350 mp şi valoarea acestuia de 528.307,5 lei iar instanţa, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe prevederile art. 36 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 7/1996, reclamanta a arătat că terenul intravilan înscris în CF Arad, în suprafaţă de 8.992 mp a fost proprietatea numiţilor S.M. şi S.A., în prezent decedaţi, că potrivit cadastrului, terenul în litigiu face parte dintr-o parcela vastă, având număr topografic nou unificat 1569/1/2, în prezent dezmembrată, că în perioada regimului comunist, terenul în discuţie a fost cooperativizat de la numiţii S.M. şi Alexandrina, fiind trecut în proprietatea statului, fără ca preluarea să fie operată în CF Arad. Ulterior, fiind vorba de un teren cooperativizat şi aflat la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Arad, întreaga parcelă cu nr. top cadastral (care include şi terenul din CF Arad) a făcut obiectul reconstituirii în natură a dreptului de proprietate în favoarea mai multor persoane, între care şi P.O. Grădişte. Acesteia, în baza a două titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr. 1/2000, i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 100.000 mp din parcele cu nr. top cadastral 1569/1/2 care includea parţial şi terenul în litigiu din CF vechi Arad.
În baza celor două titluri de proprietate P.O. Grădişte şi-a înscris dreptul de proprietate dobândit cu titlu de reconstituire în CF nedefinitivă Arad, (50.000 mp) şi respectiv CF Arad, (50.000 mp).
Dintr-o omisiune, însă vechea CF Arad nu a fost niciodată sistată, şi pentru acelaşi teren au continuat să funcţioneze în paralel, atât CF veche Arad, cât şi CF nedefinitive deschise în baza Legii nr. 18/1991 (în care proprietară tabulară apărea P.O. Grădişte), fapt ce a creat situaţia paradoxală în care se afla în prezent.
După înscrierea în CF a dreptului de proprietate dobândit de P.O. Grădişte în baza Legii nr. 18/1991, terenurile din CF nedefinitivă Arad şi CF nedefinitivă Arad au făcut obiectul unor dezmembrări şi înstrăinări succesive, ultima subdobânditoare fiind societatea reclamantă SC G.C. SRL.
S-a mai arătat că la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Grădiştea, imobilele înscrise în CF nedefinitive erau terenuri arabile şi că ulterior acestea au fost dezmembrate şi înstrăinate, subdobânditorii acestora făcând demersurile necesare pentru transformarea lor în terenuri construibile, astfel că, în prezent terenurile proprietatea reclamantei sunt descrise ca terenuri de construit în intravilan.
Referitor la rectificarea de CF, societatea reclamantă a arătat că nu a fost parte în Dosarul nr. 5874/2006 al Judecătoriei Arad privind constatarea uzucapiunii, astfel că, sentinţa civilă nr. 3040 din 6 iunie 2006 pronunţată în acest dosar reprezintă pentru ei un simplu fapt juridic, susceptibil de proba contrară. Or, pârâţii B. nu au dovedit că ar întruni condiţiile uzucapiunii extratabulare reglementate de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, situaţie în care dreptul lor de proprietate asupra terenului înscris în CF Arad nu există.
Cu privire la nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, dat fiind că pârâţii B. nu au uzucapat niciodată imobilul din CF Arad, contractul de vânzare - cumpărare încheiat de aceştia cu pârâţii P. este lovit de nulitate absolută, întrucât lipseşte una din condiţiile esenţiale de valabilitate privitoare la obiectul contractului - aceea că obiectul material al vânzării să aparţină vânzătorului.
Prin întâmpinare pârâţii P. au arătat cu privire la capătul de cerere referitor la inexistenţa dreptului de proprietate al pârâţilor B.F. şi B.I. că acesta este inadmisibil, în raport de dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., partea având la dispoziţie acţiunea în realizarea dreptului, respectiv acţiunea în revendicare.
Cu privire la cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare încheiat între ei şi pârâţii B., au arătat că susţinerea potrivit căreia pârâţii vânzători nu ar fi avut dreptul de proprietate asupra bunului vândut nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului şi că reclamanţii aveau la dispoziţie doar acţiunea în revendicare, nu şi acţiunea în constatarea nulităţii contractului.
Referitor la cererea de rectificare CF, în sensul radierii dreptului lor de proprietate, au arătat că urmare acţiunii în rectificare întemeiată pe dispoziţiile art. 36 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 7/1996, aceasta nu poate fi îndreptată împotriva terţilor, subdobânditori de bună - credinţă, cu titlu oneros.
Având în vedere că, în ceea ce îi priveşte sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a bunei-credinţe, astfel cum sunt ele precizate în alin. (2) al art. 34 din Legea 7/1996, au solicitat să se constate că nu sunt în situaţia de a se compara titlul lor cu cel al reclamantei, în scopul de a se stabili care este preferabil. Au mai arătat că reclamanta nu se poate opune înscrierii din CF nedefinitivă, în condiţiile în care ei au un drept înscris în CF definitivă şi cum imobilul în litigiu care nu a trecut niciodată în proprietatea C.A.P., nu sunt îndeplinite condiţiile art. 17 din Decretul 115/1938 pentru transmiterea acestui drept, şi deci acesta nu face obiectul dispoziţiilor legale în materia fondului funciar.
La rândul lor, pârâţii B. au arătat că în mod greşit s-a criticat valabilitatea titlului lor de proprietate deoarece hotărârea pronunţată în uzucapiunea de 30 de ani a rămas irevocabilă iar posesia imobilului a început din anul 1946.
În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare cumpărare încheiat de ei cu pârâţii P. au arătat că nu există nici o cauză de nulitate a acestui contract.
Prin precizarea acţiunii depusă la termenul de judecată din 20 noiembrie 2007 reclamanta a solicitat rectificarea CF Arad, în privinţa suprafeţei de 4.350 m.p. care se suprapune cu cărţile funciare nedefinitive Arad, în care este proprietară tabulară.
După înregistrarea cauzei la Tribunalul Arad, în răspunsul la întâmpinare, reclamanta a invocat cea de a doua ipoteză prevăzută de textul legal, şi anume că, titlul în baza căruia pârâţii B. şi-au înscris în CF Arad, dreptul de proprietate, respectiv sentinţa civilă cu nr. 3040 din 06 iunie 2006 a Judecătoriei Arad care constată uzucapiunea nu este valabil, întrucât pârâţii nu întruneau condiţiile prescrise de art. 28 din Decretul-lege 115/1938 pentru a uzucapa terenul în litigiu.
Referitor la apărările privind rectificarea cărţii funciare, reclamanta a arătat că dispoziţiile art. 34 şi 37 alin. (1) din Decretul Lege 115/1938 nu fac nici o distincţie între cazurile în care rectificarea de CF îl vizează pe dobânditorul iniţial sau pe subdobânditorul cu titlu oneros al imobilului. Nefiind vorba despre o înscriere provizorie, ci de o intabulare propriu-zisă, înscrierea unui drept real într-o CF nedefinitivă se bucură de opozabilitatea erga omnes prevăzută de art. 30 din Legea nr. 7/1996 republicată. De altfel, art. 30 din lege, care consacră efectul de opozabilitate al înscrierilor în cartea funciară nu face nici o distincţie între cărţile funciare vechi şi cele nedefinitive deschise în baza acestei legi iar Legea nr. 7/1996 nu conţine nici o dispoziţie în sensul că înscrierile în cărţi funciare nedefinitive nu ar fi opozabile terţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 5 octombrie 2009, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea precizată de reclamantă şi în consecinţă.
- au fost obligaţi pârâţii să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie terenul intravilan în suprafaţă de 4.537 mp, înscris iniţial în CF Arad şi transcris în CF Arad.
- s-au respins capetele de cerere cu privire la constatarea că pârâţii B.F. şi B.I. nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 4.537 mp înscris în CF Arad, transcris în CF Arad.
- s-a constatat nulitatea absolută în parte a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâţi, având ca obiect suprafaţa de 4537 mp teren intravilan, înscris în CF Arad şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;
- s-a rectificat CF Arad, în sensul radierii dreptului de proprietate în suprafaţă de 4.537 mp, al pârâţilor B. de sub B 1-2 şi a pârâţilor P. de sub B 3-4, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de CF.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu privire la terenul în litigiu că acesta este intravilan, înscris în CF Arad în suprafaţă de 8.992 mp şi a fost proprietatea numiţilor S.M. şi S.A. în prezent decedaţi.
Acesta a format obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat la data de 11 iunie 1971, sub nr. 6648/1971, în baza căruia dreptul de proprietate a fost dobândit de T.P. şi soţia T.M.
În baza sentinţei civile nr. 3040/2006 pronunţată de Judecătoria Arad, în Dosarul civil nr. 5874/2006, imobilul a fost transcris în CF Arad, în proprietatea pârâţilor B.
În prezent, imobilul intravilan, situat în Arad str. V., înscris sub AI-1, în CF Arad, în suprafaţă de 8.992 mp, formează proprietatea tabulară a lui P.S.M. (B. 3) căsătorit cu P.A.E. (B. 4).
Imobilul care a generat acest litigiu, aflat în folosinţa reclamantei, identificat, este delimitat pe planul de situaţie din anexa B. 1 prin conturul marcat de punctele A-B-C-D-E-F-G-H-K-I-J-L-A, şi ocupa suprafaţa de 9.089 mp.
Din această suprafaţă împrejmuită, parcelele de teren delimitate prin punctele D-E-I-J-D şi F-G-H-K-F în suprafaţă totală de 5.015 mp sunt amplasate conform planului cadastral în tarlaua 161, iar parcela delimitată prin punctele C-D-J-L-C, este amplasată pe terenul neproductiv, terenul delimitat prin punctele E-F-K-I-E în suprafaţă de 41 m.p. este aferent drumului de exploatare.
Terenul arabil definit sub, în suprafaţă de 5,00 ha, a format obiectul Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra acestui teren fiind dobândit prin reconstituire de P.O. Grădişte şi înscris în titlul de proprietate din 16 decembrie 1994.
Această parcelă de teren a fost intabulată în favoarea P.O. Grădişte în CF nedefinitivă Arad.
Terenul arabil în suprafaţă de 5,00 ha proprietatea lui B.B. şi soţia R., a fost parcelat, astfel: cu 8333 mp.
În baza contractului de vânzare-cumpărare din 2006 SC UTA SA a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. x în baza actului adiţional la actul constitutiv al societăţii nr. 53/2006, s-a realizat transferul dreptului de proprietatea în favoarea SC D.I.U.T.A. SRL, iar în baza contractului de vânzare - cumpărare din 2006 dreptul de proprietate asupra acestui imobil a fost dobândit de SC G.C. SRL.
Imobilul se transcrie în CF nedefinitivă Arad, în vederea unificării şi parcelării, iar coala de CF nedefinitivă Arad a fost sistată (Încheierea nr. 147747 din 11 mai 2006).
Ca urmare a identificărilor efectuate la faţa locului, s-a constatat de către expert faptul că suprafaţa de teren intravilan de 5.015 m.p. proprietatea reclamantei amplasată pe parcela cu nr. top. x precum şi parcelele de teren în suprafaţă de 1.417 mp, aferent imobilului şi 41 mp aferentă drumului de exploatare, se suprapun peste imobilul ce formează proprietatea tabulară a pârâţilor P.S.M. şi soţia A.E., înscris în CF Arad.
Imobilul cu nr. top. x în suprafaţă de 5,00 ha, a fost intabulat în baza încheierii nr. 3782 din 18 martie 2002, la aceea dată imobilul cu nr. top. x a fost înscris în CF Arad, în favoarea lui T.P. (B. 18) şi soţia T.M. (B. 19), iar la data deschiderii colilor CF nedefinitive Arad, proprietarii tabulari erau aceeaşi.
Acest imobil a format obiectul litigiului în cauza civilă cu nr. 5874/2006 a Judecătoriei Arad, precum şi obiectul contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 2006, în baza căruia pârâţii au dobândit dreptul de proprietate. Cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991 nu s-a procedat la identificarea şi parcelarea terenului definit, în funcţie de folosinţa la aceea dată, terenului din această zonă i s-a atribuit nr. cadastral.
Din concluziile raportului de expertiză şi răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, rezultă că imobilul înscris în CF proprietatea pârâţilor P. se suprapune parţial peste imobilele ce formează proprietatea reclamantei.
Astfel, terenul în suprafaţă totală, care face obiectul suprapunerii este de 4.537 mp şi cuprinde imobilele cu nr. top. x cu o suprafaţă suprapusă de 2.906 mp, în nr. top. y, cu o suprafaţă suprapusă în întindere de 1.556 mp şi nr. z în suprafaţă de 75 mp.
Imobilul a fost parţial împrejmuit (A-B-C-L-A) pe suprafaţa de 2.616 mp., diferenţa de teren în suprafaţă de 6.476 mp a fost evidenţiată pe planul cadastral agricol în tarlaua 161 arabil.
Expertul a concluzionat că suprapunerea parţială a terenului ce formează proprietatea reclamantei peste terenul ce formează proprietatea tabulară a pârâţilor P. a fost cauzată de faptul că terenul arabil s-a aflat în folosinţa la data de 01 ianuarie 1990 şi a format obiectul Legii 18/1991, însă cu ocazia aplicării acestei legi nu s-a procedat la identificarea şi parcelarea terenului definitiv în funcţie de folosinţă la aceea dată a terenului din această zonă, i s-a atribuit nr. cadastral, iar documentaţia care a stat la baza deschiderii colilor de CF nedefinitive în care sunt incluse terenurile ce formează proprietatea reclamantei, corespunde normelor tehnice care trebuia să le îndeplinească asemenea documentaţie.
În ce priveşte primul capăt de cerere, referitor la constatarea că pârâţii B. nu au dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF Arad, transcris în CF Arad s-a reţinut că nu este fondată, având în vedere că pârâţii au dobândit dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Chiar dacă această cerere este justificată de interesul reclamantei de a face dovada contrară sentinţei civile nr. 3040 din 6 iunie 2006 a Judecătoriei Arad care nu-i este opozabilă, deoarece ca şi act jurisdicţional îşi produce efectele substanţiale numai între părţi, ca o premisă a cererii de rectificare a CF întemeiată pe dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea 7/1996, dovada contrară se poate realiza pe calea revendicării imobilului care de fapt reprezintă cel de al doilea petit.
Referitor la cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi şi repunerea pârâţilor în situaţia anterioară, instanţa a reţinut că motivul de nulitate-frauda la dreptul de proprietate al reclamantei de către pârâţii B. cu complicitatea pârâţilor P., în sensul dispoziţiilor art. 966 C. civ. invocat de reclamantă, nu poate fi calificat ca şi o cauză de nulitate absolută.
Susţinerile reclamantei că terenul ce face obiectul vânzării nu a aparţinut vânzătorului pune în discuţie vânzarea bunului altuia, însă uzând de acţiunea în revendicare reclamanta este grevată de efectele actului.
Cererea de rectificare CF Arad, întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 este nefondată în contextul în care pentru considerentele arătate s-a respins capetele de cerere privind inexistenţa dreptului de proprietate.
Cel de al doilea petit principal s-a constatat că este întemeiat.
Revendicarea suprafeţei de 4.537 mp în litigiu implică compararea celor două titluri de proprietate cel al reclamantei şi cel al pârâţilor, instanţa fiind obligată să cerceteze şi să pronunţe hotărârea în favoarea acelei părţi care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil.
Pârâţii B. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului care se suprapune, în baza sentinţei civile nr. 3040 din 6 iunie 2006, cu titlu de uzucapiune.
Temeiul de drept care a stat la baza admiterii acţiunii este greşit, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 cât şi dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.
Pârâţii nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor uzucapiunii, decesul proprietarului tabular de peste 20 de ani şi posesia utilă exercitată asupra terenului.
În acest sens, din depoziţiile martorilor au rezultat împrejurări de fapt care duc la concluzia că în raport cu aceste dispoziţii legale, acţiunea reclamanţilor - pârâţi ar fi trebuit respinsă, deoarece nu au exercitat o posesie asupra terenului prin prescripţie achizitivă de 30 de ani şi nici timp de 20 de ani de la decesul proprietarului tabular.
Pe de altă parte, acţiunea în constatarea uzucapiunii, s-a soluţionat în contradictoriu cu pârâţii S.M. şi A. care nu avea capacitate de folosinţă şi capacitate procesuală de exerciţiu fiind decedaţi.
Suprafaţa de teren revendicată de reclamantă a fost ocupată şi parţial împrejmuită de către pârâţii P. în anul 2007, anterior terenul aflându-se în proprietatea reclamantei.
De altfel, terenul nu putea face obiectul acţiunii în constatarea uzucapiunii câtă vreme, astfel cum rezultă din expertiza topografică efectuată a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emis titlu de proprietate nr. 1457/1994 în favoarea Parohiei Ortodoxe Grădişte, context în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 care prevăd că pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare se va deschide o nouă carte funciară potrivit legii.
De asemenea art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633/2006 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, prevede că asupra imobilelor care fac obiectul Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, nu se vor mai face nici un fel de menţiune în cărţile funciare, dacă aceste cărţi nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi.
Prin adoptarea acestui text legal se evită situaţia de suprapunere a celor două sisteme de evidenţă imobiliară. Din acest punct de vedere în mod corect astfel cum a constatat şi expertul, terenul în litigiu dobândit de P.O. Grădişte, dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991 s-a înscris în mod obligatoriu într-o nouă carte funciară deschisă conform Legii nr. 7/1996.
Este evident că în raport cu dispoziţiile legale analizate dobândirea dreptului de proprietate de către pârâţii B. şi înscrierea acestui drept în CF Arad deschisă sub regimul Decretului-lege nr. 115/1938 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 633 /2006.
În ce priveşte titlul de proprietate dobândit de P.O. Grădişte prin reconstituirea dreptului de proprietate s-a observat că este anterior (1994) celui dobândit de pârâţii B. prin sentinţa civilă nr. 3040 din 6 iunie 2006 şi pârâţii P., şi nu a fost contestat în instanţă pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Apărarea pârâţilor că terenul nu a fost transcris în mod valabil în proprietatea Parohiei Ortodoxe Grădişte şi că înscrierea dreptului de proprietate ale reclamantei în cărţile funciare nedefinitive nu este valabilă, nu a fost luată în considerare câtă vreme acest titlu nu a fost contestat în termenul special prevăzut de art. 53 din Legea 18/1991.
În consecinţă s-a constatat că reclamanta a dobândit terenul în litigiu cu respectarea dispoziţiilor legale analizate,că titlu acesteia este preferabil pentru motivele de fapt şi de drept dezvoltate în considerente, astfel că, în temeiul art. 480 C. civ. va admite acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii, în parte, în sensul că îi va obliga să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul intravilan în suprafaţă de 4.537 mp înscris în CF Arad şi transcris în CF Arad.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât pârâţii B.F. şi B.I., cât şi pârâţii P.S. şi P.A.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâţii B. au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, cu titlu de uzucapiune, conform sentinţei civile nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, intrată în puterea lucrului judecat, drept de proprietate înscris în cartea funciara, astfel că, dreptul lor de proprietate nu poate fi contestat, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de aceşti pârâţi cu pârâţii P.S. şi P.A.E. întruneşte toate condiţiile de valabilitate, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia şi prin urmare soluţia primei instanţe este greşită.
La rândul lor, pârâţii P. au arătat că soluţia cuprinsă în dispozitiv nu este motivată, existând o contradicţie între dispozitiv şi considerente, fiind cazul respingerii capetelor de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, rectificarea CF şi restabilirea situaţiei anterioare de CF, iar în privinţa cererii de revendicare formulată de reclamantă, arată că prima instanţa a dat greşit preferinţă titlului reclamantei, când a comparat titlurile de proprietate, ignorându-se prevederile art. 36 şi 31 din Legea nr. 7/1996, acţiunea în rectificare, întemeiată pe dispoziţiile art. 34 pct. 3 şi 4 din Legea nr. 7/1996 neputând fi îndreptată împotriva terţilor subdobânditori de bună-credinţă, cu titlu oneros, fiind garantate atât existenţa, cât şi valabilitatea drepturilor reale înscrise în CF.
Aceeaşi pârâţi au susţinut că prima instanţa a ignorat retroactivitatea efectelor uzucapiunii, care se produce de la data începerii posesiei, iar nu de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti de uzucapiune şi nici de la data împlinirii termenului de uzucapiune, precum şi că reclamanta nu le poate opune înscrierea în CF nedefinitivă, în condiţiile în care aceştia au un drept înscris în CF definitivă.
Prin Decizia civilă nr. 74/ A din 25 martie 2010 Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate de pârâţi ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că:
Starea de fapt care a generat prezentul litigiu, stabilită cu claritate prin expertiza topografică efectuată în cauză, constă în împrejurarea că în privinţa suprafeţei de teren aflată în litigiu, există o suprapunere de două drepturi de proprietate cu titulari diferiţi, în sensul că unul şi acelaşi amplasament este înscris în prezent în:
- CF Arad, cărţi funciare deschise în baza art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, unde proprietara tabulară este societatea reclamantei, cu titlu de cumpărare de la fostul proprietar tabular.
- CF Arad, carte funciară deschisă în baza Decretului-lege nr. 115/1938, unde proprietari tabulari sunt apelanţii P., care au dobândit acest teren prin cumpărare de la apelanţii B. dar niciuna dintre părţile litigante, nu au calitatea de succesor în drepturi al fostei proprietare tabulare a acestui teren din C.F. iniţială Arad, astfel că orice investigaţie a primei instanţe pe aceasta linie ar fi fost lipsită de finalitate.
In ceea ce îi priveşte pe apelanţii-pârâţi B., aceştia au dobândit proprietatea terenului litigios în baza unei sentinţe de constatare a uzucapiunii pronunţată în temeiul art. 1890 C. civ. (sentinţa civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad), fără ca între aceşti apelanţi şi fosta proprietară a imobilului (numita S.A.) să fi existat vreo legătură de rudenie, moştenire sau convenţie de orice fel.
Dat fiind că niciuna din părţi nu are calitatea de succesor al fostei proprietare tabulare a terenului din CF Arad, o a doua chestiune de fapt esenţială pentru soluţionarea prezentei acţiuni în revendicare este de a stabili provenienţa titlurilor de proprietate exhibate de părţi.
Sub acest aspect, s-a apreciat că, autorii apelanţilor P. în ceea ce priveşte terenul litigios sunt apelanţii B., care la rândul lor au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren în baza sentinţei de constatare a uzucapiunii cu nr. 3040/2006 data de Judecătoria Arad.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, aceasta este ultima dintr-o serie întreaga de sub-dobânditori cu titlu oneros şi de bună-credinţă care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren de la autoarea iniţială - P.O. Gradişte (fosta proprietara tabulară în CF nedefinitiv Arad).
Rezultă, aşadar, că autoarea reclamantei (Parohia Gradişte) este diferită şi nu are absolut nicio legătură cu autorii apelanţilor P. şi B., la fel cum niciunul dintre proprietarii tabulari actuali sau autorii lor nu au vreo legătură cu fosta proprietara tabulară a acestui teren din CF Arad, numită S.A.
În consecinţă, dat fiind ca titlurile reclamantei de proprietate provin de la autori diferiţi şi că, pe de alta parte, atât reclamanta cât si apelanţii P. se află în postura unor subdobânditori cu titlu oneros şi de bună-credinţă care au dobândit imobilul de la un proprietar tabular, este evident că prima instanţa a procedat corect, soluţionând cererea de revendicare prin aplicarea regulii I de comparare a titlurilor (aplicabilă în situaţia în care titlurile parţilor provin de la autori diferiţi), regulă în raport de care instanţa este ţinută a da preferinţa părţii care a dobândit bunul de la autorul al cărui drept este mai preferabil.
Prima şi principala apărare formulată de apelanţi a fost aceea că, fiind vorba de o hotărâre judecătorească irevocabilă, sentinţa civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad care constată ca apelanţii B. ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului litigios prin uzucapiune nu ar mai putea fi examinată sub aspectul legalităţii sau temeiniciei în prezenta cauza.
Sub aspect juridic această teză contravine dispoziţiilor art. 1201 C. civ. care reglementează instituţia puterii lucrului judecat.
Aceasta deoarece, atâta timp cât sediul materiei puterii lucrului judecat îl constituie dispoziţiile art. 1201 C. civ., pentru a se reţine incidenţa acestei excepţii se cer a fi întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de textul legal, şi anume tripla identitate de părţi, obiect si cauza.
În ceea ce îi priveşte pe terţi, care nu au fost parte la pronunţarea hotărârii, hotărârea astfel pronunţată constituie un simplu fapt juridic (res aliena), care generează o prezumţie relativă de adevăr, susceptibilă de a fi răsturnată prin proba contrară.
Dacă reclamantei nu i s-ar permite să formuleze apărări împotriva titlului de proprietate invocat de apelanţii B. (deşi nu a fost parte în procesul soluţionat prin această sentinţă de constatare a uzucapiunii), o atare soluţie ar constitui o încălcare a principiilor ce decurg din art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, reclamanta fiind privată de un drept efectiv la apărare faţa de starea de fapt reţinută prin aceasta sentinţă, de un acces real la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
În considerarea celor de mai sus, s-a stabilit că sentinţa civilă cu nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, obţinută de apelanţii B. în urma unui proces de constatare a uzucapiunii este în mod vădit netemeinică şi nelegală.
Netemeinică, pentru motivul ca a fost pronunţată în considerarea unei stări de fapt nereale, apelanţii neexercitând niciodată o posesie utilă asupra terenului litigios până la data pronunţării acestei sentinţe (sens în care există atât expertiza contabila, cât şi depoziţiile martorilor, care toate demonstrează că până la emiterea titlului de proprietate în favoarea P.O. Gradişte acest teren s-a aflat în posesia C.A.P. din zonă, şi nicidecum a apelanţilor);
Nelegală, pentru motivul ca acţiunea apelanţilor B. a fost soluţionată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 (în sensul că a fost greşit soluţionată în baza art. 1890 C. civ., deşi posesia invocată de apelanţi începuse sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938), iar sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu avea capacitatea de folosinţă a drepturilor procesuale.
Prin comparaţie, în ceea ce priveşte titlul de proprietate al autoarei reclamantei, Parohia Gradişte, respectiv titlul de proprietate cu nr. 1457/1994 emis în baza Legii nr. 18/1991 este emis în condiţii de deplină legalitate, iar prezumţia de legalitate a acestui titlu nu a fost răsturnată prin niciun argument sau mijloc pertinent de probă.
Sub acest aspect, s-a constatat că singurul argument invocat de apelanţi în susţinerea nelegalităţii acestui titlu a constat în aceea că terenul în litigiu nu ar fi avut regim de extravilan şi că, astfel, nu ar fi putut face în mod legal obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Nici acest argument nu subzistă, însă, câtă vreme atât titlul de proprietate din 1994 emis în favoarea P.O. Gradişte cât şi din adeverinţa din 2002 emisa de Consiliul Local al Municipiului Arad, certifică faptul că până în anul 1997 acest teren a avut regim urbanistic de extravilan, astfel ca în mod legal a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Cât priveşte menţiunile din CF Arad potrivit cu care terenul ar fi fost situat în intravilan, s-a mai constatat că menţiunile referitoare la regimul urbanistic al imobilelor nu intră sub incidenţa principiului forţei probante a înscrierilor în cartea funciară, acestea fiind considerate certe numai în privinţa drepturilor reale, nu şi în privinţa celorlalte menţiuni referitoare la descrierea imobilului, care au un caracter pur orientativ.
Cu privire la critica privind compararea cărţilor funciare s-a reţinut că dincolo de faptul că regula I de comparare a titlurilor incidente în prezenta cauză nu prevede drept criteriu de comparare vechimea cărţilor funciare în care sunt înscrise titlurile părţilor s-a considerat că nu există nicio prevedere legală care să dea preferinţa cărţii funciare în care este înscris titlul apelanţilor, pentru simplul şi singurul motiv că este mai veche. Aceasta, cu atât mai mult cu cât apelanţii nu sunt succesorii în drepturi ai fostului proprietar tabular din cartea funciară de tip vechi, în care şi-au înscris dreptul de proprietate.
Este vorba de dispoziţiile tranzitorii obligatorii ale art. 58 din Legea nr. 7/1996, care în alin. (1) prevăd într-adevăr principiul general că „în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938 (…) înscrierile privitoare la imobile cuprinse în cărţile funciare sau, după caz, în cărţile de publicitate funciară continuă sa fie făcute în aceste cărţi, cu respectarea şi în condiţiile dispoziţiilor prezentei legi."
Cu toate acestea, alin. (3) al aceluiaşi articol 58 reglementează câteva situaţii de excepţie în care, prin derogare de la principiul general prevăzut de alin. (1), înscrierile nu mai continuă să se facă în cărţile funciare deschise în baza Decretului-lege nr. 115/1938, ci în cărţi funciare noi deschise în baza Legii nr. 7/1996.
Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 „în cazul înscrierii unei construcţii, a dezmembrării sau alipirii unui corp funciar înscris într-o carte funciară întocmită în baza Decretului-lege nr. 115/1938, precum şi pentru înscrierea imobilelor dobândite în temeiul legilor funciare (cum este cazul din speţa, dat fiind ca suprafaţa in litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991), pentru imobilul desprins se va deschide o noua carte funciară, potrivit prevederilor prezentei legi."
Mai mult, în completarea dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.P.I. cu nr. 633/2006 prevede în mod expres şi imperativ că „Asupra imobilelor înscrise în cărţile funciare deschise în baza Decretului-lege nr. 115/1938 şi care actualmente fac obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, cu completările şi modificările anterioare, respectiv al Legii nr. 1/2000 şi ale Legii nr. 169/1997 nu se vor mai face niciun fel de menţiuni dacă aceste cărţi nu au fost actualizate după adoptarea acestor legi", această interdicţie de efectuare a oricăror operaţiuni în cartea funciară veche a terenului fiind în vigoare şi incidentă la data înscrierii dreptului de proprietate al apelanţilor P.
Rezultă, aşadar, că şi din perspectiva legalităţii înscrierilor titlurilor de proprietate supuse comparării, înscrierea dreptului de proprietate al P.O. Gradişte şi a drepturilor tuturor subdobânditorilor subsecvenţi (între care şi reclamanta) s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, în vreme ce înscrierea dreptului apelanţilor s-a făcut cu încălcarea acestei prevederi legale şi a interdicţiei corelative prevăzute de art. 31 alin. (3) din Ordinul A.N.C.I. nr. 633/2006.
Cât priveşte motivul de apel vizând pretinsa contradicţie între considerentele şi dispozitivul sentinţei civile apelate, s-a stabilit că acest motiv de apel nu este întemeiat.
Astfel, deşi dispozitivul sentinţei civile atacate are conţinutul mai sus reprodus, totuşi în considerentele acestei hotărâri apelate, rezultă în mod clar că prima instanţă a înţeles să respingă subsidiarul acţiunii reclamantei, vizând capetele de cerere referitoare la:
1). constatarea că pârâţi B.F. şi I. nu au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 4.537 mp. înscris în C.F. Arad, transcris în C.F. Arad;
2). constatarea nulităţii absolute, parţiale a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părţi, având ca obiect suprafaţa de 4.537 m.p. intravilan, înscris în C.F. Arad, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;
3). rectificarea de C.F. Arad în sensul radierii dreptului de proprietate în suprafaţă de 4.537 mp al pârâţilor B. de sub B. 1-2 şi al pârâţilor P., de sub B 3-4, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
Prin urmare, în dispozitivul sentinţei civile atacate s-a strecurat o simplă eroare materială de tehnoredactare, conform art. 281 C. proc. civ., pe care instanţa de apel a îndreptat-o prin Decizia recurată.
S-a stabilit că nu există, în mod real nici o contradicţie între considerentele şi dispozitivul sentinţei civile atacate, câtă vreme considerentele se află în deplin acord faptic şi juridic cu minuta sentinţei iar dispozitivul cuprinde o simplă eroare materială de tehnoredactare în sensul că, în loc de „constatarea" s-a scris „constată", iar în loc de „rectificarea" s-a scris - din greşeală - „rectifică").
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii B.F., B.I., P.Ş.M. şi P.A.E. prin care au solicitat în principal casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de pârâţi şi modificarea sentinţei de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În susţinerea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii au arătat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu este o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii pronunţate de prima instanţă ci o eroare materială care se poate îndrepta conform dispoziţiilor art. 291 C. proc. civ.
Astfel, deşi în considerente întreaga argumentaţie a instanţei este în sensul respingerii capetelor de cerere cu privire la constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărarea încheiat de pârâţi şi la rectificarea de CF, prin dispozitivul hotărârii soluţia este de admitere a acestora.
Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenţii au susţinut că instanţa de fond procedând la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi a făcut grave erori în aplicarea criteriilor de preferinţă.
Se arată că deşi pârâţii sunt proprietarii imobilului în litigiu prin uzucapiunea de 30 de ani, instanţa a cenzurat sentinţa civilă nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad deşi aceasta era o hotărâre irevocabilă.
Procedând în aceste fel, încălcând puterea lucrului judecat instanţa de apel şi-a depăşit astfel competenţa pe care o avea.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat următoarele:
a. Hotărârea a fost pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor art. 31 şi 34 din Legea nr. 7/1996, procedând în mod greşit la compararea titlurilor de proprietate.
La data încheierii contractului de vânzare cumpărare în CF nu era notată nicio acţiune care să conteste înscrierea dreptului şi cum pârâţii dobândiseră dreptul de proprietate prin hotărârea judecătorească şi se aflau în posesia imobilului. Recurenţii au avut convingerea existenţei dreptului înscris şi că buna lor credinţă nu a fost combătută.
b. A fost ignorată retroactivitatea efectelor uzucapiunii.
În mod greşit s-a reţinut că titlul deţinut de P.O. Grădişte, antecesoarea reclamantei este anterior celui deţinut de pârâţi.
În realitate, dreptul recurenţilor de proprietate este mult anterior celui deţinut de reclamantă deoarece pârâţii B. au avut posesia din anul 1964 iar antecesorii lor, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad, au avut posesia încă din anul 1946.
c. Greşita aplicare a normelor cuprinse în Ordinul nr. 633/2006.
Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 29 decembrie 2006 or, dreptul de proprietate al recurenţilor, dobândit prin uzucapiune a fost înscris în 2006 prin încheierea de CF.
La data înscrierii dreptului lor de proprietate încă era în vigoare Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de CF al judecătoriilor aprobat prin Ordinul M.J. nr. 2371/C/1997 care prevedea la art. 129 că în localităţile cu regim de CF continuă să fie aplicabile dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938.
S-a mai susţinut că, în perioada în care CF erau nedefinitive, respectiv 29 mai 2001 şi 18 martie 2002 era în vigoare Ordinul M.J. nr. 1330/C/1999, astfel că înscrierea dreptului Parohiei s-a făcut cu încălcarea art. 3 alin. (2) din acest ordin, deoarece nu se încadra în situaţiile prevăzute de text pentru deschiderea de CF.
d. În procedura de comparare a titlurilor nu s-a verificat dacă acestea provin sau nu de la adevăratul proprietar.
Reclamanta nu poate opune un drept înscris în CF nedefinitivă în condiţiile în care dreptul recurenţilor pârâţi este înscris în CF definitivă, deci opozabilă tuturor.
Imobilul în litigiu nu a trecut niciodată în proprietatea C.A.P., astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi nu a făcut obiectul dispoziţiilor în materia fondului funciar.
În mod greşit s-a dedus că până în anul 1997 terenul în litigiu ar fi avut regim extravilan, în realitate neexistând un element care să îndreptăţească o astfel de consideraţie.
e. Instanţa a omis faptul că cererea în revendicare a reclamantei nu viza întreaga suprafaţă din CF Arad, ci doar 57 mp din totalul de 8.992 mp.
În susţinerea acestei critici s-a arătat că întreaga suprafaţă de teren reprezintă o singură parcelă cadastrală, care nu poate avea decât un singur regim, atât în ceea ce priveşte destinaţia cât şi înscrierea de CF.
Nu se poate ca suprafaţa de 4.455 mp care nu face obiectul cererii reclamantei să aibă regim intravilan iar suprafaţa de 4.537 mp revendicată, să aibă regim extravilan şi deci nu mai putea fi înscrisă în CF definitivă ci doar în cea nedefinitivă.
Înalta Curte, analizând motivele de recurs formulate de pârâţi constată următoarele:
1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit acestei norme legale, hotărârea instanţei de apel va fi casată dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se raportează întotdeauna la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul acestui articol care să atragă nelegalitatea hotărârii sunt printre altele existenţa unei contradicţii între considerentele hotărârii din care rezultă netemeinicia acţiunii şi dispozitiv care susţine soluţia opusă, de admitere a acţiunii, relativ la aspectul analizat.
Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligaţia de a arăta, în considerentele hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. În aplicarea acestor dispoziţii legale, instanţa este obligată să motiveze soluţia pronunţată sub aspectul fiecărui capăt de cerere.
Recurenţii au susţinut prin motivele de apel şi apoi prin motivele de recurs faptul că, în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat rectificarea de CF în sensul radierii dreptului lor de proprietate pe de o parte şi celelalte cereri subsidiare acestuia, respectiv constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâţi şi repunerea părţilor în situaţia anterioară de CF, pe de altă parte, apar contradicţii între considerentele şi dispozitivul hotărârii de fond.
S-a arătat că, în mod greşit această situaţie a fost calificată drept o eroare materială, în sensul art. 281 C. proc. civ. şi nu o motivare contradictorie hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Sintagma „eroare materială" este folosită de legiuitor spre a exprima acele erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării şi care nu afectează legalitatea şi temeinicia acesteia.
Pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ., nu pot fi remediate erorile de fond, acestea putând fi cenzurate şi remediate doar prin intermediul căilor legale de atac.
Pornind de la aceste chestiuni de principiu, instanţa de fond referitor la cererile subsidiare, respectiv, constatarea nulităţii absolute a contractului încheiat între pârâţii B. şi P., reţine faptul că nu constituie motiv de nulitate absolută fraudarea dreptului de proprietate al reclamantei de către pârâţi, în sensul art. 966 C. civ., iar cu privire la cererea de rectificare a CF, faptul că aceasta este nefondată în contextul în care s-a respins cererea privind inexistenţa dreptului de proprietate.
În dispozitivul hotărârii însă, se consemnează soluţia de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare şi rectificarea de CF, în sensul, restabilirii situaţiei anterioare a contractului.
Această împrejurare nu reprezintă o eroare de redactare, ea constituie o eroare de fond care poate fi cenzurată doar prin intermediul căilor de atac.
Or, în speţă se constată că între considerentele şi dispozitivul hotărârii de fond sunt contradicţii care nu pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., acestea reprezentând erori de judecată care atrag incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Calificând critica invocată drept o eroare materială, în mod greşit instanţa de apel a procedat la îndreptarea acesteia prin Decizia recurată, chestiune care atrăgea nulitatea hotărârii şi reluarea judecăţii de la actul de procedură întocmit în atare condiţiuni.
Soluţia astfel pronunţată a fost criticată pe considerentul menţionat şi în apelul declarat de pârâţii B. şi P., critică care în mod greşit a fost încadrată drept o eroare materială şi îndreptată ca atare prin Decizia recurată deşi contradicţiile menţionate sunt exclus a fi îndreptate prin intermediul art. 281 C. proc. civ. ele constituind erori de judecată care nu permit îndreptarea decât prin intermediul căilor de atac, prevăzute de lege şi de care legal părţile au uzat.
Calificând critica menţionată drept o eroare materială, instanţa de apel a încălcat dispoziţia imperativă prevăzută de art. 261 C. proc. civ. cu referire la cerinţele motivării unei hotărâri judecătoreşti şi care atrăgeau în caz de neconformare nulitatea hotărârii, astfel cum s-a arătat, pentru primul motiv.
Constatând incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va dispune în sensul casării deciziei şi a sentinţei şi a reluării judecăţii de la actul de procedură întocmit în condiţiile arătate.
2. Se vădeşte a fi fondată şi critica întemeiată pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia, constituie motiv de nelegalitate, încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.
În susţinerea acestei critici recurenţii au învederat că procedând la compararea titlurilor de proprietate deţinute de părţi instanţa de apel a cenzutat dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti - sentinţa nr. 3040/2006 a Judecătoriei Arad - definitivă şi irevocabilă, care astfel a intrat sub puterea lucrului judecat exprimând astfel adevărul celor consemnate în cuprinsul său.
Analiza legalităţii şi temeiniciei acestei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile menţionate şi în contextul în care nu fusese sesizată cu un control de legalitate prin intermediul căilor de atac, apare cu evidenţă ca fiind făcută cu depăşirea competenţelor sale.
Nu este admisibil ca o hotărâre intrată sub puterea lucrului judecat să fie supusă cenzurii unui alt organ al statului, inclusiv a unei instanţe judecătoreşti decât în limitele prevăzute de lege şi doar cu riscul înfrângerii principiului puterii lucrului judecat.
În acest fel, se constată a fi întrunite şi cerinţele art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu consecinţa reţinerii caracterului fondat al criticilor aduse hotărârii atacate sub acest aspect şi care impune de asemenea casarea hotărârii astfel pronunţate.
3. Cu ocazia rejudecării, instanţa va verifica şi celelalte critici dezvoltate în recursul părţilor şi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., inclusiv analiza lanţului transmisiunilor succesive ale bunului în litigiu, de la primul proprietar până la cel care pretinde dreptul.
Nu este suficientă analiza făcută de instanţe vizând modalitatea în care terenul a ajuns în proprietatea primului deţinător al bunului, parohia în anul 1994 şi mai apoi în 2006 în proprietatea reclamanţilor, fără a se verifica toate transmisiunile operate în această perioadă şi modalitatea în care bunul litigios a ajuns în patrimoniul reclamantei, precum şi analiza evidenţelor de CF privind bunul litigios în aceeaşi perioadă pentru că nu se poate face abstracţie de validitatea trasmisiunii unui bun imobil fără verificarea menţiunilor corespunzătoare din evidenţele de publicitate imobiliară.
Pentru cele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâţi, se vor casa ambele hotărâri, urmând a se trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii B.F., B.I., P.Ş.M. şi P.A.E. împotriva deciziei nr. 74/ A din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 419 din 5 octombrie 2009 a Tribunalului Arad, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5780/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4830/2011. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
