ICCJ. Decizia nr. 6384/2011. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6384/2011
Dosar nr. 3080/86/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, reclamantul G.G. a solicitat obligarea pârâtei Primăria comunei Dărmăneşti la restituirea sumelor cuvenite în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, pentru participarea la şedinţele consiliului local şi ale comisiei de specialitate din care face parte, pentru lunile iulie – noiembrie 2008.
Prin precizările depuse ulterior, reclamantul a arătat că suma pe care o solicită are un cuantum de 1299 lei brut.
Prin sentinţa civilă nr. 5130 din 3 decembrie 2009 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 4 februarie 2010, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, sesizând Curtea de Apel Suceava pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa nr. 3 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Suceava la data de 16 martie 2010, sub nr. 3080/86/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 1014 din 27 mai 2010, Tribunalul Suceava a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Dărmăneşti, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 1170 din 12 octombrie 2010.
Împotriva acestei decizii reclamantul G.G. a declarat din nou recurs, în care îşi exprimă mai multe nemulţumiri legate de soluţionarea procesului.
Înalta Curte, la termenul din 23 septembrie 2011, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Mai mult, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.
Prin urmare, reţinându-se că decizia nr. 1170 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
R espinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.G. împotriva deciziei nr. 1170 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 6383/2011. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6386/2011. Civil → |
---|