ICCJ. Decizia nr. 5855/2011. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5855/2011
Dosar nr. 648/95/2010
Şedinţa publică din 7 iulie 2011
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate la data de 6 ianuarie 2010 şi la data de 26 ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, conexate ulterior, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. e) şi art. 4 din Legea nr. 221/2009 să dispună obligarea pârâtului Statul Român la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în urma măsurii administrative de dislocare a familiei sale în perioada 18 iunie 1951-27 iulie 1955. La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2010 apărătorul reclamantei a arătat că aceasta a decedat, iar unica sa moştenitoare este G.E., în calitate de fiică, care înţelege să continue acţiunea formulată de reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 172 din 28 mai 2010, Tribunalul Mehedinţi a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de despăgubiri civile către reclamantă.
Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul măsurii administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acestuia până la gradul al-II-lea inclusiv, pot solicita acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, mama reclamantei împreună cu familia sa a fost dislocată începând cu data de 18 iunie 1951 din oraşul O. în corn. C., jud. Gorj, restricţiile domiciliare fiind retrase la data de 27 iulie 1955.
În baza art. 3 din Legea nr. 221/2009, măsura luată de organele fostei miliţii având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, constituie măsură administrativă cu caracter politic, iar prin stabilirea forţată a domiciliului şi dislocarea din O. în comuna C., s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, suferinţa fizică neputând fi reparată decât prin acordarea unor despăgubiri.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, s-a apreciat de către Tribunal că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, prin repararea prejudiciului moral oferindu-se o satisfacţie cu caracter compensatoriu pe cât posibil suficient şi proporţional cu prejudiciul suferit.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj, iar prin decizia nr. 312 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a stabilit cuantumul daunelor morale acordate la suma de 10.000 RON, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora, având caracter de complinire faţă de actele normative anterioare, Decretul-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999, pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimul politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului este stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, sub forma despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau prin aplicarea unei măsuri administrative cu caracter politic.
Prin acţiune, reclamanta a solicitat despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a strămutării, revenind instanţei sarcina de a stabili cuantumul acestor despăgubiri.
Dislocarea din localitatea de domiciliu şi mutarea forţată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiţii materiale precare şi de a munci forţat produc suferinţe pe plan moral, social şi profesional. Astfel de măsuri lezează demnitatea şi onoarea, dar şi libertatea individuală, drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de lege şi au drept consecinţe un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensaţii materiale.
Critica apelantului privind cuantumul prea mare al despăgubirilor este fondată, având în vedere şi perioada mare de timp trecută de la data când prejudiciul a fost produs, faptul că în parte acesta a fost reparat începând cu anul 1991 şi că persoana căreia i se achită despăgubirile nu este aceea care a suferi efectiv de pe urma măsurii administrative aplicate, apreciindu-se că o sumă de 10.000 RON este suficientă.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat şi motivat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. în sensul că nu a stăruit în vederea stabilirii faptelor şi aplicării corectă a legii.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, decizia recurată e criticabilă sub aspectul că, deşi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. I din O.U.G. nr. 2/2010, instanţa nu a cenzurat în nici un fel cuantumul daunelor morale solicitate.
La stabilirea prejudiciului moral trebuie avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acesta au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel care pretinde daune morale să producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate şi, pe cale de consecinţă, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciu produs.
Se formulează totodată critici sub aspectul cuantumului daunelor acordate, apreciindu-se că acesta este nejustificat de mare în circumstanţele concrete ale cauzei.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Este indiscutabil în cauză, fiind stabilit prin probele administrate şi care, faţă de prevederile art. 304 C. proc. civ., nu mai pot fi reevaluate în faza de judecată a recursului, că familia reclamantei a fost strămutată, prin decizia M.A.I. nr. 200/1951, începând cu data de 18 iunie 1951 din oraşul O. în corn. C., jud. Gorj, restricţiile impuse încetând la data de 27 iulie 1955.
Art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 221/2009 enumera printre măsurile administrative cu caracter politic şi decizia nr. 200/1951 a M.A.I., astfel încât, faţă de conţinutul acestui text legal şi de cel al art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, în mod legal instanţa de apel a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Nu poate fi contestat în cauză că, prin măsura administrativă dispusă, au fost lezate drepturi fundamentale ale omului, că a existat o atingere a valorilor care definesc personalitatea umană, dreptul reclamantei la repararea prejudiciului produs de aceasta fiind incontestabil din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 care reglementează în mod expres dreptul persoanelor care intră în sfera de reglementare a legii de a solicita „obligarea statului la acordarea unor (fapăgMri pentru prejudiciul rural suferit.
Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor. Insă, pe de o parte, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzată prin invocarea unei imposibilităţi de stabilire a unei corespondenţe exacte între cuantumul acestei despăgubiri şi gravitatea prejudiciului pe care ar trebui să-l repare, iar pe de altă parte, recunoaşterea legislativă a dreptului de a beneficia de repararea prejudiciului moral produs în anumite condiţii, nu face inaplicabile prevederile art. 1169 C.civ. sub aspectul dovedirii întinderii cestui prejudiciu.
Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi care pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.
Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească o sumă de bani potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs, în raport de probele ce se administrează în acest sens.
În cauză, însă nu a fost administrat nici un fel de probatoriu sub aspectul întinderii prejudiciului moral încercat de reclamantă, evaluarea daunelor morale realizată de instanţe neavând suport probatoriu.
În aceste condiţii, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate pe care îl determină promovarea căii de atac în cauză.
Nefiind administrate probe sub aspectul întinderii prejudiciului moral pretins de reclamantă, Înalta Curte nu poate verifica modul în care instanţa de apel a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt pe care a reţinut-o.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată în sensul că va admite, în temeiul art. 297 C. proc. civ., apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 172 din 28 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secţia civilă, va desfiinţa sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, se vor administra probele necesare pentru a determina întinderea prejudiciului moral suferit de reclamantă şi se va stabili suma destinată reparării acestui prejudiciu, ţinând seama de dovezile ce vor fi administrate în cauză, de dispoziţiile legale şi de principiile de drept aplicabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva deciziei nr. 312 din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Gorj împotriva sentinţei civile nr. 172 din 28 mai 2010 a Tribunalului Gorj, secţia civilă pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4162/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4212/2011. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
