ICCJ. Decizia nr. 64/2011. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 64/2011
Dosar nr. 4222/101/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2011
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi reclamantul B.G. a chemat în judecată pârâţii C.R.D., S.C.M. şi SC T.S. SRL solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro.
In motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâţii, printr-un articol publicat în ziarul local, i-au adus grave prejudicii de imagine prin folosirea, în repetate rânduri, a expresiilor jalnicul B.G., magnatul presei agramate, moderator prost îmbrăcat, mostră de incultură, expresii care i-au afectat onoarea şi reputaţia.
In drept, recurentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din C.E.D.O.
Prin sentinţa civilă nr. 287 din 13 octombrie 2009 Tribunalul Mehedinţi a respins acţiunea reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O. tratamentul degradant este acela care umileşte individul în faţa lui însuşi sau a altor persoane, ori care îl determină să acţioneze contrar conştiinţei sale, care provoacă cu intenţie suferinţe fizice sau mentale de mare intensitate.
In speţă, prin articolul publicat, reclamantul nu a fost supus unui tratament degradant sau inuman, astfel încât să fie incidente prevederile art. 3.
Impotriva sentinţei a declarat apel reclamantul arătând că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O. In dezvoltarea motivelor de apel reclamantul a precizat că în urma publicării articolului incriminat a fost supus unui tratament degradant. A mai susţinut că dreptul garantat de art. 3 este garantat tuturor indivizilor, iar pârâţii, în calitate de ziarişti, chiar dacă se bucură de libertatea de exprimare, trebuiau să acţioneze cu bună credinţă şi să ofere informaţii exacte şi demne de crezare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 70 din 9 martie 2010 a respins apelul reţinând că pentru a califica un tratament drept degradant se impune a se analiza dacă scopul acestuia este umilirea sau înjosirea victimei şi dacă prin efectele produse a fost sau nu atinsă personalitatea acesteia.
Jurnaliştii se bucură de libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenţie cu condiţia să fie de bună credinţă, adică să ofere informaţii exacte şi demne de crezare, putând formula şi judecăţi critice cu condiţia de a le dovedi veridicitatea.
In speţă, afirmaţiile pârâţilor au plecat de la constatări veridice având o bază factuală, iar împrejurarea că limbajul folosit este unul critic, nu se poate aprecia ca fiind degradant, scopul lui constând în atenţionarea asupra greşelilor gramaticale, de tehnoredactare etc.
Impotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că scopul pârâţilor nu a fost acela de a relata fapte reale, ci de a-l umili şi a-i cauza un prejudiciu moral grav.
Recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Este de observat că temeiul juridic menţionat de reclamant în acţiunea introductivă nu răspunde cerinţelor impuse de art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. referitoare la obligaţia indicării motivelor de drept pe care se întemeiază cererea. Astfel, art. 2 din C.E.D.O. consacră dreptul la viaţă al persoanei, iar art. 3 reglementează interzicerea torturii sau a tratamentelor inumane ori degradante, însă contextul în care au loc majoritatea încălcărilor art. 3 este cel al tratamentului deţinuţilor.
Trebuie amintit că potrivit art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. instanţele erau datoare de a identifica deficienţa de motivare în drept a acţiunii şi de a o pune în discuţia părţilor, pentru ca soluţionarea cauzei să se desfăşoare într-un cadru procesual corect stabilit.
Examinarea cererii de chemare în judecată evidenţiază că, în speţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de despăgubiri civile întrucât prin articolul publicat de pârâţi în numărul cotidianului I.S. din 18 septembrie 2008 i-au fost aduse grave prejudicii de imagine, i-au fost afectate onoarea şi reputaţia şi a fost supus dispreţului public.
Spre deosebire de obiectul acţiunii care nu poate fi schimbat, temeiul ei juridic nu leagă instanţa care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ şi pentru a ajuta efectiv părţile în ocrotirea intereselor legitime, să dea acţiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acţiunii se va face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci după motivele de fapt ale cererii şi după scopul urmărit prin promovarea acţiunii.
Reţinând, deci, că soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. şi că în acest mod s-a restrâns considerabil dreptul părţilor de a-şi asigura o apărare eficientă, Decizia atacată intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
Aşa fiind, recursul se va admite, iar ambele hotărâri pronunţate se vor casa cu consecinţa trimiterii la prima instanţă pentru rejudecare.
Instanţa de trimitere va pune cu prioritate în discuţie necesitatea precizării temeiului juridic al acţiunii. In situaţia în care reclamantul nu se va conforma cerinţelor art. 112 C. proc. civ. şi dispoziţiilor din prezenta decizie, instanţa va face aplicarea art. 84 şi art. 129 C. proc. civ., punând acest aspect în discuţie şi dând acţiunii calificarea juridică conformă prevederilor legale aplicabile. Instanţa de trimitere va analiza şi celelalte aspecte invocate în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 70 din 9 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată.
Admite apelul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei nr. 287 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, pe care o desfiinţează şi trimite cauza acestei instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 651/2011. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 63/2011. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
