ICCJ. Decizia nr. 6318/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6318/2011
Dosar nr. 5182/62/2007
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 101/Ap din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Braşov prin primar împotriva sentinţei civile nr. 171/S din 25 mai 2010 a Tribunalului Braşov.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că simplul fapt că terenul dat în compensare de către instanţă nu este pe lista terenurilor puse la dispoziţia comisiei speciale nu este suficient pentru ca repararea prin compensare să nu funcţioneze. Este adevărat că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 comisiile locale hotărăsc asupra destinaţiei bunurilor din domeniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale însă hotărârile acestora nu pot contraveni dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 care este eminamente o lege specială de reparaţie şi care, după toate modificările suferite prevede cu prioritate restituirea imobilelor pe vechile amplasamente sau prin compensare cu alte terenuri libere şi doar în mod excepţional prin echivalent sau despăgubiri băneşti.
Deşi apelanta susţine că terenul dispus a fi acordat prin compensare este afectat de utilităţi publice fiind situat în zona verde – parc Centrul civic din extrasul de carte funciară aflat la fila 187 din dosarul de fond reiese că terenul este înscris ca teren construcţii, certificatele de urbanism fiind acte ulterioare introducerii acţiunii nu au relevanţă din punct de vedere al încadrării terenului în zona verde – parc faţă de dispoziţiile pct. 1 lit. f) din capitolul I al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Din aceste certificate de urbanism nu reiese că ne-am afla în faţa unei zone destinate amenajării unui parc, ci zonă centru cultural şi dotări conexe, majoritar parc şi zonă de locuinţe şi funcţiuni complementare, cu interdicţie definitivă de construire, fiind zonă cu densitate mare de locuinţe ceea ce face ca dispoziţiile din O.U.G. nr. 195/2005 să nu fie aplicabile.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâtul Municipiul Braşov prin primar a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile „art. 299 şi următoarele C. proc. civ.”, critica vizând următoarele aspecte:
Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât imobilul teren acordat în compensare este afectat de zonă verde – parc şi constituie amenajare destinată a deservi nevoile comunităţii.
Prin soluţia dată s-a încălcat sintagma „amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii” iar împrejurarea că notificatoarea deţine o suprafaţă de teren aflată în vecinătatea imobilului solicitat a fi acordat în compensare nu este de natură a eluda prevederile art. 1 alin. (5), art. 10, art. 11 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
2.2 Analiza recursului
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, î n cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, art. 1 alin. (5) arată că primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
La rândul său, art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Din aceste texte rezultă că acordarea de bunuri în compensare este condiţionată de caracterul disponibil al acestora, respectiv în cazul terenurilor de faptul că sunt libere, precum şi de acordul persoanei îndreptăţite de a primi bunurile oferite.
În speţă, din probele administrate rezultă că potrivit PUZ terenul acordat în compensare de instanţele de fond are destinaţia de zonă verde „majoritar parc” şi zonă centru cultural.
Prin urmare, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului conform cu care, s chimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Alin. (2) al textului arată că actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Susţinerea instanţei de apel, în sensul că simplul fapt că terenul nu se regăseşte pe lista întocmită potrivit art. 1 alin. (5) din lege nu constituie un impediment pentru acordarea lui, nu poate fi primită. Chiar din interpretarea prevederilor art. 1 alin. (5) se desprinde concluzia că, dimpotrivă, în caz de acordare de bunuri prin compensare trebuie să se ţină cont şi de situaţia juridică pe care acestea au dobândit-o pe parcursul procesului. În plus, art. 49 alin. (3) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul arată că , d upă aprobare Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal şi Planul urbanistic de detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiţie. Or, terenul acordat în compensare nu apare menţionat în tabelul existent la filele 236-237 din dosarul de primă instanţă.
Faţă de cele ce preced rezultă că instanţele de fond au pronunţat hotărâri cu nesocotirea prevederilor legale enunţate, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere că, faţă de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este posibil să fi intervenit modificări în structura tabelului care să cuprindă bunurile disponibile, iar acordarea de bunuri în compensare implică acordul persoanei îndreptăţite, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în scopul administrării acestor dovezi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Braşov prin primar împotriva deciziei nr. 101/Ap din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov - secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6322/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6320/2011. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
